ICCJ. Decizia nr. 1312/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1312/2014

Dosar nr. 507/32/2011

Şedinţa de la 13 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC E. SRL, societate aflată în reorganizare, prin administrator special P.G. şi administrator judiciar L.T. IPURL, prin reprezentant legal D.A. a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Bacău contestaţie împotriva: deciziei de impunere din 3 decembrie 2010 emisă de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, raportului de inspecţie fiscală din 3 decembrie 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul Inspecţie Fiscală; deciziei din 18 februarie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău, ca urmare a soluţionării contestaţiei împotriva măsurilor dispuse de organele de inspecţie fiscală prin decizia de impunere din 3 decembrie 2010.

În motivare, reclamanta a arătat că prin actele administrativ-fiscale atacate s-au stabilit în mod greşit baze impozabile suplimentare pentru TVA şi impozitul pe profit, faţă de suma declarată, cu majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi. Obiectul contestaţiei îl constituie suma de 782.488 RON reprezentând:

A. Pentru perioada 1 octombrie 2006-31 decembrie 2009 s-a stabilit total bază impozabilă suplimentară pentru calculul TVA în sumă de 1.460.368 RON TVA stabilită suplimentar faţă de suma declarată, 261.872 RON, majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 208.449 RON, penalităţi de întârziere în sumă de 39.271 RON. Total debite stabilite suplimentar în sumă de 509.592 RON;

B. Pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2009 s-a stabilit total bază impozabilă suplimentară pentru calculul impozitului pe profit în sumă de 1.059.803 RON, impozit pe profit stabilit suplimentar faţă de suma declarată în sumă de 163.836 RON, majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 84.485 RON, penalităţi de întârziere în sumă de 24.575 RON. Total debite stabilite suplimentar în sumă de 272.896 RON.

A arătat reclamanta că înţelege să conteste actele administrativ fiscale indicate, bazele impozabile suplimentare, precum şi obligaţiile de plată aferente suplimentar stabilite, reprezentând TVA suplimentară cu majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi şi impozit pe profit stabilit suplimentar faţă de suma declarată, cu majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi aşa cum au fost indicate mai sus la lit. A) şi lit. B), să fie desfiinţate în întregime actele administrative fiscale atacate, să se înlăture bazele de impunere suplimentar stabilite şi să fie exonerată de plata obligaţiilor fiscale suplimentare, în sumă de 782.488 RON (TVA şi impozit pe profit suplimentare cu majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi), obligând totodată organul emitent să emită o noua decizie de impunere cu o noua bază de impozitare corespunzătoare.

Instanţa a dispus în cauză efectuarea unei expertize contabile, având următoarele obiective:

1. Raportat la actele şi evidentele contabile aferente perioadei 1 octombrie 2006-31 decembrie 2009 care au făcut obiectul verificării din punct de vedere fiscal, să se stabilească dacă suma de 509.592 RON, reprezentând 261.872 RON TVA suplimentar de plată, 208.449 RON majorări de întârziere aferente TVA şi 39.271 RON penalităţi de întârziere aferente TVA, au fost corect stabilite de organele fiscale, pe componentele menţionate în decizia atacată şi separat pe TVA deductibilă şi TVA colectată;

2. Să se precizeze dacă societatea datorează bugetului de stat suma de 272.896 RON stabilită de organele fiscale pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2009, reprezentând 163.836 RON impozit pe profit, 84.485 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi 24.575 RON penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, stabilite prin decizia de impunere din 3 decembrie 2010 şi confirmate prin decizia din 18 februarie 2011.

La termenul din 6 septembrie 2012, contestatoarea a solicitat instanţei suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că în urma formulării plângerii penale de către D.G.F.P. Bacău, prin rezoluţia nr. 69/P/2011 din 5 aprilie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău s-a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de administratorul SC E. SRL. S-au depus la dosar atât rezoluţia menţionată, cât şi sesizarea formulată de către D.G.F.P. Bacău.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 173 din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei şi a respins contestaţia formulată de reclamanta SC E. SRL, prin administrator special P.G., prin administrator judiciar L.T. IPURL, ca nefondată. Totodată, a dispus obligarea reclamantei la plata onorariului de expert în cuantum de 2.800 RON. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin decizia de impunere din 3 decembrie 2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei SC E. SRL Oneşti, obligaţii fiscale suplimentare de plată de către inspecţia fiscală în sumă de 782.488 RON, reprezentând: 261.872 RON TVA; 208.449 RON majorări de întârziere aferente TVA; 39.271 RON penalităţi de întârziere aferente TVA; 163.836 RON impozit pe profit; 84.485 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 24.575 RON penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit.

Împotriva deciziei de impunere a formulat contestaţie SC E. SRL, respinsă prin decizia din 18 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Bacău.

Motivele invocate de către contestatoare în atacarea deciziei de impunere au fost reiterate în plângerea formulată la instanţă împotriva deciziei din 18 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Bacău.

Pentru clarificarea situaţiei de fapt şi, implicit, pentru verificarea susţinerilor şi motivaţiilor contestatoarei, s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize contabile, ambele părţi formulând obiecţiuni la raportul de expertiză.

Cu privire la cererea de suspendare în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., formulată de reclamantă, prima instanţă, analizând circumstanţele cauzei, în speţă, conţinutul rezoluţiei nr. 69/P/2011 din 5 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, data introducerii acţiunii şi data rezoluţiei, situaţia juridică a societăţii, a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmărirea penală începută prin rezoluţia parchetului, neavând o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei din cauza de faţă, astfel că a respins cererea de suspendare a judecăţii.

Pe fondul cauzei, din analiza înscrisurilor depuse la dosar şi a expertizei contabile efectuată în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:

Referitor la baza de impunere suplimentară de 174.032 RON şi TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 33.066 RON.

Contestatoarea a susţinut că organul de control a ajuns la suma de 33.066 RON printr-un simplu artificiu matematic şi că, indiferent de modalitatea de declarare, lunară sau trimestrială, aceasta fiind doar o formalitate, relevanţă are soldul final.

În anul 2006 reclamanta a avut ca perioadă fiscală trimestrul, de la 1 ianuarie 2007, perioada fiscală fiind luna calendaristică.

Teza prezentată de către reclamantă ar fi admisibilă, numai dacă ar fi întocmit decontul de TVA pe primul trimestru, respectiv în luna martie, însă, aşa cum rezultă din vectorul fiscal existent la A.F.P. Oneşti şi necontestat, în anul 2007 reclamanta a depus lunar deconturile de TVA, inclusiv pentru lunile ianuarie şi februarie, ulterior fiind preluate şi în decontul lunii martie, ca şi un decont trimestrial de TVA.

Expertul contabil nu face nici o menţiune privitoare la TVA aferentă lunii ianuarie şi februarie 2007, ci menţionează că eroarea provine din declaraţia lunii martie 2007.

Având în vedere că TVA deductibilă din luna ianuarie şi februarie 2007 a fost înregistrată atât pe fiecare lună în parte cât şi în decontul lunii martie 2007, ca fiind aferentă întregului trimestru, în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară în sumă de 174.032 RON şi TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 33.066 RON, ca diferenţă între TVA deductibilă înregistrată în decontul lunii martie 2007 aferentă întregului trimestru în sumă de 41.570 RON şi TVA deductibilă aferentă lunii martie în sumă de 8.504 RON.

Prima instanţă a înlăturat constatările expertului contabil referitoare la acest punct şi concluziile privitoare la modificarea bazei de impunere şi a TVA deductibile reţinând că nu s-a contestat realitatea calculului matematic, ci raţionamentul organului fiscal în determinarea acestei sume.

Cu privire la critica operaţiunii de achiziţie de la SC M.C. SRL şi livrarea către SC A.C. SRL.

Reclamanta a susţinut realitatea operaţiunilor şi justificarea economică a acestora.

Conform dispoziţiilor art. 155 alin. (5) lit. l) C. fisc. în vigoare la data întocmirii facturii fiscale în discuţie, (5) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii: l) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, cu excepţia cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau încasării avansului;

Organul de inspecţie fiscală a reţinut că facturile de livrare către SC A.C. SRL nu sunt completate la rubricile data facturii şi date privind expediţia şi nici nu au fost declarate şi toate cele trei exemplare au fost găsite în dosarul SC E. SRL, reprezentantul societăţii în nota explicativă precizând că facturile au fost primite fără dată, din eroare şi tot din eroare nu au fost cuprinse în declaraţie.

Reclamanta nu face nici o referire la aceste aspecte, ci invocă apărări în sensul că operaţiunea este reală deoarece a achitat impozit şi TVA şi că omisiunea declarării operaţiunii în declaraţia 394 nu poate avea ca sancţiune înlăturarea cheltuielilor deductibile.

Având în vedere prevederile art. 155 alin. (5) lit. l) C. fisc., nerespectate de către contestatoare, prima instanţă a constatat că în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară în sumă de 110.656 RON şi TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 21.025 RON.

S-a mai reţinut că organul fiscal a făcut verificări suplimentare pentru a stabili realitatea situaţiei de fapt şi a constatat că valoarea la preţ de vânzare la care au fost recepţionate mărfurile este egală cu valoarea pe care SC E. SRL o mai avea de achitat la SC A.C. SRL în luna februarie 2007, operaţiunea nefiind declarată prin declaraţia 394 de către ambele societăţi.

În opinia instanţei, nedeclararea operaţiunii în declaraţia nr. 394 nu impune aprecierea operaţiunii ca fiind nereală, însă este de natură a întări această convingere în situaţia în care facturii îi lipseşte unul dintre elementele obligatorii prevăzute de lege.

Referitor la critica din contestaţie privind pct. 4 din raportul de inspecţie fiscală, la care inspecţia fiscală a stabilit o bază de impunere suplimentară de 383.290 RON, calculată prin diferenţă între stocul înregistrat de contribuabil şi cel calculat la control şi TVA colectată suplimentar în sumă de 61.213 RON, calculată prin diferenţa între TVA neexigibilă înregistrată de contribuabil şi TVA neexigibilă stabilită la control.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că în luna decembrie 2007 prin nota de contabilitate din 31 decembrie 2007, cu explicaţia „Se înregistrează în jurnal cumpărări mărfuri conform NIR 596 - 783”, au fost efectuate următoarele înregistrări fără documente justificative: credit cont 378 -356.077 RON şi credit cont 4428 - 95.867 RON, adaosul comercial şi TVA neexigibilă aferente cumpărărilor de mărfuri din decembrie 2007 înscrise de contribuabil în centralizatorul notelor de intrare recepţie fiind în sumă de 33.395 RON şi respectiv de 34.670 RON;

În nota explicativă, reprezentantul legal al societăţii a declarat că în decembrie 2007, s-a înregistrat un adaos comercial, fără să rezulte din recepţia mărfurilor deoarece s-au majorat unele preţuri de vânzare fără să se modifice recepţiile, însă nu au fost prezentate documente care să justifice înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare-recepţie.

În condiţiile date, curtea de apel a reţinut că în mod corect organul de inspecţie fiscală, a procedat la determinarea influenţei fiscale asupra bazelor de impunere pornind de la vânzarea mărfurilor la preţ cu amănuntul, adaosul comercial şi TVA neexigibilă calculate de către contestatoare în centralizatorul notelor de intrare recepţie, la calculul adaosului comercial pentru marfa vândută utilizându-se coeficientul mediu de adaos pentru cumpărările de mărfuri pentru anul 2007 rezultat din calcul, modalitatea de calcul nefiind contestată de către reclamantă.

Prin înregistrarea unui adaos comercial mai mare cu 322.092 RON faţă de cel înscris în centralizatorul notelor de intrare-recepţie s-au diminuat cheltuielile cu mărfurile vândute pentru anul 2007 cu suma de 230.418 RON rezultând un stoc fictiv de mărfuri în valoare de 383.290 RON.

Contestatoarea critică modalitatea de determinare a bazei de impunere suplimentară de 383.290 RON şi implicit TVA colectată suplimentar în sumă de 61.213 RON, fără însă a face vreo discuţie privitoare la lipsa documentelor care să justifice înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare recepţie, declaraţia administratorului societăţii, în sensul că „s-au majorat unele preţuri de vânzare” în lipsa susţinerii acesteia şi de documente contabile nu poate fi avută în vedere ca justificare a înregistrării unui adaos comercial mai mare cu 322.092 RON faţă de cel înscris în centralizatorul notelor de intrare recepţie.

În intenţia de a stabili corect situaţia de fapt, organul de inspecţie fiscală a solicitat reclamantei să prezinte listele de inventariere pentru fiecare an din perioada verificată, care însă nu au putut fi prezentate inventarierea mărfurilor nefiind efectuată.

Instanţa a apreciat că organul de inspecţie fiscală a stabilit în mod corect o bază de impunere suplimentară de 383.290 RON, calculată ca diferenţă între stocul înregistrat de contribuabil şi cel calculat la control şi TVA colectată suplimentar în suma de 61.213 RON, calculată prin diferenţă între TVA neexigibilă înregistrată de contribuabil şi TVA neexigibilă stabilită la control.

Expertul contabil, deşi reţine aceeaşi situaţie de fapt constatată şi de către organul de control fiscal, apreciază însă că nu este lipsă în gestiune, ci numai un stoc contabil majorat prin creşterea adaosului comercial aferent, nefiind o lipsă materială.

Aceste aprecieri şi concluzii ale expertului contabil au fost înlăturate de instanţă, în lipsa unor documente justificative.

Conform centralizatorului notelor de intrare recepţie adaosul comercial era de 33.985 RON şi TVA neexigibilă de 34.670 RON, înregistrându-se o diferenţă de 322.092 RON la adaos comercial şi 61.197 RON la TVA neexigibilă, fără a exista documente justificative, diminuându-se cheltuielile cu mărfurile vândute cu suma de 230.418 RON pentru anul 2007, rezultând în acelaşi timp un stoc fictiv de mărfuri (lipsă mărfuri) în valoare de 383.290 RON care, potrivit dispoziţiilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003, este asimilat livrărilor de bunuri pentru care se colectează TVA.

Cu privire la critica pct. 5 al raportului de inspecţie fiscală

În opinia reclamantei, în mod greşit s-a stabilit baza de impunere suplimentară de 526.637 RON şi TVA nedeductibilă fiscal de 96.076 RON, iar pentru factura pentru care nu s-a aplicat taxare inversă o bază de impunere suplimentară de 15.966 RON şi TVA calculată suplimentar în sumă de 3.033 RON pentru perioada mai 2007-decembrie 2009 aferentă facturilor centralizate în anexa nr. 5, facturi fiscale ce cuprind materiale de construcţii şi prestări servicii în construcţii, acest capitol fiind nul deoarece organul fiscal nu motivează în concret fapta imputată.

Organul fiscal a reţinut că facturile din anexa nr. 5 în baza cărora reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală TVA deductibilă în sumă de 96.076 RON aferentă perioadei mai 2007-decembrie 2009, au fost înregistrate direct în contul de imobilizări corporale în curs, fără a fi însoţite de documente justificative, respectiv: note de recepţie, fişe de magazie şi bonuri de consum pentru lucrările executate în regie proprie cu materialele achiziţionate, procese-verbale de recepţie,contracte şi situaţii de lucrări pentru facturile de prestări servicii achiziţionate din care să rezulte necesitatea şi realitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei în scopul desfăşurării de operaţiuni taxabile, precum şi modul de calcul al sumelor facturate.

Organul fiscal a solicitat contestatoarei să prezinte autorizaţii de construire, note de recepţie întocmite pentru fiecare factură de bunuri achiziţionate şi înregistrate, fişele de magazie şi bonurile de consum pentru lucrării executate în regie proprie cu materialele achiziţionate, procese-verbale de recepţie, contracte şi situaţii de lucrări pentru facturile de prestări servicii achiziţionate, procese-verbale de recepţie, reprezentantul legal al societăţii anexând doar devizele pentru facturile emise de SC T. SRL şi SC T.T. SRL, fără recepţii de lucrări, situaţii de lucrări.

Organul fiscal a solicitat Primăriei Oneşti copii după autorizaţiile de construire şi de funcţionare eliberate în perioada 2005-2009 pentru SC E. SRL, aceasta comunicând organului fiscal că reclamanta nu figurează înregistrată cu autorizaţii de construire.

Cât priveşte facturile emise de către SC T. SRL pentru confecţii tâmplărie geam termopan, s-a reţinut că pe formularele de facturi nu este făcută nici o menţiune cu privire la locul prestării, nu aveau anexate documente din care să rezulte locul prestării, reprezentantul legal depunând la solicitarea organului fiscal copiile după trei situaţii de lucrări aferente lunilor noiembrie, decembrie 2007 şi iunie 2008 întocmite pentru montat tâmplărie geam termopan, fără contract de prestări servicii în baza căruia au fost achiziţionate aceste servicii. Din situaţiile de lucrări prezentate nu a rezultat adresa unde lucrările au fost executate, data întocmirii situaţiilor, data recepţiei lucrărilor, pentru a da posibilitatea organului fiscal să verifice realitatea efectuării prestării în folosul reclamantei.

Baza de impunere suplimentară în sumă de 15.966 RON şi TVA, colectată suplimentar în sumă de 3.033 RON s-a calculat pentru facturile emise de SC T. SRL din 28 noiembrie 2007 şi din 5 decembrie 2007, pentru care societatea nu a aplicat măsurile de simplificare prevăzute de lege în cazul facturilor pentru confecţii tâmplărie geam termopan.

Referitor la facturile emise de SC T.T. SRL pentru lucrări amenajare şi renovare restaurant U. şi lucrări de tâmplărie, reclamanta nu a prezentat autorizaţie de construire şi nici documente din care să rezulte că lucrările au fost executate la adresa menţionată în factură, operaţiunile efectuate, ori preţul unitar pentru a da posibilitatea organului fiscal să verifice dacă achiziţiile au fost efectuate în scopul operaţiunilor taxabile.

La solicitarea organului fiscal a depus contractul de lucrări din 4 august 2008 şi devizul ofertă anexă la contractul intitulat renovare restaurant U., fără menţionarea adresei, reţinându-se din actele încheiate de către organul fiscal că societatea contestatoare are trei restaurante care poartă acest nume.

Organul fiscal a reţinut de asemenea neconcordanţă între valoarea totală a lucrărilor de renovare menţionată în contractul din 2008 şi valoarea totală a facturilor emise de SC T.T. SRL (90.000 RON şi respectiv 112.100 RON), neconcordanţă între perioada de executare a lucrărilor menţionată în contract şi perioada în care au fost emise facturile, nu există situaţii de lucrări, etc.

Cu privire la facturile emise de SC T.I. SRL şi SC A.I. SRL Oneşti, a reţinut organul fiscal că pe facturi nu este făcută nici o menţiune referitoare la numărul de contract, adresa unde s-au efectuat lucrările, încât să se poată aprecia dacă sumele facturate şi achiziţiile au fost efectuate în scopul operaţiunilor taxabile.

Cu privire la materialele de construcţie, materiale instalaţii electrice, piese electrice, etc. achiziţionate şi înregistrate în contul 231, s-a reţinut că nu au fost prezentate organului de inspecţie fiscală note de recepţie, fişe de magazie, bonuri de consum, procese-verbale de recepţie sau orice alte documente din care să rezulte că acestea au fost consumate, în ce locaţie şi, prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada că facturile înregistrate în contul 231 sunt aferente unor operaţiuni necesare, reale şi legale.

Argumentaţia reclamantei că necesitatea lucrărilor este stabilită de conducerea societăţii şi ca realitatea operaţiunilor se determină din facturile fiscale şi din posibilitatea de identificare a lucrărilor, în lipsa unor documente care să ateste realitatea efectuării lucrărilor la imobilele menţionate, nu a fost primită de curtea de apel.

Expertul contabil a verificat cu ocazia efectuării expertizei contabile, dacă facturile de prestări servicii emise pentru confecţii tâmplărie geam termopan, lucrări de amenajare, renovare sunt însoţite de documente din care să rezulte necesitatea şi realitatea efectuării acestor prestări de servicii pentru nevoile firmei în scopul desfăşurării de operaţiuni taxabile, constatând că facturile de achiziţii materiale de construcţii, materiale şi instalaţii electrice, piese electrice sunt însoţite de note de intrare recepţie care nu poartă semnăturile persoanelor care le-au întocmit, nu există documente de identificare a obiectivului de investiţii, nu există procese-verbale de recepţie a lucrărilor efectuate, confirmându-se situaţia de fapt reţinută de organul de inspecţie fiscală, reclamanta nedepunând alte înscrisuri cu care să facă dovada contrarie celor reţinute.

Având în vedere situaţia reţinută, instanţa a constatat că nici această critică nu este întemeiată, organul fiscal motivând în fapt şi în drept fiecare situaţie în parte.

Privitor la contestarea pct. 6 din raportul de inspecţie fiscală.

Contestatoarea a susţinut că în mod greşit s-a stabilit o bază suplimentară de impunere de 20.895 RON şi TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 3969 RON, organul fiscal depăşindu-şi atribuţiile legale.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada ianuarie 2008-ianuarie 2009, contestatoarea a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală TVA dedusă în sumă de 3.969 RON în baza facturilor de prestări servicii centralizate în anexa nr. 6, facturi care nu sunt însoţite de documente din care să rezulte necesitatea şi realitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei, în scopul desfăşurării de operaţiuni taxabile, precum şi modul de calcul al sumelor facturate.

Urmare solicitării reprezentantului legal al societăţii de documente justificative conţinând elementele care au stat la baza calculului sumelor facturate acesta a declarat că devizul de la factura din 18 ianuarie 2008 al SC B.C. SRL s-a pierdut şi nu se mai poate reconstitui deoarece societatea se află în procedura de faliment, declaraţie care nu este în opinia instanţei de fond de natură a clarifica situaţia, fără alte dovezi în sensul completării menţiunilor privitoare la data constatării pierderii devizului, ori eventualele demersuri întreprinse pentru refacerea acestuia.

Referitor la factura din 5 ianuarie 2009 în valoare de 1.385 RON plus TVA în valoare de 263,15 RON emisă de SC R.E.E. SRL Vaslui pentru contravaloare transport Oradea-Oneşti, reprezentantul legal a declarat în nota explicativă că reprezintă transport scaune şi mese de la Oradea conform facturii din 20 decembrie 2008 de la SC V. SRL, fără însă a prezenta documente justificative (contract, foaie de parcurs), iar data de expediere şi data înregistrării în contabilitate nu corespund, înregistrarea în contabilitate fiind anterioară datei de expediere.

Cu privire la factura din 11 iulie 2008 în valoare de 8.165 RON plus TVA în valoare de 1.151 RON emisă de SC R.T.E. SRL Bucureşti pentru transport marfă pe ruta Italia-România, conform contractului din 3 iulie 2008, a reţinut organul fiscal că din contractul respectiv nu rezultă că serviciul a fost prestat în scopul obţinerii de venituri din operaţiuni taxabile din contract rezultând că acesta s-a încheiat pentru transportul unor vitrine frigorifice şi utilaje carmangerie din Italia, iar contestatoarea a declarat că nu a efectuat achiziţii intracomunitare.

Deşi i s-au solicitat documente justificative din care să rezulte persoana impozabilă căreia îi aparţin bunurile transportate şi care sunt elementele din care rezultă că aceste cheltuieli de transport au fost efectuate în vederea obţinerii de venituri şi dacă sunt aferente operaţiunilor taxabile, acestea nu au fost depuse.

Nu poate fi reţinută critica reclamantei că acest capitol este nul deoarece organul fiscal şi-ar fi depăşit atribuţiile legale, fiindcă potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, în exercitarea rolului său activ, organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată, organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz, iar în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute la art. 94 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, una din atribuţiile organului fiscal este constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau a altor persoane, privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi, relevante pentru aplicarea legii fiscale.

Cu ocazia expertizei contabile, expertul contabil verificând facturile în discuţie a constatat că lipsesc documentele care să justifice achiziţia şi intrarea în gestiune a acestor utilaje specificate în contract.

Ca urmare, instanţa a constatat că în mod corect organul fiscal a stabilit că societatea datorează TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 3.969 RON.

Referitor la stabilirea unei baze de impunere suplimentară de 25.210 RON şi TVA colectată suplimentar în sumă de 4.790 RON, ca urmare a înscrierii facturii din 30 iunie 2008 emisă pentru transport auto în contul de venituri 704 şi nu ca avans pentru un serviciu viitor.

Reclamanta a menţionat că factura iniţială a fost stornată ca urmare a anulării operaţiunii comerciale înscrisă în această factură.

În luna septembrie 2008 societatea a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală factura din 10 septembrie 2008 emisă pentru SC A. SRL reprezentând storno factura din 30 iunie 2008, diminuând veniturile cu suma de 25.210 RON şi TVA colectată în sumă de 4.790 RON.

Organul fiscal a reţinut că factura din 30 iunie 2008 a fost emisă pentru transport auto şi înregistrată în luna iunie 2008 în contul de venituri 704 şi nu ca avans, rezultând astfel că factura a fost emisă pentru un serviciu prestat şi nu pentru un avans în contul unui serviciu viitor.

La solicitarea organului fiscal reclamanta nu a depus documente care să ateste emiterea facturii de stornare.

Având în vedere dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, care sunt în sensul că baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii: a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor, precum şi cele ale art. 159 alin. (2) din acelaşi act normativ privitoare la modalitatea de corectare a documentelor şi lipsa documentelor care să ateste îndeplinirea condiţiilor pentru emiterea facturii de stornare, instanţa a constatat că măsura organului de inspecţie fiscală este întemeiată.

Cu privire la contestarea pct. 8 al raportului de inspecţie fiscală prin care s-a stabilit o bază de impunere suplimentară de 227.735 RON şi TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 43.270 RON, ca urmare a înscrierii în evidenţa contabilă a unui număr de 59 facturi fiscale care, potrivit organului de control, nu au calitatea de documente justificative:

Şi în privinţa acestui capitol reclamanta a susţinut că este nul deoarece organul de control nu motivează în concret fapta imputată rezumându-se în a face afirmaţii generale, nu enumeră facturile în cauză, nu le individualizează în parte, nu indică elementele concrete care lipsesc.

Organul de inspecţie fiscală a constatat că în luna decembrie 2008 societatea a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală TVA dedusă în baza a 59 de facturi fiscale.

Facturile respective au fost înregistrate în evidenţa contabilă,în următoarele conturi: în contul de mijloace fixe 214 suma de 29.780 RON cu TVA aferentă în sumă de 5.658 RON; în contul de cheltuieli cu materiile prime suma de 197.955 RON cu TVA aferentă în sumă de 37.611 RON.

Pentru verificarea deductibilităţii TVA înscrisă în aceste facturi s-a examinat data exigibilităţii taxei colectată de către furnizori, respectiv s-a procedat la verificarea datei când a avut loc faptul generator pentru fiecare livrare de bunuri în parte, întrucât faptul generator intervine la data livrării bunurilor, cu excepţia cazului în care factura este emisă înainte de data livrării, formularul trebuind obligatoriu să conţină data livrării bunurilor.

Din cele 59 de facturi fiscale, un număr de 56 de facturi fiscale nu au completate datele de livrare, pentru achiziţiile respective neputându-se cunoaşte momentul la care ia naştere dreptul de deducere, pentru 52 de facturi fiscale numele delegatului şi numărul cărţii de identitate au fost înscrise eronat, pentru un număr de 6 facturi fiscale, numărul cărţii de identitate aparţine altor persoane, iar la una din facturi nu este trecut numărul cărţii de identitate.

La rubrica mijloc de transport fie nu au fost înscrise mijloacele de transport, fie numerele de înmatriculare înscrise pe facturi la rubrica date privind expediţia nu figurează în registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

Conform chitanţelor anexate la facturi, a reţinut organul de inspecţie fiscală, toată contravaloarea bunurilor din aceste facturi a fost achitată cu numerar, dar înregistrarea plăţilor nu s-a făcut în registrul de casă, ci prin majorarea rulajului creditor al contului 455, sume datorate asociaţilor. De asemenea, s-a reţinut, din constatările organului fiscal că nici una dintre aceste facturi nu a fost declarată prin declaraţia 394 nici de către contestatoare şi nici de presupuşii furnizori menţionaţi în facturi.

S-au solicitat reprezentantului legal informaţii privitoare la modul de contactare a furnizorilor, verificarea calităţii persoanelor cu care s-a intrat în contact, explicaţii cu privire la neînregistrarea în registrul de casă a plăţilor celor 59 de facturi etc., locul unde se află bunurile înregistrate în contul de mijloace fixe şi i s-a solicitat să prezinte documentaţiile tehnice, notele de recepţie şi fişele mijloacelor fixe pentru aceste achiziţii.

În determinarea corectă a situaţiei de fapt organul de inspecţie fiscală a solicitat relaţii de la S.P.C.L.E.P. Oneşti, S.P.C.R.P.C.I.V. Bacău, din răspunsurile primite reţinându-se că în şase cazuri cărţile de identitate înscrise pe facturi aparţin altor persoane decât cele înscrise la rubrica date privind expediţia, iar în restul cazurilor cărţile de identitate înscrise pe facturi aparţin altor persoane decât cele înscrise la rubrica date privind expediţia.

De asemenea 15 din cele 59 de facturi fiscale nu au înscrise la rubrica date privind expediţia, mijloacele de transport, 11 dintre numerele de înmatriculare înscrise pe facturi nu figurează în Registrul Naţional de Evidenţă a Permiselor de Conducere şi Înmatriculare a vehiculelor, 15 aparţin unor autoturisme având ca proprietari diverse persoane particulare, 2 numere aparţin unor semiremorci, unul aparţine unui tractor rutier şi nici unul dintre mijloacele de transport auto înscrise pe facturi nu aparţine prezumtivilor furnizori sau cumpărătorului.

Pentru a stabili legalitatea şi realitatea efectuării achiziţiilor în baza celor 59 de facturi fiscale, precum şi modul de valorificare, pentru achiziţiile înregistrate în luna decembrie 2008, în contul de mijloace fixe, organul fiscal s-a deplasat împreună cu reprezentantul legal la locul indicat de acesta ca fiind cel de depozitare, însă bunurile din facturi nu au putut fi identificate.

Pentru suma de 246.000 RON înregistrată în contul 708, venituri din prestări diverse, în luna decembrie 2008 s-a constatat că nu există documente justificative (facturi sau bonuri fiscale), iar pentru încasări a fost prezentată copia unui monetar fără număr (pentru suma de 225.181 RON). Pentru suma de 20.819 RON s-a făcut menţiunea că se înregistrează jurnal vânzări de mărfuri în baza a 5 facturi fiscale emise de SC B.E. SRL, facturi nedeclarate prin declaraţia 394 de reclamantă, iar urmare a efectuării unui control încrucişat, s-a constatat că toate cele 5 facturi au fost înregistrate de către SC B.E. SRL dar nu au fost declarate prin declaraţia 394.

Ca documente justificative privind realitatea achiziţionării şi utilizării pentru nevoile firmei a bunurilor din cele 5 facturi au fost prezentate 5 bonuri de consum pe care era făcută menţiunea „materiale consumabile”.

Toate elementele şi verificările efectuate de către organul fiscal conduc spre convingerea că operaţiunile cuprinse în cele 59 de facturi fiscale nu au caracter real.

Având în vedere dispoziţiile legale invocate de către organul de inspecţie fiscala, dispoziţii în baza cărora a procedat la efectuarea de verificări în interesul determinării realităţii operaţiunilor cuprinse în cele 59 de facturi şi rezultatele verificărilor, prima instanţă a reţinut că organul fiscal a motivat constatările efectuate în concret măsura dispusă a fost argumentată în fapt şi în drept în mod temeinic.

Referitor la contestaţia privind impozitul pe profit

Cu privire la suma de 18.872 RON reprezentând bază de impunere suplimentară şi impozit pe profit suplimentar în sumă de 3.020 RON pentru anul 2006 societatea a susţinut că sumele au fost greşit stabilite.

Reclamanta a arătat în contestaţie că diminuarea profitului impozabil a avut loc ca urmare a pierderilor fiscale raportate în declaraţia anuală pe 2006 în sumă de 19.714 RON, compusă din pierderi raportate în anii precedenţi cont 117 de 18.872 RON la care se adaugă 842 pierderi din anul 2005 în total 19.714 RON, care a fost diminuat din profitul anului 2006, adică brut 30.327 RON, rămânând profit impozabil de 10.523 RON, 16% = 1.684 RON impozit pe profit la finele anului 2006.

Organul fiscal a determinat corect baza de impunere suplimentară şi impozitul pe profit suplimentar, având în vedere dispoziţiile art. 26, alin. (1) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora (1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutiv. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora, precum şi dispoziţiile din pct. 74 din normele de aplicare a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. care sunt în sensul că pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declaraţia de impunere a anului precedent, în declaraţia aferentă anului 2005 fiind declarată o pierdere fiscală de recuperat în sumă de 842 RON, societatea nefăcând nici o dovadă că ar fi declarat o pierdere fiscală de recuperat de 19.714 RON, aşa cum a susţinut în contestaţia formulată.

Pentru anul 2007, instanţa a constatat că organul fiscal în mod corect a stabilit o bază de impunere suplimentară de 234.721 RON şi impozit pe profit suplimentar în sumă de 37.556 RON, cu privire la achiziţia de la SC M.C. SRL şi vânzarea către SC A.C. SRL, instanţa reţinând la capitolul anterior motivat faptul ca în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară în sumă de 110.656 RON şi TVA în sumă de 21.025 RON.

De asemenea, critica privitoare la stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă de 91.659 RON şi impozit pe venit suplimentar în sumă de 14.666 RON, nu este întemeiată, instanţa clarificând aceste aspecte atunci când a analizat contestaţia la pct. 4 din raportul de inspecţie fiscală.

În nota explicativă reprezentantul legal al societăţii a declarat că în decembrie 2007, s-a înregistrat un adaos comercial, fără să rezulte din recepţia mărfurilor însă nu au fost prezentate documente care să justifice înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare recepţie.

Prin înregistrarea unui adaos comercial mai mare cu 322.092 RON faţă de cel înscris în centralizatorul notelor de intrare recepţie s-au diminuat cheltuielile cu mărfurile vândute pentru anul 2007 cu suma de 230.418 RON rezultând un stoc fictiv de mărfuri în valoare de 383.290 RON.

La acest punct instanţa a observat că reclamanta a reluat motivarea de la primul capitol, stabilirea unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 37.556 RON fiind consecinţa stabilirii bazei de impunere suplimentară.

Referitor la suma de 5.185 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, ca urmare a stabilirii unei baze de impunere suplimentară în sumă de 34.406 RON.

Reclamanta nu este de acord cu constatările organului fiscal, motivând că a prezentat contractele de împrumut cu casa de amanet SC C.P. SRL, contracte în care SC E. SRL figurează ca împrumutat.

Organul fiscal a confirmat existenţa contractelor de împrumut, sumele împrumutate fiind înregistrate în registrul de casă în baza contractelor de împrumut în lunile în care au fost restituite sumele.

Aşa cum în mod corect au menţionat organele fiscale, pentru a face dovada că SC E. SRL a utilizat sumele împrumutate, se impunea a se prezenta documente în acest sens, din care să se poată reţine inclusiv scopul pentru care împrumuturile au fost angajate.

Delegaţia permanentă din 1 ianuarie 2007 neautentificată la notariat şi care nu poate face dovada realităţii datei la care a fost întocmită, din care rezultă că B.I. este delegat să reprezinte SC E. SRL în relaţia cu SC C.P. SRL nu face dovada, împreună cu contractele de împrumut şi chitanţele de restituire, că împrumuturile au fost angajate în folosul SC E. SRL şi nici a scopului pentru care împrumuturile au fost angajate.

Prin urmare, instanţa a constatat că în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară de 32.406 RON şi impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 5.185 RON.

Cu privire la stabilirea de către organul fiscal a unei baze de impunere suplimentară de 272.455 RON şi impozit pe profit suplimentar în sumă totală de 43.592 RON, pentru anul 2008.

Reclamanta a afirmat că şi acest capitol este nul deoarece organul de control şi-a depăşit atribuţiile, că necesitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei a fost stabilită de către conducerea societăţii fiind în acord cu obiectul de activitate al acesteia şi în scopul majorării veniturilor, că organul de control se poate pronunţa doar dacă cheltuielile în cauză sunt în sensul desfăşurării obiectului de activitate.

Prima instanţă a reţinut că motivaţiile societăţii care sunt în sensul că la factura fiscală din 18 ianuarie 2008 emisă de SC B.C. SRL devizul de lucrări a fost pierdut şi nu mai poate fi reconstituit deoarece societatea a intrat în faliment, nu sunt suficiente în situaţia în care aşa cum în mod corect a reţinut organul fiscal, pe formularul de factură nu se regăseşte nici o menţiune privitoare la natura serviciului prestat, locul prestării, numărul de contract în baza căruia s-a făcut achiziţionarea serviciului, prezentarea acestui contract, date referitoare la momentul constatării pierderii devizului şi dacă societatea a făcut unele demersuri pentru reconstituirea acestuia.

Cât priveşte factura fiscală din 11 iulie 2008 emisă de SC R.T.E. SRL Bucureşti, în mod corect organul fiscal a reţinut că serviciul nu a fost prestat în scopul obţinerii de venituri din operaţiuni taxabile.

Din contractul din 3 iulie 2008 aşa cum menţionează şi reclamanta, rezultă părţile au convenit pentru transportul unor vitrine frigorifice, frigidere şi mijloace de bucătărie, achiziţie intracomunitară din Italia, omisă a fi declarată, fără a se prezenta alte documente din care să rezulte persoana impozabilă şi că aceste cheltuieli de transport au fost efectuate în vederea obţinerii de venituri taxabile.

Referitor la critica privind reţinerea unei baze de impunere suplimentară de 25.210 RON şi a unui impozit suplimentar de 4.033 RON

În luna septembrie 2008, SC E. SRL a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală factura din 10 septembrie 2008 emisă pentru SC A. SRL reprezentând storno factura din 30 iunie 2008.

În opinia societăţii operaţiunea este reglementată de art. 138 lit. a) C. fisc. coroborat cu art. 159 alin. (2) C. fisc., care permit diminuarea bazei de impunere prin anularea facturilor fiscale pentru livrările de bunuri şi servicii care nu au mai avut loc. Conform dispoziţiilor legale invocate de către contribuabil, respectiv art. 138 lit. a) C. fisc. baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii: a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor,precum şi cele ale art. 159 alin. (2) din acelaşi act normativ privitoare la modalitatea de corectare a documentelor.

În lipsa depunerii unor documente care să ateste emiterea facturii de stornare instanţa a constatat că măsura organului de inspecţie fiscală privind reţinerea unei baze de impunere suplimentară de 25.210 RON şi a unui impozit suplimentar de 4.033 RON este întemeiată, prin raportare la dispoziţiile legale menţionate mai sus şi la faptul că SC E. SRL prin înregistrarea în evidenţa contabilă şi fiscală a facturii din 10 septembrie 2008 emisă pentru SC A. SRL reprezentând storno factura din 30 iunie 2008, a diminuat veniturile cu suma de 25.210 RON şi TVA colectată în sumă de 4.790 RON.

Referitor la critica privind nulitatea capitolului din raportul de inspecţie fiscală privitor la cele 59 de facturi fiscale în baza cărora societatea contestatoare a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală achiziţii de mijloace fixe şi cheltuieli cu materiile prime.

Instanţa a avut în vedere că motivarea şi criticile formulate sunt reluate de la contestarea pct. 8 al raportului de inspecţie fiscală.

Acest aspect a făcut şi obiectul obiecţiunilor la expertiza efectuată în cauză.

Expertul contabil, în răspunsul la obiecţiuni, a menţionat că în luna decembrie 2008, societatea a înregistrat în evidenţa contabilă cele 59 de facturi (centralizate în anexa nr. 7) înregistrate ca venituri din prestări diverse în cont 708 deşi, aşa cum s-a precizat anterior, acestea nu îndeplineau condiţiile legale de înregistrare a intrării, respectiv a vânzării lor. Suma de 225.181 RON este înregistrată cu explicaţia „Se înregistrează încasări prin casa”, pe baza de monetar întocmit pentru zilele 21-31 decembrie 2008 şi având menţiunea „piaţa libera diverse persoane”, iar suma de 20.819 RON cu explicaţia „Se înregistrează jurnal vânzări mărfuri” prin 5 facturi emise către SC B.E. SRL.

Organul fiscal de control a constatat că facturile respective au fost înregistrate în evidenţa contabilă,în următoarele conturi: în contul de mijloace fixe 214 suma de 29.780 RON cu TVA aferentă în sumă de 5.658 RON; în contul de cheltuieli cu materiile prime suma de 197.955 RON cu TVA aferentă în sumă de 37.611 RON.

Toate elementele şi verificările efectuate de către organul fiscal au condus spre convingerea că operaţiunile cuprinse în cele 59 de facturi fiscale nu au caracter real.

Cu toate că în contestaţie şi în obiecţiunile la raportul de expertiză, reclamanta aduce critici sub aspectul faptului că nu au fost individualizate facturile fiscale care nu îndeplinesc condiţiile impuse de legiuitor cu privire la informaţiile pe care trebuie să le cuprindă, nu a făcut nici o dovadă în sensul că neregulile imputate nu ar fi reale.

Privitor la critica referitoare la stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă de 533.754 RON şi impozit pe profit suplimentar de plată în sumă totală de 79.668 RON, pentru anul 2009.

Cu privire la factura fiscală din 5 ianuarie 2009 emisă de către SC R.E.E. SRL, reclamanta a susţinut că inadvertenţele sesizate de către organul fiscal nu sunt de natură a înlătura caracterul de document justificativ.

Referitor la această factură, reprezentantul legal a declarat în nota explicativă că reprezintă transport scaune şi mese de la Oradea conform facturii din 20 decembrie 2008 de la SC V. SRL, fără însă a prezenta documente justificative (contract, foaie de parcurs), iar data de expediere şi data înregistrării în contabilitate nu corespund înregistrarea în contabilitate fiind anterioară datei de expediere.

În lipsa documentelor ca şi în capitolul privind TVA, susţinerile sale nu au putut fi verificate sub aspectul realităţii astfel că au rămas în stadiul de ipoteze.

Referitor la balanţa aferentă lunii decembrie 2009 societatea a înregistrat un sold al contului 231, imobilizări corporale în curs în sumă totală de 526.637 RON ca urmare a facturilor înregistrate în anexa nr. 5.

S-a susţinut că acest capitol din cadrul deciziei de impunere precum şi din raportul aferent, este nul întrucât organul fiscal nu motivează în concret fapta imputată nezumându₇se în a face afirmaţii generale.

Instanţa de fond a constatat că şi această critică nu este întemeiată.

Organul de control a apreciat în mod corect că facturile invocate nu constituie documente justificative deoarece nu sunt însoţite de documente din care să rezulte necesitatea şi realitatea acestor prestări de servicii, modul de calcul a sumelor înscrise şi că nu există autorizaţii de construire.

Aşa cum a mai arătat instanţa şi în analizarea pct. 5 din contestaţie, organul fiscal a reţinut că facturile din anexa nr. 5 au fost înregistrate în evidenţa contabilă fără a fi însoţite de documente justificative, respectiv: note de recepţie, fişe de magazie şi bonuri de consum pentru lucrările executate în regie proprie cu materialele achiziţionate, procese-verbale de recepţie, contracte şi situaţii de lucrări pentru facturile de prestări servicii achiziţionate din care să rezulte necesitatea şi realitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei în scopul desfăşurării de operaţiuni taxabile precum şi modul de calcul al sumelor facturate.

Deşi organul fiscal a solicitat contestatoarei să prezinte autorizaţii de construire, note de recepţie întocmite pentru fiecare factură de bunuri achiziţionate şi înregistrate, fişele de magazie şi bonuri de consum pentru lucrările executate în regie proprie cu materialele achiziţionate, procese-verbale de recepţie, contracte şi situaţii de lucrări pentru facturile de prestări servicii achiziţionate, procese-verbale de recepţie, reprezentantul legal al societăţii a anexat doar devizele pentru facturile emise de SC T. SRL şi SC T.T. SRL, fără recepţii de lucrări, etc.

Cât priveşte facturile emise de către SC T. SRL pentru confecţii tâmplărie geam termopan şi facturile emise de SC T.T. SRL pentru lucrări amenajare şi renovare restaurant U. şi lucrări de tâmplărie, neregulile au fost reţinute anterior de către instanţă, pe baza constatărilor proprii dar şi a celor expuse de expertul contabil.

Având în vedere situaţia reţinută, instanţa a constatat că nici această critică nu este întemeiată, organul fiscal motivând în fapt şi în drept fiecare situaţie în parte.

În consecinţă, instanţa a reţinut că nu se impune modificarea constatărilor organului fiscal de control, respectiv anularea deciziei de impunere din 3 decembrie 2010, a raportului de inspecţie fiscală din 3 decembrie 2010 şi a deciziei din 18 februarie 2011 de soluţionare a contestaţiei, având în vedere că acestea sunt corecte.

3. Recursul declarat de către de SC E. SRL prin administrator judiciar L.T. IPURL Bacău

Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs în termen legal reclamanta de SC E. SRL, formulând critici pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Sistematizând aspectele învederate prin amplul memoriu de recurs, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută din următoarele motive:

3.1. Proba cu expertiză în specialitatea construcţii a fost respinsă în mod greşit, cu o motivare neconvingătoare, fiind încălcat dreptul la apărare al reclamantei, drept garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest mod, afirmă recurenta, a fost împiedicată să dovedească realitatea operaţiunilor pentru care au fost emise facturile centralizate în anexa nr. 5 a raportului de inspecţie fiscală.

3.2. Expertiza contabilă efectuată nu a răspuns motivat la obiectivele fixate de instanţă, cuprinzând afirmaţii generale preluate de la organele fiscale. Recurenta susţine că respingându-i-se atât obiecţiunile, cât şi solicitarea de a se efectua o contraexpertiză, practic, instanţa nu a avut la dispoziţie concluzii pertinente pentru fiecare operaţiune şi document justificativ contabil în parte.

3.3. Concluziile instanţei sunt străine de probele administrate

Cu privire la baza de impunere suplimentară în sumă de 174.032 RON, recurenta afirmă că aceasta nu este reală, împrejurare susţinută de expertul contabil care a observat că eroarea provine din declaraţia aferentă lunii martie, în care s-a cumulat TVA în sumă corespunzătoare întregului trimestru. Nici considerentul potrivit căruia nu ar fi contestat realitatea calculului matematic nu este corect, obligaţiile fiscale suplimentar stabilite fiind contestate în întregime.

Referitor la baza de impunere suplimentară de 383.290 RON, calculată prin diferenţă între stocul înregistrat de contribuabil şi cel calculat la control, recurenta arată că explicaţiile sale au fost ignorate, deşi este clar că majorarea preţului de vânzare în luna decembrie 2007 s-a datorat unor oportunităţi de piaţă, vânzările fiind făcute în preajma sărbătorilor de iarnă.

Această apărare este susţinută atât de concluziile expertizei, cât şi de nota contabilă din 31 decembrie 2007, ignorată de către organele fiscale.

3.4. Instanţa de fond a făcut o apreciere generală asupra facturilor fiscale, considerându-le nemotivat incomplete. Nu sunt indicate lipsurile, nu sunt examinate în mod real susţinerile sale, ca urmare baza de impunere stabilită suplimentar nu are suport. Operaţiunile derulate cu SC M.C. SRL şi SC A.C. SRL sunt reale şi justificate economic.

3.5. Criticile referitoare la obligaţiile fiscale de la pct. 5 şi pct. 6 din raportul de inspecţie fiscală nu au fost examinate, preluându-se practic motivarea organului fiscal. Facturile de prestări servicii emise de SC T. SRL, SC T.T. SRL, SC A.I. SRL, SC T.I. SRL privesc lucrări necesare, legale şi reale, a căror oportunitate a fost decisă de conducerea societăţii, nefiind cenzurabilă de instanţa de judecată. Nici punctul de vedere al expertului nu poate fi primit pentru că „nu există prezumţie de culpă în lipsa unei dovezi concrete”.

3.6. Referitor la operaţiunile de transport de marfă, atât instanţa, cât şi expertul au examinat parţial înscrisurile administrate, nefiind observate facturile prin care recurenta achiziţionase bunurile transportate de cei trei transportatori.

3.7. Operaţiunile aferente celor 59 facturi (pct. 8) au fost reale, bunurile au fost revândute şi au adus profit. Împrejurarea că sumele aferente au fost plătite direct de către administrator şi nu au mai trecut prin casă, nefiind înregistrate, nu este relevantă, legea neprevăzând obligativitatea înregistrării operaţiunilor „exclusiv în registrul de casă”. Rezultatele controalelor încrucişate la furnizorii săi nu îi pot fi imputate.

3.8. Referitor la impozitul pe profit, recurenta susţine că motivarea fondului este contradictorie, pentru că deşi se recunoaşte existenţa contractelor de împrumut, care au caracterul unor documente justificative, totuşi reţine că nu s-a dovedit că împrumuturile au fost angajate în folosul SC E. SRL.

3.9. În mod greşit s-a respins cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cauzei penale nr. 69/P/2011, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de administratorul societăţii, deşi parte din faptele pentru care au fost emise actele fiscale sunt identice cu cele vizate de ancheta penală.

4. Apărările A.J.F.P. Bacău

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 martie 2012, intimata A.J.F.P. Bacău a solicitat respingerea recursului, atât pe cale de excepţie, cât şi pe fond.

Intimata a susţinut că recurenta este supusă procedurii falimentului, Dosar nr. 703/110/2011* aflat pe rolul Tribunalului Bacău, iar prin sentinţa civilă nr. 1545 din 13 decembrie 2010 s-a dispus intrarea în procedura generală a falimentului, dizolvarea şi confirmarea ca lichidator judiciar a L.T. IPURL Bacău, cu atribuţiile prevăzute de art. 20 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006. Or, cererea de recurs a fost formulată prin administratorul special P.G., care nu are calitatea de reprezentat a societăţii, contrar dispoziţiilor legale indicate.

Răspunzând la criticile formulate de recurentă, intimata a arătat că în cauză nu se justifică suspendarea judecăţii în raport de stadiul avansat în care se găseşte procedura insolvenţei, lichidatorul judiciar procedând la valorificarea bunurilor recurentei şi la distribuţia sumelor obţinute, situaţie în care intimata ar fi prejudiciată dacă nu ar participa la distribuţia sumelor obţinute pentru întreaga creanţă.

Referitor la fondul cauzei, intimata a insistat asupra legalităţii sentinţei şi, implicit, a actelor fiscale, reiterând argumentaţia prezentată la pct. 2 din această decizie.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate regularitatea învestirii sale, Înalta Curte constată că deşi calea de atac a fost exercitată de către administratorul special al societăţii, la data de 7 martie 2014, lichidatorul judiciar L.T. IPURL şi-a însuşit recursul formulat, dispoziţiile art. 161 alin. (1) teza finală C. proc. civ. nefiind incidente.

De fapt, în raport de prevederile cuprinse în art. 18 din Legea nr. 85/2006 şi de sentinţa civilă nr. 1545 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Bacău la data formulării căii de atac: 26 octombrie 2012 administratorul special avea acest drept, abia ulterior datei de 13 decembrie 2012 societatea aflată în faliment fiind reprezentată de lichidatorul judiciar menţionat anterior.

Totodată, Înalta Curte ia act că motivul de recurs referitor la suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu mai este susţinut de noul reprezentant legal al recurentei care a declarat expres că renunţă la judecată în această privinţă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă SC E. SRL a supus controlului de legalitate pe calea reglementată de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. decizia din 18 februarie 2011 prin care D.G.F.P. Bacău i-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi emitent, pentru suma totală de 782.488 RON, reprezentând TVA, impozit pe profit şi accesorii aferente.

Debitele fiscale au fost stabilite în urma unei inspecţii parţiale care a avut ca obiective verificarea modului de evidenţiere a impozitului pe profit pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2009 şi a TVA pentru perioada 1 octombrie 2006-31 decembrie 2009.

Prima instanţă a verificat punctual criticile reclamantei, analizând detaliat susţinerile cu privire la fiecare sumă, considerentele expuse rezumativ la pct. 2 al acestei decizii justificând cu prisosinţă această constatare. Concluzia finală adoptată reflectă înţelegerea corespunzătoare a raportului de drept fiscal supus examinării, instanţa de recurs neidentificând motive apte să conducă la reformarea sentinţei.

Referitor la probele administrate

Înalta Curte reţine, mai întâi, că prin încheierea din 15 decembrie 2011, curtea de apel a structurat obiectivele expertizei contabile încuviinţate la un termen precedent, la solicitarea reclamantei. Instanţa a fost preocupată să cunoască părerea unui specialist asupra unor „împrejurări de fapt”, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ., iar nu asupra modului în care se interpretează anumite prevederi din legislaţia secundară ori referitor la efectele generate de anumite operaţiuni juridice derulate de contribuabil, aspecte care ţin strict de apanajul judecătorului.

În aceste coordonate apar ca vădit nefondate pretenţiile recurentei, reiterate în cuprinsul majorităţii criticilor sale, de a fi luate în considerare anumite concluzii ale expertizei de specialitate şi de a fi înlăturate altele.

Distinct de problema semnalată, Înalta Curte observă că atunci când instanţa a adoptat o altă concluzie în privinţa unei constatări care intra în atribuţiile expertului, cea referitoare la deconturile de TVA pe primul trimestru, respectiv pentru luna martie 2007, şi-a motivat în mod logic, convingător soluţia aleasă.

Nu este fondată nici critica referitoare la respingerea probei cu expertiza în specialitatea construcţii având ca obiectiv „materialele de construcţie şi serviciile (…) pentru care s-a stabilit baza de impunere suplimentară (…) care se regăsesc în imobilele aflate în proprietatea subscrisei (…) şi dacă aceste imobile şi îmbunătăţiri (…) servesc îndeplinirii obiectului de activitate”.

Prin considerentele încheierii indicate anterior, instanţa de fond a explicat convingător că scopul acestei probe poate fi atins prin administrarea celeilalte expertize, cea contabilă, fiind discutabilă posibilitatea identificării elementelor arătate de reclamantă la momentul respectiv.

În fine, Înalta Curte mai remarcă împrejurarea că la un termen anterior: 27 octombrie 2011, când părţile au avut cuvântul asupra probelor, reclamanta solicitase doar o expertiză contabilă cerând termen pentru a depune obiectivele acesteia. Odată cu obiectivele, prin „nota de probe” prezentată la termenul din 17 noiembrie 2011 a suplimentat şi probatoriul prin încorporarea unei noi expertize, în specialitatea construcţii. Nefiind însă în vreuna din situaţiile indicate limitativ de art. 138 C. proc. civ., în condiţiile în care dovada nu a fost cerută potrivit art. 112 şi art. 132 din acelaşi cod, recurenta-reclamantă nu mai putea să formuleze solicitări suplimentare.

Referitor la calitatea motivării sentinţei

În această privinţă, recurenta formulează, în esenţă, două critici: că nu i s-au examinat toate apărările şi că a fost adoptat punctul de vedere al fiscului.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată răspunde exigenţelor cuprinse în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva dreptului la un proces echitabil.

În acord cu întreaga jurisprudenţă a C.E.D.O. în problema analizată, instanţa de recurs reţine că au fost efectiv examinate toate apărările de substanţă formulate de contribuabil şi chiar majoritatea argumentelor neesenţiale. În condiţiile în care apărarea reclamantei nu a înţeles să-şi structureze acţiunea pe probleme distincte de drept, preferând o abordare contabilă, nu se poate pretinde instanţei de judecată să urmeze acelaşi tipar.

Faptul că raţionamentul judiciar l-a condus pe judecător la concluzia că punctul de vedere exprimat de organul fiscal este corect, justifică preluarea unora dintre argumentele acestuia. Câtă vreme această „preluare” nu s-a realizat automat, ci este rodul propriului demers de interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt, prin prisma susţinerilor părţilor, nu există suport pentru afirmaţia că argumentele reclamantei ar fi fost ignorate.

Referitor la constatările de fapt ale organului fiscal

Controlul fiscal a identificat foarte multe nereguli care au determinat organul fiscal să sesizeze parchetul competent, care prin rezoluţia din 5 aprilie 2011 a început urmărirea penală împotriva administratorului societăţii din perioada 2006-2009.

Deşi până la pronunţarea unei hotărâri definitive în procesul penal nu se pune problema unei autorităţi de lucru judecat în privinţa faptelor şi operaţiunilor anchetate, Înalta Curte observă că majoritatea constatărilor organului fiscal nu au fost combătute sau au fost combătute fără nicio explicaţie rezonabilă.

Astfel, nu s-a lămurit modalitatea de obţinere a veniturilor de la punctele de lucru nedeclarate, respectiv în spaţiile comerciale din halta B. denumite Alimentara şi Restaurant U.

De asemenea nu s-a combătut constatarea potrivit căreia la nici un punct de lucru societatea nu deţine raport de gestiune care să permită verificarea stocurilor: la unele puncte de lucru nu există în dotare aparate de marcat electronice fiscale etc.

În acest context general, nereguli descrise pe zeci de pagini în raportul de inspecţie fiscală, instanţa de fond a păşit la examinarea în detaliu a apărărilor contribuabilului, însă, cum se va prezenta la punctele următoare privind TVA şi impozitul pe profit, acestea nu au fost convingătoare.

Referitor la TVA

Potrivit art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc. „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile.”

De asemenea, art. 146 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod stabileşte că „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare.”

În esenţă, multe din operaţiunile derulate de contribuabil, supuse analizei din perspectiva îndeplinirii condiţiilor procedurale şi de fond pentru recunoaşterea dreptului de deducere a TVA, au fost considerate nereale, chiar dacă formal erau constatate printr-o factură, înregistrată în evidenţa contabilă.

Astfel, facturile grupate în anexa nr. 5 a raportului de inspecţie fiscală, înregistrate în evidenţa contabilă în perioada mai 2007-decembrie 2009 nu sunt însoţite de documente justificative privind necesitatea şi realitatea prestărilor de servicii respective, nu există note de recepţie, fişe de magazie ori bonuri de consum pentru lucrările executate în regie proprie cu materialele achiziţionate, situaţii de lucrări etc., iar solicitările adresate în scris administratorului societăţii au rămas fără răspuns.

Aceeaşi stare de lucruri, lipsa unor documente care să demonstreze caracterul real al operaţiunilor, a fost pe drept cuvânt reţinută şi în cazul facturilor centralizate în anexele nr. 6 şi nr. 7 ale raportului de inspecţie fiscală.

În plus, cele 59 de facturi din anexa nr. 7 nu conţin menţiuni esenţiale, cum ar fi datele de livrare ori bunul sau serviciul la care se referă, lipsind caracteristici minime care să permită identificarea acestuia. Niciuna dintre aceste facturi nu a fost declarată de recurentă ori de vreunul dintre presupuşii furnizori. Nu în ultimul rând, după cum bine punctează judecătorul de la curtea de apel, organul fiscal a avut disponibilitate pentru clarificarea situaţiei, deplasându-se la locaţia unde reprezentantul societăţii a afirmat că sunt depozitate bunurile respective, însă acestea nu au putut fi identificate, în absenţa unor minime repere.

Susţinerea recurentei potrivit căreia sumele aferente acestor facturi ar fi fost plătite direct de administrator, din resurse proprii, urmând a se desocoti ulterior cu societatea, este lipsită de finalitate, câtă vreme realitatea operaţiunilor nu a fost demonstrată şi se pretinde recunoaşterea dreptului de a deduce TVA aferentă.

În fine, tot la capitolul TVA, s-a identificat şi alt tip de nereguli cum ar fi completarea eronată a unor deconturi de TVA, instanţa validând punctul de vedere al fiscului privind modalitatea de declarare lunară a decontului de TVA (pentru ianuarie şi februarie 2007) suprapusă cu declararea trimestrială a TVA (pentru intervalul ianuarie-martie 2007), care a generat o bază de impunere suplimentară de 174.032 RON şi TVA nedeductibilă de 33.066 RON.

De asemenea, în privinţa operaţiunilor comerciale (achiziţii de mărfuri, respectiv vânzări) derulate cu partenerii SC M.C. SRL şi SC A.C. SRL, concluziile primei instanţe sunt la adăpost de orice critică, în contextul în care facturile sunt incomplete (lipsesc datele emiterii facturii şi date privind expediţia) şi toate cele 3 exemplare ale facturilor de livrare către SC A.C. SRL au fost identificate în dosarul aferent lunii martie, la recurentă.

Şi operaţiunea de înregistrare a unui adaos comercial mai mare cu 322.092 RON faţă de cel înscris în centralizatorul notelor de intrare recepţie pentru luna decembrie 2007 a fost corect apreciată în raport de prevederile art. 128 alin. (4) lit. d) C. fisc., lipsa mărfurilor din stoc fiind asimilată livrărilor de bunuri efectuate cu plată pentru care se colectează TVA.

Conchizând în această privinţă, Înalta Curte reţine că este pe deplin justificată stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă totală de 227.735 RON şi a unei TVA suplimentare de plată de 261.872 RON la care se datorează accesorii calculate conform art. 119 C. proc. fisc.

Referitor la impozitul pe profit

Organele fiscale au stabilit pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2009 un impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 163.836 RON, rezultat ca diferenţă între impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 169.569 RON şi impozitul declarat de contribuabil în anul 2009 în sumă de 5.733 RON.

Baza impozabilă a fost majorată considerabil (1.059.804 RON) ca efect al reconsiderării unor cheltuieli pretins deductibile şi a veniturilor impozabile, în sensul celor deja dezvoltate la punctul anterior, când operaţiunile au fost examinate din perspectiva TVA.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) C. fisc. „Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare”.

Impozitul calculat suplimentar provine din reconsiderarea a 7 operaţiuni, recurenta poziţionându-se divergent în raport cu fiscul, în privinţa tuturor acestora.

Instanţa de fond a analizat detaliat susţinerile părţilor, ajungând la concluzia, însuşită de instanţa de control judiciar, potrivit căreia punctul de vedere exprimat de societate nu are suport în probele administrate.

Referitor la evidenţierea pierderilor fiscale din anii 2005 şi 2006 sunt incidente prevederile art. 26 alin. (1) C. fisc., reproduse la pct. 2 al acestei decizii, precum şi pct. 74 din normele de aplicare a acestora care stipulează că „pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declaraţia de impunere a anului precedent”.

Or, prin declaraţia fiscală aferentă anului 2005, recurenta a declarat o pierdere fiscală de 842 RON, iar nu de 19.714 RON, cum pretinde în calea de atac, baza de impunere suplimentară fiind rezultatul diferenţei dintre 19.714 RON şi 842 RON (18.872 RON).

În privinţa cheltuielilor cu mărfurile înscrise în facturile emise în cadrul raporturilor derulate cu partenerii SC M.C. SRL şi SC A.C. SRL, argumentele expuse la punctul anterior demonstrează că operaţiunile nu au fost reale, facturile prezentate neavând caracterul de document justificativ; la fel, nici cheltuielile cu achiziţiile de materii prime şi mijloace fixe efectuate în baza celor 59 de facturi nu pot fi deductibile fiscal. Pe lângă argumentaţia expusă la punctul privind TVA, Înalta Curte mai reţine că din datele furnizate prin adresa din 5 octombrie 2010 de S.C.P.L.E.P. Oneşti şi prin adresa din 5 octombrie 2010 de S.P.C.R.P.C.I.V. Bacău rezultă şi alte nereguli: cărţi de identitate care aparţin altor persoane decât cele înscrise la rubrica date privind expediţia ori vehicule cu numere de înmatriculare care nu figurează în Registrul Naţional de Evidenţă a Permiselor de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, aparţin unor autoturisme având ca proprietari persoane particulare ori sunt atribuite unor tractoare sau semiremorci.

Referitor la bunurile de natura stocurilor, constatate lipsă în gestiune, care au determinat un impozit pe profit suplimentar de 14.666 RON trebuie reţinut că recurenta nu contestă că a încălcat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 82/1991, fiind legală dispoziţia de măsuri din 8 noiembrie 2010 în baza căreia chiar echipa de inspecţie a realizat inventarierea, stabilind că mărfurile lipsă trebuie asimilate unei livrări de bunuri efectuate cu plată, după cum s-a detaliat anterior.

În privinţa cheltuielilor cu dobânzile şi comisioanele aferente împrumuturilor contractate de la case de amanet, aferente lunilor martie şi septembrie 2007, Înalta Curte observă că deşi recurenta critică sentinţa sub toate aspectele, nu formulează observaţii clare cu privire la acestea. Este evident că neprezentând dovezi din care să rezulte cine a utilizat sumele, data împrumuturilor ori modul de calcul al comisionului, cheltuielile în discuţie nu pot fi recunoscute din perspectiva examinată.

Referitor la cheltuielile în sumă totală de 547.532 RON (aferente anilor 2008 şi 2009), la fel, nu există dovezi că prestările de servicii respective au fost efectuate în scopul realizării veniturilor.

Pe lângă faptul că facturile prezintă deficienţe de substanţă, Înalta Curte reţine că este justă concluzia fondului în condiţiile în care în cauză se regăseşte situaţia reglementată de art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc., respectiv nu s-a justificat necesitatea şi scopul prestării serviciilor respective.

La dosar nu există documente care să susţină punctul de vedere al contribuabilului ci, dimpotrivă, există elemente care conduc către ideea unor operaţiuni fictive, de exemplu s-a prezentat contractul din 3 iulie 2008 având ca obiect transportul unor utilaje din Italia dar, în acelaşi timp, contribuabilul a declarat că nu a efectuat achiziţii intracomunitare în anul respectiv.

Cât priveşte apărarea referitoare la oportunitatea efectuării unor operaţiuni economice care, într-adevăr, ţine de aprecierea societăţii, Înalta Curte observă că în speţă nu s-a pus în discuţie o atare prerogativă, ci chiar realitatea operaţiunilor ori utilitatea lor în raport cu activităţile derulate în ansamblu de acesta. În orice caz, contribuabilul este liber să facă orice cheltuieli dar, în măsura în care are pretenţia ca acestea să fie socotite de fisc deductibile, trebuie să se supună rigorilor enunţate, specifice unui raport de drept public.

În fine, şi în privinţa celorlalte cheltuieli: aferente facturilor înregistrate în contul 231, Imobilizări corporale ori aferente operaţiunii de stornare a facturii, explicaţiile judecătorului de la curtea de apel nu comportă adăugiri suplimentare, concluzia fiind la adăpost de orice critică.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, văzând că nu există motive pentru reformarea sentinţei atacate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2009 şi art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E. SRL prin administrator judiciar L.T. IPURL Bacău împotriva sentinţei nr. 173 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1261/2014. Contencios. Contestaţie act...		ICCJ. Decizia nr. 1351/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1312/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1312/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs