ICCJ. Decizia nr. 1088/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1088/2014

Dosar nr. 11037/300/2013

Şedinţa publică de la 4 martie 2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, petentul SC R.M.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din 19 decembrie 2011, emis de intimată.

În motivarea acţiunii, petentul a arătat, în esenţă, că procesul-verbal de contravenţie este nelegal şi netemeinic, impunându-se anularea acestuia.

Prin încheierea din 27 februarie 2013, Judecătoria Brezoi a scos cauza de pe rol şi a trimis-o, pe cale administrativă, spre competentă soluţionare, Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Dispoziţia instanţei a fost întemeiată pe prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, raportat la dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

La rândul său, prin sentinţa nr. 17633 din 5 noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum era în vigoare la momentul introducerii prezentei contestaţii, plângerea trebuia depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost săvârşită contravenţia, în speţă Judecătoria Brezoi, legal învestită, de altfel, la momentul formulării plângerii contravenţionale.

A mai reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013, întrucât acestea se referă exclusiv la materia contenciosului administrativ, şi nu la materia contravenţională, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor actului normativ sus-menţionat.

Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Brezoi.

În cauză, este necontestat că obiectul plângerii îl formează procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 19 decembrie 2011, încheiat de către C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, petentul SC R.M.S. SRL a fost sancţionat cu amendă contravenţională, întrucât s-a constatat că vehiculul categoria A, aparţinând petentului, a circulat la data de 7 iulie 2011, ora 08:13 pe DN 7 km 188+900 m, localitatea S., judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.

De asemenea, este necontestat că potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Aşa cum rezultă însă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 30 ianuarie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Ca regulă, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, excepţiile fiind permise numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de către lege.

În opinia Înaltei Curţi, norma de competenţă sus-menţionată se aplică, astfel, numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a actelor normative prin care s-au modificat normele procedurale.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013, invocate de către Judecătoria Brezoi, se reţine că acestea se aplică numai în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.

Or în prezenta cauză se contestă procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 19 decembrie 2011, prin care s-a reţinut că, la data de 7 iulie 2011, ora 08:13, pe DN 7 km 188+900 m, localitatea S., judeţul Vâlcea, vehiculul a circulat fără a deţine rovinietă valabilă.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, anterior modificărilor aduse de Legea nr. 2/2013, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentului, este localitatea S., judeţul Vâlcea, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC R.M.S. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1088/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond