ICCJ. Decizia nr. 1106/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1106/2014
Dosar nr. 7396/2/2012
Şedinţa publică din 5 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.O. a solicitat anularea hotărârii din 22 august 2012 emise de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti cu consecinţa recunoaşterii în calităţii sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Susţine reclamanta că a depus, în susţinerea cererii sale adresate comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul autorităţii pârâte, dovezi din care rezultă că în perioada martie-decembrie 1944 a fost refugiată împreună cu familia din oraşul H., judeţul Vaslui (fost judeţul Fălciu), în comuna V.M., judeţul Mehedinţi.
Arată că din declaraţiile martorilor, autentificate de notar, şi din actele eliberate de Arhivele Naţionale Judeţene Mehedinţi rezultă că a fost refugiată în perioada martie-decembrie 1944 împreună cu familia, suportând neajunsuri.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1704 din 27 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
A reţinut instanţa, în esenţă, că, din coroborarea susţinerilor reclamantei cu înscrisurile depuse, nu poate fi reţinută calitatea sa de persoană persecutată din motive etnice în sensul art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Astfel, din răspunsul comunicat de Serviciul Judeţean Mehedinţi al Arhivelor Naţionale se precizează că tatăl său, A.O., nu figurează înscris ca refugiat pe raza localităţii V.M. iar, din analiza registrelor Şcolii Primare din localitatea menţionată, rezultă că pentru anul şcolar 1944-1945 reclamanta figurează cu menţiunea „plecată la H. pentru a urma şcoala”. De asemenea, din înscrisul eliberat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Fălciu pe anul 1944, borderoul cu reţinerile salariilor personalului de control şi de serviciu pentru acoperirea avansului de evacuare, în care figurează tatăl reclamantei, A.O., nu rezultă natura şi cauzele acestei evacuări.
În ce priveşte declaraţiile extrajudiciare ale martorilor T.A. şi C.A., depuse de reclamantă, instanţa a apreciat că nu sunt relevante, neindicându-se motivul deplasării familiei reclamantei şi nefăcându-se dovada faptului că martorii ar fi beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, reclamanta P.O. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii cu consecinţa admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Reiterează susţinerile formulate în acţiune, precizând că tatăl său, inspector şcolar A.O., a fost obligat să se mute în comuna V.M., judeţul Mehedinţi, împreună cu familia, primind ordin de deplasare şi diurnă şi toate drepturile ce decurgeau din calitatea sa de funcţionar al statului.
Apreciază că, din probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile notariale ale celor doi martori, este dovedit faptul că este persoană îndreptăţită la acordarea drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940-6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Înalta Curte reţine că, din analiza registrelor Şcolii Primare din comuna V.M., în care recurenta-reclamantă figurează, pentru anul şcolar 1944-1945, cu menţiunea „plecată la H. pentru a urma şcoala”, rezultă că a urmat cursurile şcolare în localitatea H., localitatea de domiciliu.
Din evidenţele Serviciului Judeţean Mehedinţi al Arhivelor Naţionale, conform adresei din 6 februarie 2013, rezultă că tatăl reclamantei, A.O., împreună cu familia nu figurează înregistraţi ca refugiaţi în raza localităţii V.M., contrar susţinerilor recurentei-reclamante.
Prin urmare, întemeiat a reţinut instanţa de fond că declaraţiile notariale ale martorilor T.A. şi C.A., depuse în susţinerea acţiunii, nu pot fi coroborate cu alte probe aflate la dosar astfel încât să se poată susţine cu temei că familia reclamantei a părăsit localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice exercitate asupra acesteia. Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că aceşti martori au fost refugiaţi şi au obţinut calitatea solicitată pârâtei în temeiul Legii nr. 189/2000, pentru a se reţine, cel puţin, o situaţie de discriminare în ce o priveşte pe recurenta-reclamantă.
În faţa instanţei de recurs, recurenta a depus hotărârea din 22 februarie 2012 a Casei Judeţene de Pensii Vaslui, prin care s-a admis cererea formulată de numitul P.E.M. de recunoaştere a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă acesta nu a avut calitate de martor în dosar, înscrisul neavând nicio relevanţă în cauza de faţă. De asemenea, din analiza acestei hotărâri, reiese că cererea a fost admisă pe baza copiei extras din 30 ianuarie 2012 de la Serviciul Judeţean Hunedoara din cadrul Arhivelor Naţionale, deci refugiul a fost în altă zonă decât Judeţul Mehedinţi.
Astfel, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.O. împotriva sentinţei civile nr. 1704 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1097/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1238/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
