ICCJ. Decizia nr. 1094/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1094/2014
Dosar nr. 9407/2/2012
Şedinţa publică de la 5 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost sesizată, prin încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului preşedintelui C.N.A.S. nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Excepţia de nelegalitate a fost invocată de reclamanta P.V.C.M. prin petitul acţiunii ce face obiectul Dosarului nr. 23196/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.A.M.B., admiterea excepţiei de nelegalitate, scutirea sa de la plata penalităţilor şi a majorărilor de întârziere datorate F.N.U.A.S.S., anularea modului de calcul emis de C.S.A.M.B. privind situaţia contribuţiilor declarate, încasate şi restante şi a majorărilor calculate, încasate şi restante pentru F.N.U.A.S.S. pentru perioada 15 martie 2006-15 decembrie 20011 şi să se constate că nu datorează nicio plată către C.A.S.M.B.
Curtea de apel a dispus şi citarea emitentului actului atacat, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 736 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă excepţia de nelegalitate a Ordinului preşedintelui C.N.A.S. nr. 894/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că ordinul a fost emis în aplicarea art. XI din O.G. nr. 30/2011 în condiţiile prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi nu adaugă la legea pentru executarea căreia a fost emis, nefiind întemeiate criticile reclamantei în sensul că nu există un temei legal pentru emiterea lui.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva soluţiei instanţei de fond, reclamanta P.V.C.M. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate şi, pe fond, să se constate nelegalitatea ordinului contestat.
A motivat recurenta-reclamantă, în esenţă, că ordinul atacat restrânge sfera de aplicare a art. XI din O.G. nr. 30/2011 prin condiţionarea existenţei unor declaraţii şi/sau decizii de impunere pentru obligaţiile fiscale accesorii.
II. Decizia instanţei de recurs
1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că se impune casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare, după cum se va arăta în continuare.
Excepţia de nelegalitate este un mijloc procedural ce oferă, în cadrul unui proces, posibilitatea controlului legalităţii asupra actelor administrative cu caracter normativ care stau la baza emiterii actelor administrative cu caracter individual atacate. Presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise
În speţă, reclamanta a invocat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, excepţia de nelegalitate printr-o enunţare cu caracter general, contestând Ordinul nr. 894/2011 al preşedintelui C.N.A.S. în raport cu art. XI din O.G. nr. 30/2011, astfel că trebuie verificat dacă excepţia îndeplineşte cerinţa procedurală impusă de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul de a se preciza elementele de fapt şi de drept care să determine aplicarea ei în cauză.
Această verificare se impune cu atât mai mult cu cât instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate este abilitată să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând cont de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Constatând că, în cauză, instanţa de fond nu a analizat obiectul excepţiei de nelegalitate, prin raportarea ordinului contestat la actele normative cu forţă juridică superioară, în executarea cărora a fost emis, Înalta Curte apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei învestite cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, urmând ca instanţa să clarifice obiectul sesizării sale în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, actele normative în raport cu care urmează a analiza excepţia de nelegalitate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.V.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 736 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1089/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1097/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
