ICCJ. Decizia nr. 1136/2014. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1136/2014
Dosar nr. 6696/2/2011*
Şedinţa publică de la 6 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele G.D.G. şi V.R.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi pârâta D.C.N. în calitate de Preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei D.C.N. - Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 25 iunie 2011 şi până la data executării efective a obligaţiei stabilite prin Decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4501/2/2009 şi obligarea pârâtei D.C.N. - Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1264 din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.C.N. şi excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiate şi a respins acţiunea precizată, formulată de reclamantele G.D.G. şi V.R.V., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, B.G. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.C.N. şi D.D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.C.N., s-a constatat că este neîntemeiată existând identitate între persoana acestei pârâte şi persoana care în perioada ulterioară rămânerii irevocabile a titlului executoriu deţinut de către reclamantă a deţinut calitatea de conducător al CCSD, astfel încât potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 se reţine calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte corespunzător perioadei în care a deţinut o asemenea funcţie, respectiv 16 octombrie 2009 - 04 octombrie 2011.
Referitor la excepţia lipsei de interes invocată de către aceeaşi pârâtă cu referire la aceleaşi împrejurări, s-a constatat că la data introducerii acţiunii, 21 iulie 2011, când această pârâtă a figurat în acţiunea iniţială, a deţinut calitatea de conducător al CCSD, astfel încât potrivit disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 reclamantele au avut un interes direct, legitim şi actual de a formula o asemenea acţiune în vederea valorificării titlului executoriu, neavând relevantă că ulterior introducerii acţiunii aceeaşi pârâtă a fost eliberată din această funcţie, faţă de împrejurarea că reclamantele au înţeles ulterior să precizeze acţiunea introductivă în sensul obligării fiecăruia dintre conducătorii CCSD, potrivit perioadelor succesive în care au deţinut o astfel de funcţie, la plata amenzii conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind respinsă această excepţie ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat că în fapt prin Decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul formulat de către reclamantele din prezenta cauză împotriva Sentinţei civile nr. 2392 din 18 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4501/2/2010, a fost modificată sentinţa recurată în sensul că a fost admisă în parte acţiunea formulată de către aceleaşi reclamante în contradictoriu cu pârâta CCSD şi obligată această pârâtă să soluţioneze dosarele corespunzătoare dispoziţiilor nr. 5795/2006 şi respectiv nr. 5797/2006 emise de către Primarul General al Mun. Bucureşti, în sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarelor pentru evaluarea şi stabilirea despăgubirilor cuvenite recurenţilor-reclamanţi.
Deşi ulterior expirării celor 30 de zile de la data pronunţării acestei decizii irevocabile pronunţată de către instanţa de contencios administrativ reclamantele din prezenta cauză s-au adresat CCSD în scopul derulării etapelor administrative în vederea evaluării imobilelor pentru care au fost emise dispoziţiile menţionate în cuprinsul dispozitivului titlului executoriu, totuşi pârâta din titlul executoriu nu şi-a îndeplinit obligaţiile invocând fie împrejurarea că deşi s-a solicitat Primăriei Mun. Bucureşti completarea documentaţiei administrative şi Prefectului Mun. Bucureşti înaintarea celor două dispoziţii împreună cu avizul de legalitate al acestuia, totuşi aceste autorităţi publice nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător şi în termen util aceste atribuţii, iar în plus faptul că deşi ulterior dosarele administrative constituie pe numele reclamantelor din prezenta cauză au fost reînregistrate pe rolul CCSD, totuşi nu s-a reuşit discutarea acestora în cadrul şedinţelor succesive ale Comisiei special constituită în cadrul CCSD, potrivit dispoziţiilor legale din titlul VII al legii nr. 247/2005, urmare a lipsei cvorumului necesar desfăşurării activităţii acestei comisii.
De asemenea a fost publicată în M. Of. Partea I nr. 456/6.07.2012 Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi pentru modificarea art. III din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, conform căreia " La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.06.2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Faptul că, pe perioada celor 6 luni în care se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012.
Soluţia legislativă criticată reprezintă o normă temporară (titlul ordonanţei precizând faptul că priveşte măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005), care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după expirarea perioadei de 6 luni, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi a dispoziţiilor art. 6 privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 256/17.04.2009 -, "procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia".
În acest context, s-a observat că O.U.G. nr. 4/2012 constituie o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa.
Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticate, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantele G.D.G. şi V.R.V. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 şi Legea nr. 117 din 04 iulie 2012, atunci când a reţinut că acestea prelungesc termenul prevăzut de lege pentru aducerea la îndeplinire întocmai a dispoziţiilor titlului executoriu, respectiv termenul de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii irevocabile.
Prin urmare, apare ca lipsit de sens ca un termen legal prin care se stabileşte efectuarea unei operaţiuni să poată fi prelungit printr-un alt termen care, de fapt, suspendă efectuarea aceleiaşi operaţiuni.
Recurentele mai arată că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea, atunci când a reţinut incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, precum şi obligativitatea aplicării în cauză a Deciziei nr. 723/2012 a Curţii Constituţionale, şi Legea nr. 117 din 04 iulie 2012, cu consecinţa încălcării principiului autorităţii lucrului judecat.
Faptul că, prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 3012 din 25 mai 2011, irevocabilă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4501/2/2009, instanţa nu a stabilit un termen în care pârâta CCSD să-şi execute obligaţia, înseamnă că aceasta trebuia executată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv până la data de 25 iunie 2011, termen de executare ce a intrat în autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care, acesta nu mai poate fi modificat de nicio instanţă de judecată (şi, nicidecum, în contextul prezentei acţiuni) şi, cu atât mai puţin, nu poate fi modificat printr-o ordonanţă de urgenţă.
O interpretare contrară, în sensul incidenţei în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 şi, implicit, a obligativităţii aplicării în cauză a acestei decizii a Curţii Constituţionale, ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului normativ şi actului jurisdicţional al Curţii, ar echivala cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, în baza căruia legea civilă dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile şi ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, ceea ce în mod evident, este inadmisibil.
Recurentele au mai susţinut că instanţa de fond, în motivarea hotărârii pronunţate, a reţinut incidenţa în cauză a Deciziei nr. 723/2012 a Curţii Constituţionale, a cărei motivare este în totală contradicţie cu alte 2 decizii pronunţate de aceeaşi Curte, respectiv Decizia nr. 6/1992 şi Decizia nr. 50/2000, precum şi cu o serie de cauze ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele reţinute prin aceste două decizii ale Curţii Constituţionale, aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 nu trebuie să se facă în automat, ci cu excluderea din sfera de aplicare a acestui act normativ, a acelor situaţii în care există deja hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea titlurilor de despăgubire.
Obligaţia impusă pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie în Dosarul nr. 4501/2/2009, trebuia executată şi după adoptarea O.U.G. nr. 4/2012, obligaţie ce nu a fost dusă la îndeplinire până la momentul formulării prezentului recurs.
Recurentele mai susţin că instanţa de fond greşeşte, atunci când reţine faptul că, debitor în cadrul titlului executoriu ar fi conducătorul autorităţii publice, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată în mod expres faptul, că autoritatea publică este cea căreia îi incumbă executarea obligaţiei prevăzute în titlu executoriu.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurente, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite".
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60858 din 00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
Deci, finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Cu privire la punerea în executare a Deciziei nr. 3012 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, dosarele aflate pe rolul CCSD şi care sunt tratate cu prioritate se împart în 3 categorii, respectiv dosare de despăgubire în care instanţele judecătoreşti au dispus prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile obligarea CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire, stabilind şi cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate; dosare de despăgubire aprobate de CCSD, dar în care nu au fost emise titluri de despăgubire şi dosare de despăgubire în care instanţele judecătoreşti au dispus prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile obligarea CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire, fără stabilirea cuantumului acestora.
Noua comisie a finalizat procedura de soluţionare a dosarelor din prima categorie menţionată, în momentul de faţă fiind în derulare procedura de soluţionare a dosarelor din celelalte două categorii.
Astfel, în cadrul fiecărei şedinţe stabilite săptămânal, sunt pregătite, în mod echitabil, câte un număr de dosare din fiecare categorie, fiind astfel puse pe ordinea de zi şi supuse aprobării Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
În speţa de faţă, emiterea noului act administrativ, aşa cum a dispus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3012 din 25 mai 2011, se va efectua în concordanţă cu dispoziţiile art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165 din 17 aprilie 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013.
Înalta Curte mai observă că, în şedinţa din 28 august 2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, a dispus completarea dosarului de despăgubire cu mai multe documente justificative.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ faţă de persoane care au ocupat funcţia de membru ori preşedinte al CCSD, dar care nu mai deţin aceste funcţii în prezent, Înalta Curte reţine că nu se poate face aplicarea acestor dispoziţii faţă de aceste persoane.
Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 13 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reiese că sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorităţii publice obligat prin hotărâre la una din prestaţiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin adoptarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a instituit un mijloc legal de presiune pus la îndemâna particularului atunci când trebuie să fie executată o obligaţie de a face, personală (intuitu personae), a administraţiei publice, prin aplicarea unei amenzi suportabile din patrimoniul propriu al persoanei private competente de a executa personal hotărârea judecătorească irevocabila.
Scopul prevederilor amintite sunt în sensul de a constrânge autoritatea publică, ce a fost obligată la îndeplinirea unei operaţiuni administrative prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea judecătorească respectivă şi nicidecum doar de a sancţiona conducătorul acesteia prin aplicarea amenzii prevăzută de dispoziţia legală amintită.
Astfel, finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea acestor dispoziţii legale nu este acela de a realiza un venit la bugetul de stat prin aplicarea, în orice mod şi cu orice chip, a amenzii conducătorului autorităţii administrative, ci de a constrânge pe acesta din urmă să-şi execute obligaţia stabilită în hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin apărările depuse la dosarul cauzei au fost precizate demersurile ce au fost iniţiate de către autorităţile pârâte în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti de care se prevalează recurentele-reclamante.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele G.D.G. şi V.R.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.D.G. şi V.R.V. împotriva Sentinţei civile nr. 1264 din 8 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1135/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 183/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
