ICCJ. Decizia nr. 1338/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1338/2014

Dosar nr. 874/1748/2012

Şedinţa publică de la 14 martie 2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 20 martie 2013 Judecătoria Cornetu a scos de pe rol cauza privind pe petenta SC M. SA şi pe intimata C.N.A.D.N.R. SA şi a trimis cauza, pe cale administrativă, spre competentă soluţionare Judecătoriei Târgovişte.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că prin Legea nr. 2/2013 s-a modificat competenţa de soluţionare a proceselor având ca obiect plângeri contravenţionale împotriva proceselor-verbale de contravenţie întocmite în baza O.G. nr. 15/2002, aceasta revenind judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa civilă nr. 3924 din 15 octombrie 2013 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Judecătoria Târgovişte a reţinut că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare la data în vigoare a acestei legi.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Cornetu pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauza de faţă se contestă procesul-verbal de constatare a contravenţiei din 19 decembrie 2011, încheiat de către C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN, prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, SC M. SA a fost sancţionată cu amendă contravenţională, întrucât la data de 9 iulie 2011 s-a constatat că vehiculul aparţinând reclamantei a circulat pe A 2 km 12+450 m, localitatea G., judeţul Ilfov, fără a deţine rovinietă valabilă.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 20 ianuarie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală.

Conform art. 24 din noul C. proc. civ., norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013, nu se aplică în materie contravenţională, ci numai în materia contenciosului administrativ şi fiscal.

Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârşită pe A 2 km 12+450 m, pe raza localităţii G., judeţul Ilfov.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentei, este localitatea G., judeţul Ilfov, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Cornetu.

Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Cornetu.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC M. SA şi pe intimata C.N.A.D.N.R. SA, CESTRIN în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1338/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond