ICCJ. Decizia nr. 1317/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1317/2014
Dosar nr. 898/2/2012
Şedinţa publică de la 14 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantele SC T.A. SRL şi SC T.R. SRL Târgu-Mureş au solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, anularea deciziei din 27 decembrie 2011, exonerarea de la plata amenzii aplicate de pârât în baza acestei decizii, în subsidiar, reducerea amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei şi, pe cale accesorie, să se constate încălcarea dreptului la apărare de către pârât prin îngrădirea accesului la informaţiile esenţiale privind încriminarea presupuselor fapte anticoncurenţiale, respectiv prin declararea „secret” a înscrisurilor ce privesc declaraţiile incriminatoare, decizia contestată bazându-se pe aceste documente care nu i-au fost dezvăluite, cu nesocotirea cazului H. soluţionat de tribunalul de primă instanţă şi constatarea lipsei calităţii de contravenient a reclamantelor.
Soluţia instanţei de recurs
Prin sentinţa civilă nr. 4045 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă, în parte, cererea reclamantelor, s-a dispus anularea parţială a deciziei nr. 96/2011 cu privire la cuantumul amenzilor aplicate, în sensul că a fost redusă amenda aplicată SC T.A. SRL la nivelul de 122.219 RON şi amenda aplicată SC T.R. SRL la nivelul de 1.217 RON, iar în rest a fost respinsă acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în temeiul Ordinului nr. 300/2008 s-a dispus efectuarea unei investigaţii pe piaţa serviciilor de transport auto în regim de taxi din municipiul Târgu-Mureş, cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, de către agenţii economici implicaţi în activitatea de taximetrie, investigaţia fiind finalizată prin încheierea raportului depus la dosarul cauzei şi emiterea deciziei de sancţionare din 27 decembrie 2011.
Prin actele anterior menţionate, inspectorii de concurenţă au reţinut că întreprinderile verificate au realizat o practică anticoncurenţială, constând în stabilirea concertată a tarifelor de transport persoane în regim de taxi, restricţionând concurenţa prin fixarea unor tarife unice pe piaţa serviciului de transport persoane în regim de taxi din municipiul Târgu-Mureş.
Pentru a concluziona astfel, inspectorii de concurenţă au constatat că în zilele de 5, 6, 7 martie 2007, operatorii de pe piaţa de taximetrie din municipiul Târgu-Mureş reprezentând dispeceratele SC T.A. SRL, SC R.T. SRL, SC S.I. SRL, SC C.T. SRL, SC T.B. SRL, SC T.C. SRL, SC T.R. SRL, SC V.T. SRL au solicitat prin comenzi scrise societăţilor de service modificarea tarifelor în aparatele de taxat.
Solicitările părţilor implicate au vizat un număr de 614 taximetre dispecerizate, reprezentând 84,92% din totalul de 723 autorizaţii stabilite de către autoritatea locală în conformitate cu prevederile hotărârii Consiliului Local din 6 aprilie 2006.
În aceleaşi zile, societăţile de servisare SC B.T. SRL Târgu-Mureş şi SC P.C. SRL Târgu-Mureş au emis facturi către părţile implicate, pentru contravaloarea serviciului de modificare a tarifelor în taximetre.
Începând cu datele menţionate, în cadrul dispeceratelor SC T.A. SRL, SC R.T. SRL, SC S.I. SRL, SC C.T. SRL, SC T.B. SRL, SC T.C. SRL, SC T.R. SRL şi SC V.T. SRL s-a procedat la modificarea efectivă a tarifelor, fiind stabilit un tarif de distanţă la valoarea comună de 1,50 RON/km, un tarif de pornire la valoarea comună de 1,50 RON, un tarif de staţionare de 15,00 RON/oră, un tarif de distanţă pe timp de noapte de 1,70 RON/km şi un tarif de exterior de 2,00 RON/km.
Aceleaşi tarife au fost practicate şi în perioada următoare, până la 31 iulie 2010 de către şase din societăţile anterior menţionate, printre care şi societăţile reclamante în cauza de faţă.
S-a subliniat că SC T.R. SRL nu a comandat în nume propriu modificarea tarifelor pentru transportatorii taxi pentru care prestează serviciile de dispecerat, având însă acelaşi comportament pe piaţă ca şi cel al dispeceratului SC T.A. SRL, având acelaşi administrator. SC T.R. SRL are încheiat un contract de prestări servicii şi dispecerizare cu SC T.A. SRL, asigurând serviciul de dispecerat pentru această societate. În acest context, inspectorii de concurenţă au concluzionat că modificarea tarifelor pentru autoturismele dispecerizate de SC T.R. SRL a fost comandată de SC T.A. SRL.
Aşadar, situaţia de fapt avut în vedere de inspectorii de concurenţă vizează:
- stabilirea unui tarif unitar de către toate cele 8 societăţi comerciale menţionate în raportul investigaţiei;
- stabilirea acestui tarif prin aceeaşi modalitate, respectiv comanda adresată de societăţile în discuţie societăţilor de servisare SC P.C. SRL şi SC B.T. SRL, în sensul modificării tarifelor la un nivel unitar;
- stabilirea acestui tarif în intervalul 5-7 martie 2007.
Reclamantele nu au contestat această situaţie de fapt, dovedită de altfel prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către Consiliul Concurenţei, respectiv comenzile şi facturile privind contravaloarea serviciului de modificare a tarifelor existente pe aparatele de taxat ale autoturismelor dispecerizate de societăţile verificate, ci au afirmat că stabilirea unui tarif unitar pentru activitatea de transport persoane în regim de taxi nu constituie rezultatul unei înţelegeri şi nici o practică interzisă prin dispoziţiile Legii nr. 21/1996, afirmaţie susţinută prin raportare la motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte existenţa unei înţelegeri între societăţile reclamante şi celelalte societăţi investigate, curtea a constatat că o atare împrejurare rezultă fără dubiu din probatoriul administrat în cauză.
Astfel, pe lângă dovada stabilirii unui tarif unic, măsură realizată prin setarea aparatelor de taxat în perioada 5-7 martie 2007, conform celor mai sus arătate, declaraţiile obţinute de inspectorii de concurenţă vin să sublinieze intenţia societăţilor verificate, în sensul practicării unui tarif unic la nivelul municipiului Târgu-Mureş.
În acest sens, existenţa unei înţelegeri cu privire la stabilirea unui preţ unitar este atestată şi prin declaraţiile reprezentanţilor societăţilor investigate. Conform declaraţiilor date cu prilejul întocmirii procesului-verbal din 2008, reprezentantul SC P. SRL a arătat că persoanele juridice şi fizice care sunt afiliate la Camera Judeţeană a Taximetriştilor practică tarife unice şi că a avut ameninţări şi presiuni pentru a creşte tarifele la nivelul unic practicat de către ceilalţi operatori.
În aceeaşi ordine de idei, conducătorul auto D.V., angajat la SC N.P. SRL arată că în perioada martie 2007-septembrie 2008 a participat la două sau trei şedinţe organizate de Camera Taximetriştilor Târgu-Mureş, şedinţe în care au fost luate în discuţie şi stabilite tarifele practicate de toţi taximetriştii din Târgu-Mureş.
Existenţa acestei înţelegeri rezultă şi din declaraţiile administratorilor SC T.B. SRL şi SC S.I. SRL, conform cărora tariful de zi-1,5 RON/km şi cel de noapte-1,7 RON/km este practicat de toate firmele, cu excepţia SC P. SRL, tarife ce se stabilesc în cadrul unui colectiv de conducere, fără a fi fundamentate din punct de vedere economic ci pe ideea alinierii la tarifele practicate de către ceilalţi actori de pe piaţă.
În acelaşi sens, prin adresa din 2008 administratorul unei societăţi investigate comunică autorităţii pârâte faptul că tarifele pentru activitatea de taximetrie se stabilesc de către Camera Taximetriştilor şi este comunicată prin firma de dispecerizare, care organizează prezentarea la societatea de servisare.
Evident că în cursul investigaţiei au fost prezentate de către administratorii celorlalte societăţi puncte de vedere diametral opuse, în sensul că majorarea tarifelor aferente activităţii de taximetrie s-a realizat din considerente economice, în esenţă ca urmare a majorării costurilor de exploatare a parcurilor auto, majorării salariilor angajaţilor, etc., însă atare împrejurări, susceptibile să justifice o majorare a tarifului, nu explică adoptarea tarifului unic de către toate societăţile investigate şi sancţionate de Consiliul Concurenţei.
În acest context, curtea a constatat că lipsa dovezilor directe cu privire la existenţa unei înţelegeri de stabilirea unui preţ unitar pentru serviciile de taximetrie este suplinită de celelalte dovezi administrate în cursul investigaţiei, respectiv comenzile transmise societăţilor de servisare în perioada 5-7 martie 2007, în vederea modificării tarifelor practicate de operatorii de transport în regim taxi la nivelul unic, modificarea efectivă a tarifelor, probată prin facturile emise de societăţile de servisare şi practicarea acestui tarif unic, dovedită prin rapoartele fiscale depuse la dosarul cauzei.
În aceeaşi ordine de idei, aşa cum s-a subliniat anterior, curtea a menţionat că justificările furnizate de societăţile reclamante în prezenta cauză cu privire la tariful stabilit în perioada 5-7 martie 2007 nu sunt plauzibile, întrucât o atare împrejurare ar presupune ca toţi operatorii economici implicaţi să fi realizat în medie aceleaşi nivele ale costurilor, fapt imposibil.
Cu referire la legislaţia aplicabilă cauzei, în mod greşit apreciază reclamantele că Legea nr. 38/2003 a permis în mod constant practicarea unor preţuri unitare.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 13 coroborate cu art. 49 lit. c) din Legea nr. 38/2003, forma în vigoare până la data adoptării Legii nr. 265/2007, recunoşteau autorităţii locale dreptul de a interveni în stabilirea tarifelor de ruinare (minime) sau excesive (maxime), fără ca aceasta să presupună, ab initio, dreptul agenţilor economici de a opta pentru un alt tarif unitar decât cel minimal sau maximal, însă începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 265/2007, dispoziţiile Legii nr. 38/2003 care permiteau autorităţii locale stabilirea unui tarif minim au fost eliminate.
Or, societăţile investigate, între care şi reclamantele au continuat practicarea tarifului unic, convenit în perioada 5-7 martie 2007 până în 31 iulie 2010, astfel că referirea la forma iniţială a Legii nr. 38/2003 este irelevantă, cât timp comportamentul anticoncurenţial a continuat şi după modificarea acestei legi.
În egală măsură, afirmaţia reclamantelor potrivit căreia nu exista obligaţia de fundamentare a tarifelor până la apariţia Legii nr. 265/2007 nu a fost considerată relevantă în cauză, întrucât o atare obligaţie exista sub imperiul Legii nr. 21/1996 şi de o atare fundamentare chiar s-au prevalat reclamantele, susţinând că majorarea tarifelor a fost justificată de creşterea costurilor de exploatare.
Chiar reclamantele au arătat în cuprinsul acţiunii lor că stabilirea unui tarif unic nu îndreptăţeşte Consiliul Concurenţei să concluzioneze că a existat o înţelegere cu privire la acest tarif cât timp nu sunt înlăturate orice alte suspiciuni de cauze posibile, fapt ce mută discuţia exact pe tărâmul modului de fundamentare a acestor tarife.
În ceea ce priveşte apărarea reclamantelor, potrivit căreia în calitatea lor de dispeceri nu aveau posibilitatea de a impune tarifele aferente activităţii de taximetrie, curtea a constatat că tariful unic reţinut în decizia contestată a fost stabilit de către societăţile de dispecerizare, între care şi societăţile reclamante, fapt ce rezultă din probatoriul analizat anterior (comenzile de modificare a aparatelor de taxat în sensul operării unui tarif unic).
S-a apreciat că este irelevantă cota de piaţă a celor două societăţi reclamante, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 21/1996, prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenţilor economici sau grupărilor de agenţi economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei şi:
- cota de piaţă totală a agenţilor economici implicaţi în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 5% pe nici una dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici concurenţi; sau
- cota de piaţă a fiecărui agent economic implicat în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 10% pe nici una dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici care nu sunt concurenţi.
Însă, în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 8 limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurenţiale interzise prin prevederile art. 5, atunci când acestea privesc preţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei sau licitaţii.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, prin îngrădirea accesului la informaţiile confidenţiale, s-a observat că, deşi reclamantele aveau posibilitatea formulării unei cereri de consultare a documentelor confidenţiale, în condiţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, nu au uzat de această posibilitate.
Având în vedere considerentele anterior menţionate curtea a constatat că în mod întemeiat a reţinut Consiliul Concurenţei în sarcina societăţilor reclamante săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, constând în înţelegerea convenită cu SC R.T. SRL, SC S.I. SRL, SC C.T. SRL, SC T.B. SRL, SC T.C. SRL şi SC V.T. SRL, cu privire la stabilirea tarifului unitar pentru serviciile de transport în regim de taxi, utilizat de operatorii dispecerizaţi, urmată de practicarea acestui preţ respectiv tariful unic de distanţă la valoarea de 1,50 RON/km; tariful unic de pornire la valoarea de 1,50 RON; tariful unic de staţionare la valoarea de 15,00 RON/oră; tariful unic de distanţă pe timp de noapte la valoarea de 1,70 RON/km şi tariful unic de exterior la valoarea de 2,00 RON/km.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor aplicate, curtea a constatat întemeiată acţiunea reclamantelor pentru următoarele considerente:
Conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, încălcarea art. 5 alin. (1) din lege se sancţionează cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile implicate în anul anterior sancţionării.
La individualizarea sancţiunilor consiliul a avut în vedere instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 51 din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui consiliului concurentei nr. 420/2010, publicat în M. Of. nr. 638/10.09.2010.
Faptele săvârşite de reclamante au fost calificate ca fiind fapte de gravitate mare, astfel că pârâta a aplicat procentul de 4% din cifra de afaceri, conform Capitolului IIB pct. 3 lit. c) din Instrucţiuni.
Având în vedere că practica concertată reţinută în sarcina reclamantelor s-a desfăşurat pe o perioadă medie (3 ani), Consiliul a aplicat o creştere de 30% asupra cuantumului de 4%, astfel că nivelul de bază devine 5,20%.
Pentru continuarea încălcării după declanşarea procedurii, Consiliul Concurenţei a reţinut pentru ambele reclamante circumstanţa agravantă în procent de 10% din nivelul de bază.
Pentru SC T.A. SRL, Consiliul a reţinut circumstanţa atenuantă pentru comportament anticoncurenţial încurajat de legislaţia existentă, aplicând o reducere de 10% din nivelul de bază, astfel că în mod corect a fost aplicată reclamantei SC T.A. SRL amenda în procent de 5,20% din cifra de afaceri.
Pentru SC T.R. SRL, Consiliul a reţinut atât circumstanţa atenuantă pentru comportament anticoncurenţial încurajat de legislaţia existentă cât şi pentru participarea redusă la practica concertată, aplicând aşadar o reducere de 20%, astfel că şi în cazul acestei societăţi amenda în procent de 4,68% este corect stabilită.
Însă, Consiliul Concurenţei a procedat greşit, aplicând reclamantelor sancţiunea amenzii raportată la cifra de afaceri, fără a lua în considerare sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale de către cele două societăţi reclamante, respectiv 158.465 RON SC T.A. SRL şi 9.079 RON SC T.R. SRL, fiind de menţionat că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 21/1996, cifra de afaceri vizată în art. 8 şi art. 14 este suma veniturilor realizate din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de agentul economic în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele SC T.A. SRL şi SC T.R. SRL, precum şi pârâtul Consiliul Concurenţei.
I. În recursul declarat de reclamantele SC T.A. SRL şi SC T.R. SRL, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a criticilor de nelegalitate a deciziei emise de Consiliul Concurenţei, s-a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor critici de nelegalitate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 2611 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra:
- solicitării de a analiza incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, respectiv că taximetria era un sector economic unde concurenţa era exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul legii;
- criticilor privind lipsa dovezilor directe şi nu a motivat de ce respinge apărarea în raport de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1358 din 5 martie 2007 sau în raport de jurisprudenţa europeană reprezentată prin cazurile T-36/91 ICI şi T-30/91 şi nu a motivat de ce nu se aplică în speţa de faţă situaţia dată de speţele indicate sub aspectul „paralelismului atitudinii”;
- criticilor privind micşorarea nejustificată a pieţei relevante şi la limitarea acesteia în mod neîntemeiat şi fără explicaţii efective numai la piaţa dispeceratelor taxi;
- criticilor privind aplicarea în mod discriminatoriu şi tendenţios a sancţiunilor stabilite, restrânse în mod nejustificat la activitatea de dispecerat taxi.
S-a apreciat că absenţa motivării din cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti are semnificaţia necercetării fondului cauzei şi atrage casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că sentinţa este lipsită de temei legal sau cu aplicarea greşită a legii.
În privinţa acestui motiv, recurenta a arătat că:
- deşi s-a reţinut că SC T.R. SRL nu a comandat în nume propriu modificarea de tarife, instanţa de fond nu motivează în baza cărui temei legal conchide ca această contestatoare merită a fi sancţionată în mod nejustificat, pe baza unică a comportamentului similar ca cel al SC T.A. SRL, adoptând argumentele folosite şi de pârâtă atât în conţinutul deciziei, cât şi în apărările aduse de aceasta în judecata cauzei;
- instanţa de fond a aplicat un temei de drept greşit în ceea ce priveşte momentul stabilirii acestor tarife, respectiv perioada 5-7 martie 2007, deoarece nu exista la acel moment în legea specială aplicabilă, legea taximetriei, obligaţia fundamentării tarifelor, aceasta fiind introdusă prin Legea nr. 265/2007 de modificare a Legii nr. 38/2003;
- a fost reţinută vinovăţia dispeceratelor că tariful unic a fost stabilit de societăţile de dispecerizare dar nu rezultă de nicăieri că ele au stabilit acest tarif întrucât ele au emis doar comanda de modificare şi aceasta nu echivalează cu stabilirea sau impunerea unui preţ.
S-a solicitat de către recurentă admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei, cu consecinţa anulării deciziei din 27 decembrie 2011, iar, în subsidiar, dacă se va aprecia că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
II. În recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei a fost criticată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte reducerea amenzii contravenţionale prin recalculare.
S-a apreciat că hotărârea instanţei de fond, sub acest aspect, este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a legii pentru că instanţa de fond nu a ţinut seama de legislaţia secundară în vigoare adoptată de Consiliul Concurenţei privind individualizarea sancţiunilor în cazul faptelor contravenţionale constând în încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de fond, susţine recurentul, nu a avut în vedere faptul că tabelul de calcul expus de reclamante în acţiune se întemeiază pe alte prevederi legale în materie de individualizare a sancţiunii decât cele legal aplicabile săvârşite de reclamante.
Deşi s-a invocat faptul că autoritatea de concurenţă nu ar fi respectat instrucţiunile publicate în M.Of. nr. 440/2004, instanţa de fond a reţinut că individualizarea amenzii s-a făcut conform instrucţiunilor privind sancţiunile publicate în M.O.f nr. 638/10.09.2013 de către Consiliul Concurenţei, dar când a pronunţat soluţia nu a observat că modul de calcul produs de reclamantă se referea la instrucţiunile publicate în M.O.f nr. 440/2004 şi a recalculat amenda cu aplicarea la cifra de afaceri înregistrată în anul anterior sancţionării, egală cu suma obligaţiilor fiscale pretinse de reclamante.
Instanţa de fond, deşi a precizat în cuprinsul motivării sentinţei că amenda se aplică la cifra de afaceri totală, totuşi şi-a însuşit tabelul de calcul propus de reclamante întocmit în baza unor instrucţiuni prin care amenda se calcula prin scăderea obligaţiilor fiscale pretinse din cifra totală de afaceri, cu încălcarea prevederilor din lege ce se referă la cifra de afaceri totală, art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, legea concurenţei.
Nelegalitatea sentinţei, sub aspectul recalculării amenzii ar rezulta, în opinia recurentului, şi din faptul că în motivarea hotărârii se precizează drept temei legal dispoziţiile art. 8 şi art. 14 din Legea concurenţei, dispoziţii care nu au legătură cu modalitatea de sancţionare a faptei săvârşite de reclamante întrucât art. 8 se referă la excepţiile de la aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar art. 14 din aceeaşi lege vizează aplicarea legii la operaţiunile de concentrare economică ce nu au nicio legătură cu practica concertată.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în raport de prevederile legale aplicabile pentru sancţionarea faptei săvârşite de reclamante constând în participarea la înţelegerea de stabilire a tarifelor de transport de persoane în regim de taxi, ceea ce reprezintă o practică anticoncurenţială prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi respingerea în totalitate a acţiunilor reclamantelor ca nefondate, cu menţinerea actului administrativ, decizia nr. 96/2011 emisă de Consiliul Concurenţei ca temeinică şi legală.
Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantele SC T.A. SRL şi SC T.R. SRL şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar intimatele-reclamante au formulat întâmpinare la recursul declarat de Consiliul Concurenţei şi a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat.
Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamante şi va admite recursul pârâtului Consiliul Concurenţei.
I. Recursul declarat de reclamantele SC T.A. SRL şi SC T.R. SRL va fi respins pentru următoarele argumente.
În privinţa primului motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin raportare la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că susţinerile recurentelor sunt nefondate.
Într-adevăr, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească cuprinde, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar nemotivarea hotărârii reprezintă o necercetare a fondului cauzei, însă, în speţă, hotărârea instanţei de fond a fost motivată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, instanţa de fond a făcut referiri la activitatea de taximetrie şi la modul cum era reglementată această activitate prin Legea nr. 38/2003, atât anterior cât şi după modificările aduse prin Legea nr. 265/2007.
În motivarea instanţei de fond, prin indicarea probelor ce atestă înţelegerea anticoncurenţială pentru stabilirea unui tarif unic la nivelul municipiului Târgu-Mureş a răspuns, implicit, apărărilor reclamantelor privind probele directe şi incidenţa jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în motivare nefiind obligatoriu să reia toate argumentele reclamantei invocate.
S-au făcut referiri, în motivarea instanţei de fond, la apărările reclamantelor legate de cota de piaţă şi de ce nu prezintă importanţă aceasta în raport de practicile anticoncurenţiale reţinute în sarcina acestora ce se referă la preţuri, tarife, astfel că au fost invocate prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
Pentru că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se impune nici casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este fondat.
Sancţionarea recurentelor-reclamante s-a făcut pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru stabilirea concertată a tarifelor pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi pentru că dispeceratele, începând cu zilele de 5, 6 şi 7 martie 2007 au implementat şi practicat acelaşi tarif de distanţă de 1,50 RON/km, precum şi aceleaşi nivele ale tarifelor subsecvente celui principal.
SC T.R. SRL, deşi nu a comandat în nume propriu modificarea tarifelor pentru transportatorii de taxi, a fost sancţionată pentru că dispeceratul acesteia are încheiat un „contract de prestări servicii şi dispecerizare” cu SC T.A. SRL şi asigură serviciul de dispecerat non-stop pentru această societate şi au acelaşi acţionar, iar modificarea tarifelor s-a făcut şi pentru SC T.R. SRL de către SC T.A. SRL.
Referitor la temeiul de drept reţinut pentru aplicarea sancţiunii şi dispoziţiile din legea taximetriei, susţinerile recurentelor sunt nefondate.
Într-adevăr, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere în forma în vigoare în luna martie 2007 prevedea stabilirea unui tarif minim şi unul maxim, prin hotărâre emisă de consiliul local, iar modificarea legii prin Legea nr. 265/2007 a prevăzut eliminarea tarifului minim.
Însă, societăţile comerciale au fost sancţionate pentru că deşi ultima hotărâre a Consiliului Local Târgu-Mureş a fost dată la 30 septembrie 2004, în care erau stabilite tarifele minime şi maxime, agenţii economici s-au preocupat să majoreze tarifele în mod concertat, uniformizând tarifele de taximetrie pe piaţa locală deşi tariful de transport călători în regim de taxi nu trebuie să fie stabilit în mod unic, chiar şi în condiţiile în care legea prevedea un tarif minim şi unul maxim.
Recurentele au susţinut în motivele de recurs că nu rezultă că societăţile de dispecerizare au stabilit tariful unic, dar din probele depuse la dosar rezultă preocuparea acestora de a stabili tarife comune de transport persoane în regim de taxi prin resetarea aparatelor care s-a făcut simultan de către toate societăţile implicate şi la acelaşi nivel de tarif.
II. Recursul declarat de Consiliul Concurenţei va fi admis pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond, chiar dacă a reţinut săvârşirea faptei anticoncurenţiale de către cele două societăţi comerciale reclamante, a hotărât reducerea amenzilor aplicate şi a dispus anularea parţială a deciziei din 27 decembrie 2011 a Consiliului Concurenţei.
Criticile din recursul declarat de pârât vizează greşita susţinere a instanţei de fond în legătură cu scăderea din cifra de afaceri a obligaţiilor fiscale şi aplicarea amenzii la această sumă rezultată, deşi a reţinut că individualizarea sancţiunilor s-a făcut în conformitate cu instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 51 din Legea nr. 21/1996.
Pentru că faptele reţinute reprezentau încălcări ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei se impunea aplicarea Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 51/1996 publicată în M. Of. nr. 638/10.09.2010, forma în vigoare la data emiterii deciziei nr. 96/2011 a Consiliului Concurenţei ce a fost contestată în cauză.
Potrivit art. 51 alin. (1) lit. a) din legea concurenţei; „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării următoarelor fapte săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi: a) încălcarea prevederilor art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”.
Legea prevede expres că amenda se aplică la „cifra de afaceri totală”, fără a putea fi dedusă vreo sumă din această cifră de afaceri, iar instrucţiunile publicate în anul 2004 nu mai pot fi aplicate unor sancţiuni date după publicarea Instrucţiunilor din anul 2010, astfel că soluţia instanţei de fond în privinţa reducerii sancţiunilor aplicate este nelegală.
De altfel, instanţa de fond reţine aplicarea corectă a Instrucţiunilor din 2010, când făcut referire la circumstanţele atenuante aplicate celor două societăţi la individualizarea sancţiunii, dar, în mod greşit s-a raportat la instrucţiunile din 2004, când a apreciat că din cifra de afaceri înregistrată în anul anterior sancţionării se deduc obligaţiile fiscale şi la art. 8 şi art. 14 din Legea nr. 21/1996, dispoziţii care nu au nicio relevanţă în speţă.
Trebuie precizat şi faptul că decizia nr. 96/2011 a Consiliului Concurenţei, prin care au fost sancţionaţi pentru aceeaşi faptă mai mulţi agenţi economici, a fost contentă şi într-o altă cauză (Dosarul nr. 1031/2/2012), iar Înalta Curte prin decizia nr. 1205 din 11 martie 2014 a respins recursul declarat de SC S.I. SRL şi a fost astfel menţinută decizia emisă de Consiliul Concurenţei.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul declarat de SC T.A. SRL şi SC T.R. SRL şi va fi admis recursul declarat de Consiliul Concurenţei, în sensul că va fi modificată sentinţa atacată şi va fi respinsă acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele SC T.A SRL Târgu-Mureş şi SC T.R. SRL Târgu-Mureş împotriva sentinţei civile nr. 4045 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 4045 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1310/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1322/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
