ICCJ. Decizia nr. 1326/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1326 /2014
Dosar nr. 262/33/2012
Şedinţa publică de la 14 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC C.A.A. SA Turda, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală AM POS Mediu, Ministerul Mediului şi Pădurilor, a solicitat anularea în tot a notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare, din 19 decembrie 2011, cu consecinţa constatării legalităţii desfăşurării procedurii de licitaţie publică aferentă contractului de lucrări din 18 noiembrie 2009 privind „Reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare menajeră în Municipiul Câmpia Turzii” din cadrul proiectului „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunea Turda-Câmpia Turzii”; exonerării reclamantei de la plata sumei de 674.299,20 RON şi suspendarea executării actului administrativ-fiscal notă de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 19 decembrie 2011 până la soluţionarea cererii de anulare a actului administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 344 din 4 mai 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia prescripţiei invocată de către reclamantă, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor de stabilire a corecţiilor financiare din 19 decembrie 2011 şi a luat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC C.A.A. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă se contestă nota de constatare şi stabilire a corecţiilor financiare din 19 decembrie 2011, emisă de Direcţia Generală AM POS Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei SC C.A.A. SA un debit în sumă totală de 193.821,34 RON şi nu suma de 674.299,20 RON aşa cum în mod greşit a susţinut reclamanta în acţiunea formulată.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.A.A. SA împotriva sentinţei civile nr. 344 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1322/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1333/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
