ICCJ. Decizia nr. 14/2014. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 14/2014
Dosar nr. 46344/3/2009
Şedinţa publică de la 9 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6343 din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în contradictoriu cu pârâta SC R.T. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia între reclamant, în calitate de autoritate contractantă şi pârâtă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de Grant AA, iar în baza acestui contract, pârâta a beneficiat de o finanţare nerambursabilă ce urma să fie utilizată pentru implementarea proiectului "Competenţe pentru industria ospitalităţii prin şcoala integrată de turism Rarău".
Cu privire la durata contractului, Curtea a reţinut că, potrivit Adresei nr. 10515 din 2 septembrie 2004, emisă de Ministerul Integrării Europene, convenţia a debutat la data de 1 ianuarie 2003, aceasta fiind prima zi din luna următoare celei la care a fost plătit avansul. Conform clauzelor, durata stabilită iniţial a fost de 12 luni, expirând la 31 decembrie 2003, însă pârâta a solicitat prelungirea duratei iniţiale printr-un act adiţional, posibilitate prevăzută în contractul de grant.
Prima instanţă a observat că, potrivit adresei depuse la dosarul tribunalului, A.D.R. Nord-Est, în calitate de autoritate de implementare, a avizat favorabil încheierea actului adiţional în acest sens şi, chiar dacă la dosar nu există un asemenea act, în raportul vizitei la faţa locului, întocmit de reprezentanţii autorităţii de implementare şi cei ai pârâtei, reiese că data de încheiere prevăzută este 31 martie 2004.
În plus, Curtea a observat că, prin Adresa nr. 17442 din 8 decembrie 2004 emisă de Ministerul Integrării Europene, pârâta este înştiinţată de măsura rezilierii contractului de grant.
Prin urmare, Curtea a constatat că susţinerile reclamantului referitoare la data încetării contractului de grant, implicit cele referitoare la neeligibilitatea cheltuielilor efectuate după 31 decembrie 2003, sunt nefondate.
Cu privire la neeligibilitatea cheltuielilor din perspectiva modului de angajare a acestora, Curtea a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, potrivit căruia pârâta, în calitate de beneficiar, a efectuat cheltuieli în cuantum 186.577,41 euro, iar aceste cheltuieli au fost reale şi efective, fiind înregistrate în contabilitatea pârâtei.
Instanţa de fond a concluzionat că în mod greşit reclamantul a apreciat ca fiind neeligibile cheltuielile angajate de pârâtă, în calitate de beneficiar al contractului de grant, apreciind că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei principale şi nici la accesoriile reprezentând dobânzi şi comisioane bancare, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva Sentinţei civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (având ca succesor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate, considerată netemeinică şi nelegală, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că instanţa de fond nu a făcut nicio apreciere personală asupra speţei, ci a preluat observaţiile vădit părtinitoare ale expertului contabil, inclusiv în ceea ce priveşte problema de drept, respectiv neeligibilitatea cheltuielilor efectuate de către SC R.T. SA.
Referitor la chestiunea prelungirii duratei iniţiale a contractului, a solicitat recurentul a se constata faptul că instituţia reclamantă, în calitate de semnatară a contractului, nu şi-a dat acordul referitor la această extindere. Astfel, nefiind întrunit acordul de voinţă între cele două părţi contractante concretizat într-un act adiţional la contractul iniţial, s-a considerat de către recurentă că în mod evident data de finalizare a perioadei de implementare a contractului este 31 decembrie 2003, iar toate cheltuielile efectuate de către beneficiar peste această dată sunt neeligibile în cadrul proiectului, potrivit art. 9 (1) din Condiţiile generale ale contractului de grant.
În ceea ce priveşte statuările primei instanţe în sensul că, dată fiind adresa prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului înştiinţează intimata în legătură cu măsura rezilierii, rezultă că recurenta considera contractul în vigoare la data emiterii acesteia, s-a relevat că s-a făcut o confuzie între perioada de valabilitate a contractului şi perioada de implementare a acestuia, care, potrivit prevederilor art. 2 (2) din Condiţiile speciale ale contractului, este de 12 luni.
De asemenea, recurenta a susţinut, faţă de concluzia judecătorului fondului, că este nerelevantă forma juridică în care lectorii şi-au desfăşurat activitatea câtă vreme cheltuielile au fost în mod real efectuate, că sunt incidente dispoziţiile art. 14.2 din Condiţiile generale ale contractului de grant potrivit cărora sunt eligibile "cheltuielile cu personalul aferent proiectului, corespunzând salariilor nete la care se adaugă cheltuielile sociale şi alte cheltuieli care intră în remuneraţie" coroborate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), care defineşte contractul individual de muncă ca fiind "contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu". Recurentul a făcut trimitere, sub aspectul menţionat, la Anexa B - Bugetul proiectului, Cap. 10 Resurse Umane, sumele încadrate în această categorie fiind destinate cheltuielilor cu salarii şi diurne, precum şi la Cap. 5 Alte costuri, servicii, unde sunt prevăzute sumele preconizate în cazul încheierii de contracte de servicii, fiind prin urmare lesne de observat că o cheltuială prevăzută în contractul de grant la Cap. Salarii a fost decontată conform Cap. Servicii, situaţie ce a atras neeligibilitatea acestor cheltuieli.
Recurenta a mai precizat, în ceea ce priveşte aprecierile primei instanţe conform cărora "eventuala modificare a structurii echipamentelor nu a influenţat rezultatul contabil şi, pe cale de consecinţă, caracterul eligibil al cheltuielilor", că sub aspectul Cap. 3 Echipamente şi bunuri, achiziţia efectuată de către intimată nu a acoperit decât parte din propunerea prezentată în cadrul cererii de finanţare şi mai mult, aceasta a schimbat lista echipamentelor, implicit indicatorii prezentaţi în cererea de finanţare întocmită şi depusă la momentul solicitării grantului, şi că firma desemnată de către beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului figura cu obligaţii de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări, neîndeplinind astfel condiţiile de eligibilitate pentru proiect (Anexa IV - Proceduri de contractare achiziţii secundare).
Prin urmare, a considerat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului că nu poate fi reţinută nici statuarea judecătorului fondului în sensul inexistenţei unor suficiente indicii din care să reiasă că la data licitaţiei firma câştigătoare înregistra datorii la bugetul consolidat, întrucât datoriile atestate de către aceasta la trei săptămâni de la data licitaţiei au constat în majorări şi penalităţi, ceea ce face evident faptul că înregistrând majorări la nici o lună de la data licitaţiei, aceste datorii existau şi în momentul atribuirii ilegale a contractului. A adăugat recurentul că dacă ar fi considerate întemeiate susţinerile instanţei de fond, ar fi golite de conţinut prevederile art. 14 (1) şi (2) din Condiţiile generale care enumeră cheltuielile eligibile în cadrul proiectului, pentru soluţionarea cauzei neprezentând relevanţă cuantumul sumei primite de către intimată sau cuantumul sumei utilizate.
A concluzionat recurentul că esenţial în litigiu este faptul că intimata, odată cu semnarea contractului şi-a asumat o serie de obligaţii ce au fost încălcate prin efectuarea de cheltuieli neeligibile, alterarea condiţiilor de competiţie care prevalau la momentul adjudecării contractelor de achiziţii şi prin încheierea de contracte pentru efectuarea lucrărilor de construcţii cu societăţi ce figurau cu obligaţii de plată către buget, iar recuperarea cheltuielilor nu este condiţionată exclusiv de existenţa unui prejudiciu, ci de încălcarea prevederilor contractuale aşa cum au fost ele asumate.
Implementarea proiectului, s-a arătat, nu poate fi acceptată în orice condiţii, şi anume cu încălcarea prevederilor contractuale şi legale în vigoare sau cu orice costuri, deoarece implementarea corectă a proiectului trebuia realizată cu îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume cu respectarea prevederilor contractuale şi legale, precum şi cu respectarea obiectivelor stabilite prin proiect.
Prin urmare, chiar dacă instanţa de fond a considerat că proiectul a fost corect implementat, fără însă a respecta prevederile legale şi contractuale, aceasta nu înseamnă că proiectul a fost realizat corect, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.
Prin întâmpinare intimata SC R.T. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate, motivat, în esenţă, de faptul că nu a operat rezilierea contractului, raportat la prevederile art. 11 (3) din Anexa II la Contractul de Grant, că acest contract a fost prelungit până la data de 31 martie 2004 şi că sunt eligibile, prin raportare la dispoziţiile art. 14, cheltuielile efectuate de către beneficiar în desfăşurarea contractului.
Recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, împotriva Sentinţei civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod întemeiat s-a procedat, prin hotărârea recurată, la respingerea acţiunii în contencios administrativ prin care fostul Minister al Integrării Europene (actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) a solicitat obligarea pârâtei SC R.T. SA Câmpulung Moldovenesc la plata sumei de 114.080 euro reprezentând finanţare necuvenit încasată în baza Contractului de Grant AA, a sumei de 652,45 euro şi 854,51 RON, reprezentând dobânda evidenţiată în extrasul de cont depus la dosar, a sumelor reprezentând dobânzile de întârziere pretins datorate conform prevederilor art. 18 (3) din Condiţiile Generale ale Contractului de Grant, aferente debitului de 114.080 euro şi calculate până la data efectuării plăţii (în cuantum de 8.434,74 euro la data formulării cererii de chemare în judecată), a comisioanelor bancare în sumă de 114,08 euro plătite în momentul virării avansului şi care, potrivit art. 18 (4) din Condiţiile Generale ale Contractului de Grant, cad în sarcina exclusivă a beneficiarului, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Se reţine, în litigiu, că în mod just instanţa de fond a considerat că nu a operat rezilierea contractului, fiind evident că raportat la prevederile art. 11 (3) din Contractul de Grant AA pentru rezilierea contractului fără preaviz trebuia ca beneficiarul "să nu îşi îndeplinească, fără justificare, oricare din obligaţiile care îi revin şi, după ce a fost înştiinţat în scris să îşi îndeplinească aceste obligaţii, persistă încă în neonorarea lor sau nu furnizează explicaţii satisfăcătoare în 30 de zile de la trimiterea notificării". Or, o înştiinţare în scris a beneficiarului, în perioada de executare a contractului de grant, nu a fost transmisă beneficiarului, astfel că nu se poate considera că rezilierea a operat în temeiul Adresei nr. 17442 din 8 decembrie 2004, aceasta fiind emisă de Ministerul Integrării Europene mult după expirarea perioadei de executare a proiectului.
Pe de altă parte, se constată că, deşi între părţi nu s-a încheiat, formal, un act adiţional la contractul de grant prin care să se prelungească perioada de executare a contractului, în realitate autoritatea de implementare (Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est) a acceptat solicitarea SC R.T. SA din 13 noiembrie 2003 (înregistrată la A.D.R. NE Piatra-Neamţ sub nr. 3272 din 14 noiembrie 2003) de reprogramare a activităţilor şi de încheiere a proiectului la data de 31 martie 2004, a avizat semnarea Actului adiţional nr. 1 la contractul de grant, şi chiar a menţionat, în Raportul din data de 23 februarie 2004, realizat cu ocazia vizitei de monitorizare a implementării proiectului, că data de încheiere prevăzută (data de încheiere anticipată) este 31 martie 2004, şi că se recomandă beneficiarului ca în termen de 15 zile de la finalizarea proiectului, respectiv până la data de 9 aprilie 2004, să depună rapoartele tehnice şi financiare. Pârâta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 9 pct. 1 alin. (2) din Anexa II la contractul de grant, şi a acţionat cu bună-credinţă, fiind convinsă că se află în termenul contractual de executare a proiectului, astfel că este excesiv a se considera că toate cheltuielile efectuate de către beneficiar peste data de 31 decembrie 2013 sunt neeligibile în cadrul proiectului.
Sunt neîntemeiate şi susţinerile reclamantei, din cererea de recurs, referitoare la neeligibilitatea cheltuielilor legate de plata lectorilor, modificarea structurii echipamentelor şi situaţia firmei desemnate de către beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului (care figura cu obligaţii de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări), judecătorul fondului statuând corect, pe baza concluziilor pertinente ale raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că cheltuielile beneficiarului proiectului, în cuantum de 186.577,41 euro, au fost reale şi efective şi au asigurat finalizarea implementării contractului.
Într-adevăr, forma juridică în baza căreia s-a desfăşurat activitatea lectorilor (contracte civile şi nu contracte de muncă) nu este relevantă, atâta vreme cât aceste cheltuieli cu personalul aferent proiectului au fost în mod real efectuate şi în scopul stabilit prin contractul de grant. Nu s-a prevăzut, prin contractul de finanţare, obligaţia beneficiarului de a angaja cu contract de muncă, în condiţiile Codului muncii, personalul aferent proiectului, şi de aceea modalitatea de plată a lectorilor, pe bază de convenţie civilă, nu poate reprezenta un motiv pentru constatarea neeligibilităţii acestora, atâta vreme cât s-a probat întocmirea statelor de plată în luna martie 2004, s-a reţinut şi virat impozitul legal şi s-au achitat remuneraţiile nete cuvenite. Prin urmare, în mod corect pârâta a decontat cheltuielile cu personalul didactic în Cap. 5 Alte costuri, servicii, întrucât nu puteau fi încadrate cheltuielile efectuate în baza contractelor civile ca fiind cheltuieli salariale, atât timp cât respectivele persoane nu au deţinut niciodată calitatea de angajaţi cu contract de muncă ai beneficiarului proiectului.
Este nefondată şi critica recurentei privitoare la greşita considerare ca eligibile a cheltuielilor cu mobilier şi echipamente, urmare a modificării listei de echipamente achiziţionate, întrucât, pe de o parte, această modificare nu a fost substanţială, şi, pe de altă parte, însăşi autoritatea de implementare a menţionat, în Raportul din 20 august 2004, că bunurile achiziţionate de beneficiar, a căror listă a fost modificată prin act adiţional încheiat după semnarea contractelor cu furnizorii desemnaţi, servesc scopului proiectului.
În fine, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate şi argumentele recurentei vizând încălcarea de către intimată a condiţiilor de eligibilitate prevăzute în Anexa IV - Proceduri de contractare achiziţii secundare, prin aceea că firma desemnată de către beneficiar pentru realizarea lucrărilor în scopul proiectului figura cu obligaţii de plată la bugetul de stat la data semnării contractului de lucrări, nefăcându-se dovada că la data care prezintă importanţă în cauză, cea a licitaţiei (8 august 2003), societatea câştigătoare înregistra datorii la bugetul consolidat al statului şi că, prin urmare, achiziţia s-a desfăşurat cu denaturarea concurenţei.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în proces şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (în calitate de succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului) împotriva Sentinţei civile nr. 6343 din data de 1 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (în calitate de succesor al fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului) împotriva Sentinţei civile nr. 6343 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1369/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1404/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
