ICCJ. Decizia nr. 1507/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1507/2014
Dosar nr. 2534/102/2011
Şedinţa publică de la 25 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr. 763 din 15 aprilie 2011 pronunţată de către Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 2534/102/2011 s-a dispus declinarea în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a soluţionării petitelor din acţiunea reclamantului A.S.P.P. împotriva pârâtelor SC G. SA Târgu Mureş, R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Mureş şi Consiliul local al comunei I. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi din cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC R. SRL în contradictoriu cu A.S.P.P. , SC G. SA Târgu Mureş, R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Mureş, Comuna I., Consiliul local al comunei I. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect:
- constatarea nulităţii Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul L., comuna I., judeţul Mureş, ordin emis de Ministerul Comerţului şi Turismului.
- constatarea nulităţii H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) şi a listei anexă poz. 8 (Complexul Castel L., însuşire mijloace fixe şi obiecte de inventar aferente) asupra construcţiei menţionate în C.F. com. I. - B 15;
- radierea din cartea funciară nr. 3387 a comunei I., judeţul Mureş a menţiunilor privitoare la evidenţierea proprietăţilor intimatei pârâte SC G. SA Târgu Mureş.
Prin cererea aflată la filele 148 - 151 din dosarul Tribunalului Mureş nr. 2534/102/2011 disjuns din dosarul 1038.3/289/2006, cerere depusă pentru termenul de judecată din 6 decembrie 2006 reclamantul A.S.P.P. a arătat că solicită constatarea nulităţii absolute a celor două acte administrative indicate anterior, întrucât imobilul a cărei restituire s-a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 a trecut în mod abuziv şi nelegal în patrimoniul Statului Român, fiind încălcate dispoziţiile art. 481 din Codul civil care prevedea la data naţionalizării imobilului, prin Decretul nr. 38/1948, că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire".
De asemenea, prin cererea de intervenţie principală depusă în Dosarul nr. 6375/2010 la data de 11 februarie 2011, SC R. SRL a arătat că a cesionat de la reclamantul A.S.P.P. , toate drepturile cu privire la imobilele în cauză, urmând să participe la judecarea cauzei în locul A.S.P.P.
În temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 instanţa a dispus citarea în cauză a emitenţilor celor două acte administrative atacate, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi a Guvernului României.
Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii cererii privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Ordinului nr. 154/1991.
SC R. SRL a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ, excepţia asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin încheierea din data de 9 martie 2012.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 78 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au admis excepţiile lipsei plângerii prealabile şi tardivităţii invocate de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi din oficiu.
Au fost respinse cererile în contencios administrativ formulate de reclamantul A.S.P.P. şi SC R. SRL în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Mureş, Comuna I., Judeţul Mureş şi Consiliul local al Comunei I., ca tardive şi inadmisibile.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a constatat că cererea privind constatarea nulităţii sau anularea unor acte administrative se judecă de către instanţele de contencios administrativ, potrivit procedurii speciale instituite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar întrucât actele sunt emise de autorităţi publice centrale, competenţa de soluţionare a cererilor de anulare aparţine Curţii de Apel.
Constatând că în cauză pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a invocat până la prima zi de înfăţişare, prin întâmpinarea depusă la data de 6 ianuarie 2012 excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi constatând că aceasta a fost ridicată în codiţii corecte din punct de vedere procedural, s-a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Ordinului nr. 154/1991 emis de Departamentul de Turism din cadrul Ministerului Comerţului şi Turismului, s-a apreciat că acest ordin are caracterul de act administrativ individual întrucât dă naştere şi modifică raporturi juridice în privinţa unui număr determinat de subiecţi de drept.
Având în vedere că nici A.S.P.P. şi nici SC R. SRL nu au făcut dovada îndeplinirii plângerii prealabile cu privire la cererea de anulare a Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul L. comuna I., judeţul Mureş, cererile de anulare au fost găsite inadmisibile.
În privinţa cererii de anulare a H.G. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) şi a listei anexă poz. 8 (Complexul Castel L., inclusiv mijloace fixe şi obiectele de inventar aferente) asupra construcţiei menţionată în C.F. 3387 comuna I., întrucât pârâtul Guvernul României nu a invocat excepţia inadmisibilităţii, în raport de prevederile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că instanţa nu are posibilitatea invocării acestei excepţii, chiar dacă argumentele expuse cu privire la Ordinul 154 din 26 aprilie 1991 sunt valabile şi în privinţa H.G. nr. 1041/1990.
Instanţa a invocat însă din oficiu excepţia tardivităţii formulării cererilor de anulare a acestui act administrativ cu caracter individual.
A reţinut prima instanţă că cererile de anulare a H.G. nr. 1041 au fost formulate de către Alteţa Sa Regală la data de 30 noiembrie 2006 şi de către SC R. SRL la data de 11 februarie 2011.
S-a reţinut din cuprinsul C.F. nr. 3387 com. I. - poziţia B15 că înscrierea SC G. SA ca titulară a dreptului de proprietate asupra imobilelor de la A+1 s-a făcut în baza H.G.nr. 1041/1990.
Raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificat prin Legea nr. 262/2007, s-a apreciat că termenul de un an în care poate fi atacată hotărârea curge de la data înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate, momentul înscrierii fiind în considerarea efectului de opozabilitate "erga omnes" al înscrierilor în cartea funciară şi momentul de la care partea are cunoştinţă de existenţa actului.
S-a reţinut totodată că extrasul a fost depus în Dosarul nr. 2844/2002 al Judecătoriei Reghin în care reclamantul A.S.P.P. a fost parte, prezumându-se că, cel mai târziu din 2004, acesta a avut cunoştinţă de H.G. nr. 1041/1990.
În raport cu aceste considerente expuse, au fost admise excepţiile lipsei plângerii prealabile invocate de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi excepţia tardivităţii invocată din oficiu; respinse cererile în contencios administrativ formulate de reclamantul A.S.P.P. şi SC R. SRL având ca obiect anularea Ordinului nr. 154/1991, ca inadmisibile; admisă excepţia tardivităţii cererilor în contencios administrativ formulate de aceiaşi reclamanţi, având ca obiect anularea H.G. nr. 1041/1990.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intervenienta SC R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, efectuând un istoric al cauzelor iniţiate de către reclamantul A.S.P.P., recurenta a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 şi pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut recurenta că hotărârea primei instanţe s-a pronunţat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.
În acest sens, s-a arătat că măsura disjungerii cererii ce formează obiectul prezentului dosar a fost desfiinţată prin admiterea apelului, cauza urmând a fi rejudecată de către Tribunalul Mureş, în Dosarul nr. 1038.3/289/2006.
S-a invocat, de asemenea, Decizia nr. 1390 din data de 16 iunie 2009 prin care Curtea de Apel Târgu Mureş a dezlegat competenţa de soluţionare a cauzei în sensul că aceasta aparţine Secţiei civile a Tribunalului Mureş, cererile de anulare a actelor referitoare la imobilele preluate în mod abuziv de către Statul Român având o natură civilă.
S-a mai susţinut că posibilitatea de contestare a actelor purtând asupra imobilelor preluate abuziv de către Statul Român este reglementată în art. 45 al Legii nr. 10/2001, procedura de contestare făcând parte integrantă din procesul de restituire a imobilelor, un proces prin excelenţă civil.
A invocat recurenta şi dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora ar fi operat prorogarea de competenţă în favoarea instanţei civile.
Pe fondul acţiunii, s-a arătat că în mod greşit Curtea de apel a admis excepţiile plângerii prealabile şi a tardivităţii, întrucât Legea nr. 554/2004 nu este aplicabilă în cauză, nici în ceea ce priveşte obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile şi nici în ceea ce priveşte termenul de 6 luni de introducere a acţiunii.
Pentru considerentele invocate, s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Mureş, spre competentă soluţionare.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 2 şi art. 26 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2012 introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Autoritatea Naţională pentru Turism, citată în cauză, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive apreciind că nu există identitate intre pârât şi subiectul raportului juridic, excepţie respinsă în şedinţa din data de 25 martie 2014.
Reclamantul - intimat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, instanţa de contencios administrativ a fost investită, prin disjungere din Dosarul nr. 1038.3/289/2006 al Tribunalului Mureş, cu soluţionarea cererilor de constatate a nulităţii Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul L., comuna I., judeţul Mureş, ordin emis de Ministerul Comerţului şi Turismului şi a H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) şi a listei anexă poz.8 (Complexul Castel L., însuşire mijloace fixe şi obiecte de inventar aferente) asupra construcţiei menţionate în C.F. Com. I. - B 15.
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, raportat la jurisprudenţa constantă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, că în mod întemeiat a apreciat instanţa de fond că actele contestate, respectiv H.G. nr. 1041/1990 şi Ordinul nr. 154/1991 emis de Ministerul Comerţului şi Industriei, reprezintă acte administrative cu caracter individual, emise de autorităţi publice centrale, în regim de putere publică, care modifică raporturi juridice, competenţa Curţii de apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind atrasă de dispoziţiile art. 8 şi art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile invocate de către recurentă, respectiv art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, se referă, aşa cum arată şi textul de lege la capete de cerere accesorii sau incidentale a căror rezolvare depind de soluţia din cererea principală.
Or, constată instanţa de control judiciar că nu poate opera prorogarea legală prevăzută de art. 17 Cod de procedură civilă, cu privire la capetele de cerere care fac obiectul prezentului recurs, întrucât soluţionarea cererii de anulare a actelor administrative atacate nu depinde de soluţionarea capătului principal.
De asemenea, constată Înalta Curte, că nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei în sensul că posibilitatea de contestare a actelor purtând asupra imobilelor preluate abuziv de către Statul Român este reglementată în art. 45 al Legii nr. 10/2001, procedura de contestare făcând parte integrantă din procesul de restituire a imobilelor, atrăgând competenţa instanţei de drept comun, dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 fiind fără echivoc în materia anulării actelor administrative.
Constatând netemeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de către instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii cererilor de anulare a H.G. nr. 1041/1990 (excepţie invocată din oficiu) şi a excepţiilor inadmisibilităţii cererilor de anulare a Ordinului nr. 154/1991 (excepţii invocate de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului), este legală şi temeinică.
Astfel, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/20004 statuează caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative, sancţiunea în cazul neefectuării acesteia, în condiţiile invocării excepţiei de către pârât prin întâmpinare, fiind inadmisibilitatea acţiunii, cum în mod întemeiat a constatat prima instanţă în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 154/1991.
Cu privire la cererile de anulare a H.G. nr. 1041/1990, se constată că termenele prevăzute la art. 11 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004 au fost depăşite, în raport de data înscrierii dreptului în cartea funciară şi data depunerii extrasului în dosarul 2844/2002 al Judecătoriei Reghin, Înalta Curte amintind jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, care, prin Deciziile nr. 635/2007 şi nr. 795/2007 a constatat că limitele impuse pentru exercitarea dreptului la acţiune, cu referire la art. 11 din Legea nr. 554/2004, reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice şi a efectelor actelor administrative.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC R. SRL împotriva Sentinţei nr. 78 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1506/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1513/2014. Contencios → |
|---|
