ICCJ. Decizia nr. 1731/2014. Contencios. Contract administrativ. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1731/2014
Dosar nr. 294/42/2012
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 195 din 30 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins în tot acţiunea formulată de reclamanta SC T.A.P. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între pârâta A.P.D.R.P. (fosta S.A.P.A.R.D.), în calitate de autoritate contractantă şi reclamanta SC T.A.P. SRL, în calitate de beneficiar, la data de 19 octombrie 2006 s-a încheiat contractul din 19 iunie 2006, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabili în cuantum de 1.533.961 RON pentru realizarea proiectului intitulat „Investiţie nouă, construcţie abator porci comuna P.C., judeţul Buzău” cu o durată de valabilitate de 5 ani calculaţi de la data ultimei plăţi conform art. 2 alin. (2) paragraful final din contractul cadru de finanţare menţionat.
Nerespectarea clauzelor contractului de finanţare din 19 iunie 2006 de către reclamantă a fost semnalată de către O.L.A.F., organism cu atribuţii în asigurarea protejării intereselor financiare şi economice ale Comunităţii Europene, precum şi luptei împotriva fraudei şi a oricăror activităţi ilegale care ar putea afecta bugetul comunitar (art. 280 coroborat cu art. 274 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene), instituţie care a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.
Prin nota de informare din 19 ianuarie 2011 privind proiectul din 19 iunie 2006 „Investiţie nouă, construcţie abator porci comuna P.C., judeţul Buzău” finanţat din Programul S.A.P.A.R.D., O.L.A.F. a adus la cunoştinţă A.P.D.R.P. o serie de nereguli cu privire la implementarea de către reclamanta SC T.A.P. SRL., a proiectului arătat.
O.L.A.F. a efectuat un control complex care a vizat verificarea autenticităţii ofertelor participanţilor la procesul de achiziţii de echipamente de abatorizare. Achiziţia de echipamente de abatorizare s-a desfăşurat pe baza ofertelor a trei societăţi: B.G.E. (având ca reprezentanţă în România societatea B.E.) şi societăţile din Italia C. şi E.S.
Urmare a acestor constatări şi a verificărilor ulterioare, s-a întocmit procesul-verbal de constatare din 2 mai 2011 privind proiectul „Investiţie nouă, construcţie abator porci în comuna P.C., judeţul Buzău, beneficiar SC T.A.P. SRL, înregistrat la A.P.D.R.P din 6 iunie 2011, împotriva căruia reclamanta a formulat contestaţie, soluţionată prin decizia din 6 iunie 2011 în sensul respingerii ca neîntemeiate.
Reclamanta a formulat prezenta acţiune în anularea acestor acte administrative, solicitând şi suspendarea procesului-verbal de constatare din 2 mai 2011, înregistrat la A.P.D.R.P din 6 iunie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cu privire la cererea de suspendare instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiţii impuse prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea de apel a constat că pârâta şi-a întemeiat măsura luată pe prevederile contractuale, pe dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător şi a apreciat că împrejurările invocate de reclamantă, nu se constituie într-un caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi nu conduc la crearea unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ, de natură a atrage suspendarea executării acestuia.
Cu privire la paguba iminentă, Curtea de apel a constat că doar susţinerile reclamantei privind producerea unei pagube materiale şi imposibilitatea reorganizării activităţii societăţii, nu este suficientă pentru îndeplinirea acestei condiţii în lipsa unor probe concrete privind amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică în raport de situaţia economică. Din cererea formulata nu rezulta pericolul care ar determina producerea unei pagube iminente, de natura sa justifice suspendarea executării actului contestat, nefiind suficienta doar invocarea unei pretinse vătămări.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea de apel a constat că în conformitate cu art. 969 C. civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Din acest principiu rezultă obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părţile nu se pot sustrage şi relativitatea contractului, în sensul că obligativitatea priveşte, în primul rând, părţile contractante.
Potrivit dispoziţiilor din contractul din 19 octombrie 2006, art. 1 alin. (1) anexa nr. I „Prevederi generale”: „(...)Nu sunt eligibile costurile oricăror servicii, bunuri şi lucrări care depăşesc echivalentul în RON a 10.000 euro, pentru care beneficiarul nu a obţinut oferte de la cel puţin trei furnizori (…). Beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului”. Alin. (2) al aceluiaşi articol specifică „Beneficiarul trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract”.
Or, faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, Curtea de apel a constat că societatea reclamantă nu a manifestat maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici atunci când a făcut selecţia ofertelor pentru realizarea proiectului. Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că nu poate reţine prescripţia dreptului de aplicare a sancţiunii, invocată de reclamantă, în temeiul art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, potrivit căruia „termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la momentul în care neregula menţionată la art. 1 alin. (1) a fost săvârşită. Cu toate acestea normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi mai mic de trei ani”, întrucât din actele dosarului rezultă că verificările au fost iniţiate de O.L.A.F. cu mult înainte de împlinirea acestui termen. Nu a fost reţinută nici incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, pe motiv că respectivul act normativ a intrat în vigoare în anul 2011, nefiind aplicabil în cauză.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 195 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC T.A.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 din vechiul C. proc. civ.
În susţinerea căii de atac promovate recurenta-reclamantă, a formulat, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 alin. (1) din anexa nr. 1 „Prevederi generale ale contractului” şi fără a ţine seama de faptul că în calitate de beneficiar şi-a îndeplinit cu bună-credinţă toate obligaţiile asumate contractual pentru accesarea fondurilor europene şi a apelat la serviciile unei firme de consultanţă, urmărind toţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare în vederea derulării de achiziţii cu respectarea principiului transparenţei, fapt confirmat şi de intimată prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
- instanţa de fond nu a observat că, neregularităţile evidenţiate în notele de control au fost săvârşite de către terţi, condiţii în care nu se putea reţine culpa societăţii recurente întrucât culpa în conţinutul ei obiectiv, conform definiţiei juridice, constă în încălcarea sau omiterea unei obligaţii. De altfel, susţine recurenta-reclamantă că nici intimata-pârâtă şi nici instanţa fondului nu a specificat în concret în ce constă culpa sa, care este elementul obiectiv al acesteia (obligaţia încălcată).
Astfel, se susţine că doar enunţarea cuvântului neregulă fără a ţine cont de elementele concrete de fapt şi fără o descriere temeinică care să arate legătura de cauzalitate între acţiunea/inacţiunea sa şi fapta descrisă drept neregulă duce la un abuz cu consecinţe deosebit de grave pentru societatea recurentă şi obiectiv nu poate fi reţinut drept singur temei pentru restituirea sumei contractate.
- instanţa de fond în considerente a preluat doar textual dispoziţiile contractuale fără a arăta în concret care a fost obligaţia încălcată şi fără a face lumină asupra culpei societăţii cu privire la neregula constatată.
- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 care edictau suspendarea de drept a tuturor procedurilor şi acţiunilor judiciare care tind la realizarea unor creanţe împotriva debitorului insolvent, arătând în acest sens că societatea se află în stare de insolvenţă, în Dosarul nr. 5397/114/2009 aflat pe rolul Tribunalului Buzău.
- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, susţine recurenta că: prin răspunsul la întâmpinare formulat dar şi cu ocazia dezbaterilor a arătat că reprezentanţii organismelor cu atribuţiuni de control şi verificare au formulat concluzii incerte cu privire la faptele reţinute în sarcina celor trei operatori economici italieni în procedura de achiziţie linie abatorizare, dar şi faptul că în privinţa sa nu a fost reţinută nici o faptă/neregulă, ci doar o suspiciune că ar fi cunoscut faptele societăţilor italiene; instanţa de fond nu a arătat implicarea, sub nici o formă a vinovăţiei, vreunui reprezentant al societăţii, cu responsabilităţi în implementarea proiectului S.A.P.A.R.D.
Susţine recurenta-reclamantă că faţă de toate aceste aspecte care vizau lipsa oricărei forme de vinovăţie a reprezentanţilor societăţii, în implementarea proiectului S.A.P.A.R.D., instanţa nu s-a pronunţat şi nu a motivat în nici un fel soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, rezumându-se la a relua textual, conceptul de neregulă reţinut prin actele administrative contestate.
- instanţa de fond nu s-a pronunţat nici cu privire la temeinicia sumei de 1.474.758,41 RON, aceasta fiind aferentă celor cinci achiziţii din cadrul proiectului, respectiv achiziţii servicii de consultanţă, achiziţie instalaţie frig, achiziţie pentru furnizarea de echipamente pentru staţia de epurare, achiziţie de lucrări, achiziţie linie de abatorizare şi nu doar achiziţia liniei de abatorizare.
Astfel, recurenta-reclamantă arată că deşi în subsidiar a solicitat instanţei de fond ca, în măsura în care va reţine culpa beneficiarului în ceea ce priveşte achiziţia liniei de abatorizare printr-o faptă concretă ce poate fi calificată ca neregulă sau fraudă să oblige societatea numai la plata sumei de 355.633,51 RON, reprezentând finanţarea liniei de abatorizare, această sumă, în echivalentul 93.136,27 euro, fiind de altfel şi prejudiciul pe care O.L.A.F. îl consemnează în nota de control din 2011, acest aspect nu a primit nici o dezlegare din partea instanţei fondului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
3. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea formulată intimata A.P.D.R.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând detaliat criticilor formulate prin cererea de recurs, şi concluzionând în sensul că instanţa de fond prin sentinţa recurată a stabilit corect situaţia de fapt, în raport de ansamblu material probator, pronunţând astfel o soluţie legală şi temeinică.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Verificând, astfel, susţinerile recurentei-reclamante prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi ale art. 3041 C. proc. civ. se constată că acestea sunt fondate, în condiţiile în care sentinţa atacată reflectă evaluarea incompletă atât a obiectului acţiunii deduse judecăţii cât şi a materialului probator, cu consecinţa necercetării corespunzătoare şi complete a fondului raportului juridic litigios.
Astfel, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, la soluţionarea cauzei, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la petitul subsidiar, formulat de recurenta-reclamantă, prin prisma faptului că neregularităţile invocate prin actele întocmite de autorităţi vizează doar o parte din fondurile nerambursabile aferente achiziţiei liniei de abatorizare, iar în soluţionarea petitului principal a analizat în mod selectiv şi în termeni generali motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă împotriva actelor administrative contestate atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin răspunsul la întâmpinare, limitându-se doar la redarea, situaţiei de fapt expuse în conţinutul notei de control din 2011 întocmită în urma verificărilor întreprinse de către O.L.A.F., cu privire la implementarea de către SC T.A.P. SRL a proiectului din 19 iunie 2006 „Investiţie nouă, construcţie abator porci comuna P.C., judeţul Buzău” finanţat din Programul S.A.P.A.R.D., şi la redarea necenzurată nici măcar la nivel de aparenţă prin expunerea unui raţionament propriu cu privire la fondul raportului juridic litigios, a punctului de vedere expus de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, o astfel de atitudine echivalând cu o necercetare judecătorească completă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.
Relevant, în acest sens, este faptul că deşi prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă, faţă de constatările O.L.A.F. în sensul că neregulile constatate au vizat doar procedura de achiziţie a liniei de abatorizare şi au generat un prejudiciu estimat de 355.633,51 RON, fără TVA, echivalentul a 93.136,27 euro, fără TVA, a formulat un petit subsidiar, instanţa de fond nu a analizat cauza şi sub acest aspect, prin prisma aplicării principiului proporţionalităţii, consacrat în practica Curţii Europene de Justiţie.
Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
În acest context, instanţa de fond, în măsura în care va reţine existenţa neregulilor semnalate prin actele administrative contestate, va trebui să analizeze şi în ce măsură împrejurarea că pentru o parte din fondurile nerambursabile s-a invocat existenţa unor „neregularităţi” în sensul art. 17 alin. (1), (3) şi alin. (5) din anexa nr. 1 la contractul de finanţare şi a Legii nr. 316/2001, care ar putea atrage neeligibilitatea cheltuielilor în valoare de 355.633,51 RON, fără TVA, poate constitui un motiv de rambursare a sumei de 1.474.758,41 RON, respectiv a întregii finanţări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, prin prisma scopului în care Programul S.A.P.A.R.D. a fost reglementat, dar şi a principiul proporţionalităţii, în aplicarea căruia, Curtea Europenă de Justiţie a stabilit că „sancţiunile din dreptul intern trebuie să fie totdeauna proporţionale cu gravitatea abuzului” (cauza C 146/05, Hot. din 27 septembrie 2007, Collee KG şi Finanzanet) iar „măsura să nu depăşească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit” (Hot. c – 45/2006 – Campina).
De asemenea, cu ocazia rejudecării se vor analiza şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (2) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 va admite recursul şi va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează să analizeze cauza sub toate aspectele, să examineze în ce măsură obiectivele urmărite de sancţiunea aplicată sunt de natură să justifice consecinţe economice negative, asupra recurentei-reclamante, şi să răspundă motivelor şi apărărilor invocate de ambele părţi, inclusiv prin prisma înscrisurilor noi depuse în recurs, statuând motivat şi argumentat asupra răspunderii contractuale a recurentei-reclamante, cu indicarea temeiurilor de drept şi de fapt care i-au format convingerea asupra soluţiei pronunţate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC T.A.P. SRL, prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă M. IPURL, împotriva sentinţei nr. 195 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1730/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 180/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
