ICCJ. Decizia nr. 18/2014. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 18/2014
Dosar nr. 1050/46/2012
Şedinţa publică de la 9 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, I.Ş.J. Argeş a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite întreprinse în Dosarul de executare nr. 192/2012, în contradictoriu cu intimaţii B.E.J., I.C. şi A.D.
În motivarea petitului s-a arătat de către contestator că sentinţa nr. 183/R/Cont din 23 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2439/109/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 5725 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reprezintă titlu executoriu în acest dosar.
Prin hotărârea sus citată a fost obligat contestatorul să plătească intimatului A.D. gradaţia de merit de 20% din salariul brut, începând cu luna iulie 2008 şi în continuare, precum şi suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, în solidar cu M.E.C.T.S.
Constatatorul consideră că în speţă I.Ş.J. Argeş a înţeles să execute de bunăvoie titlul executoriu conform art. 3711 C. proc. civ. şi că în speţă nu poate opera art. 3717 teza finală, din acelaşi act normativ, instituţia petentă nemaiputând fi obligată la plata cheltuielilor de executare.
Având în vedere cele expuse mai sus, s-a solicitat admiterea contestaţiei la executare, anularea formelor şi actelor de executare întreprinse de B.E.J., I.C., în Dosarul de executare nr. 192/2012, respectiv somaţia din 22 noiembrie 2012, procesul-verbal de cheltuieli de executare silită din data de 22 noiembrie 2012, precum şi alte acte de executare ce au fost întocmite.
În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 401 C. proc. civ., art. 379, art. 3791, art. 3797 C. proc. civ., Legea nr. 92/2011 pentru modificarea O.G. nr. 22/2002, Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2009, Legea nr. 293/2011 - Legea bugetului de stat pe anul 2012.
Intimatul A.D. a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca nefondată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 89/F/Cont din 20 martie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul I.Ş.J. Argeş împotriva executării silite întreprinse în Dosarul de executare nr. 192/2012, în contradictoriu cu intimaţii B.E.J., I.C. şi A.D. şi a dispus anularea formelor şi actelor de executare întreprinse de B.E.J., I.C., în Dosarul de executare nr. 192/2012.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în dispozitivul sentinţei nr. 183/R/Cont din 23 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă şi reprezentând titlu executoriu în prezenta cauză, se menţionează în dispozitiv că „Obligă pe pârâtul M.E.C.T.S. să emită ordin de salarizare pentru gradaţia de merit de 20% din salariul de bază, începând cu luna iulie 2008 şi în continuare, timp de 4 ani, în favoarea reclamantului”.
Curtea, coroborând dispoziţiile legale incidente şi în raport de dispozitivul titlului executoriu care se execută în speţă, a reţinut că gradaţia de merit pentru personalul didactic are natură salarială, întrucât face parte din salariul de bază şi constituie baza de calcul pentru alte sporuri care se raportează la bază, iar denumirea ordinului pentru plata acestuia este acela de ordin de salarizare.
Având natură salarială, gradaţia de merit intră sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 230/2011, pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, sume care vor fi plătite în cuantum de 5% pentru 2012, 10% pentru 2013, 25% pentru 2014, 25% pentru 2015 şi 35% pentru 2016.
Curtea a reţinut faptul că I.Ş.J. Argeş a înţeles să pună în executare titlul executoriu de bunăvoie conform art. 3711, C. proc. civ., având în vedere ordinul de plată nr. 126/20 martie 2012, prin care a plătit 2.000 lei cheltuieli de judecată intimatului A.D. şi ordinul de plată din 29 iunie 2012, prin care a achitat aceleiaşi părţi procesuale suma de 370 lei, aferentă primei tranşe.
În concluzie, Curtea a constatat că în cauză nu pot opera prevederile art. 3717 teza finală C. proc. civ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul A.D. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că în speţă nu este vorba de o răspundere derivata dintr-un raport juridic de muncă susceptibil a i se aplica dispoziţiile legislaţiei muncii, ci de o răspundere administrativ-patrimonială care deriva dintr-un raport de drept administrativ si care a făcut obiectul unui contencios administrativ soluţionat de o instanţa cu competenţa specifică şi nu de o instanţă specializată în conflicte de muncă si asigurări sociale.
In aceste condiţii, achitarea despăgubirii are astfel în vedere răspunderea administrativ-patrimonială a I.S.J. Argeş prin funcţionarii săi care nu şi-au îndeplinit la timp si corespunzător sarcinile de serviciu conform „Metodologiei", răspundere instituită în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 raportata la disp. art. 998 si urm. din vechiul C. civ., în vigoare la data săvârşirii faptelor culpabile.
Faţă de cele de mai sus, din care rezultă clar că în prezenta cauză nu este vorba de drepturi salariale obţinute în urma unui litigiu de muncă, ci de despăgubiri obţinute printr-o acţiune în contencios administrativ, recurentul solicită instanţei să aibă în vedere că în cazul său nu trebuie să fie aplicate prevederile ordonanţei menţionate şi de aceea se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate si respingerea contestaţiei la executare formulată de I.S.J. Argeş, ca netemeinică şi nelegală.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Piteşti, pentru considerentele în continuare arătate.
În cauza supusă dezbaterii, prin demersul său judiciar, contestatorul Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a formulat contestaţie la executare împotriva actelor şi formelor de executare efectuate în Dosarul de executare nr. 192/2012, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 401 C. proc. civ.
Interpretând situaţia de fapt expusă de reclamant şi calificând corect obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că demersul procesual al contestatorului se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage competenţa Judecătoriei Piteşti, ca instanţă de executare.
Dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care „contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută”, iar „dacă asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.”
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel”, rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece atât contestaţia la executarea propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu.
În materia dedusă judecăţii a fost pronunţată Decizia nr. 15/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curții de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii care a statuat următoarele: „În aplicarea dispoziţiilor art. 400 și 402 C. proc. civ. republicat, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc:
1. Competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei formulate împotriva executării silite propriu-zise şi a contestaţiei care vizează lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie revine judecătoriei.
2. Competenţa de soluţionare a contestaţiei privind înţelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu, ce reprezintă o hotărâre judecătorească comercială sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdicţional, revine, după caz, instanţei comerciale sau organului jurisdicţional care a pronunţat hotărârea ce se execută.”
Văzând dezlegarea problemei de drept şi interpretarea dată textului de lege de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, Înalta Curte, în raport cu obiectul acţiunii judiciare astfel cum a fost precizat de contestator, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Piteşti.
Totodată, Înalta Curte reţine că pronunţarea acestei soluţii face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentei, formulate în faţa instanţei de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei nr. 89/F-cont din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1786/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 103/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
