ICCJ. Decizia nr. 176/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 176/2014
Dosar nr. 320/35/2012
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.D. SA a chemat în judecată pe pârâta A.F.P.C.M. Bihor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:
- anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 493 din 22 martie 2012 emisă de pârâtă;
- anularea deciziei de respingere a acordării eșalonărilor la plată nr. 399 din 19 ianuarie 2012 emisă de pârâtă;
- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună admiterea cererii de eșalonare a obligațiilor fiscale, formulate în temeiul O.U.G. nr. 29/2011;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 315 din 10 octombrie 2012, a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 493 din 22 martie 2012 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să înainteze spre competentă soluționare D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de respingere a acordării eșalonărilor la plată din 19 ianuarie 2012 și să plătească reclamantei suma de 1039,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esență, următoarele:
1). Pârâta A.F.P.C.M. Bihor are capacitate procesuală de folosință, în baza art. 41 alin. (2) C. proc. civ., și este reprezentată în proces de serviciul juridic al D.G.F.P. Bihor, în temeiul lit. n) din Anexa la Ordinul nr. 269/2007 emis de M.F.P.
2). Prin Decizia nr. 399 din 19 ianuarie 2012 emisă de pârâtă a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a eșalonării la plată pe o perioadă de 60 de luni a obligațiilor bugetare ce totalizează suma de 17.006.698 lei, constând în impozite, taxe și contribuții.
Întrucât cererea reclamantei și, implicit, contestația formulată de aceasta împotriva deciziei de respingere, au avut ca obiect impozite, taxe și contribuții totalizând o sumă mai mare de 3 milioane lei, în raport de prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., competența de soluționare a recursului administrativ revenea D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., iar nu aceluiași organ fiscal care a emis actul administrativ atacat.
Ca atare, Decizia nr. 493 din 22 martie 2012 a fost emisă de un organ necompetent material, ceea ce determină nulitatea acesteia.
3. Recursul declarat de pârâta A.F.P.C.M. Bihor.
În recursul său, pârâta a solicitat casarea sentinţei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
3. 1. Au fost ignorate prevederile art. 42 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta susține că sentința a fost pronunțată în contradictoriu cu o entitate care nu are exercițiul drepturilor sale și, prin urmare, nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată sau autorizată.
Or, din dispozițiile art. 2 al H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F. și din cele ale art. 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al administrațiilor finanțelor publice, Anexa nr. 3 la Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 977/2007, rezultă că asistența juridică se realizează de către serviciul juridic al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene în cadrul cărora funcționează.
3. 2. Dispozițiile C. proc. fisc. au fost greșit interpretate
Decizia de respingere a eșalonării la plată din 19 ianuarie 2012 nu este un act administrativ ce poate fi contestat potrivit prevederilor art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc.
Ca atare, este vorba despre un act administrativ fiscal, iar contestația administrativă formulată împotriva acestuia poate fi analizată doar de către organul fiscal emitent, în raport de dispozițiile art. 209 alin. (2) C. proc. fisc.
În aceea ce privește audierea contribuabilului, recurenta a apreciat că a respectat dispozițiile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., deoarece, prin adresa din 12 ianuarie 2012, a solicitat intimatei să se prezinte la sediul instituției pentru a-și exprima punctul de vedere, însă aceasta nu a dat curs solicitării.
3. 3. Pe fondul cauzei, rezolvarea dată de organul fiscal a fost legală
În cadrul acestei critici, recurenta motivează soluția pronunțată în etapa administrativă a litigiului, arătând că aceasta este în consonanță cu prevederile art. 3 alin. (1) și (2) lit. e) din O.U.G. nr. 29/2011 și cu cele ale art. 20623 alin. (1) lit. g) din C. fisc.
3. 4. Cheltuielile de judecată au fost greșit acordate
În opinia recurentei, în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., adică partea nu a pierdut procesul și nu se află în culpă procesuală.
În plus, recurenta apreciază că s-ar fi impus aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și cenzurarea pretențiilor părții adverse.
4. Apărările formulate de intimata SC S.D. SA.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând punctual la criticile expuse de recurentă, SC S.D. SA a arătat următoarele:
4.1. Intimata A.F.P.C.M. Bihor are calitate procesuală pasivă în cauză câtă vreme este emitenta actelor administrative contestate, iar dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 269/2007 au în vedere doar reprezentarea judiciară prin consilierii juridici ai direcțiilor generale ale finanțelor publice.
4.2. în raport de dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., competența materială de soluționare a recursului administrativ declarat împotriva deciziei de respingere a cererii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale aparține D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.
4.3. Pe fondul cauzei, partea susține că soluția pronunțată în contestația administrativă nu a ținut seama de certificatul de atestare a obligațiilor fiscale din 07 septembrie 2011 emis de intimată, iar aceasta reflectă interpretarea eronată de către fisc a prevederilor art. 20628 alin. (2) lit. f) din C. fisc.
4.4. Soluția de acordare a cheltuielilor de judecată este corectă, deoarece intimata se află în vădită culpă procesuală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimata-reclamantă SC S.D. SA a supus controlului judiciar refuzul recurentei-pârâte A.F.P.C.M. Bihor de a-i aproba cererea de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale neachitate în sumă de 24.362.467 lei, exprimat prin Decizia nr. 399 din 19 ianuarie 2012 și, ulterior, menținut prin Decizia nr. 493 din 22 martie 2012, ambele emise de aceeași autoritate publică fiscală.
Prima instanţă a admis acțiunea în parte, a anulat Decizia nr. 493 din 22 martie 2012 și a obligat pârâta să transmită contestația administrativă spre competentă soluționare la D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., reținând că a fost încălcat principiul legalității, urmare a faptului că A.F.P.C.M. Bihor nu avea competența să se pronunțe asupra recursului administrativ.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Referitor la capacitatea A.F.P.C.M. Bihor de a sta în proces.
În mod corect, prima instanță a respins excepția invocată de intimata-pârâtă prin sentința atacată.
Pe acest aspect, este de reținut faptul că A.F.P.C.M. Bihor a fost chemată în judecată în calitate de emitentă a actelor administrative fiscale atacate, capacitatea sa de drept administrativ nefiind supusă contestării.
Faptul că emitenta actelor administrative fiscale nu are personalitate juridică nu este relevant din perspectiva art. 41 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme are organe proprii de conducere.
Mai mult decât atât, este de observat faptul că partea aflată în discuție a beneficiat de asistență juridică din partea serviciului juridic din cadrul D.G.F.P. Bihor care a formulat întâmpinare (filele 41 - 42 dosar fond).
1.2. Referitor la organul competent să soluționeze contestația administrativă
Din expunerea rezumativă prezentată la pct. I.2. din decizie rezultă faptul că prima instanță a apreciat că recurenta nu avea competența de a soluționa recursul administrativ promovat împotriva deciziei de respingere a acordării eșalonărilor la plată din 19 ianuarie 2012, aceasta revenind D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.
Pentru a ajunge la o asemenea interpretare juridică, prima instanță a reținut că sunt incidente în cauza de față dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., potrivit cărora: „contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum şi împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de către: c) D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală, indiferent de cuantum.”
Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este nelegală, întrucât contestaţia administrativă nu vizează vreunul dintre tipurile de acte nominalizate în dispoziția normativă anterior citată.
Prin urmare, instanța de control judiciar reține că este fondată critica intimatei-reclamante în sensul că sunt aplicabile prevederile art. 209 alin. (2) C. proc. fisc., conform cărora: “contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente.“
În speța de față, decizia de respingere a acordării eșalonărilor la plată din 19 ianuarie 2012 a fost emisă de către intimata A.F.P.C.M. Bihor.
Ca atare, această autoritate fiscală în mod corect s-a pronunțat asupra contestației administrative prin Decizia nr. 493 din 22 martie 2012, nefiind încălcat principiul legalităţii.
Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel pentru a analiza celelalte motive de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, referitoare la încălcarea prevederilor art. 9 C. proc. fisc. și a principiului motivării actului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa sentinţa atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. - A.J.F.P. Bihor împotriva sentinţei nr. 315/CA/2012/PI din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1753/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1778/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
