ICCJ. Decizia nr. 2074/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2074/2014
Dosar nr. 298/42/2013
Şedinţa publică de la 6 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu nr. 298/42/2013, reclamantul Consiliul Judeţean Prahova a chemat în judecată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea Hotărârii nr. 102 din data de 6 martie 2013 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 164 din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Consiliul Judeţean Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a invocat ca prim motiv de recurs, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, susţinând, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură privind fixarea primului termen de judecată, în condiţiile în care nu a fost comunicată citaţia, astfel că nu a avut cunoştinţă de termenul de judecată fixat în cauză.
De asemenea, a criticat soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind invocat şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", în sensul că în mod nefondat s-a constatat că fapta întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000.
S-a arătat în acest sens că autoritatea a întreprins o serie de demersuri pentru a crea condiţii proprii desfăşurării activităţii de învăţământ, inclusiv prin punerea la dispoziţie a unui alt spaţiu, propunere respinsă de către Consiliul de administraţie al şcolii.
S-a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, casarea hotărârii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 decembrie 2013 s-a admis în principiu recursul.
Prin întâmpinarea formulată intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului apreciind că hotărârea emisă este legală şi temeinică, punctul de vedere al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind împărtăşit şi de către prima instanţă.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
În fapt, prin Hotărârea nr. 102 din data de 6 martie 2013 pronunţată de Consiliul Naţionale pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că aspectele sesizate, respectiv mutarea unor copii cu nevoi speciale într-o clădire în care umiditatea şi mirosul de mucegai persistă de ani de zile, intră sub incidenţa art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată; s-a recomandat reclamantului să depună toate diligenţele necesare pentru a remedia situaţia pentru anul şcolar următor, în sensul identificării unui imobil care să corespundă nevoilor unei categorii defavorizate de elevi.
În drept, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prevăd că "prin discriminare potrivit prezentei ordonanţe se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
De asemenea, dispoziţiile art. 10 lit. h) din aceeaşi ordonanţă prevăd "constituie contravenţie, dacă fapta nu intra sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauza prin, refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilităţi."
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată netemeinicia acestuia, raportat la dovada de înmânare aflată la dosar fond, dovadă care poartă ştampila Registraturii Consiliului Judeţean Prahova şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei.
Astfel, pe dovada de înmânare este menţionat termenul din data de 13 iunie 2013, menţiunile agentului procedural făcând dovada până la înscrierea în fals, neavând nicio relevanţă înregistrările efectuate de către recurenta reclamantă în registrul intern, în fapt fiind invocată propria culpă.
Recursul este însă întemeiat în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit textelor de lege prezentate anterior, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminare, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv să existe un tratament diferenţiat a unor situaţii analoage, existenţa unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, tratamentul diferenţiat sa nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.
Deşi sunt recunoscute drepturile unei categorii defavorizate, în speţă copii cu nevoi speciale, de a-şi desfăşura activitatea şcolară în condiţii proprii, apreciază Înalta Curte că, pentru a exista fapta de discriminare nu este suficient, astfel cum s-a reţinut în hotărârea pronunţată de către pârâtă, să se stabilească doar existenţa condiţiilor de umiditate excesivă de la demisolul Centrului Special nr. 1 Ploieşti şi a împrejurării că reclamantul a cunoscut sau nu aceste condiţii.
Astfel, se constată că nu s-a probat în cauză existenţa situaţiilor analoage şi comparabile în care s-a aplicat tratamentul diferenţiat, prin care s-a urmărit restrângerea acestui drept, nerespectarea drepturilor de către autorităţile publice locale nereprezentând o faptă de discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, câtă vreme nu se întemeiază pe criteriile expres şi limitativ prevăzute de ordonanţă sau pe alte criterii având aceeaşi natură.
Deşi atât pârâta, cât şi instanţa de fond s-au reportat la principiile Curţii Europene de Justiţie şi la definiţiile discriminării cuprinse în Convenţia Naţiunilor Unite, se constată că nu s-a arătat în ce măsură, în concret, fapta dedusă judecăţii constituie o discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000.
Pârâta, prin hotărârea pronunţată, a imputat reclamantei o atitudine pasivă faţă de problemele unei categorii defavorizate, care ar fi asimilată unei discriminări, atitudine contrazisă de situaţia de fapt, susţinută de de înscrisurile de la dosar.
În acest sens, Înalta Curte reţine că imobilele în care şi-au desfăşurat cursurile copiii cu nevoi speciale din Centrul Special Ploieşti au fost retrocedate, astfel că acesta a fost mutat începând cu 1 septembrie 2011 în imobilul din strada F.
Totodată, se reţine că reclamantul a renovat imobilul pentru începerea anului şcolar, însă ulterior, în lunile aprilie - mai 2012, s-a constatat că datorită umezelii excesive datorată apropierii pânzei freatice, imobilul a fost afectat de igrasie şi de mucegai.
În aceste condiţii, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond, Consiliul Judeţean Prahova a solicitat Centrului Şcolar Special Ploieşti o estimare a costurilor pentru lucrările necesare, fiind notificată şi societatea care a efectuat lucrarea de renovare pentru remedierea de urgenţă a deficienţelor apărute.
De asemenea, astfel cum a constatat şi echipa de investigaţie prin Raportul nr. 84 din 5 noiembrie 2012, s-a propus conducerii Centrului Şcolar Special Ploieşti ca pe timpul desfăşurării lucrărilor de refacere a imobilului elevii să fie mutaţi în imobilul proaspăt renovat din strada Rafinorilor nr. 4, unde s-a constatat că există centrală termică proprie, aer condiţionat, supraveghere video, reţea de televiziune, telefonie, internet, curte şi parcare împrejmuită, cerere respinsă în urma şedinţei Consiliului de administraţie al şcolii din data de 9 octombrie 2012.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi în consecinţă, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va admite acţiunea neîntemeiată acţiunea formulată de recurentul reclamant Consiliul Judeţean Prahova
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., republicat şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Judeţean Prahova, va modifica sentinţa pronunţată de prima instanţă în sensul admiterii acţiunii şi anulării Hotărârii nr. 102 din 06 martie 2013 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Judeţean Prahova împotriva Sentinţei nr. 164 din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Prahova şi dispune anularea Hotărârii nr. 102 din 06 martie 2013 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1567/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2075/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
