ICCJ. Decizia nr. 2075/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2075/2014
Dosar nr. 2084/2/2013
Şedinţa publică de la 6 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 martie 2013, reclamanta SC A.R. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor, Autoritatea Rutieră Română - ARR, Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea executării şi efectelor atribuirii curselor/traseelor din programul de transport interjudeţean, cod 271 cursele 1 şi 4 Bucureşti - Cartojani şi cod traseu 641 cursele 1,2 şi 3 Bucureşti - Goleasca; suspendarea emiterii licenţelor pentru beneficiarul atribuirii traseelor interjudeţene, iar în condiţiile în care licenţele menţionate la punctul 2 au fost emise, a solicitat suspendarea executării şi a efectelor acestora până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2013, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâţi a SC C.I.G.I. SRL şi SC S.S.G.P. SRL, beneficiari ai licenţelor de transport.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1537 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor şi a fost respinsă cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională; a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii; a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC A.R. SRL în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Rutieră Română - ARR, Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, SC C.I.G.I. SRL şi SC S.S.G.P. SRL, ca neîntemeiată.
Recursul
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs reclamanta SC A.R. SRL solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei primei instanţe şi admiterea cererii de suspendare.
În motivarea cererii de recurs s-a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei instanţei de fond, care a interpretat greşit dispoziţiile exprese şi imperative prevăzute de art. 59 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin O.M.T.I. nr. 980/2011.
S-a arătat, sub aspectul condiţiei cazului bine justificat, că au fost încălcate dispoziţiile art. 59 alin. (1) din O.M.T.I. nr. 980/2011, ceea ce atrage ilegalitatea atribuirii din data de 28 februarie 2013 şi a emiterii licenţelor pentru traseele invocate.
S-a mai invocat prin motivele de recurs că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada pagubei iminente, în condiţiile în care măsura suspendării se impune pentru a preîntâmpina bulversarea transportului rutier la nivel naţional şi crearea de prejudicii enorme pentru societăţile implicate în sistem.
În drept, recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 ianuarie 2014 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC A.R. SRL.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, având în vedere considerentele expuse în continuare.
În fapt, la data de 28 februarie 2013 s-a procedat la atribuirea curselor/traseelor conform programului de transport interjudeţean valabil în perioada 1 mai 2013 - 30 iunie 2019.
Înalta Curte constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acest text legal are următorul conţinut: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reţinând ca doua dintre condiţiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă "pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat .
Astfel, judecătorul cauzei a procedat în limitele învestirii sale, constatând că nu se justifică vătămarea invocată de către reclamantă cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Ordinul ministrului transporturilor nr. 980 din 30 noiembrie 2011, care prevăd obligaţia ARR de a afişa următorul program de transport pe pagina de internet cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea programului de transport.
În acest sens, constată şi instanţa de control judiciar poziţia duală a reclamantei, în condiţiile în care chiar aceasta a fost declarată câştigătoare a traseului interjudeţean cod 271 Bucureşti - Cartojani, cursele 2 şi 3, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, al transparenţei şi al tratamentului egal al participanţilor.
Se reţin şi dispoziţiile art. 55 alin. (1) din O.M.T.I. nr. 980/2011 potrivit cărora programul de transport interjudeţean se întocmeşte cu consultarea organizaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, fiind depusă la dosarul instanţei de fond dovada acestei împrejurări.
Totodată, nu poate fi reţinut ca şi "caz bine justificat" susţinerea recurentei - reclamante privind modificarea capacităţii de transport, în măsura în care din actele depuse în faţa instanţei de fond, corespondenţa aflată la dosar rezultă că reclamanta a sesizat intimatei - pârâte ARR creşterea fluxului de călători, iar Federaţia Naţională Patronală a Transportatorilor din România a solicitat introducerea de vehicule cu capacitate mai mare de transport.
Astfel, nu se poate reţine un "exces de putere" al autorităţii publice, în noul program de transport interjudeţean 2013 - 2019 revenindu-se în sprijinul călătorilor la modificarea capacităţii de transport, urmare a solicitărilor făcute chiar de către recurenta - reclamantă prin adresele nr. 22272 din 30 august 2012 şi 22273 din 30 august 2012
Instanţa de control judiciar mai constată că argumentele dezvoltate în recurs nu reprezintă critici propriu zise ale sentinţei instanţei de fond, ci, practic, reprezintă o preluare filologică a acţiunii în contencios administrativ pronunţată de reclamantă.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, în mod corect prima instanţă a reţinut că nici această cerinţă legală nu este îndeplinită în cauză. Sub acest aspect, constată Înalta Curte că nu a fost probată iminenţa prejudiciului, în măsura în care acesta este justificat de neobţinerea unor sume de bani din activităţi economice pe care aceasta nu le-a prestat.
Or, în mod judicios prima instanţa a reţinut că în măsura anulării actului administrativ, reclamanta ar beneficia de repararea prejudiciului.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - pârâtă SC C.I.G.I. şi dovedite cu înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte reţine faţă de dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală fiind conformă cu regulile de drept aplicabile, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.R. SRL împotriva Sentinţei nr. 1537 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă SC A.R. SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 de lei în favoarea intimatei - pârâte SC C.I.G.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2074/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2088/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
