ICCJ. Decizia nr. 2174/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2174/2014
Dosar nr. 6075/2/2012
Şedinţa publică de la 13 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:
(i) anularea Hotărârii nr. 53756 din 10 iulie 2012 prin care ministerul pârât a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1791/C/2012, prin care s-a stabilit, începând cu data de 01 ianuarie 2012, trecerea reclamantului în clasa de salarizare 104 (corespunzătoare unei vechimi de 15 - 20 ani şi gradaţia 4), urmând ca reclamantul să beneficieze de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare lunară de 7.140 lei; un cuantum de 1.020 lei al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate; un cuantum de 1.020 lei al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
(ii) obligarea ordonatorilor de credite la plata indemnizaţiei rezultate ca urmare a atingerii vechimii în funcţia de magistrat, de 15 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2012, concretizată în indemnizaţia calculată prin O.M.J. nr. 1791/C/2012 şi diferenţa până la indemnizaţia efectiv acordată colegilor reclamantului care, anterior acestei date, au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 5945 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul O.S.S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că ordinul atacat este legal şi temeinic, raportat la prevederile art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (5) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 285/2010.
A arătat că la avansarea corespunzătoare în gradaţia corespunzătoare tranşei vechime în funcţie, de la 15 ani la 20 ani, reclamantul beneficiază doar de majorarea salariului de bază brut avut corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul de 2,5% din salariul de bază stabilit potrivit art. 10 alin. (5) din legea-cadru, legiuitorul prevăzând în mod expres şi limitativ doar majorarea salariului de bază, nu şi a sporurilor.
Legiuitorul a reglementat în mod expres modul de calcul al drepturilor salariale pentru personalul care în anul 2012 avansează în gradaţia corespunzătoare trecerii într-o altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie.
Curtea a considerat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010, întrucât acestea privesc exclusiv personalul nou-încadrat pe funcţii, personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, întrucât, dacă legiuitorul ar fi avut intenţia aplicării acestor dispoziţii şi personalului care a trecut la o altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie, ar fi existat o prevedere expresă în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă.
În ceea ce priveşte discriminarea reclamantului în raport de colegii magistraţi care au trecut la o nouă transă de vechime anterior anului 2011, au fost invocate dispoziţiile obligatorii ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 818/2008, apreciindu-se că nu se poate pronunţa asupra existenţei discriminării, atunci când aceasta este rezultatul aplicării unor acte normative cu putere de lege.
Curtea a mai constatat că prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, Curtea Constituţională a verificat constituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 5945 din 22 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul O.S.S.
Recurentul a solicitat modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. 53756 din 10 iulie 2012, cu consecinţa modificării O.M.J. nr. 1791/C/2012, în sensul de a i se stabili şi plăti, începând cu data de 01 ianuarie 2012 şi în continuare o indemnizaţia brută lunară în acelaşi cuantum cu al celorlalţi judecători din cadrul Tribunalului Arad, de 7.320 lei (în loc de 7.410 lei), având aceeaşi vechime în funcţia de magistrat; majorarea celor două sporuri acordate, respectiv sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, procentual, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a argumentat că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, în modalitatea de calcul a indemnizaţie ce i se cuvine, Ministerul de Justiţie, reprezentat de ministrul justiţiei, procedează în mod discriminatoriu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ce vizează practic salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora, în anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Textul consacră legislativ, inclusiv în cadrul noii legislaţii a salarizării, principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, se cuvine plată egală, însemnând că, dacă prin aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege, indemnizaţia calculată este diferită de cea de care beneficiază colegii care au îndeplinit aceleaşi cerinţe anterior datei de 1 ianuarie 2011, indemnizaţia acordată va fi egală cu cea a acestora, în mod expres, finalul art. 6 alin. (l) din lege, menţionând că nu va fi acordat salariul corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
O altă interpretare, tinde a aplica o discriminare neprevăzută de lege, ci, dimpotrivă, interzisă de aceasta, fără a exista vreo justificare obiectivă, printr-un un scop legitim, a cărui atingere să fie făcută prin metode adecvate şi necesare.
Actualul sistem de salarizare se caracterizează, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010, prin echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar.
A mai susţinut recurentul că, analizând cuantumul sporurilor stabilite prin ordin, a constatat că acestea sunt la acelaşi nivel cu cele avute anterior, înainte de trecerea în noua tranşă de vechime în funcţie şi în muncă, fără a se avea în vedere noua indemnizaţie de încadrare brută lunară, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010, aceste sporuri se stabilesc procentual, prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară, ori, în situaţia recurentului, deşi indemnizaţia a crescut, sporurile au rămas la nivelul anterior.
Este adevărat ca, prin Legea nr. 283/2011 de aprobare Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80 din 8 septembrie 2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar s-a prevăzut că pentru anul 2012 se menţine cuantumul sporurilor la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Însă sintagma "aceleaşi condiţii" vizează nu doar păstrarea condiţiilor privitoare la locul şi a felul muncii, ci şi cele referitoare la cariera şi situaţia profesională, respectiv trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă, grad ori treaptă salarizare, scopul urmărit de legiuitor prin limitarea cuantumului sporului fiind acela de a evita majorarea procentuală a sporurilor sau a sporurilor stabilite anticipat, în sumă fixă, în cazul în care nu au intervenit de modificări în situaţiile mai sus arătate.
Or, recurentul nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de vechime în funcţie ca şi în luna decembrie 2011, indemnizaţia de încadrare brută lunară crescând faţă de această lună, ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime.
Pe de altă parte, în situaţia în care cele două sporuri ar fi menţinute la nivelul lunii decembrie 2011, s-ar crea o discriminare între recurent şi colegii magistraţi care au împlinit înaintea sa condiţia de vechime de 15 ani, încălcându-se principiul echităţii şi coerenţei sistemului de salarizare, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, prevăzut în art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010.
Odată cu creşterea vechimii recurentului în funcţie, indemnizaţia de încadrare brută lunară e firesc a ajunge la acelaşi nivel, pe care îl aveau indemnizaţiile magistraţilor cu această vechime, la fel cum trebuie să ajungă şi cuantumurile sporurilor ce se calculează în funcţie de această indemnizaţie.
A proceda altfel, atrage după sine o discriminare flagrantă faţă de acei magistraţi care, la data modificării sistemului de salarizare, aveau, deja, vechimea în funcţie ce a atras şi majorarea indemnizaţiei mele, deşi aceste sporuri vin să compenseze aceleaşi restricţii sau condiţii de muncă, pe aceeaşi perioadă, pentru toţi magistraţii încadraţi, la bază, în acelaşi mod.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
4. Soluţia instanţei de control judiciar
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de legislaţia incidentă în speţă şi susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată recursul nefondat, şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1791/C/2012, prin care s-a stabilit, începând cu data de 01 ianuarie 2012, trecerea reclamantului în clasa de salarizare 104 (corespunzătoare unei vechimi de 15 - 20 ani şi gradaţia 4), urmând ca reclamantul să beneficieze de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare lunară de 7.140 lei; un cuantum de 1.020 lei al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate; un cuantum de 1.020 lei al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
Instanţa de fond a apreciat că ordinul contestat a fost legal emis, şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.
În esenţă, aşa cum a arătat şi prima instanţă, din interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (5) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 rezultă faptul că la avansarea corespunzătoare în gradaţia corespunzătoare tranşei vechime în funcţie, de la 15 ani la 20 ani, recurentul beneficiază doar de majorarea salariului de bază brut avut corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul de 2,5% din salariul de bază stabilit potrivit art. 10 alin. (5) din legea-cadru, legiuitorul prevăzând în mod expres şi limitativ doar majorarea salariului de bază, nu şi a sporurilor.
În ceea ce priveşte argumentele recurentului referitoare la instituirea unei discriminări, raportat la colegii magistraţi care au împlinit înaintea sa condiţia de vechime de 15 ani, sunt de menţionat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 559/8.08.2012, prin care aceasta a statuat în sensul că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate.
Cu acelaşi prilej, Curtea a arătat că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor dispoziţii noi în ceea ce priveşte criteriile de avansare şi metodologia de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.
În acelaşi timp, Curtea Constituţională a constatat că principiul egalităţii în drepturi impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Or, în cazul de faţă, ne aflăm în prezenţa unor situaţii juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă, cărora li se aplică două acte normative diferite, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 762/9.11.2009, şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, cu referire la prevederile art. 23 pct. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În fine, nici criticile referitoare la modalitatea de calcul a sporurilor nu pot fi primite, în condiţiile în care, astfel cum bine a reţinut şi prima instanţă, drepturile salariale au fost stabilite şi calculate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, ţinându-se seama şi de Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi, privind salarizarea în anul 2011, în cuprinsul cărora prin exemplele concrete de calcul se demonstrează, raportat la toate elementele ce fuseseră cuprinse în salariul de bază anterior, potrivit Legii nr. 330/2009, că sporurile ce se adiţionează sunt în acelaşi cuantum.
Faţă de toate cele mai sus arătate, reţinând aşadar legalitatea ordinului emis, ca şi temeinicia hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul O.S.S. împotriva Sentinţei civile nr. 5945 din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2153/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2440/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
