ICCJ. Decizia nr. 2607/2014. Contencios

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2607/2014

Dosar nr. 8660/2/2012*

Şedinţa publică de la 3 iunie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 noiembrie 2012, reclamanta C. - S.G.C. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, solicitând examinarea Deciziei ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 sub aspectul legalităţii, urmând ca după administrarea probelor, instanţa de judecată să dispună: suspendarea executării Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 emisă de Directorul General al Oficiului Român pentru Drepturile de autor până la pronunţarea pe fond a cauzei privind anularea deciziei; anularea în tot, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare a actului administrativ unilateral emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor respectiv Decizia Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 semnată pentru Director General de D-na I.L.A.

Motivând acţiunea reclamanta, a susţinut, referitor la motivele cererii de suspendare a executării Deciziei Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012, că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente. Arată că, în raport de dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare, ORDA a încălcat prin decizia de retragere temporară a avizului de funcţionare pentru toată activitatea C. de colectare şi repartizare a drepturilor de autor dreptul a peste 1800 de autori de operă scrisă de a beneficia de remuneraţiile aferente exploatării operelor lor din: radiodifuzare, reproducere şi difuzare, reprezentare teatrală, retransmitere prin cablu, comunicare publică pe internet etc.

În ceea ce priveşte motivele anulării, în tot, a Deciziei Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012, reclamanta arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare art. 2 alin. (1) lit. a), C. - S.G.C. se consideră vătămată în drepturile subiective exercitate în temeiul Deciziei Directorului General al ORDA nr. 8/1997, a Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi a prevederilor statutare privind exercitarea gestiunii colective a drepturilor de autor aferente operelor scrise precum şi a intereselor sale legitime private lezate de actul administrativ unilateral emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor respectiv Decizia Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012.

De asemenea, a mai arătat că autoritatea publică, ORDA a acţionat nelegal cu exces de putere, prin emiterea nelegală a Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ca act administrativ unilateral, aplicând greşit şi eludând dispoziţiile Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi toate măsurile de legalitate efectuate şi comunicate acesteia de C.

Prin Decizia nr. 8/1997 şi a prevederilor Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi a celor statutare avizate de ORDA, reclamantei i s-au stabilit competentele în gestionarea operelor scrise.

În considerarea acestor competenţe atribuite de ORDA şi exercitate în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare, societatea noastră exercită gestiunea colectivă a operelor scrise protejând sfera acestor drepturi prin metodologiile şi hotărârile judecătoreşti în vigoare, neputând leza drepturile autorilor astfel cum reiese din Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012.

Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 a fost emisă fără a se respecta măsurile de legalitate întreprinse de C. anterior, situându-se în afara tuturor premiselor de legalitate ce asigură competenţa organelor de conducere a C. asupra gestiunii colective a drepturilor de autor exercitate încălcând, prerogativa instanţelor de judecată asupra drepturilor de autor care la data acordării termenului de intrare în legalitate iniţial prin Decizia Directorului General al ORDA nr. 26/16 martie 2012 erau litigioase între organisme de gestiune colectivă concurente.

Mai susţine că, după 8 luni de la emiterea Deciziei Directorului General al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 aceeaşi instituţie sub o altă structură de conducere stabileşte nelegal prin Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 şi referatul din 15 noiembrie 2012 retragerea temporară a avizului de funcţionare a C. pe toate aspectele de gestiune în mod abuziv şi nelegal fără o bază de legalitate afectând prin efecte toate aspectele de gestiune colectivă a C. în condiţiile în care ORDA a dorit să soluţioneze administrativ reglementarea unor drepturi punctuale ce formau obiect de judecată a căror competenţă nu-i mai revenea decât instanţei de judecată.

Curtea de apel, prin încheierea de şedinţă de la data de 20 martie 2013, a încuviinţat în principiu cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului formulate de intervenientele O.S. şi P. - S.A.E.R.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării şi de anulare a Deciziei Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

3. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin încheierea de şedinţă din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei privind anularea deciziei, pentru motivele arătate pe larg, în încheierea de la acea dată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1857 din 5 iunie 2013 aceeaşi instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta C. - S.G.C., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi intervenientele O.S., şi P. - S.A.E.R.O.Ş., ca neîntemeiată.

Totodată, a admis cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenientele O.S. şi P. - S.A.E.R.O.Ş. şi a obligat reclamanta la plata către intervenienta P. a sumei de 1098,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, analizând cererea de chemare în judecată pe baza actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, a reţinut că, prin Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012, pârâtul ORDA a retras temporar avizul de funcţionare al organismului de gestiune colectivă C. RO de la data comunicării acesteia, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. f) şi h) şi art. 138³ din Legea nr. 8/1996, actul având la bază Decizia Directorului general al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 privind acordarea unui termen pentru intrarea în legalitate şi Referatul Direcţiei Registre şi Gestiune Colectivă nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012.

Curtea a constatat că reclamanta nu a contestat în justiţie Decizia nr. 26 din 16 martie 2011, deci aceasta era definitivă - potrivit art. 138³ din Legea nr. 8/1996 - la data emiterii Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012, a cărei anula se cere în prezenta cauză, astfel că, din punct de vedere juridic, nu sunt suficiente "obiecţiunile" pe care reclamanta le-a efectuat pe cale administrativă, ci trebuia finalizat demersul judiciar pentru desfiinţarea sau modificarea Deciziei nr. 26/2011.

În ceea ce priveşte măsurile de intrare în legalitate pe care reclamanta susţine că le-a realizat şi le-a comunicat pârâtei, instanţa a reţinut că, din cuprinsul înscrisurilor depuse a dosar reies măsurile întreprinse de reclamantă, însă acestea nu s-au realizat în termenul de 30 de zile acordat şi nici corespunzător, reclamanta continuând să-şi menţină propriul punct de vedere.

Tot astfel, în privinţa modului de calcul al termenului de 6 luni de la data colectării, prevăzut de art. 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 pentru repartiţia remuneraţiilor, instanţa a constat că reclamanta a efectuat repartiţiile trimestrial şi a calculat termenul din luna următoare finalizării trimestrului, şi nu raportat la data colectării, aşa cum dispune legea.

Concluzionând, arată instanţa, potrivit reglementării date de art. 125 şi urm. din Legea nr. 8/1996, avizul de constituire şi funcţionare a organismelor de gestiune colectivă este unic, chiar dacă acestea colectează de la mai multe categorii de titulari, iar legea nu distinge, în cazul retragerii avizului, după cum neregularităţile au vizat doar unele domenii de creaţie sau categorii de titulari.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 1857 din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamanta C. - S.G.C., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa nu a analizat şi nu a coroborat probatoriul depus de recurentă reclamantă C. în ceea ce priveşte măsurile întreprinse referitoare la activitatea de gestiune colectivă în raport de practica în domeniul drepturilor de autor raportată la dispoziţiile Legii nr. 8/1996.

S-a susţinut faptul că Curtea a reţinut şi interpretat greşit modul de calcul a comisionului de 15% datorat activităţii de gestiune colectivă stabilit de Adunarea Generală a C. şi de repartizare remuneraţiilor în termenul prevăzut de lege.

Dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 stabilesc comisionul datorat de titularii de drepturi care sunt membri ai unui organism de gestiune colectivă şi care nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate anual de organismul de gestiune colectivă neputând justifica argumentul instanţei de fond în ceea ce priveşte calculul termenului de 6 luni de repartizare a remuneraţiilor de către organismul de gestiune colectivă. Astfel, instanţa îşi fundamentează considerentele soluţiei pe un text de lege ce nu are legătură cu termenul de repartiţie de 6 luni, fapt ce conduce la lipsa de temei legal a soluţiei instanţei. Mai mult decât atât, instanţa omite a analiza hotărârile Adunării Generale a C. respectiv Hotărârea nr. 2 din 23 martie 2012 şi următoarele din perspectiva faptului că, calculul comisionului de 15% cumulat cu reţinerea comisionului pentru colectorul unic nu depăşeşte procentul de 15% din sumele colectate anual.

Totodată, susţine că instanţa a reţinut greşit aspectele privind sumele destinate fondului social cultural în ceea ce priveşte legalitatea acestora cât şi renunţarea din partea membrilor ulterior la acest fond şi stabilirea altor măsuri destinate membrilor C. aprobate prin forme statutare şi hotărâri ale Adunării Generale.

În acest sens instanţa nu a verificat faptul că fondul social cultural este circumscris în Legea nr. 8/1996 în prevederile art. 134 alin. (2) lit. c) la scopuri comune, titularii de drepturi în Adunarea Generală temeinic şi legal au decis destinaţia acestuia ce se situează sub procentul de 15% prevăzut de textul legal.

Instanţa de fond a analizat greşit din perspectiva Legii nr. 8/1996 omisiunea actului administrativ unilateral respectiv Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 în ceea ce priveşte oportunitatea măsurii luate de ORDA, a momentului de retragere a avizului precum şi de încetare a măsurii cu caracter temporar. Formularea cuprinsă în Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce se referă doar la retragerea temporară a avizului fără evidenţierea expresă a termenului până la care încetează această măsură, constituie pe fond un motiv de nulitate absolută a deciziei administrative având în vedere faptul că dispoziţia temporară a deciziei în lipsa unui termen capătă caracter de permanenţă ceea ce evidenţiază caracterul abuziv al actului administrativ unilateral.

În ceea ce priveşte oportunitatea măsurii întreprinse de Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 instanţa de fond nu s-a pronunţat fără a analiza şi cântări elementele de fapt ale gestiunii colective raportate la măsura radicală dată de ORDA fără o analiză corectă şi prealabilă. De altfel instanţa de fond a omis să analizeze şi aspectul referitor la faptul că Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 nu vizează fapte ale administratorului ci măsuri luate de chiar membrii C. în Adunările Generale ca organe de conducere statutare şi legale absolute.

Astfel, membrii C. odată ce au decis şi au aprobat modul de repartizare, colectare şi gestionare a propriilor lor drepturi în propria lor Adunare Generală, aceste măsuri nu pot fi imputabile Administratorului General asupra căruia s-a răsfrânt sancţiunea ORDA şi nici ORDA nu este îndrituită a sancţiona ca autoritate publică modul în care membrii unei entităţi private îşi administrează propriile venituri, deoarece s-ar încălca principiul libertăţii de voinţă în materia actelor juridice civile. Aceste aspecte de nelegalitate nu au fost analizate de instanţa de fond în stabilirea soluţiei, fapt pentru care hotărârea instanţei este lipsită de temei legal, dată cu aplicare greşită a legii situându-se pe o interpretare greşită a actului dedus judecăţii.

Instanţa de fond a omis a se pronunţa pe următoarele aspecte de nelegalitate ale deciziei emise de ORDA în raport de Legea nr. 8/1996 şi legislaţia asociaţiilor şi fundaţiilor O.G. nr. 26/2000 şi Legea nr. 544/2004. Actul administrativ unilateral cu caracter individual emis de ORDA sub nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce se fundamentează pe Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 este nelegal şi neoportun deoarece:

Temeiul Deciziei ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 îl reprezintă controlul punctual întreprins de autoritatea publică finalizat prin Decizia ORDA nr. 26 din 16 martie 2013 care evidenţiază verificarea doar a unei categorii de drepturi de autor gestionate de C. respectiv dreptul de retransmitere prin cablu a operelor scrise. Acest temei, respectiv verificarea unei categorii de drepturi gestionate care la data emiterii deciziei erau în litigiu, nu poate să producă efecte asupra celorlalte categorii de drepturi de autor gestionate de C. şi neverificate de ORDA prin activităţi de control generale; Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 a fost pusă în executare de C. conform actelor depuse la dosarul cauzei la termenul din 15 mai 2013, decizie care o dată executată nu putea forma obiect şi temei care să justifice emiterea Deciziei generale nr. 205 din 15 noiembrie 2012 de retragere temporară a avizului de funcţionare pe toate categoriile de drepturi gestionate de C., având în vedere faptul că nu a rămas definitivă prin neexecutare;

Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce se fundamentează doar pe un aspect punctual de control al gestiunii C. (dreptul de retransmitere prin cablu a operelor scrise) nu poate opera şi produce consecinţe asupra celorlalte categorii de drepturi şi anume: radiodifuzare, copie privată, reprezentare teatrală, editare, reproducere etc. Pe aceste categorii de drepturi enumerate. Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 nu se justifică nefiind oportună deoarece nu este dată în beneficiul şi susţinerea intereselor a peste 1800 autori membri C. care au ca scop încasarea echitabilă a remuneraţiilor colectate de subscrisa şi nu neîncasarea lor. Aceste drepturi au regim de salarii pentru autori în conformitate cu prevederile art. 150 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare;

Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 este inoportună şi implicit nelegală nu numai în raport de interesele celor peste 1800 autori membri C. ce au fost blocaţi în repartizarea şi încasarea drepturilor lor din categorii de drepturi ce nu au legătură cu Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 dar aceasta contravine flagrant şi reglementării prevăzute în dispoziţiile art. 138³ din Legea nr. 8/1996 care prevăd nerespectarea în ansamblu şi cumulativ a tuturor categoriilor de drepturi şi obligaţii prevăzute în art. 130 şi următoarele din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi nu doar a unor chestiuni punctuale privind anumite drepturi supuse gestiune colective;

Dispoziţiile art. 138² şi ale art. 138³ din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare vizează aplicarea sancţiunii de retragere a avizului de funcţionare în cazul verificării realizate de ORDA în temeiul unui control general anual prin care se constată încălcarea tuturor aspectelor de gestiune colectivă consemnate în textele legale indicate şi dimpotrivă nu vizează controale punctuale pe categorii individuale de drepturi de autor cum este cazul în speţa de faţă ce se referă doar la dreptul la retransmitere prin cablu a operelor scrise.

Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 dată în considerarea verificării punctuale a dreptului de retransmitere prin cablu este prematură, neoportună şi implicit nelegală în condiţiile în care pe de o parte aceste drepturi erau litigioase formând obiectul Dosarelor nr. 8766/2/2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi nr. 66740/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar pe de altă parte C., în calitate de beneficiar a acestor drepturi în proporţie de 98% exercita în condiţiile art. 133 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare acte de conservare I respectiv de sprijinire a activităţii de colectare a remuneraţiilor pe poziţia de beneficiar majoritar având cel mai mare număr de membri din domeniu. Ulterior emiterii Deciziei 205 din 15 noiembrie 2012 pe aceste drepturi litigioase în Dosarele nr. 8766/2/2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi nr. 66740/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă instanţele de judecată au confirmat legalitatea conduitei C. de a face acte de conservare în calitate de beneficiar a 98% din aceste drepturi fapt care întăreşte caracterul de nelegalitate şi de lipsă de suport legal al Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012;

Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 este inoportună şi nelegală deoarece ORDA în calitate de autoritate publică avea la îndemână şi alte mijloace şi soluţii posibile şi legale care să corespundă intereselor generale şi individuale a celor peste 1800 de titulari reprezentaţi de C. care prin ridicarea avizului de funcţionare a subscrisei au fost prejudiciaţi direct pe acele surse de drepturi de autor pentru care au fost în imposibilitate de a le ridica pe perioada blocării activităţii, drepturi ce nu aveau legătură anterioară cu Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 ce a stat la baza Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012. În situaţia în care C. a comunicat autorităţii publice ORDA măsurile de aducere la îndeplinire a Deciziei nr. 26 din 16 martie 2012, aceasta avea îndrituirea legală de a emite pe propriile considerente de legalitate ce le aprecia ca fiind necesare o nouă Decizie de intrare în legalitate, limitată la aspectele reţinute de aceasta după măsurile întreprinse de C. arătând şi modalităţile sub care puteau fi aduse la îndeplinire de către C. Or, autoritatea publică ORDA ignorând toate celelalte mijloace şi soluţii posibile în cauză a emis abuziv Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ridicând temporar avizul de funcţionare al organismului de gestiune colectivă pe toate categoriile de drepturi de autor, demers juridic care nu corespunde interesului general şi individual al creatorilor de operă scrisă membri C. în număr de peste 1800.

În acest context limitele de apreciere a dispoziţiilor art. 138² din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare au fost încălcate şi aplicate abuziv de către ORDA având în vedere faptul că la emiterea actului administrativ unilateral ORDA nu verificase prin control anual toată activitatea organismului de gestiune C. pe toate categoriile de drepturi, care să justifice stoparea activităţii şi retragerea avizului de funcţionare.

Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 este nelegală deoarece stabileşte retragerea avizului de funcţionare al C. cu caracter temporar fără să stabilească perioada concretă şi certă în care este retras avizul fapt pentru care practic decizia unilaterală cu caracter individual capătă valenţe de permanenţă. Omisiunea autorităţii administrative în stabilirea intervalului de timp până la care operează retragerea avizului încalcă dispoziţiile Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare (art. 138³) conducând la premisa permanenţei aplicării deciziei din partea ORDA.

În raport de dispoziţia expresă a Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare ORDA în calitate de autoritate publică a eludat premisa imperativă a legii aplicând-o în mod eronat şi abuziv prin emiterea Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ca afirmare a respectării de C. a tuturor dispoziţiilor legale anterioare, inclusiv în actele administrative.

Prin Decizia nr. 8/1997 şi a prevederilor Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi a celor statutare avizate de ORDA subscrisei C. - S.G.C. i s-au stabilit competenţele în gestionarea operelor.

Decizia ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 a fost emisă fără a se respecta măsurile de legalitate întreprinse de C. anterior, situându-se în afara tuturor premiselor de legalitate ce asigură competenţa organelor de conducere a C. asupra gestiunii colective a drepturilor de autor exercitate încălcând, prerogativa instanţelor de judecată asupra drepturilor de autor care la data acordării termenului de intrare în legalitate iniţial prin Decizia Directorului General al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 erau litigioase între organisme de gestiune colectivă concurente.

Decizia Directorului General al ORDA nr. 205 din 15 noiembrie 2012 fundamentată pe Decizia Directorului General al ORDA nr. 26 din 16 martie 2012 evidenţiază nelegalitatea obligării C. de a repartiza drepturi în litigiu ce formau obiect al Dosarului nr. 8766/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ce s-au soluţionat irevocabil abia la data de 28 septembrie 2012 prin Decizia civilă nr. 136A.

5. Apărările intimatelor şi procedura derulată în recurs

Intimata ORDA prin concluzii a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că prin Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 s-a dispus retragerea temporară a avizului de funcţionare al C. în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. f), h) şi art. 138³ din Legea nr. 8/1996.

Art. 138 lit. f) şi h) din Legea nr. 8/1996 conferă O.R.D.A. competenţa de a supraveghea şi de a controla funcţionarea organismelor de gestiune colectivă precum şi de a stabili măsurile de intrare în legalitate şi de a aplica sancţiuni.

Art. 1383 din Legea nr. 8/1996 prevede că, în cazul încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 130, 133, 134, 134¹, 135 sau 138² alin. (2) din acelaşi act normativ, O.R.D.A. poate acorda un termen pentru intrare în legalitate organismului de gestiune colectivă prin decizie.

De asemenea, art. 138³ din Legea nr. 8/1996 stabileşte că, în caz de nerespectare a deciziei de acordare a unui termen de intrare în legalitate rămasă definitivă, O.R.D.A. retrage temporar avizul prevăzut la art. 125 din Legea nr. 8/1996.

Aşa cum se menţionează în preambulul Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012, la baza emiterii sale au stat Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 precum şi referatul nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012.

Prin Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 a O.R.D.A. s-a constatat încălcarea prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a), art. 134 alin. (2) lit. b), lit. d) şi s-a acordat un termen de 30 de zile pentru intrarea în legalitate.

Deoarece până în data de 15 noiembrie 2012 C. nu a luat măsurile necesare pentru intrarea în legalitate, fapt constatat prin referatul nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012, s-a emis Decizia nr. 205 din 15 noiembrie 2012 ce face obiectul prezentului dosar.

Prin urmare, pentru a verifica legalitatea Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 trebuie verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile stipulate de art. 138³ din Legea nr. 8/1996 pentru emiterea ei:

- Existenţa unei decizii de acordare a unui termen de intrare în legalitate definitive;

- Neaducerea la îndeplinire a măsurilor de intrare în legalitate în termenul acordat de O.R.D.A.

Intimata-intervenientă O. prin concluzii a solicitat admiterea recursului promovat de reclamantă.

În schimb, intimata-intervenientă S.A.E.R.O.Ş. - P. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat arătând că ORDA a sancţionat organismul de gestiune colectivă C. pentru nerespectarea legii de către organele sale de conducere, tocmai pentru a proteja interesele tuturor titularilor de drepturi de autor membrii ai C. şi ai celorlalte organisme de gestiune colectivă, întrucât prin nerespectarea legii de către organele de conducere ale C. li se aduc prejudicii tuturor titularilor de drepturi de autor, nu numai membrilor C.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului şi procedura derulată în recurs

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-recurentă C. a solicitat anularea Deciziei nr. 205 din 15 noiembrie 2012 emisă de Directorul General al ORDA, decizie prin care s-a retras temporar avizul de funcţionare al recurentei ca organism de gestiune colectivă şi s-a acordat un termen pentru intrarea în legalitate în raport de Decizia Directorului General ORDA nr. 26 din 16 septembrie 2012 şi Referatul Direcţiei Registre şi Gestiune Colectivă nr. RGII/10511 din 15 noiembrie 2012.

Se reţine, cum corect a subliniat şi instanţa de fond faptul că Decizia nr. 26 din 16 martie 2012 nu a fost contestată, producând astfel efecte depline.

Ori, prin decizie (dosar fond) s-a acordat C. un termen de 30 de zile pentru respectarea mai multor prevederi legale încălcate, astfel cum s-a reţinut în Referatul Direcţiei Registre şi Gestiune Colectivă sus-menţionat.

Susţinerile din cererea de recurs, relevate şi în faţa instanţei de fond, se circumscriu cu precădere oportunităţii măsurii de suspendare a activităţii şi nu legalităţii acestuia.

Astfel, cât priveşte proporţionalitatea măsurii aceasta nu poate fi pusă sub semnul îndoieli câtă vreme prevederile normative prevedeau această sancţiune.

Apărările privind existenţa unor litigii pe rolul instanţei de judecată sau arbitrale care s-ar fi constituit în imposibilităţi obiective de a îndeplini cele prevăzute în Decizia nr. 26/2012 nu pot fi primite deci nici analizate, câtă vreme, decizia stabilea un termen pentru aducerea la îndeplinire, respectiv 30 de zile, iar pe de alta faptul că decizia nefiind contestată termenul nu putea fi nici suspendat, nici depăşit. Orice apărare vizând situaţiile litigioase de genul celor mai sus expuse putea fi făcută doar în procedura contestării actelor administrative necum pe calea unor "obiecţiuni". De altfel, şi recurenta defineşte aceste obiecţiuni ca şi "critici" şi nu o reală contestare pe singura cale legalmente posibilă - cea judecătorească.

Criticile legate de executarea benevolă a Deciziei 26 din 16 martie 2012 nu au nici ele susţinere justificativă, din chiar atitudinea recurentei reieşind o situaţie diferită. Astfel susţinerile precum că Dosarul nr. 877/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi Dosarul nr. 66740/3/2011 aflat pe rolul Tribunalul Bucureşti s-ar fi soluţionat ulterior acestei date nu prezintă relevanţă neavând o legătură directă cu obligaţiile asumate. Ultimele motive, vizând faptul că doar instanţa de judecată poate dispune suspendarea avizului de funcţionare nu pot fi primite, dispoziţiile Legii nr. 8/1996 - art. 125, art. 127 şi art. 138³ prevăzând posibilitatea aplicării acestei sancţiunii de către conducătorul ORDA. Conchizând, nu doar avizul poate fi retras şi aceasta nu doar pentru anumite categorii punctuale de drepturi, ci vizând ansamblul activităţilor.

Toate aceste argumente converg spre aceea că în mod corect Curtea de apel a soluţionat cauza prin respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele mai sus expuse, Înalta Curte consideră că în raport de motivele de recurs invocate nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel că recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Ca parte căzută în pretenţii recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată intervenientă S.E.R.O.Ş.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta C. - S.G.C.D.A. împotriva Sentinţei nr. 1857 din 5 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă C. - S.G.C.D.A. la plata sumei de 2.777,17 lei către intimata-intervenientă S.E.R.O.Ş. P., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2521/2014. Contencios. Alte cereri....		ICCJ. Decizia nr. 247/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 2607/2014. Contencios

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2607/2014. Contencios