ICCJ. Decizia nr. 265/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 265/2014
Dosar nr. 809/42/2012
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 174 din data de 10 iulie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.C. SA, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. - A.N.A.F. şi D.G.F.P. Dâmboviţa şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea Deciziei de impunere nr. F/DB/840 din 28 iunie 2011 emisă de D.G.F.P. Dâmboviţa (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.G.F.P. Dâmboviţa”) şi anularea Deciziei nr. 151 din 29 martie 2012 emisă de M.F.P.-A.N.A.F.-D.G.S.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
În baza R.I.F. nr. F/DB/532 din 28 iunie 2011 întocmit de D.G.F.P. Dâmboviţa a fost emisă Decizia de impunere nr. F/DB/840 din 28 iunie 2011, fiind impusă D.C.E.G. Târgovişte suma de 4.752.226 lei, reprezentând T.V.A. în sumă de 2.820.766 lei şi 1931.460 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgovişte nr. 246 din 22 decembrie 1998, s-a procedat la reorganizarea şi la restructurarea R.A.G.C. Târgovişte începând cu data de 1 ianuarie 1999, astfel că, potrivit art. 4 din această hotărâre, toate lucrările de investiţii contractate de D.C.M., se vor executa în continuare de direcţia nou creată în cadrul Primăriei, cu respectarea prevederilor contractuale.
Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a D.C.E.G. Târgovişte, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgovişte nr. 113 din 24 aprilie 2003, D.C.E.G. este parte componentă a Primăriei Târgovişte cu statut juridic propriu conform Hotărârii Consiliului Local nr. 264/11/12/1998.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgovişte nr. 29 din 31 ianuarie 2011, a fost aprobată înfiinţarea SC M.C. SA Potrivit art. 8 şi 9 din această hotărâre, SC M.C. SA este succesorul universal al D.C.E.G. şi continuă derularea tuturor contractelor şi litigiilor acestora, având calitatea de creditor sau debitor, după caz, precum şi calitate procesuală pasivă sau activă, după caz.
SC M.C. SA preia toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale D.C.E.G. Târgovişte cu terţii, inclusiv cele decurgând din raporturile juridice fiscale, în măsura în care, până la data preluării acestora, potrivit reglementărilor legale sau contractuale, acestea nu se sting.
Aşadar, potrivit hotărârilor şi regulamentelor sus-menţionate, D.C.E.G. nu este persoană juridică, funcţionând în cadrul Primăriei Municipale, ca o direcţie de specialitate, nefiind persoană juridică, în sensul Decretului nr. 31/1954.
Potrivit art. 127 alin. (4) din C. fisc., Primăria Târgovişte nu este persoană impozabilă pentru lucrările edilitar gospodăreşti executate prin D.C.E.G., fiind considerată activitate desfăşurată în calitate de autoritate publică.
Chiar M.F.P., prin adresa din 20 decembrie 2005, a comunicat reclamantei că, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (4) din C. fisc., „Primăria Târgovişte nu este persoană impozabilă pentru lucrările edilitar gospodăreşti executate prin Direcţia Construcţii edilitar gospodăreşti fără personalitate juridică, fiind considerată activitate desfăşurată în calitate de autoritate publică”, interpretare corect însuşită şi de expertul contabil judiciar desemnat în cauză.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru activitatea de prestări servicii constând în operaţiuni pentru care avea calitatea de persoană impozabilă (cea prestată către terţi purtătoare de T.V.A.), calculul T.V.A. a fost corect determinat, T.V.A.-ul fiind declarat şi plătit în termen legal.
Fără îndoială, SC M.C. SA este persoană juridică, însă, imputaţia respectivă provine anterior datei înfiinţării acesteia, fiind succesorul universal al D.C.E.G., aceasta din urmă neavând personalitate juridică în sensul legii.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, în raport cu actele reţinute şi de prima instanţă, recurenta-pârâtă susţine că SC M.C. SA este succesoarea universală a D.C.E.G. şi continuă derularea tuturor contractelor şi litigiilor acesteia, inclusiv de natură fiscală, iar, atât la data demarării inspecţiei fiscale, cât şi pe perioada supusă controlului, aceasta a funcţionat sub această denumire.
Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a înlăturat fără nicio motivare apărările sale referitoare la legalitatea şi temeinicia sumelor stabilite prin decizia de impunere contestată. În acest sens, recurenta-pârâtă reia apărările formulate în faţa instanţei de fond, arătând, în esenţă, că pentru lucrările efectuate în perioada ianuarie 2006 - februarie 2011 (lucrări de construcţie, întreţinere şi reparaţii către diverşi beneficiari), reclamanta a înregistrat profit, respectiv valoare adăugată şi a solicitat şi a obţinut codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. începând cu data de 4 noiembrie 1999, fiind persoană impozabilă din punct de vedere al T.V.A., conform art. 127 alin. (1) şi (2) din C. fisc.. Pentru aceste motive, a fost stabilită T.V.A. suplimentar în cuantumul prevăzut în decizia de impunere, având în vedere că, în sensul dispoziţiilor menţionate, a obţinut venituri cu caracter de continuitate din desfăşurarea unor activităţi economice, devenind persoană impozabilă din perspectiva T.V.A.
3. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă, în raport cu art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză, reclamanta SC M.C. SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anulare care vizează, în principal, Decizia de impunere nr. F/DB/840 din 28 iunie 2011, D.G.F.P. Dâmboviţa, prin care a fost stabilită în sarcina D.C.E.G. obligaţii fiscale suplimentare de plată reprezentând T.V.A. în sumă de 2.820.766 lei şi majorări de întârziere în sumă de 1.931.460 lei pentru operaţiuni desfăşurate cu instituţii publice efectuate în perioada 01 ianuarie 2006-28 februarie 2011.
Se constată că, într-adevăr, prin decizia de impunere de impunere au fost stabilite obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând T.V.A. în sarcina D.C.E.G. Târgovişte, antecesoarea reclamantei din prezenta cauză, SC M.C. SA.
Cu referire la calitatea D.C.E.G. de persoană impozabilă din punct de vedere al T.V.A., chiar M.F.P., prin adresa din 20 decembrie 2005, reţinută şi de prima instanţă, a comunicat faptul că, „având în vedere prevederile art. 127 alin. (4) din C. fisc., Primăria Târgovişte nu este persoană impozabilă pentru lucrările edilitar gospodăreşti executate prin D.C.E.G. fără personalitate juridică, fiind considerată activitate desfăşurată în calitate de autoritate publică”, „nu se înregistrează ca plătitor de T.V.A. şi nu are dreptul de deducere a T.V.A. pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii efectuate în scopul realizării acestor lucrări”.
Or, atâta timp cât dreptul de deducere este un drept corelativ obligaţiei de colectare, înregistrare şi virare la bugetul de stat a T.V.A., îndrumarea dată de organul de specialitate al administraţiei publice centrale, care are rolul de control al aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate, precum şi al funcţionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa, privită prin prisma principiului coerenţei, stabilităţii şi predictibilităţii în domeniul finanţelor publice pe termen mediu, conferă consistenţă concluziei că în mod corect entitatea verificată nu a procedat la colectarea, înregistrarea şi virarea T.V.A., operaţiune care ar fi avut drept consecinţă atât obligaţia fiscală de plată a T.V.A. (stabilită prin decizia de impunere contestată), cât şi exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., a cărui legalitate este, însă, infirmată prin adresa menţionată. per a contrario, inexistenţa dreptului de deducere a T.V.A. confirmă lipsa de temei legal a impunerii obligaţiei fiscale corelative de plată a T.V.A.
Fiind necontestat faptul că D.C.E.G., în perioada supusă controlului, a funcţionat ca entitate fără personalitate juridică, parte componentă a Primăriei Târgovişte (conform Regulamentului de organizare şi funcţionare - filele 54-62 la dosarul de fond), rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (4) din C. fisc., indicate de M.F.P. în adresa susmenţionată, conform cărora „Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (5) şi (6)”.
Astfel fiind, prima instanţă cu just temei a dispus anularea actelor administrativ-fiscale contestate, întrucât, chiar dacă intimata-reclamantă SC M.C. SA este succesorul universal al D.C.E.G. şi continuă derularea tuturor contractelor şi litigiilor acestora, având calitatea de creditor sau debitor, după caz, precum şi calitate procesuală pasivă sau activă, după caz, atâta timp cât D.C.E.G. nu are calitate de persoană impozabilă din punct de vedere al T.V.A., este lipsită de temei legal impunerea stabilită prin decizia de impunere.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 174 din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2725/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2675/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
