ICCJ. Decizia nr. 276/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 276/2014
Dosar nr. 10075/3/2010
Şedinţa publică de la 23 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3274 din 16 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţia inadmisibilităţii invocată cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, cât şi acţiunea formulată de reclamanta SC B.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Totodată, curtea de apel a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu SC B.L.R. SA., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă că reclamanta SC B.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010 emisă de SCA D.A. în calitate de reprezentant al C.N.A.D.N.R., anularea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2009, anularea Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2009, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi obligarea pârâtei la plata/consemnarea despăgubirilor, în cuantum de 4.483.729 RON şi 3.584.514 RON, stabilite prin Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2009 şi 32 din 11 august 2009, emise de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004 - Consiliul Local Voluntari.
În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, evaluate provizoriu la suma de 20.598 RON, constând în: contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, pentru perioada 11 august 2008 (când s-a dispus exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (comunicarea încetării exproprierii); diferenţa de preţ rezultată din valoarea cu care s-ar fi vândut terenul la data când s-a dispus exproprierea şi data comunicării încetării exproprierii, prejudiciile aduse prin modificarea proiectului pentru obiectivul în curs de edificare pe teren.
La data de 17 iunie 2010, reclamanta a depus la dosar cerere de intervenţie forţată a SC B.L.R. SA, formulată în temeiul art. 57 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, instanţa de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că adresa menţionată nu constituie o simplă informare, ci produce prin ea însăşi efecte juridice, întrucât răspunzând solicitării reclamantei de revocare a Hotărârilor nr. 31 bis din 19 iunie 2009 şi nr. 32 bis din 19 iunie 2009, este un act care exprimă refuzul justificat sau nu de a efectua o operaţiune administrativă, conform Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârile nr. 31 bis din 19 iunie 2009 şi nr. 32 bis din 19 iunie 2009 emise de C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus revocarea Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 şi respectiv, nr. 32 din 11 august 2008.
Curtea de apel a mai reţinut că la emiterea hotărârilor de revocare s-a avut în vedere că Proiectul Tehnic al Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti, pe sectorul km 0+000-km - km 6+500 (pe raza municipiului Bucureşti şi a localităţii Voluntari, judeţul Ilfov) este în curs de revizuire, precum şi solicitarea expresă a expropriatorului C.N.A.D.N.R. de încetare a procedurilor de expropriere pentru imobilele cuprinse în sectorul km 0+000-km - km 6+500.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în cauză, la emiterea Hotărârilor nr. 31 bis din 19 iunie 2009 şi nr. 32 bis din 19 iunie 2009 au fost respectate cerinţele legale prevăzute de H.G. nr. 434/2009, având în vedere că nu s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea expropriatorului, care de altfel este un demers ulterior exproprierii, prin urmare hotărârile de stabilire a despăgubirilor puteau fi revocate.
Referitor la susţinerile reclamantei în sensul că procedura exproprierii fiind declanşată în baza H.G. nr. 434/2009, în virtutea principiului simetriei actelor juridice, trebuie să înceteze în baza unui act normativ cu aceeaşi putere de lege, prima instanţă a constatat că acestea sunt nefondate, întrucât conform art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, regularizarea se efectuează după definitivarea proiectului, şi nu în timpul procedurii de revizuire, cum este cazul în speţă, astfel încât, în situaţia în care intervin modificări cu privire la datele imobilelor expropriate, să nu fie necesară modificarea hotărârii Guvernului, fiind suficientă regularizarea datelor din tabelele anexă deţinute de expropriator.
De asemenea, nici susţinerile reclamantei în sensul că la momentul emiterii hotărârilor de revocare nu era îndeplinită condiţia temeiniciei prevăzută de art. 6 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 nu au fost reţinute, câtă vreme incertitudinea care planează asupra necesitaţii exproprierii imobilelor proprietatea reclamantei este determinată de stadiul revizuirii în care se află Proiectul tehnic.
Cu privire la considerarea întârzierii în plata despăgubirilor drept un act de rea-credinţă din partea expropriatorului, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, care reglementează situaţia revocării hotărârilor Comisiei de aplicare a legii, nu prevăd un termen pentru adoptarea hotărârilor de revocare.
Judecătorul fondului a constatat că sunt nefondate şi susţinerile reclamantei referitoare la prejudiciile aduse exercitării atributelor dreptului său de proprietate, întrucât în urma revocării măsurii exproprierii, proprietarul a fost repus în situaţia anterioară şi poate beneficia de bunul său în integralitatea acestuia.
De asemenea, dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 nu pot fi reţinute drept temei în drept al eventualului prejudiciu cauzat reclamantei, având în vedere că potrivit art. 15 din legea menţionată, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere, sau, după caz, la data consemnării acestora.
Conchizând, instanţa de fond a constatat referitor la contractul de proiectare încheiat de reclamantă cu SC A. SRL, că acesta a fost încheiat anterior declanşării procedurii exproprierii, modificarea contractului şi a proiectului de investiţii fiind determinată de procedura exproprierii, şi nu de revocarea acestei măsuri şi, deşi contractul era în derulare, reclamanta şi-a exprimat acordul cu privire la procedura exproprierii şi la cuantumul despăgubirilor, astfel cum rezultă din cererea de acordare a despăgubirilor, şi nu a solicitat repararea unui eventual prejudiciu decurgând din modificarea contractului.
Împotriva Sentinţei civile nr. 3274 din data de 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal B.I. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi urmare rejudecării cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată de către reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Reclamanta a învederat, prin cererea de recurs, că în mod greşit, printr-o aplicare eronată a dispoziţiilor legale, a reţinut instanţa de fond existenţa unor motive temeinice pentru adoptarea de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Voluntari a Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 şi a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009.
A susţinut reclamanta, în primul rând, că măsura revocării unei hotărâri de expropriere este o măsură cu caracter excepţional şi nu este o opţiune lăsată la latitudinea Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, ea putând fi luată numai dacă erau îndeplinite două condiţii imperative şi cumulative instituite de lege, anume existenţa unor motive temeinice, conform art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, şi cu respectarea termenului de cel mult 15 zile, respectiv până la data expirării termenului de plată a despăgubirilor, conform art. 8 din Legea nr. 198/2004, sau chiar dacă a fost luată după acest termen, în mod excepţional, acesta trebuie să fie rezonabil, conform art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi să nu prejudicieze drepturile şi interesele legitime ale recurentei.
Or, însuşirea de către instanţa de fond a susţinerilor pârâtei privind raţionamentele de administrare diligentă a fondurilor de expropriere, pentru "a evita utilizarea fondurilor publice pentru achiziţionarea de imobile care ulterior s-ar dovedi inutile" este greşită, întrucât conform dispoziţiilor H.G. nr. 953/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 381/2009 pentru declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti" şi a Deciziei de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011, emisă de C.N.A.D.N.R., la poziţiile 595 şi 597 apar două noi suprafeţe proprietatea recurentei, ce urmează a fi expropriate, respectiv 339 mp şi 379 mp, aflate în vecinătatea terenurilor ce fac obiectul exproprierii. Prin urmare, s-a apreciat că intenţia reală a expropriatorului este cea de a suplimenta suprafeţele necesare autostrăzii, şi nu de a renunţa la terenurile ce fac obiectul exproprierii.
Reclamanta a relevat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, nici C.N.A.D.N.R. şi nici Comisia pentru aplicarea legii menţionate nu aveau competenţa de a dispune încetarea procedurii de expropriere, întrucât în virtutea principiului simetriei actelor juridice procedura exproprierii fiind declanşată în baza unei hotărâri de Guvern, anume H.G. nr. 424/2008, ea trebuia să înceteze în baza unui act normativ cu aceeaşi putere.
În legătură cu chestiunea revizuirii proiectului autostrăzii, invocată ca motiv de încetare a procedurii de expropriere privitoare la imobilele proprietatea reclamantei, s-a arătat că instanţa de fond trebuia să procedeze la analiza nemijlocită a temeiniciei acestei revocări, pentru a determina dacă aceasta are vreun efect direct asupra terenurilor ce fac obiectul Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 şi a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008. În acest sens, s-a menţionat, instanţa de fond avea obligaţia de a solicita expropriatorului să prezinte dovada temeiniciei măsurii revocării, prin depunerea la dosar a detaliilor tehnice (schiţe, studii de fezabilitate, planuri, proiecte, lucrări de topografie şi cadastru, etc.), care să ateste legătura cauzală dintre modificarea proiectului autostrăzii şi creşterea cheltuielilor sau lipsa de utilitate a terenurilor reclamantei pentru scopurile viitoare de construcţie a autostrăzii.
În caz contrar, s-a susţinut, modificarea hotărârilor de expropriere ar deveni un demers pur potestativ din partea intimatei, deoarece şi cea mai mică modificare a proiectului - sau numai intenţia de a proceda la aceasta - reprezintă motiv suficient pentru a proceda la revocarea hotărârilor anterioare, chiar dacă, eventual, aceste modificări aduse unui proiect vast şi complex nu au nicio legătură cu hotărârile revocate. În cauză, s-a precizat, efectul real al revizuirii proiectului autostrăzii a fost cel de prorogare a termenului de plată a despăgubirilor şi nicidecum de reluare a exproprierii pentru aceleaşi terenuri, la preţul şi în condiţii de scădere dramatică a pieţei imobiliare din zonă, printr-o nouă procedură de expropriere.
Or, prin raportare la aspectele sus-menţionate, a conchis recurenta că în mod greşit şi nelegal a reţinut prima instanţă că H.G. nr. 953/2011 instituie o nouă procedură de expropriere a aceloraşi imobile ale reclamantei şi că aceasta poate contesta valoarea despăgubirilor, inclusiv prejudiciul produs ca urmare a exproprierii, o atare concluzie a judecătorului fondului fiind neconformă cu principiul disponibilităţii, potrivit căruia reclamanta are dreptul de a alege modalitatea procesuală pe care o consideră cea mai eficientă pentru a-şi valorifica drepturile procesuale.
A fost criticată, de către recurentă, şi susţinerea instanţei de fond în sensul că procedura de expropriere, din moment ce nu s-a realizat, nu poate da dreptul la a pretinde daune, deoarece tocmai revocarea procedurii de expropriere constituie temeiul acţiunii şi a dreptului la acţiune al reclamantei. Dreptul la despăgubiri al reclamantei, s-a arătat, s-a născut la data comunicării hotărârilor de expropriere, acesta fiind un drept născut şi actual, în patrimoniul recurentei la data depunerii acţiunii, iar a pretinde unei persoane să-şi satisfacă o creanţă împotriva unei autorităţi publice având drept obiect aceleaşi terenuri, însă la un preţ vădit defavorabil şi în condiţii cu mult inferioare, pentru simplul motiv al revocării tardive, discreţionare şi abuzive a măsurii exproprierii, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Recurenta a mai învederat, în ceea ce priveşte aspectul termenului legal în care Comisia poate să îşi revoce hotărârile de expropriere, referitor la care judecătorul fondului a statuat că dispoziţiile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu prevăd un termen pentru adoptarea hotărârilor de expropriere, că soluţionarea unei cereri într-un termen rezonabil constituie o obligaţie legală a Comisiei, celeritatea procedurilor de expropriere fiind recunoscută chiar de instanţă în textul sentinţei recurate.
Reclamanta a relevat că tergiversarea unui răspuns la cererile repetate ale sale pentru plata despăgubirilor timp de 9 luni constituie prin ea însăşi o dovadă a relei-credinţe a Comisiei pentru stabilirea despăgubirilor şi a C.N.A.D.N.R. şi că instanţa de fond a motivat în mod contradictoriu respingerea capătului de cerere din acţiune privitor la prejudiciul generat de lipsa de folosinţă a terenului pentru perioada cuprinsă între 11 august 2008 (când s-a dispus exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (când s-a comunicat încetarea exproprierii), în cuantum de 135.000 euro, în condiţiile în care prejudiciul a fost solicitat pentru cele 15 luni ale lipsei de folosinţă a terenului, şi nu pentru perioada de după revocarea hotărârii de expropriere.
S-a arătat, de către recurentă, că după comunicarea hotărârii Comisiei pentru stabilirea despăgubirilor înstrăinarea bunurilor imobile ce au format obiectul exproprierii este sancţionată cu nulitatea absolută, astfel că prima instanţă trebuia să ţină cont de această limitare a legii (art. 124 din Legea nr. 198/2004) şi să constate că, cel puţin până la data revocării hotărârilor de expropriere, înstrăinarea terenurilor era imposibilă, dând astfel dreptul recurentei la despăgubiri în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză din dosarul cauzei.
Reclamanta a precizat, cu privire la prejudiciul produs ca urmare a modificărilor arhitecturale ale proiectului pentru construcţia de locuinţe aparţinând recurentei, că în mod greşit şi nelegal instanţa de fond a apreciat că recurenta, prin acordul cu privire la procedura exproprierii şi la cuantumul despăgubirilor, astfel cum rezultă din cererea de acordare a despăgubirilor, nu a solicitat repararea unui prejudiciu decurgând din modificarea contractului, întrucât renunţările la drepturi nu se prezumă, ci trebuie să rezulte în mod neîndoielnic din învoiala părţilor.
S-a menţionat, în fine, că judecătorul fondului, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a constatat că un prejudiciu eventual şi nerecunoscut al reclamantei poate fi pus în discuţie numai după data producerii efectelor procedurii de expropriere, în condiţiile în care prejudiciul solicitat de recurentă se referă la perioada de 9 luni, în care pârâta C.N.A.D.N.R. a menţinut o stare de incertitudine privind situaţia juridică a terenurilor proprietatea reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata B.L.R. SA a solicitat admiterea recursului declarat de B.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii atacate - considerându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii - cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie forţată, astfel cum au fost formulate.
Intimatul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de B.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii recurate, apreciindu-se că hotărârile de revocare a căror anulare s-a cerut prin acţiune au fost adoptate cu respectarea celor două condiţii impuse de art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009, anume pentru motive temeinice şi înaintea întabulării dreptului de proprietate al expropriatorului.
Recursul declarat de B.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3274 din 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod corect, prin sentinţa atacată, dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii la circumstanţele de fapt ale pricinii, instanţa de fond a procedat la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC B.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., prin care s-a solicitat, cu titlu principal, anularea Adresei nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, emisă de SCA D.A. în calitate de reprezentant al C.N.A.D.R., anularea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008, anularea Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, şi obligarea pârâtei la plata/consemnarea despăgubirilor în cuantum de 4.483.729 RON şi 3.584.514 RON stabilite prin Hotărârile de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 şi nr. 32 din 11 august 2008, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Voluntari, şi, cu titlu subsidiar, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 11 august 2008 (când s-a dispus exproprierea) - 18 noiembrie 2009 (când a intervenit comunicarea încetării exproprierii), diferenţa de preţ rezultată din valoarea cu care s-ar fi vândut terenul la data când s-a dispus exproprierea şi data comunicării încetării exproprierii, şi prejudiciile aduse prin modificarea proiectului pentru obiectivul în curs de edificare pe teren.
Prima instanţă a reţinut judicios, în considerentele hotărârii pronunţate, consecinţă a examinării fondului acţiunii reclamantei, că emiterea Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 şi a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, anume anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, şi pentru motive temeinice, constând în evitarea utilizării fondurilor publice pentru achiziţionarea de imobile care ulterior s-ar dovedi a fi inutile, urmare revizuirii (modificării) reale a proiectului tehnic al Autostrăzii Bucureşti - Braşov - Tronsonul Bucureşti - Ploieşti pe sectorul km 0+000 - km 6+500, pe raza municipiului Bucureşti şi a localităţii Voluntari (ceea ce urma să conducă la modificarea limitei de expropriere, fie prin micşorarea, fie prin mărirea suprafeţei de expropriat).
Susţinerile recurentei în sensul că revocarea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor putea fi dispusă cel mult până la data expirării termenului de plată a acestora, stabilit de art. 8 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, nu pot fi primite, în condiţiile în care, pe de o parte, cum corect a statuat şi instanţa de fond, dispoziţiile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 nu prevăd un termen limită pentru adoptarea hotărârilor de revocare a hotărârilor de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, şi, pe de altă parte, prin art. II al Legii nr. 184/2008 s-a stabilit că pentru lucrările pentru care procedura de expropriere se află în curs la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare, prin care va aproba declanşarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat, precum şi suma globală estimată a despăgubirilor. Drept urmare, prin H.G. nr. 381 din 1 aprilie 2009 (publicată în M. Of. nr. 231/8.04.2009), completată prin H.G. nr. 953/2011, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti", şi s-a aprobat lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii situate pe raza localităţilor Bărcăneşti, Berceni, Râfov, Dumbrava, Drăgăneşti, Olari, Gherghiţa şi Balta Doamnei din judeţul Prahova şi a localităţilor Nuci, Gruiu, Snagov, Moara Vlăsiei, Dascălu, Voluntari şi Ştefăneştii de Jos din judeţul Ilfov, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, listă în care la poziţiile 595, 597, 698, 699, 737 şi 738 (comuna Voluntari) figurează recurenta cu o suprafaţă de 339 mp din numărul cadastral AA, de 379 mp din numărul cadastral BB, de 1.801 mp din numărul cadastral CC, de 1.872 mp din numărul cadastral DD, de 2.179 mp din numărul cadastral EE şi de 1.742 mp din numărul cadastral FF.
De asemenea, nu sunt întemeiate nici susţinerile reclamantei referitoare la necompetenţa C.N.A.D.N.R. şi a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local Voluntari judeţul Ilfov de a dispune încetarea procedurii de expropriere, cu argumentarea că o asemenea măsură poate fi dispusă, potrivit principiului simetriei actelor juridice, numai printr-o hotărâre de Guvern (act prin care s-a declanşat procedura exproprierii), fiind incidente prevederile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, potrivit cărora în situaţia în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuţie, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul (Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. SA, în litigiu) va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii şi la actualizarea tabelelor cu imobilele proprietate privată supuse exproprierii, cu respectarea reglementărilor în vigoare şi fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului sau a autorităţii administraţiei publice locale competente, după caz.
Înalta Curte reţine, de asemenea, în litigiu, că în mod întemeiat instanţa de fond a respins şi cererea reclamantei de plată a despăgubirilor solicitate, argumentele din cererea de recurs privitoare la acest aspect nefiind de natură să conducă la o altă soluţie decât cea adoptată prin sentinţa recurată.
Incontestabil, procedura exproprierii suprafeţei de teren de 2.179 mp din numărul cadastral EE şi de 1.742 mp din numărul cadastral FF, proprietate privată a reclamantei, declanşată prin H.G. nr. 424/2008, a încetat ca urmare a emiterii Hotărârii nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008 şi a Hotărârii nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de C.N.A.D.N.R. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, iar prin efectul H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011 (emisă în temeiul art. 5 alin. (1), art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004), s-a declanşat o nouă procedură de expropriere, ce a vizat, de această dată, nu numai suprafeţele de teren de 2.179 mp, respectiv 1.742 mp (poziţiile 737 şi 738 din Lista anexă la H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011) avute în vedere iniţial de H.G. nr. 424/2008, ci şi alte suprafeţe de teren proprietatea privată a recurentei, trecute la poziţiile 595, 597, 698 şi 699 din Lista anexă la H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011.
Judecătorul fondului a apreciat în mod just, prin urmare, în litigiu, că urmare completării dispoziţiilor H.G. nr. 381/2009, prin H.G. nr. 953/2011, şi a declanşării unei noi proceduri de expropriere a recurentei, îşi găsesc aplicare prevederile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, care îndreptăţesc expropriatul să se adreseze instanţei de drept comun pentru stabilirea dreptului la despăgubirea pentru expropriere şi a cuantumului acesteia.
Soluţia dată, prin sentinţa atacată, capătului de cerere din acţiune prin care s-a solicitat obligarea la despăgubiri a pârâtului se priveşte ca legală şi dintr-un alt punct de vedere, fiind evident că atâta timp cât s-a statuat că actele administrative atacate de reclamant (anume Adresa nr. 23BP din 20 ianuarie 2010, Hotărârea nr. 31bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 31 din 11 august 2008, şi Hotărârea nr. 32bis din 19 iunie 2009 de revocare a Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 32 din 11 august 2008, ambele emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004) sunt legale şi nu se impune, prin urmare, anularea lor, nu poate subzista niciun temei pentru o eventuală obligare la repararea vreunui prejudiciu, în condiţiile procedurii speciale a contenciosului administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC B.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3274 din data de 16 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3274 din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 278/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
