ICCJ. Decizia nr. 317/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 317/2014
Dosar nr. 238/32/2012
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Sportivă "F.C.M." Bacău a solicitat anularea următoarelor acte: Raportul de inspecţie fiscală nr. F-BC-6 din 7 ianuarie 2011, Decizia nr. F-BC-7 din 7 ianuarie 2011, Decizia nr. F-BC-8 din 7 ianuarie 2011, emise de pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacău, precum şi suspendarea executării acestor acte administrativ-fiscale, până la pronunţarea hotărârii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organul fiscal nu a avut în vedere faptul că există o diferenţă între veniturile cu caracter salarial, care generează obligaţia angajatorului de a achita obligaţiile fiscale aferente impuse de C. fisc., şi obligaţiile fiscale stabilite de către intimată, ca urmare a unor venituri rezultate din convenţii civile sau/şi contracte de performanţă sportivă.
De asemenea, a arătat că obligaţiile fiscale reţinute în sarcina sa au fost în mod greşit calculate şi a propus efectuarea unei expertize contabile pentru a se verifica legalitatea şi corectitudinea sumelor menţionate în deciziile de impunere contestate.
În susţinerea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate a arătat că, în momentul în care se notifică/se constată înregistrarea de datorii către autorităţile fiscale, echipele în cauză sunt retrogradate în diviziile inferioare/dezafiliate, chiar dacă nu sunt declarate în insolvenţă/lichidare.
2. Hotărârea curţii de apel
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 119 din 29 mai 2012, a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Sportivă "F.C.M." Bacău în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bacău ca nefondată şi cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că reclamanta a fost supusă verificării pe mai multe aspecte financiar-contabile pentru perioada 1 iulie 2005 - 31 decembrie 2008.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut nicio referire la actele normative menţionate în Raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de respingere a contestaţiei, respectiv Legea nr. 571/2003; Legea nr. 19/2000; H.G. nr. 44/2006; Legea nr. 346/2002; O.G. nr. 92/2003; H.G. nr. 784/2005; Legea nr. 200/2006; Legea nr. 387/2007; O.U.G. nr. 58/2005. Toate aceste acte normative prevăd obligaţiile reclamantei de a plăti impozitele, precum şi contribuţia de asigurări sociale reţinute de la asiguraţi, pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi şomaj, neexistând nicio prevedere conform căreia, în cazul unei convenţii civile, angajatorul nu ar avea aceste obligaţii fiscale.
De asemenea, instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, ca rămasă fără obiect, faţă de împrejurarea că litigiul a fost soluţionat pe fond.
3. Motivele de recurs înfăţişate de reclamanta Asociaţia Sportivă F.C.M. Bacău
Împotriva Sentinţei nr. 119/2012, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen reclamanta Asociaţia Sportivă F.C.M. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanta arată că deşi instanţa de fond enumeră toate apărările sale în preambulul hotărârii, inclusiv pe cele referitoare la aplicarea cu prioritate a prevederilor speciale, derogatorii de la dreptul comun reprezentat de C. fisc., mai precis aplicarea art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000 şi a dispoziţiilor pct. 20 alin. (1) lit. d) din Ordinul M.M.S.S. nr. 340/2001, ajunge la concluzia că nu s-ar fi indicat prevederile legale ce ar scuti angajatorul de plata obligaţiilor fiscale menţionate în raportul de inspecţie fiscală, în cazul convenţiilor civile.
Instanţa de fond concluzionează în două fraze că nu există nicio prevedere legală conform căreia angajatorul nu ar avea obligaţiile fiscale mai sus amintite, în cazul unei convenţii civile, prevederile legale invocate în cuprinsul contestaţiei fiind ignorate cu desăvârşire.
În consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu dispoziţia expresă ca instanţa de fond să se pronunţe asupra sumelor datorate, urmare a administrării unei expertize contabile care să aibă în vedere calculul efectuat de organele de inspecţie fiscală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate, precum şi sub toate aspectele, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta-recurentă a supus controlului de legalitate în condiţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., Decizia de impunere nr. 7 din 7 ianuarie 2011 şi Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 8 din 7 ianuarie 2011, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare aferente perioadei 1 iulie 2005 - 31 decembrie 2008 în cuantum de 61.248 RON (reprezentând contribuţia la asigurări sociale datorată de angajator); 106.591 RON (contribuţia de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi); 13.300 RON (reprezentând contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale); 26.907 RON (contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de angajator) şi 10.778 RON (contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de asiguraţi); 541 RON majorări de întârziere şi 330 RON contribuţia angajatorilor pentru fondul de garantare la plata creanţelor sociale; 75.989 RON (reprezentând contribuţia la asigurare de sănătate datorată de angajator) şi 72.201 RON (contribuţia datorată de angajaţi); 7.804 RON (contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice).
Reclamanta a contestat legalitatea impunerii fiscale, solicitând administrarea probei cu expertiza contabilă, solicitare asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat, respingând acţiunea cu motivarea că nu există nicio prevedere conform căreia, în cazul unei convenţii civile angajatorul nu ar avea obligaţiile fiscale menţionate. A mai precizat instanţa că reclamanta nu a indicat un articol de lege în care s-ar prevede exonerarea de plată în cazul convenţiilor civile.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost învestită "se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi.
De altfel, parcurgând considerentele hotărârii pronunţate de judecătorul fondului, rezultă că aceasta reprezintă o preluare a concluziilor Deciziei de impunere nr. F-BC 7 din 7 ianuarie 2011 şi nicidecum o exprimare a argumentelor ce au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.
În aceste condiţii, este evident că ceea ce legiuitorul a numit "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei" nu se regăsesc în considerentele sentinţei recurate, făcând astfel imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanţa de recurs.
Astfel, se apreciază ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a analiza punctual atât din perspectiva susţinerilor reclamantei, cât şi a apărărilor pârâtelor, toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt, a cadrului legal aplicabil şi a sumelor datorate de recurentă cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare şi accesorii aferente.
Totodată, având în vedere complexitatea raporturilor juridice deduse judecăţii, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va pune în discuţia părţilor necesitatea administrării în cauză a probei cu expertiza contabilă, probă pe care Înalta Curte o consideră necesară pentru stabilirea cu exactitate a sumelor calculate cu titlu de obligaţii suplimentare şi a accesoriilor aferente, având în vedere perioada de timp vizată şi multitudinea obligaţiilor fiscale şi a normelor legale incidente în cauză.
De asemenea, instanţa de fond va avea în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care prevăd că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei pentru anularea actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cererea de suspendare a Deciziilor nr. F-BC7/2011 şi nr. F-BC8/2011 este rămasă fără obiect prin soluţionarea litigiului de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Asociaţia Sportivă F.C.M. Bacău împotriva Sentinţei nr. 119 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 33/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
