ICCJ. Decizia nr. 302/2014. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 302/2014
Dosar nr. 651/42/2008*
Şedinţa publică de la 23 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 197 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta SC O.P. SA.; a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta Direcţia Silvică Târgovişte, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice şi SC O.P. SA, cauză venită spre rejudecare, potrivit Deciziei nr. 3183 din 9 iunie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; a admis cererea reclamantei de reducere onorariu expert; a obligat pe expertul B.T. să restituie reclamantei R. - DS Târgovişte 4.000 RON, parte onorariu acordat şi achitat şi a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale active a Direcţiei Silvice Târgovişte invocate de pârâta SC O.P. SA., reţinând următoarele aspecte:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, Curtea a reţinut că pentru a avea calitate procesuală activă este suficientă pretinsa vătămare a dreptului sau interesului legitim, legea specială necondiţionând promovarea unei acţiuni în contencios administrativ de calitatea de proprietar asupra bunului a persoanei ce învesteşte instanţa, reclamanta considerându-se vătămată în dreptul său de administrare asupra terenului pretins cuprins în amenajamentul silvic UP VII, astfel că excepţia invocată nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivată de imposibilitatea reclamantei de a se îndrepta împotriva titularului dreptului de proprietate publică asupra terenurilor pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat, Curtea a constatat că a fost învestită cu o acţiune în contencios administrativ în condiţiile art. 1 din Legea 554/2004, şi nu cu o acţiune prin care să se pună în discuţie însăşi exercitarea dreptului de proprietate publică ce aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, în cauză neexistând un litigiu cu privire la exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv a celui de administrare, de către cei doi titulari, ci o pretinsă vătămare a acestor drepturi prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societăţii pârâte.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că terenurile pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA/2008 măsurate şi evidenţiate de expertul S.F. potrivit Raportului de expertiză întocmit la 2 august 2010 şi evidenţiate de expertul B.T., precum şi de expertul consilier C.V. pe ortofotoplanul ce face parte din expertiza topometrică, se suprapun în parte cu amenajamentul silvic UP VII din extravilanul localităţii Gura Ocniţei, respectivele imobile sunt 51 de incinte-câmpuri petroliere pe care sunt amplasate sonde de ţiţei şi utilajele aferente, terenurile fiind identificate şi în documentaţia cadastrală întocmită de SC G. Târgovişte în vederea aplicării H.G. nr. 834/1991, pentru fiecare parcelă precizându-se actul normativ în baza căruia terenurile au fost scoase definitiv sau temporar din fondul forestier şi transmise în administrarea trustului de extracţie, care s-a reorganizat în anul 1991 în R.A.P.P. RA Bucureşti, antecesoarea societăţii pârâte.
Astfel, terenul aferent fiecărei sonde care formează câmpurile petroliere a trecut în administrarea SC P. SA, iar transmiterea lor s-a realizat potrivit Decretului nr. 409/1955 ce statua că o atare operaţie între instituţiile statului se face fără plată, în folosinţă gratuită, fără termen sau pe perioadă determinată. În anul 1990 aceste imobile existau în patrimoniul trustului petrolier, care a devenit regie autonomă conform H.G. nr. 23/1991, care potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 a dobândit în proprietate bunurile din patrimoniu, în aplicarea acestei dispoziţii legale fiind întocmită documentaţia cadastrală în baza căreia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA la data de 11 ianuarie 2008 de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, fiind incidente şi disp. art. 1 din H.G. nr. 834/1991, întrucât respectivele terenuri sunt necesare desfăşurării activităţii societăţii pârâte, conform obiectului său de activitate.
Curtea a înlăturat apărările formulate de reclamantă, reţinând că respectivele imobile au fost transmise cu titlu definitiv sau temporar în favoarea trustului petrolier potrivit actelor emise de fostul Comitet de miniştri, iar în anul 1990 terenurile erau evidenţiate în patrimoniul acestei persoane juridice, care s-a transformat în regie autonomă ce este beneficiară a prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, neexistând nicio dovadă că respectivele imobile au reintrat în administrarea instituţiilor forestiere ce se putea realiza tot în baza unui act normativ emis de Consiliul de miniştri, potrivit simetriei actelor juridice. În condiţiile în care până în anul 1990 nu au fost emise acte normative prin care imobilele în discuţie să fi fost retransmise în administrarea unităţilor forestiere, acestea au rămas în administrarea trustului de foraj şi extracţie petrolieră, erau înregistrare în evidenţele acestei persoane juridice, astfel că includerea lor în amenajamentul silvic nu este legală, neputându-se invoca caracterul de proprietate publică deţinut de stat asupra respectivelor imobile atâta timp cât asupra acestora exista un drept de administrare în favoarea trustului de foraj şi extracţie petrolieră, amenajamentul silvic fiind lipsit de efecte juridice, raportat la situaţia reală a imobilelor, ce sunt câmpuri petroliere, pe acestea sunt amplasate sonde şi instalaţiile aferente, fiind deci necesare desfăşurării activităţii pârâtei.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada apartenenţei celor 51 de câmpuri petroliere la proprietatea publică a statului, reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nefiind incidente disp. art. 3 din H.G. nr. 834/1991.
În concluzie, Curtea a constatat că terenul în suprafaţă de 171.538,31 mp situat în extravilanul comunei Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, ce se suprapune în parte cu amenajamentul silvic VII Gura Ocniţei pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societăţii pârâte exista în anul 1990 în patrimoniul fostului trust de foraj şi extracţie petrolieră transformat în regie autonomă, fiind transmis prin actele normative precizate mai sus în administrarea acestui trust, scoase temporar sau definitiv din fondul forestier, neexistând actele normative prin care să fi fost retransmise în administrarea unităţilor silvice, astfel că nu pot fi incluse legal în amenajamentul silvic şi nu fac parte din proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale judeţul Dâmboviţa, aceste imobile fiind necesare pentru desfăşurarea activităţii SC O.P. SA conform obiectului său de activitate, iar la emiterea certificatului AA au fost respectate disp. art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi art. 1 din H.G. nr. 834/1991, reclamanta nefiind afectată în drepturile sale prin atestarea dreptului de proprietate în favoarea societăţii pârâte.
Referitor la cererea reclamantei privind reducerea onorariului acordat expertului B.T. ce a totalizat 8.000 RON, Curtea a constatat că expertul topometru nu a procedat la măsurarea efectivă a terenurilor ce fac obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci doar le-a transpus pe un ortofotoplan, astfel că raportat la volumul de muncă realizat de acest expert, onorariul este mult prea mare impunându-se reducerea acestuia la 4.000 RON.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că nu este întemeiată, întrucât părţile adverse nu au căzut în pretenţii.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, au declarat recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - R. - Direcţia Silvică Dâmboviţa, pârâta SC O.P. SA şi expertul tehnic judiciar B.T.
Criticile recurentei-reclamante Regia Naţională a Pădurilor - R. - Direcţia Silvică Dâmboviţa au fost subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătându-se în esenţă că soluţia instanţei de fond este întemeiată pe interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente şi a materialului probator. Astfel:
S-a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil prin nelămurirea tuturor aspectelor ce au reprezentat obiectivele expertizei topografice efectuate în cauză, experţii desemnaţi răspunzând doar la obiectivul 2 referitor la suprapunerea terenului din certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA/2008 cu terenul aflat în administrarea Direcţiei Silvice Dâmboviţa, UP VII Gura Ocniţei; nu s-a răspuns la obiectivul referitor la actele normative indicate în anexa certificatului, iar instanţa s-a rezumat la enumerarea acestor acte normative fără o analiză în concret a conţinutului fiecăruia.
Analizarea actelor normative din anexă şi interpretarea caracterului definitiv sau temporar al transmiterii terenurilor era esenţială pentru dezlegarea pricinii. În acest context s-a reiterat că actele depuse de societatea pârâtă şi care stau la baza emiterii certificatului contestat nu fac dovada unei transmiteri definitive a terenului care să aibă ca efect o ieşire cu caracter definitiv din administrarea recurentei-reclamante şi o intrare în acelaşi regim în patrimoniul societăţii pârâte.
Emitentul actului administrativ a pornit de la premisa greşită că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul societăţii comerciale care a iniţiat procedura de obţinere a certificatului.
În opinia recurentei certificatul de atestare a fost emis deşi erau incidente dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991, fiind exclusă posibilitatea atestării dreptului de proprietate asupra unor imobile ce fac parte din domeniul public al statului, cu destinaţie forestieră, fiind în acest sens invocate dispoziţiile art. 35 coroborate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 18/1991, precum şi Codul silvic în vigoare la data emiterii certificatului (Legea nr. 26/1996), care prin art. 54 interzice reducerea suprafeţei fondului forestier, cu excepţii strict şi limitativ prevăzute de art. 55 - 60.
Probele administrate au demonstrat că suprafaţa menţionată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate - 171.538,81 mp - figurează în amenajamentul silvic, anexat acţiunii (harta amenajistică şi descrierea parcelară) UP VII Gura Ocniţei. Atât la data emiterii certificatul, cât şi în prezent, suprafaţa de teren arătată se află în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor R. - Direcţia Silvică Târgovişte, făcând parte din fondul forestier naţional proprietatea publică a statului, iar dovada clară şi de necontestat a acestui fapt este amenajamentul silvic.
Unul din actele normative care stau la baza emiterii certificatului de atestare este Decizia nr. 273/1950, privind aprobarea şi aplicarea contractului silvic tip arendare şi închirierii şi a regulamentului pentru folosirea suprafeţelor din perimetrul pădurilor şi a construcţiilor necesare exploatărilor petroliere sau miniere, la întreprinderile tutelate de Ministerul Minelor şi Petrolului, în cuprinsul căreia este utilizat termenul de "folosinţă" a terenului, deci transmiterea terenului a fost temporară şi nu definitivă, ca urmare acest act nu putea constitui temei al obţinerii certificatului.
S-a mai precizat că toate terenurile pe care sunt amplasate sonde pentru care SNP P. invocă Decizia nr. 273/1950 figurează în fondul forestier proprietate publică a statului, fiind cuprinse în amenajamente silvice. Terenul în litigiu figura în amenajamentul silvic la 1 ianuarie 1990 şi a figurat continuu şi neîntrerupt în amenajamentele silvice decenale încă de la primul amenajament silvic.
Recurenta-reclamantă a concluzionat că pentru cele arătate se impune admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor AA emis la data de 11 ianuarie 2008 în favoarea societăţii comerciale cu capital de stat SC P. SA.
Prin cererea de recurs formulată de B.T., expert tehnic judiciar, specialitatea topografie, geodezie, cadastru - a imputat instanţei măsura obligării sale la restituirea sumei de 4.000 RON, parte din onorariul de expertiză stabilit şi achitat de reclamantă, neexistând temei pentru reducerea onorariului de expertiză efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât expertul nu este parte în proces.
Criticile aduse de recurenta-pârâtă SC O.P. SA au vizat exclusiv soluţia dată de prima instanţă excepţiilor invocate de pârâtă, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Direcţia Silvică Târgovişte. S-a apreciat că în mod greşit cele două excepţii au fost respinse şi că prin neanalizarea tuturor motivelor invocate în susţinerea lor, hotărârea este practic nemotivată, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, în ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, s-a omis a se analiza susţinerea referitoare la faptul că R. nu poate opune statului dreptul său de administrare pentru a solicita anularea certificatului de atestare contestat emis de însuşi titularul dreptului de proprietate. În exercitarea dreptului de administrare, R. deţine atributul posesiei, folosinţei şi dispoziţiei materiale asupra bunului administrat, putând face orice acte de natură a proteja şi spori fondul forestier, însă nu are atributul dispoziţiei juridice asupra bunului care rămâne întotdeauna în patrimoniul titularului dreptului de proprietate.
Formularea unei acţiuni care tinde la redobândirea unui drept de proprietate este un act de dispoziţie juridică ce nu poate fi exercitat decât de proprietarul bunului, astfel că acţiunea de faţă este inadmisibilă.
Referitor la cea de-a doua excepţie s-a reiterat că, faţă de calificarea corectă a naturii terenurilor ocupate de obiective petroliere - terenuri cu destinaţie specială - acestea nu fac parte din fondul forestier naţional şi nu se regăsesc în domeniul public al statului şi, în consecinţă, nu se supun reglementării impuse de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 şi nici celei de la art. 3 din H.G. nr. 834/1991, fiind în afara administrării exercitate de reclamantă. Altfel spus, R. nu poate justifica calitate procesuală activă în anularea unui act care priveşte bunuri care nu se află şi nu se pot afla în administrarea sa.
Totodată, SC O.P. SA a răspuns, prin întâmpinare, motivelor de recurs formulate de Regia Naţională a Pădurilor - R. - Direcţia Silvică Dâmboviţa, apreciind că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente şi raportându-se la probatoriul administrat a conchis corect că în condiţiile în care bunurile în discuţie au dovedit proprietatea privată a statului, nicidecum publică, nu există niciun impediment pentru emiterea Certificatului AA/2008. S-a considerat astfel că se impune respingerea recursului declarat de Regia Naţională a Pădurilor - R., iar în subsidiar, în ipoteza admiterii acestui recurs urmează ca recursul declarat de societatea comercială să fie admis, cu consecinţa modificării sentinţei în sensul respingerii acţiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă, aşa cum s-a detaliat în cererea de recurs a SC O.P. SA.
Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale aplicabile şi a probatoriului administrat (înscrisuri şi expertiză tehnică judiciară - specialitate topometrie), Înalta Curte reţine că recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, iar recursul declarat de pârâta SC O.P. SA va fi respins ca lipsit de interes pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Acţiunea în anulare formulată de reclamanta Direcţia Silvică Târgovişte a vizat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor AA emis la 11 ianuarie 2008 de Ministerul Economiei şi Finanţelor în favoarea pârâtei SC P. SA, cu motivarea că suprafaţa de teren de 171.538,31 mp face parte din fondul forestier naţional proprietate publică a statului conform amenajamentului silvic şi este administrat de reclamantă, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 35 şi art. 5 din Legea nr. 18/1991 şi prevederile Codului silvic (art. 54 - 56).
Pe baza constatărilor expertului tehnic judiciar prima instanţă a reţinut, în mod corect, că terenurile pentru care s-a emis certificatul contestat se suprapune pe amenajamentul silvic UP VII Gura Ocniţei, fiind 51 incinte câmpuri petroliere pe care sunt amplasate sonde de ţiţei şi utilaje aferente, terenurile fiind identificate şi în documentaţia cadastrală întocmită de SC G. în aplicarea H.G. nr. 834/1991, toate aceste terenuri fiind necesare desfăşurării activităţii SC P. SA. Terenul aferent fiecărei sonde care formează câmpurile petroliere a trecut în administrarea acestei societăţi conform actelor normative menţionate în considerentele sentinţei recurate (Decizia nr. 273/1950, nr. 162/1976, Decretul nr. 44/1977, etc.), iar în anul 1990 aceste imobile existau în patrimoniul trustului petrolier care a devenit regie autonomă în conformitate cu H.G. nr. 23/1991 şi care a beneficiat de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, dobândind deci dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul său, prin efectul legii.
Este necontestat că terenurile obiect al certificatului de atestare a cărui anulare s-a cerut sunt ocupate de obiective petroliere şi că în perioada vechiului regim comunist au fost scoase din fondul forestier naţional, fie cu titlu temporar şi transmise trusturilor de foraj şi extracţie petrolieră, care au preluat administrarea imobilelor respective şi au amplasat în aceste locaţii sonde petroliere şi alte instalaţii ce au avut ca scop extracţia şi rafinarea petrolului, astfel că aceste terenuri, cu destinaţie specială, nu fac parte din domeniul public al statului şi deci nu se supun reglementărilor art. 5 şi art. 35 din Legea nr. 18/1991, la care face trimitere recurenta-reclamantă.
În acest context şi al inexistenţei unor acte normative emise până în anul 1990 prin care imobilele să fi fost retransmise în administrarea unităţilor forestiere, s-a observat în mod just că includerea lor în amenajamentul silvic nu este legală, fiind înlăturate susţinerile reclamantei referitoare la faptul că amenajamentul silvic reprezintă dovada clară şi de necontestat că terenul se află în administrarea sa.
Din cele expuse rezultă fără dubiu că certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA/2008 a fost emis de ministerul de resort cu respectarea Legii nr. 15/1990 privind organizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, cu modificările ulterioare, atestarea dreptului de proprietate având la bază documentaţiile întocmite de comisia constituită la nivelul societăţii comerciale, documentaţii avizate de organele teritoriale de specialitate - O.C.O.T. şi D.U.A.T. -, fiind cert că terenul era necesar desfăşurării activităţii societăţii comerciale beneficiare a certificatului contestat.
Din considerentele sentinţei aflate în control judiciar rezultă că instanţa a răspuns punctual susţinerilor şi apărărilor părţilor, fiind prezentate în detaliu argumentele pentru care nu s-a făcut aplicaţia art. 18 cu referire la art. 8 şi la art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi de aceea nu se susţin criticile recurentei-reclamante privitoare la încălcarea dreptului său la un proces echitabil şi la eronata interpretare a probelor administrate şi a prevederilor legale aplicabile. Actele normative cuprinse în anexa la certificat demonstrează că în anul 1990 terenurile erau evidenţiate în patrimoniul persoanei juridice care s-a transformat în regie autonomă şi care a devenit proprietara acestor bunuri, prin efectul legii, iar reclamanta nu a adus dovezi contrare şi nici dovezi că imobilele în discuţie ar fi reintrat în administrarea unităţilor forestiere, iar această analiză era atributul judecătorului, şi nu al expertului, aşa cum greşit apreciază recurenta-reclamantă.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC O.P. SA, Înalta Curte reţine că acesta este lipsit de interes şi îl va respinge în consecinţă, dat fiind că este vorba de o cale de atac exercitată de partea care a obţinut câştig de cauză prin respingerea acţiunii în anulare a actului administrativ individual emis în favoarea sa. Cerinţa necesară pentru existenţa dreptului la acţiune, interesul trebuie dovedit ori de câte ori pe parcursul procesului oricare din participanţii la judecată recurg la una din formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii. Or, în speţă, pârâta nu justifică un interes legitim al atitudinii sale procesuale, mai exact în promovarea căii extraordinare de atac care este recursul.
În fine, observând că recursul declarat de expertul tehnic judiciar B.T. nu a fost legal timbrat, nefiind ataşat nici timbrul judiciar, deşi recurentul a fost citat cu această menţiune, acesta va fi anulat ca netimbrat potrivit art. 20 alin. (1) -(3) raportat la art. 11 şi la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 şi potrivit art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 (ambele acte normative în vigoare la data formulării recursului).
Ţinând seama şi de dispoziţiile art. 312 (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor - R. - Direcţia Silvică Dâmboviţa împotriva Sentinţei nr. 197 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrative şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de SC O.P. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.
Anulează recursul declarat de B.T. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 317/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
