ICCJ. Decizia nr. 2981/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2981/2014
Dosar nr. 900/2/2013
Şedinţa publică de la 24 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1401 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC "S.P." SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, obligând-o pe acesta din urmă să soluţioneze contestaţia administrativ fiscală înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 907159 din 25 iulie 2012, să emită decizia de soluţionare a contestaţiei şi să o comunice reclamantei; instanţa de judecată a respins capătul de cerere privind amenda.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a formulat contestaţie administrativ-fiscală împotriva dispoziţiei nr. 215 din 14 iunie 2012, a deciziei de impunere nr. FMS 465 din 14 iunie 2012 şi a RIF nr. 463 din 14 iunie 2012, emise de D.G.F.P. Mureş ATF Serviciul Inspecţie Fiscală 5, care a fost înregistrată la A.N.A.F. - D.G.S.C. sub nr. 907159 din 25 iulie 2012, autoritatea fiscală nesoluţionând cererea în termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc.
Faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (1), raportate la art. 8 din Legea nr. 554/2004, se constată că este cert că mecanismul procedural pus la dispoziţie prin Legea nr. 554/2004 conferă subiectului de sezină, în cazul contenciosului subiectiv, recunoaşterea dreptului pretins şi că aplicarea dispoziţiilor art. 18 din legea sus-menţionată nu poate presupune altceva decât obligarea autorităţii fiscale la soluţionarea cererii (contestaţiei administrativ-fiscale).
Termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. este un . termen procedural, înăuntrul căruia autoritatea fiscală este ţinută să soluţioneze cererea/contestaţia contribuabilului, cu excepţia situaţiei în care organul fiscal , găseşte necesare informaţii suplimentare, când termenul se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
Deşi C. proc. fisc. nu prevede nicio sancţiune pentru situaţia nerespectării termenului de soluţionare a cererii/contestaţiei contribuabilului, o atare împrejurare este susceptibilă de a da naştere dreptului acestuia la acţiunea în contencios administrativ, în scopul obligării autorităţii fiscale la soluţionarea cererii.
Cu toate că prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. pot conduce la prelungirea termenului de soluţionare a cererii, o atare dispoziţie nu poate conduce la amânarea "sine die" a soluţionării cererii, pentru că într-o atare ipoteză dreptul contribuabilului la soluţionarea cererii rămâne fără conţinut.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., reiterând apărările invocate în întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Societatea intimată a formulat contestaţie administrativ-fiscală împotriva dispoziţiei nr. 215 din 14 iunie 2012, a deciziei de impunere nr. FMS 465 din 14 iunie 2012 şi a RTF nr. 463 din 14 iunie 2012, emise de D.G.F.P. Mureş A.I.F. - Serviciul Inspecţie Fiscală 5, care a fost înregistrată la A.N.A.F. - D.G.S.C. sub nr. 907159 din 25 iulie 2012, neprimind nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc., astfel că în temeiul art. 8, coroborat cu art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a formulat acţiune în justiţie împotriva "tăcerii" autorităţii.
Refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde în termen legal solicitantului, constituie acte administrative asimilate în accepţiunea art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, iar acestea pot face obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ. Stabilirea caracterului nejustificat al refuzului în sensul că art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 constituie o chestiune de fond în cadrul judecării acţiunii, iar printre soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege se regăseşte şi aceea de a dispune măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, prin obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. Rezultă, aşadar, că instanţa nu are doar rolul de a obliga autoritatea să reevalueze cererea, pentru că în acest fel s-ar încălca principiul efectivităţii consacrat de dreptul comunitar şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (spre exemplificare: hotărârea preliminară în cauza C-565/11).
În speţă, prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a sancţionat refuzul nejustificat de rezolvare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă în temeiul art. 205 - 209 C. proc. fisc., obligând pârâta A.N.A.F. la soluţionarea acesteia, la emiterea deciziei de soluţionare şi la comunicarea actului către reclamantă.
Dacă s-ar accepta soluţia propusă de recurentă şi s-ar respinge capătul principal de cerere, instanţa ar nega societăţii intimate dreptul de acces la justiţie, consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, punând-o în situaţia amânării "sine die" a soluţionării contestaţiei, ipoteză în care dreptul contribuabilului la soluţionarea cererii sale ar fi golit de conţinut, conducând, practic, la sancţionare intimatei, în lipsa culpei acesteia.
De altfel, aşa cum rezultă din susţinerile părţilor, contestaţia intimatei a fost, deja, soluţionată, prin Decizia nr. 146 din 21 mai 2013 emisă de autoritatea recurentă, însă această împrejurare nu poate conduce la admiterea recursului şi la respingerea acţiunii formulate de reclamantă, ca lipsită de obiect, întrucât actul a intervenit după pronunţarea de către instanţa de fond a sentinţei recurate, neputând constitui motiv de desfiinţare a hotărârii.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 1401 din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2979/2014. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2982/2014. Contencios → |
|---|
