ICCJ. Decizia nr. 2986/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2986/2014
Dosar nr. 387/57/2013
Şedinţa publică de la 24 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 187 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Compania Naţională a Huilei SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care solicita suspendarea executării Deciziei nr. 7 din 23 ianuarie 201 şi a Încheierii nr. 35 din 28 martie 2013, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestor acte.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, şi solicitând casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată; în esenţă, recurenta susţine că prin hotărârea pronunţată prima instanţă a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la condiţiile de suspendare a executării actului administrativ; în motivarea recursului, care reiterează motivele şi argumentele invocate în faţa primei instanţe, se arată, în esenţă, că prima instanţă a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ, de vreme ce este evident că, prin punerea în practică a măsurilor dispuse prin actele contestate, s-ar perturba grav funcţionarea societăţii şi s-ar prejudicia angajaţii acesteia, pe de o parte, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă o serioasă îndoială asupra legalităţii actelor contestate.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivul şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd pentru suspendarea executării actului administrativ condiţiile cazului bine justificat şi prevenirii producerii unei pagube iminente.
Referindu-se la noţiunile sus-menţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte "paguba iminentă" ca fiind - "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (lit. ş) iar "cazuri bine justificate" - "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (lit. t).
Cele două condiţii, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa "unui caz bine justificat" şi a "iminenţei producerii pagubei".
Or, singure, criticile aduse de recurenta-reclamantă actelor contestate nu constituie caz bine justificat, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să probeze existenţa condiţiei prevăzute de lege.
Motivele de nelegalitate a actului contestat, invocate în cererea de chemare în judecată şi reiterate în cererea de recurs, vizează fondul cauzei şi nu creează pentru actele administrative a căror executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor contestate, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acestora.
Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că în speţă nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat.
Nici în ceea ce priveşte condiţia referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce s-ar produce prin executarea actelor contestate, argumentele recurentei - în sensul că, prin punerea în practică a măsurilor dispuse prin actele contestate, s-ar perturba grav funcţionarea societăţii şi s-ar prejudicia angajaţii acesteia - nu sunt de natură a conduce la concluzia că situaţia invocată se încadrează în definiţia noţiunii de "pagubă iminentă", prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/ 2004, citate mai sus; aceasta, întrucât, singură, punerea în executare a actului contestat nu conduce implicit la concluzia îndeplinirii cerinţei în discuţie.
Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, aşa cum s-a arătat, o situaţie de excepţie, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.
Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei, sentinţa atacată fiind temeinică şi legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională a Huilei SA împotriva Sentinţei nr. 187 din 17 iunie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2982/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3035/2014. Contencios → |
|---|
