ICCJ. Decizia nr. 3035/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3035/2014
Dosar nr. 3401/2/2012
Şedinţa publică de la 26 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 24 aprilie 2012 sub numărul de dosar 3401/2/2012, reclamantele Asociaţia Profesională a Mediatorilor din România şi Asociaţia Uniunea Mediatorilor P.C. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul de Mediere, solicitând să se dispună, în conformitate cu prevederile art. 1, alin (1) şi art. 8, alin (1) din Legea nr. 554/2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, anularea parţială a Hotărârii nr. 7 din 14 ianuarie 2012 emisă de Consiliul de Mediere, publicată în M. Of. nr. 70/27.01.2012, în sensul înlăturării pct. 6 din hotărârea menţionată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 3727 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantele Asociaţia Profesională a Mediatorilor din România şi Asociaţia Uniunea Mediatorilor P.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantele Asociaţia Profesională a Mediatorilor din România şi Asociaţia Uniunea Mediatorilor P.C. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, susţinând că, prin Sentinţa civilă nr. 3727 din 05 iunie 2012, instanţa de fond a respins cererea formulată ca neîntemeiată, dar fără ca sentinţa să cuprindă motivele pe care se sprijină.
În subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că se impune modificarea sentinţei, solicită admiterea recursului şi admiterea cererii cu consecinţa anulării parţiale a Hotărârii nr. 7 din 14 ianuarie 2012 emisă de Consiliul de Mediere în sensul înlăturării pct. 6 al hotărârii.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurente şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să menţioneze, printre altele, "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situaţia în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
Raportat la prevederile legale enunţate rezultă aşadar că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, şi o exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care, în mod necesar, are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a se intra în fondul acţiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerentele hotărârii pronunţate, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare-executare cu care a fost învestită.
În cauza de faţă, se constată, în acord cu cele susţine şi de asociaţiile recurente, că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele sentinţei reprezintă, în realitate, copia fidelă, punctuală a cererii de chemare în judecată (aflată la dosar fond), fără să existe o precizare a judecătorului fondului în sensul însuşirii în totalitate a susţinerilor reclamantelor.
În mod evident, prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi înfăţişa, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele netemeiniciei acţiunii, în raport de actele şi lucrările dosarului, dar şi de susţinerile părţile, ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiţii, recurentelor-reclamante li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).
Instanţei nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor, dar întinderea obligaţiei de motivare poate să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Ruiz Torija c. Spaniei).
În raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunţată în cauză, se va dispune, aşadar, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de recurente, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează să analizeze şi să răspundă motivelor şi apărărilor invocate de părţi, cu indicarea temeiurilor de drept şi de fapt care i-au format convingerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Asociaţia Profesională a Mediatorilor din România şi de Asociaţia Uniunea Mediatorilor P.C. împotriva Sentinţei civile nr. 3727 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2986/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3038/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
