ICCJ. Decizia nr. 3038/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3038/2014
Dosar nr. 1009/46/2013
Şedinţa publică de la 26 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Costeşti (UAT) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând instanţei să dispună anularea adresei din 20 septembrie 2012, a Notei de aprobare a cheltuielilor eligibile emisă la 28 august 2012, a adresei din 30 octombrie 2012 şi a adresei din 28 noiembrie 2012, acte emise de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) şi de Direcţia generală de autorizare şi plăţi programe (DGAPP), precum şi să îl oblige la emiterea unui nou înscris prin care să autorizeze integral cererea de rambursare finală pentru suma totală de 914.328 lei şi TVA aferentă în sumă de 219.438,72 lei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 104/F-CONT din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Costeşti, împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, a anulat Adresa nr. 55865/2012, Nota de aprobare a cheltuielilor eligibile din 28 august 2012, Adresa nr. 80989/2012 şi Adresa nr. 89426/2012 şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind emiterea unui nou înscris prin care să fie autorizată integral cererea de rambursare nr. 2 pentru 914.328 lei şi TVA de 219.438,72 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamanta UAT Costeşti şi-a asumat realizarea unui proiect de realizare a unui sistem de supraveghere video în oraş pentru creşterea siguranţei cetăţenilor şi prevenirea criminalităţii.
În acest sens a încheiat cu pârâtul, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2007 - 2013, un contract de finanţare din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013 - Axa prioritară 1, Domeniul major de intervenţie 1.1.
Cererea de rambursare nr. 2 finală a fost depusă de reclamantă la data de 30 mai 2012, dar pârâtul a aplicat reclamantului o corecţie de 25% din valoarea contractului, în temeiul art. 6 alin. (3) şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 şi al pct. 1.6 şi pct. 1.7 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 66/2011, întrucât a constatat că reclamanta, cu ocazia derulării procedurii de achiziţie - inclusiv prin negociere în condiţiile art. 110 sus-citat - a aplicat criterii de atribuire nelegale şi a stabilit în documentaţia de atribuire şi în anunţul de participare criterii de calificare şi selecţie sau factori nelegali.
Cât priveşte faptul că nici ANRMAP, nici UCVAP (structură din cadrul Ministerului Finanţelor Publice), nici raportul de audit nu au relevat nereguli în procedura de achiziţie derulată de reclamantă, Curtea a constatat că acesta nu înlătură competenţa pârâtului, în calitate de autoritatea de management, de a constata abaterile/încălcările legislaţiei comunitare sau naţionale privind achiziţiile publice şi de a stabili şi aplica corecţii financiare în condiţiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Ca atare, acest argument de nelegalitate a actelor pârâtului nu a fost reţinut.
Cât priveşte faptul că răspunsul la plângerea prealabilă nu a fost semnat de o comisie de soluţionare, ci doar de reprezentantul legal al pârâtului, Curtea - văzând dispoziţiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 şi faptul că, anterior formulării plângerii prealabile, între părţi s-a derulat o procedură de conciliere - a constatat că plângerea a fost soluţionată corect din punct de vedere procedural şi formal.
S-a imputat reclamantei că a aplicat factori de evaluare fără a preciza clar şi detaliat în documentaţia de atribuire metodologia concretă de punctare a avantajelor ce vor rezulta din propunerile tehnice.
Din Anunţul de participare, din Fişa de date a achiziţiei şi din Nota justificativă pentru stabilirea criteriului de atribuire rezultă atât factorii de evaluare pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, cât şi ponderea acestora şi algoritmul de calcul.
Astfel, factorii de evaluare au fost "preţul ofertei" cu o pondere de 40 puncte, "termenul de execuţie" cu o pondere de 40 puncte şi "oferta tehnică" cu o pondere de 20 puncte, pentru fiecare din factori fiind stabilit un algoritm de calcul.
În privinţa "ofertei tehnice" reclamanta a detaliat patru subfactori şi punctajele ce pot fi acordate pentru aceştia.
Or reclamanta, stabilind algoritmul de calcul pentru fiecare factor de evaluare, inclusiv pentru "oferta tehnică" pentru care a arătat şi subfactorii şi ponderea acestora, a respectat dispoziţiile legale de mai sus, arătând în concret cum sunt punctate avantajele ce rezultă din propunerile tehnice.
Faptul că la "oferta tehnică" nu a detaliat maniera în care se ajunge la acordarea punctajului maxim pentru fiecare din subfactorii de evaluare nu constituie o încălcare a obligaţiei de prezentare a metodologiei de punctare a avantajelor, întrucât cerinţele propunerii tehnice în caietului de sarcini sunt multiple şi complexe. În această situaţie şi în condiţiile în care respectivele cerinţe erau doar unele minime, o detaliere a punctajului pentru fiecare cerinţă, pentru a însuma în final punctajul total al subfactorului respectiv, este excesivă.
În concret, în speţă, stabilirea punctajului pentru fiecare subfactor de evaluare este realizată fără echivoc, fiecare subfactor de evaluare fiind descris corespunzător.
De asemenea, s-a imputat reclamantei că a stabilit cerinţe minime de calificare şi selecţie restrictive referitoare la capacitatea tehnică şi/sau profesională prin impunerea ca experţii cheie 1, 2 şi 3 să aibă cel puţin 5 ani experienţă în domeniul IT&C/în implementarea proiectelor IT&C.
Pârâtul nu a arătat argumentele pentru care a apreciat că această cerinţă de experienţă de 5 ani este restrictivă pentru participarea la procedura de achiziţie.
Instanţa a constatat, însă, că respectivele cerinţe nu sunt restrictive, în condiţiile în care domeniul de tehnologie a informaţiei este accesibil fără restricţii, dar presupune abilităţi şi cunoştinţe tehnice specifice. Prin urmare, instalarea unor sisteme şi echipamente video şi de transmisie de date la nivelul unui oraş impune ca profesioniştii să aibă cunoştinţele pe care le dă o practică în domeniu.
S-a imputat reclamantei că prezentarea atestatului ARTS de către expertul cheie nr. 2 (consultant tehnic) poate fi restrictivă în condiţiile în care nu se permite prezentarea unui atestat echivalent. Pârâtul nu a negat că era necesar un atestat pentru inginer de sisteme de securitate, dar a precizat că un astfel de atestat se obţine, potrivit legislaţiei muncii (nespecificată în concret), în condiţiile art. 411 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, adică "prin furnizori de formare profesională din sectorul public sau privat, autorizaţi în condiţiile legii", ceea ce înseamnă că ARTS (Asociaţia Română pentru Tehnica de Securitate) nu este singura entitate care organizează cursuri de formare profesională pentru personalul care execută activităţi de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi de gardă de corp de pe teritoriul ţării.
În condiţiile în care nu s-a dovedit de către pârât că la momentul întocmirii documentaţiei de atribuire existau şi alte entităţi care să emită atestate pentru ingineri de sisteme de securitate, Curtea consideră că aprecierile ulterioare ale acestuia nu au suport.
În ce priveşte criteriul "neacceptarea subcontractării lucrărilor", acesta a fost corectat de reclamantă prin nota de clarificări din 07 ianuarie 2011 publicată în SEAP, astfel că nu mai putea fi considerat ulterior o cerinţă restrictivă.
În ce priveşte posibilitatea acordată operatorilor economici de a completa documentaţia referitoare la situaţia personală, capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, situaţia economică şi financiară şi capacitatea tehnică şi/sau profesională cu cel mult trei documente omise, pârâtul nu a argumentat de ce acest aspect poate fi restrictiv pentru participarea la procedură, în condiţiile în care nu reprezintă o cerinţă de calificare şi selecţie.
În ce priveşte cerinţa ca ofertanţii să fi înregistrat profit în anul 2009, din nou pârâtul nu a argumentat de ce acest aspect poate fi restrictiv pentru participarea la procedură, în condiţiile în care pentru autoritatea contractantă aceasta este un indiciu al potenţialului economic şi financiar de care dispun operatorii economici pentru realizarea investiţiei.
Este adevărat că prin Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 s-a prevăzut că este restrictivă cerinţa ca "rezultatele exerciţiilor financiare/bilanţul contabil pentru ultimii 3 ani trebuie să fie pozitive/pozitiv sau să indice profit", însă acesta - aşa cum s-a arătat mai sus - a intrat în vigoare după întocmirea documentaţiei de atribuire şi derularea procedurii de achiziţie prin licitaţie publică. Pe de altă parte, cerinţa respectivă a fost impusă doar relativ la anul 2009, imediat anterior întocmirii documentaţiei de atribuire, nevizând deci o perioada mai mare de timp ca astfel să reprezinte o restricţie reală de participare la procedură.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că actele pârâtului au produs o vătămare reclamantei prin aplicarea corecţiei de 25% din valoarea contractului de achiziţie publică. Ca atare, a dispus anularea acestora.
Curtea nu a dispus, însă, obligarea pârâtului să emită un înscris prin care să autorizeze integral cererea de rambursare nr. 2 finală, pentru că în speţă s-a analizat doar legalitatea aplicării corecţiei de 25%, iar refuzul de restituire a sumei rezultate din corecţie după anularea actelor nu poate fi prezumat mai înainte de a fi exprimat. Pe de altă parte, realizarea plăţii sumei rezultate exclusiv din corecţia analizată în speţă în baza unor acte noi de aprobare a rambursării sau fără astfel de acte este un aspect care îl vizează strict pe pârâtul - debitor al obligaţiei de rambursare.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă critică punctual soluţia instanţei de fond, susţinând legalitatea actelor administrative atacate şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii primei instanţe şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv invocat din oficiu la termenul de astăzi, Înalta Curte reţine că acesta este întemeiat, raportat şi la prevederile art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea adresei din 20 septembrie 2012, a notei de aprobare a cheltuielilor eligibile emisă la 28 august 2012, a adresei din 30 octombrie 2012 şi a adresei din 28 noiembrie 2012, acte emise de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) şi de Direcţia generală de autorizare şi plăţi programe (DGAPP), prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei creanţe bugetare în cuantum de 213.918,72 lei.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanţe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv 213.918,72 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Faţă de modalitatea de soluţionare a recursului de faţă nu se mai impune, evident şi examinarea celorlalte critici prezentate de către recurent, acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în faţa instanţei competente, ca apărări de fond.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 împotriva Sentinţei nr. 104/F-cont din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3035/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3044/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
