ICCJ. Decizia nr. 33/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 33/2014
Dosar nr. 140/36/2013
Şedinţa publică de la 10 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de nelegalitate
Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Tulcea la data de 9 iulie 2012 şi înregistrată sub nr. 3387/88/2012, reclamantul P.D. a solicitat suspendarea executării Dispoziţiei Gărzii de Coastă Constanţa nr. 2720302 din 10 ianuarie 2012, prin care pârâta a dispus încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea, anularea acestei dispoziţii, precum şi anularea examenului de departajare, apreciind că cele două condiţii ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în mod cumulativ.
La data de 11 decembrie 2012, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 şi nr. 1/652/2011.
În motivarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, s-a arătat că acesta a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., aprobată prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, modificată şi completată, coroborată cu art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007.
S-a mai arătat că Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 reglementează structura organizatorică şi statele de funcţii ale unităţii, având un caracter normativ.
S-a susţinut de către reclamant că nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial al României atrage sancţiunea inexistenţei şi a inopozabilităţii, aplicându-se dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi art. 108 alin. (4) din Constituţia României.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, s-a mai arătat că ordinul a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, dar la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a fost abrogat implicit şi nici nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
Totodată, prin Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 s-au aprobat competenţele de gestiune a resurselor umane din cadrul M.A.I., motiv pentru care acest ordin se încadrează în categoria actelor administrative normative, dar datorită nepublicării în Monitorul Oficial acest act administrativ nu poate deveni un fapt juridic licit producător de efecte juridice în favoarea angajatorului, întrucât prin acestea se încalcă normele de drept în vigoare.
Pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Tulcea, solicitând declinarea dosarului în favoarea Curţii de Apel Constanţa în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 şi nr. 1/652/2011.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 11 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a admis excepţia de necompetenţă materială în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 şi nr. 1/652/2011 şi a dispus, în temeiul art. 4 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004, suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 şi nr. 1/652/2011, invocată de reclamant.
2. Excepţia de nelegalitate
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 7 februarie 2013 sub nr. 140/36/2013.
Reclamantul a detaliat motivele de nelegalitate ale Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 şi 1/652/2011, prin cererea depusă la data de 28 februarie 2013.
Cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, a invocat următoarele:
a) Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 nu a respectat normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilite prin Legea nr. 24/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2004 privind publicitatea, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Principiul publicării actelor administrative normative este prevăzut în art. 10 din Legea nr. 24/2000 şi art. 73 din Legea nr. 189/2004.
b) Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, acte normative abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (art. 25).
c) Dispoziţiile Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 - art. 52 alin. (1) lit. i) care prevede că Şefii unităţilor de poliţie (similare) aprobă pentru personalul din competenţă încetarea raporturilor de serviciu şi echivalarea gradelor militare pentru agenţii de poliţie - nu pot înfrânge dispoziţiile unei legi organice, deoarece sunt contrare art. 15 lit. c) şi art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, art. 22 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 362/2002.
Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, Secţiunea 2, art. 124 alin. (1) privind încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului prevede că încetarea raporturilor de serviciu are loc în condiţiile legii, în acest caz, art. 69, alin. (1) şi art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, norma juridică specială fiind una de trimitere la norma generală.
Având în vedere aceste aspecte, dar şi structura organizatorică a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Şeful I.J.P.F. Constanţa nu are competenţă materială şi nici teritorială de a dispune încetarea raporturilor de serviciu pentru agenţii de poliţie, acesta fiind atributul exclusiv al Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră Române, sarcina Şeful I.J.P.F. Constanţa fiind aceea de a propune către Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră Române încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea pentru agenţii de poliţie.
Cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011
a) Numărul de atribuire al acestui Ordin - 1/652 din 30 iunie 2011 este aplicat retroactiv după momentul înregistrării sale în evidenţa M.A.I. cu nr. 488217 din 10 iunie 2011, astfel încât este încălcată Procedura de înregistrare, evidenţă, gestiune şi manipulare a documentelor M.A.I. în unităţile din subordine.
b) Ordinul nu este motivat în fapt şi în drept, absenţa motivării actului administrativ atacat constituind o încălcare a obligaţiei constituţionale (art. 31 alin. (2) din Constituţia României) a autorităţii administrative de a asigura o informare corectă a reclamantului asupra problemelor de interes personal ale acestuia.
c) Prin acest ordin s-au aprobat Organigramele unităţilor Poliţiei de Frontieră Române, Lista posturilor pe tipuri şi categorii de funcţii, precum şi Situaţia numerică cu posturile repartizate unităţilor judeţene, fără să se aplice vreun criteriu de selecţie sau de departajare. Potrivit dispoziţiilor art. 130, alin. (1) - (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I.: în vederea determinării posturilor care se restrâng, ca urmare a reorganizării, se au în vedere: a) noile atribuţii ale unităţii; b) analiza posturilor.
d) Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu conţine principiile care au fost avute în vedere la întocmirea Organigramelor, Posturilor şi Situaţiilor numerice aprobate prin acest ordin. Prin emiterea celor 2 ordine au fost încălcate principiul stabilităţii poliţistului la locul de muncă conform art. 66 alin. (1) din Legea 360/2002, precum şi principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice prevăzut de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată.
e) Lipseşte consultarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I., în perspectiva reorganizării unităţii, înainte cu cel puţin 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor state de organizare, trebuia făcută consultarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prevedere care nu a fost respectată.
f) Având în vedere înfiinţarea I.T.P.F. judeţene şi a Gărzii de Coastă Constanţa rezultă că posturile din noile structuri sunt posturi noi, situaţie în care pârâta trebuia să procedeze la numirea reclamantului în noile funcţii, conform art. 100, alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi art. 15 din Legea nr. 360/2002. De asemenea, dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 sunt aplicabile cu respectarea alin. (2) lit. d) deoarece pe perioada punerii la dispoziţie a desfăşurat activităţi similare cu cele ale vechiului post.
Prin urmare, dacă s-ar accepta ideea că aceste funcţii din cadrul locului de muncă sunt posturi noi, numirea într-una dintre aceste funcţii trebuia să se facă de drept.
g) Legea nr. 286/2010 nu prevede radierea unor posturi din structurile Poliţiei de Frontieră, iar argumentaţia privind obligativitatea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal este nefondată deoarece anterior luării măsurilor de încetare a raporturilor de serviciu s-a dispus trimiterea poliţiştilor în concediu fără plată - 5 zile în noiembrie 2009 şi 4 zile în luna decembrie 2009 şi diminuarea drepturilor salariale cu 25% pentru perioada iulie - decembrie 2010, tocmai pentru a preveni eventualele concedieri.
h) Cât priveşte O.U.G. nr. 54/2011, aceasta demonstrează că radierea funcţiei nu este reală, efectivă şi obiectivă, concedierea fiind dispusă abuziv.
i) La data de 4 noiembrie 2011 - după încetarea raporturilor de serviciu, ministrul administraţiei şi internelor a emis Ordinul nr. I/S/602, prin care a dispus retragerea tuturor funcţiilor vacante aflate în finanţare în vederea constituirii rezervei ministrului pentru absolvenţii promoţiilor anului 2011, deci există funcţii vacante.
Aceste aspecte dovedesc faptul că posturile nu au fost suprimate din organigrama unităţii deoarece, potrivit art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea respectivă nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.
După emiterea Ordinul M.A.I. 1/652/2011, Garda de Coastă Constanţa a procedat la încadrarea absolvenţilor din promoţia 2011.
Pârâta Garda de Coastă, prin notele de şedinţă, a solicitat respingerea excepţiilor ca neîntemeiate.
3. Hotărârea curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 107 din 13 martie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul P.D. - reprezentat prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâţii Garda de Coastă şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la Ordinului M.A.I. nr. 600/2005
Referitor la nepublicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 600/2005 care a stat la baza emiterii actului contestat, prima instanţă a reţinut că trebuie avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă - în formularea sa iniţială, aşa cum a fost publicată în M. Of. nr. 777/25.08.2004 - incidentă la data emiterii ordinului, care prin art. 10 alin. (1) instituie o normă cu caracter de principiu general obligatoriu cu privire la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, actelor normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinelor, instrucţiunilor şi altor acte normative emise de organele administraţiei publice centrale de specialitate.
În aplicarea acestei legi, H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare şi, ulterior, H.G. nr. 50/2005, pentru aprobarea aceluiaşi Regulament şi care abrogă H.G. nr. 555/2001, preiau în conţinutul lor acelaşi principiu enunţat de Legea nr. 24/2000, respectiv cel al obligativităţii publicării în Monitorul Oficial al acestor categorii de acte administrative, însă, în art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, preluat ulterior în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, cele două hotărâri de Guvern au înţeles să excepteze de la acest regim de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".
Împrejurarea că erau acceptate anumite excepţii de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr. 24/2000, respectiv prin includerea alin. (11) la art. 10 din lege prin Legea nr. 194/2007. O astfel de reglementare este, într-adevăr, restrictivă, însă nu se poate aplica unui act administrativ cu caracter normativ care este anterior intrării ei în vigoare.
Prima instanţă a reţinut că Ordinul nr. 600/2005 face parte din această categorie, exceptată prin H.G. nr. 555/2001 şi respectiv H.G. nr. 50/2005 de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României, astfel încât şi actele ulterioare cu caracter individual emise în baza lui sunt valabile.
De asemenea, a apreciat că abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I. nu poate fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, în condiţiile în care trimiterea la art. 7 şi 9 din acest act normativ se referă la abilitatea ministrului de a emite ordine, inclusiv sub aspectul competenţelor de gestiune a resurselor umane, abilitate menţinută şi confirmată de actele normative ulterioare.
În acest sens trebuie interpretate şi dispoziţiile art. I pct. 2 din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului care modifică art. 22 alin. (7), stabilind după cum urmează: "Competenţele emiterii actelor administrative privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului se stabilesc, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii."
Prin urmare, prima instanţă a reţinut că modificarea menţionată nu face decât să confirme şi să expliciteze competenţa ministrului de reglementare în domeniul gestiunii resurselor umane, iar faptul că în aplicarea acestor dispoziţii nu a fost emis un ordin nou, care să înlocuiască Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, nu poate fi interpretat în sensul existenţei unui vid legislativ în această materie.
Cu privire la încălcarea competenţelor legale ale persoanelor care pot dispune încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, "încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale", iar art. 15 stabileşte că acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către inspectorul general al Poliţiei Române şi şefii celorlalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, pentru agenţii de poliţie.
Prin urmare, însăşi dispoziţia legală menţionată recunoaşte abilitarea ministrului administraţiei şi internelor de a reglementa prin ordin competenţele în ceea ce priveşte acordarea gradelor profesionale pentru agenţii de poliţie.
Faţă de cele arătate, prima instanţă a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 nu se verifică, excepţia de nelegalitate urmând a fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011
Prin acest ordin au fost aprobate organigrama şi numărul de posturi repartizate structurilor Poliţiei de Frontieră.
Emiterea Ordinului nr. 1/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi inspectoratelor judeţene ale Poliţiei de Frontieră Române a fost justificată şi a avut drept scop încadrarea unităţilor în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011.
Faţă de conţinutul său, actul administrativ menţionat nu este un act cu caracter normativ, deoarece nu se constituie în norme cu caracter general, aplicabile unui număr nelimitat de situaţii şi cu un anumit grad de repetabilitate. Prin acest ordin se aprobă structura organizatorică a M.A.I. şi a structurilor subordonate, precum şi statul de funcţii, anexele având caracter clasificat, situaţie în care nu există obligaţia publicării lui în Monitorul Oficial, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000, modificată şi completată.
Prin urmare, Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 produce efectele pentru care a fost emis, iar în temeiul lui a operat o reorganizare efectivă şi reală a instituţiei pârâte, în cadrul căreia au fost reduse posturi, inclusiv postul deţinut de reclamant.
Prima instanţă a apreciat că nu este în măsură să facă o analiză a legalităţii ordinului decât din punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor luate, respectiv condiţiile în care s-a realizat restructurarea posturilor şi motivele pentru care au fost restructurate anumite posturi şi păstrate altele, astfel de competenţe excedând atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Totodată, dispoziţiile art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I., referitoare la consultarea Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici în perspectiva reorganizării, nu sunt aplicabile poliţiştilor, ci se referă la încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul M.A.I., neputând fi avute în vedere în prezenta cauză.
De asemenea, împrejurarea că, ulterior, prin Ordinul M.A.I. nr. I/S/602 emis la data de 4 noiembrie 2011 s-a dispus retragerea funcţiilor vacante aflate în finanţare în statele de organizare ale structurilor M.A.I. în vederea constituirii rezervei ministerului pentru absolvenţii promoţiilor anului 2011 nu este de natură a atrage nelegalitatea ordinului în discuţie, fiind o situaţie intervenită după emiterea ordinului contestat.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că, în egală măsură, criticile aduse de reclamant Ordinului M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu sunt de natură a atrage nelegalitatea acestuia.
4. Recursul declarat de autorul excepţiei
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs în termen legal P.D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8, 9 şi 3041 C. proc. civ., art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 27 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 2/2013.
Recurentul a susţinut că:
- sentinţa a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă devenită competentă după materie;
- "instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (...) deoarece excepţia de nelegalitate fusese invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, de acest act depinzând soluţionarea litigiului pe fond";
- citând dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchide că a respectat condiţiile de invocare a excepţiei de nelegalitate;
- la dosarul cauzei nu s-a depus ordinul atacat şi documentaţia aferentă.
5. Apărările formulate în recurs
În recurs a formulat întâmpinare numai intimatul M.A.I., solicitând, în principal, constatarea nulităţii căii de atac exercitate faţă de împrejurarea că recurentul nu combate niciun considerent al sentinţei.
Referitor la competenţa curţii de apel, intimatul a arătat că dispoziţiile art. 4 şi art. 23 alin. (3) din Legea nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în cauză.
Cât priveşte argumentele curţii de apel, intimatul le-a reiterat succint susţinând că acestea demonstrează invocarea nejustificată a excepţiei de nelegalitate, ordinele fiind emise cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare în epoca respectivă.
6. Considerentele instanţei de recurs
Examinând, mai întâi, excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul M.A.I. în temeiul art. 3021lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte observă că recursul cuprinde cel puţin un motiv de nelegalitate (încadrat de recurent în dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) astfel încât excepţia are un caracter nefondat.
Verificând apoi legalitatea sentinţei prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Referitor la competenţa curţii de apel
Curtea de Apel Constanţa, ca instanţă de contencios administrativ, a fost învestită să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 şi nr. 1/652/2011 prin încheierea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din data de 11 ianuarie 2013.
Este real că la data soluţionării cauzei, 13 martie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, însă acest act normativ nu este aplicabil.
Norma citată de recurent, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege, are, în realitate, următorul cuprins: "procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale".
Or, "potrivit prezentei legi": art. IV, care a modificat art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dispune că litigiile "care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluţionat un litigiu care priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, ci o excepţie de nelegalitate care vizează acte administrative emise de un organ central, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Referitor la excepţia de nelegalitate
În această privinţă, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinţei primei instanţe, recurentul limitându-se la a reproduce conţinutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Susţinerea potrivit căreia au fost respectate toate condiţiile de invocare a excepţiei de nelegalitate nu are legătură cu soluţia curţii de apel care a examinat "fondul" excepţiei de nelegalitate, nereţinând că ar fi incident vreun "fine de neprimire".
Nici nemulţumirea referitoare la "nedepunerea ordinului atacat şi documentaţiei aferente" nu poate genera vreo consecinţă juridică, atât timp cât Ordinul nr. 1/652 din 30 iunie 2011 al M.A.I. se găseşte la dosar, iar motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentaţiei pe baza căreia a fost emis.
Prima instanţă a stabilit corect că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor M.A.I., deşi este un act administrativ cu caracter normativ, nu a fost publicat în Monitorul Oficial întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare aprobat prin H.G. nr. 50/2005 care stabileau imperativ că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I (...) ordinele (...) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".
Cât priveşte conformitatea dispoziţiilor actului administrativ normativ (atacat global de autorul excepţiei), cu dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. c) şi m) art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, în mod evident nu se degajă "contradicţia" pe care o afirmă recurentul, ordinul nefăcând altceva decât să asigure punerea în executare a prevederii legale cu forţă juridică superioară, citate la pct. 3 din considerente, în baza căreia a fost emis.
De altfel, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reliefată de exemplu prin Deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009 şi nr. 1565/2011, este constantă în sensul afirmării legalităţii Ordinului M.A.I. nr. 600/2005.
Cât priveşte Ordinului M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F., în raport de calificarea acestuia de act administrativ individual, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în Monitorul Oficial al României.
În fine, după cum bine a punctat judecătorul de la curtea de apel, evoluţia ulterioară a funcţiilor (posturilor) vacante şi modul cum au fost acestea gestionate de structurile M.A.I. exced cadrului excepţiei de nelegalitate, aceste aspecte urmând a fi tranşate de judecătorul fondului cauzei, în raport de probele administrate.
Conchizând, Înalta Curte constată că nu există motive care să atragă modificarea ori casarea sentinţei, astfel încât, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia de nulitate a recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.
Respinge recursul declarat de P.D., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România împotriva Sentinţei nr. 107 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 317/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 416/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
