ICCJ. Decizia nr. 3347/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3347/2014
Dosar nr. 337/2/2012
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâta U.N.B.R., prin Consiliul U.N.B.R., solicitând anularea Deciziei nr. 186 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R. şi pe cale de consecință, admiterea contestaţiei ce a avut ca obiect sesizarea formulată împotriva avocatului E.D.C., din cadrul S.C.A., R. şi Asociaţii.
În susţinerea cererii, reclamantul a arătat că a formulat o sesizare către Baroul Bucureşti cu privire la faptele doamnei avocat de a nu emite chitanţe pentru sume de bani plătite în procesul penal cu directorul P.R., respectiv pentru nerespectarea termenelor de judecată şi nereprezentarea sa în procesul penal, atât la fond cât şi în recurs, deşi sumele solicitate au fost achitate integral.
De asemenea, reclamantul a arătat că doamna avocat a refuzat constant între anii 2007 şi 2010 să-i remită documentele întocmite pentru C.E.D.O., aşa cum rezultă din adresa C.E.D.O. din 24 februarie 2010, ce atestă neprimirea cererii sale din data de 18 mai 2007, plângerea penală împotriva directorului P.R. a fost înregistrată tardiv, tergiversând întâlnirea cu el şi lămurirea problemelor procesuale, chiar făcând drumuri speciale la Bucureşti, iar după 13 luni de la pierderea recursului penal, să-l anunţe că nu o mai interesează aceste aspecte.
Reclamantul a afirmat că faptele arătate în sesizare nu au fost clarificate de Baroul Bucureşti prin actele administrative contestate.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2010 din 20 martie 2012, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâta U.N.B.R., a anulat Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R., Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti şi Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului Bucureşti și a obligat Baroul Bucureşti să procedeze la o nouă analiză a sesizării petentului G.D. înregistrată sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţă de fond a reţinut, în esență, următoarele:
Prin Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 emisă de Baroul Bucureşti, a fost respinsă sesizarea petentului G.D., ca tardiv formulată, fără să se facă o analiză concretă a momentului de la care curge termenul de un an, prevăzut de art. 71 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 şi art. 253 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, pentru a se stabili exact data săvârşirii abaterilor, fiind astfel nelegală şi netemeinică.
De asemenea, s-a mai constatat că onorariile încasate au fost stabilite cu acordul petentului, la data încheierii contractelor de asistenţă juridică, iar d-na avocat a redactat plângerile la care s-a angajat.
Reclamantul nu a contestat că nu a fost de acord cu onorariile, ci a confirmat că le-a achitat, însă, pe de o parte, decanul Baroului Bucureşti nu a procedat la o analiză pe fond a sesizării, considerând-o tardivă, astfel încât susţinerea că d-na avocat a redactat plângerile la care s-a angajat, vine în contradicţie cu soluţia, întrucât vizează fondul, iar pe de altă parte, d-na avocat nu s-a obligat doar la redactarea plângerilor, după cum rezultă din actele dosarului.
Prin Hotărârea nr. 11229 din 17 mai 2011 a Consiliului Baroului Bucureşti a fost respinsă contestaţia, ca neîntemeiată şi tardiv formulată, constatându-se că onorariile pretinse de d-na avocat au fost modice, apreciindu-se că, decanul Baroului Bucureşti a respins în mod legal sesizarea, întrucât era neîntemeiată, iar faptele la care se referă aceasta, chiar dacă ar fi constituit abateri disciplinare, nu puteau declanşa acţiunea disciplinară.
În opinia primei instanțe și această hotărâre este nelegală și netemeinică, deoarece raportat la soluția pronunțată prin Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului București, Consiliul Baroului trebuia să respingă contestaţia ca neîntemeiată, dacă constata că soluţia de tardivitate era corectă, însă nu a făcut nici o analiză asupra susţinerilor din contestaţie, nefiind înlăturate în nici un fel, dar nici asupra momentelor de la care ar fi curs termenul de un an aşa cum s-a reţinut.
În plus, contestaţia era tardivă dacă ar fi fost ea însăşi formulată cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei, însă nu s-a reţinut acest lucru.
Judecătorul fondului a apreciat că nu se putea respinge sesizarea ca neîntemeiată, câtă vreme faptele sesizate nu au fost analizate pe fond şi nu s-a declanşat o procedură de cercetare disciplinară a d-nei avocat.
Referitor la Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 11229 din 17 mai 2011 a Consiliului Baroului Bucureşti ca inadmisibilă, prima instanță a reținut că soluția este nelegală deoarece refuzul declanşării acţiunii disciplinare se contestă în sistemul căilor administrative de atac, în procedura disciplinară, inclusiv în faţa Consiliului U.N.B.R.
Prima instanță a observat și o contradicție între soluție și considerente, în sensul că deşi se reţine că faptele care au fost imputate s-au petrecut cu 3-4 ani în urmă, ceea ce priveşte de fapt o analiză pe fond a soluţiei de tardivitate, totuşi se apreciază că această cale de atac nu este la îndemâna contestatorului.
Pe de altă parte, a reținut că nu erau aplicabile nici dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 invocate de autoritatea pârâtă, potrivit cărora contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de către decanul baroului, iar decizia decanului poate fi atacată la Consiliul Baroului, a cărui hotărâre este definitive.
În speță, reclamantul nu a formulat o contestaţie privind onorariul încasat, ci a sesizat Decanul Baroului Bucureşti cu fapte ce constituiau, în opinia petentului, abateri disciplinare, solicitând răspunderea disciplinară a d-nei avocat şi restituirea onorariului, urmare a constatării neîndeplinirii obligaţiilor asumate, prin urmare nu erau aplicabile aceste dispoziţii.
În concluzie, Curtea a constatat că pârâta nu a făcut o analiză a sesizării, în raport faptele sesizate şi cu dispoziţiile legale incidente, aşa cum s-a reţinut, motiv pentru care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 emisă de Colegiul U.N.B.R., Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti şi Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a decanului Baroului Bucureşti şi a obligat Baroul Bucureşti să procedeze la o nouă analiză a sesizării petentului G.D. înregistrată la Baroul Bucureşti sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010.
2. Recursul pârâtei U.N.B.R.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs de pârâta U.N.B.R., care a criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din N.C.P.C. (echivalentul art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865, aplicabil în cauză).
Recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în condițiie în care instanța, admițând acțiunea formulată de reclamant și anulând Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., a anulat și Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 a Consiliul Baroului Bucureşti precum şi Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului Bucureşti, fără a cita în cauză și Baroul București.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material cu trimitere la art. 32 din Legea nr. 51/1995.
4. Apărările intimatului
Prin concluzii scrise depuse la dosar, intimatul - reclamant a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, arătând că recursul a fost declarat la data de 26 martie 2013, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
O primă precizare care se impune este aceea a normelor de procedură aplicabile în speţă, pentru că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2010, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile noului cod se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
De asemenea, art. 27 din N.C.P.C. prevede că hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Acțiunea de față a fost introdusă pe rolul instanței anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare N.C.P.C., astfel că, deşi recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute în art. 488 pct. 5 şi 8 din N.C.P.C., calea de atac urmează a fi examinată prin prisma prevederilor corespunzătoare, cuprinse în art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865.
1. Cu privire la excepţia de tardivitate a recursului.
Verificând cu prioritate regularitatea exercitării recursului, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în această fază procesuală, potrivit art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința a fost comunicată recurentei la data de 7 martie 2013 (fila 118 dos. fond) iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 25 martie 2013 (fila 8 verso).
Potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Cum termenul de 15 zile de la comunicare, calculat potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., se împlinea la data de 23 martie 2013, într-o zi de sărbătoare legală (sâmbăta), devin aplicabile prevederile anterior citate, recursul fiind așadar declarat în termen.
În consecinţă, excepția de tardivitate a recursului invocată de intimatul-reclamant va fi respinsă.
Pășind la examinarea cauzei prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama, totodată, de apărările intimatului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
2. Argumente de fapt şi de drept
Intimatul - reclamant G.D. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, Deciziei nr. 186 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., solicitând admiterea contestaţiei ce a avut ca obiect sesizarea formulată împotriva avocatului E.D.C., din cadrul S.C.A., R. şi Asociaţii, înregistrată la Baroul Bucureşti sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010.
Prin Decizia nr. 186 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația împotriva Hotărârii nr. 1129 din 17 mai 2011 a Consiliului Baroului București, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr. 120 din 30 octombrie 2010 emisă de Baroul București, prin care a fost respinsă ca tardivă sesizarea petentului formulată împotriva avocatului E.D.C.B.G.
Examinând dispozitivul sentinței recurate, reiese că instanța, admițând acțiunea formulată de reclamant și anulând Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., a anulat și Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 a Consiliul Baroului Bucureşti precum şi Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului Bucureşti, obligând Baroul Bucureşti să procedeze la o nouă analiză a sesizării petentului G.D. înregistrată la Baroul Bucureşti sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010, fără să observe că această parte, în calitate de emitent al actelor administrative nu a fost citată în cauză.
Astfel, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a omis să pronunţe hotărârea în contradictoriu cu toate părţile din dosar, aspect de natură a vătăma drepturile procesuale ale persoanei necitate.
În acest context, constatând încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii şi prin aceasta încălcarea însăşi a substanţei dreptului la apărare, instanţa de recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se impune casarea în totalitate a hotărârii şi reluarea judecăţii, punându-se în discuţia părţilor necesitatea definirii cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Baroului București, ale cărui acte se solicită a fi anulate.
2. Soluţia adoptată în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleeaşi instanţe
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.N.B.R. împotriva sentinţei nr. 2010 din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3533/2014. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 3355/2014. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
