ICCJ. Decizia nr. 3533/2014. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3533/2014
Dosar nr. 13060/3/2013
Şedinţa de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3195 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, având ca obiect refuzul nejustificat al pârâtului de aduce la îndeplinire Sentinţa civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a aceleiaşi instanţe.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.
3. Hotărârea instanţei de recurs
3.1. Dispoziţii legale aplicabile
Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată:
"Art. 486 - (1) Cererea de recurs va cuprinde: "numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea" [lit. a)], "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul" (lit. d) şi "semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic" [lit. e)].
(2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic".
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Legea nr. 2/2013, în forma în vigoare la data formulării cererii de recurs şi a pronunţării:
"Art. XV - (2) În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel şi îi va comunica, în scris, apelantului că are obligaţia de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.
Art. XVII - (1) Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată.
(3) Dispoziţiile art. XIV alin. (2) - (4) şi ale art. XV alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător. (...)".
3.2. Acte îndeplinite în dosar
- cererea de recurs a fost formulată la data de 5 decembrie 2013, într-o formă care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), d) şi e) şi alin. (2) C. proc. civ., republicat;
- prin rezoluţia din data de 18 decembrie 2013, comunicată recurentului la data de 9 ianuarie 2014, s-a solicitat acestuia, sub sancţiunea nulităţii, modificarea/completarea cererii, în termenul legal, de 10 zile de la comunicare;
- recurentul a depus la dosar mai note scrise, fără a aduce, însă, modificările/completările solicitate de instanţă.
3.3. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate
Cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), d) şi e) şi alin. (2) C. proc. civ., recurentul neefectuând modificările/completările solicitate de instanţă, prin rezoluţia comunicată în data de 9 ianuarie 2014.
În raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), d) şi e) C. proc. civ., se constată că cererea de recurs nu cuprinde menţiunile referitoare la numele, prenumele, domiciliul profesional şi semnătura avocatului care formulează cererea, respectiv motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
Faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 83 alin. (3) din acelaşi cod, se constată că nu a fost ataşată împuternicirea avocaţială.
3.4. Concluzii
Având în vedere aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului şi din poziţia exprimată de părţi, se constată că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în cauză lipsa cerinţelor de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, în temeiul cărora recursul va fi anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva Sentinţei nr. 3195 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Decizia se comunică părţilor.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3521/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3347/2014. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
---|