ICCJ. Decizia nr. 3521/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3521/2014
Dosar nr. 7649/2/2012
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 73 din 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.G., R.D.M., B.I., C.M. şi C.M.Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi a l-a obligat pe acesta din urmă să recunoască documentele, certificatele şi diplomele de studii emise, în condiţiile legii.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul, fără a depune, însă, şi dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citat cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 73 din 11 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3648/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3533/2014. Contencios. Amendă pentru... → |
---|