ICCJ. Decizia nr. 35/2014. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 35/2014
Dosar nr. 1176/2/201313
Ședința publică de le 10 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 februarie 2013, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din 21 martie 2013 şi prin cererea depusă la data de 18 aprilie 2013 (filele 236-237), reclamanta SC I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., în calitate de A.M.P.O.R., anularea Deciziei nr. 89769 din 14 decembrie 2012 de respingere a contestaţiei, anularea scrisorii din 14 noiembrie 2012 de respingere a documentaţiei de contractare, precum şi a scrisorii de respingere a cererii de finanţare din 20 august 2010, şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului M.D.R.T. - A.M.P.O.R. la reluarea etapei de analiză şi verificare a documentaţiei de contractare pentru cererea de finanţare din 20 august 2010, având ca solicitant SC I. SA, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a mai solicitat şi suspendarea executării acestor acte administrative, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de şedinţă din 21 martie 2013 (filele 233-235).
În motivarea acţiunii în anulare, reclamanta a arătat următoarele:
Conform instrucţiunilor din Ghidul solicitantului pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, Domeniul de intervenţie 4.1. - Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi local, în data de 20 august 2010, SC I. SA a depus la A.D.R. Sud Vest Oltenia o cerere de finanţare cu titlul „Structura de sprijinire a afacerilor Business Park, Craiova, ce a fost înregistrată la 20 august 2010.
În data de 10 octombrie 2012, prin adresa din 10 octombrie 2012, A.D.R. Sud Vest Oltenia a comunicat decizia M.D.R.T. de demarare a procedurii de încheiere a contractului de finanţare şi a solicitat actualizarea unor documente ce vor face parte din documentaţia de contractare. Răspunsul societăţii a fost comunicat A.D.R. Sud-Vest Oltenia cu adresa din 12 octombrie 2012. La data de 29 octombrie 2012, prin adresa din 29 octombrie 2012, A.D.R. Sud Vest Oltenia a solicitat să se răspundă la clarificările cerute de M.D.R.T. în vederea contractării. Răspunsul societăţii a fost comunicat A.D.R. Sud Vest Oltenia cu adresa din 01 noiembrie 2012.
Prin adresa din 16 noiembrie 2012, A.D.R. Sud Vest Oltenia a comunicat scrisoarea de respingere a cererii de finanţare, în care se precizează că A.M.P.O.R. a decis excluderea societăţii din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, precum şi respingerea cererii de finanţare, întrucât s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor legale în materia conflictelor de interese (art. 11 lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 66/2011: „nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare"), precum şi nerespectarea „Regulilor pentru cererea deschisă de proiecte" prevăzute de Ghidul solicitantului aferent Domeniul de intervenţie 4.1. - Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi local („solicitantul va fi exclus din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării şi cererea de finanţare va fi respinsă, în cazul în care se dovedeşte că acesta se face vinovat de inducerea gravă în eroare a A.M.O.I. sau a comisiilor de evaluare şi selecţie, prin furnizarea de informaţii incorecte, ce sunt luate în considerare în procesul de evaluare sau dacă a omis furnizarea acestor informaţii").
Reclamanta a susţinut că această decizie de excludere din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării este întemeiată pe motive de fapt eronate şi pe o aplicare greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.
Astfel, încălcarea dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) şi c) ale O.U.G. nr. 66/2011 s-a reţinut având în vedere calitatea domnului C.T., atât de reprezentant legal al SC I. SA, cât şi de evaluator tehnic independent, care ar fi prestat servicii de evaluare în cadrul procesului de evaluare a cererilor de finanţare la A.D.R. Sud Vest Oltenia depuse pe acelaşi D.M.I. 4.1. Este fals că dl. C.T. a fost implicat în procesul de evaluare a cererilor de finanţare la A.D.R. SV Oltenia, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, respectiv după data de 30 iunie 2011. Ultima sesiune de evaluare la care dl. C.T. a participat la A.D.R. Sud Vest Oltenia a fost în cadrul contractului subsecvent din 11 ianuarie 2011, în luna martie 2011, iar din luna martie 2011 până în prezent, reprezentantul legal al SC I. SA nu a mai evaluat niciun proiect la A.D.R. Sud Vest Oltenia. Contractul subsecvent din 20 octombrie 2011, la care se face referire în decizia de excludere, este un contract încheiat între M.D.R.T. şi SC E.Y. SRL, pentru servicii de evaluare tehnică şi financiară a cererilor de finanţare depuse pentru Axele Prioritare 1-5 din Programului Operaţional Regional 2007-2013, in vederea sprijinirii A.M.O.I. Astfel cum se confirma de managerul SC E.Y. SRL, S.I., prin emailul din 28 noiembrie 2012, dl. C.T. nu a evaluat niciun proiect în cadrul acestui contract subsecvent. Astfel, dl. C.T. nu cunoaşte contractul subsecvent din 20 octombrie 2011, nu a semnat o declaraţie de disponibilitate pentru contractul subsecvent din 20 octombrie 2011, nu a fost informat şi nu şi-a dat acceptul pentru un nou contract de prestări servicii, accesoriu contractului subsecvent din 20 octombrie 2011.
Precizarea M.D.R.T. cu privire la desfăşurarea activităţii de evaluare a dl-ui C.T. în baza contractului subsecvent din 20 octombrie 2011 este făcută din eroare sau cu rea credinţă. Chiar răspunsul M.D.R.T. din 14 decembrie 2012 demonstrează că niciuna din activităţile de evaluare prestate de C.T. nu s-a desfăşurat după data de 30 iunie 2011, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 66/2011.
În consecinţă, din momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, dl. C.T. nu a mai participat in nicio comisie de evaluare, în calitate de evaluator tehnic independent în cadrul sesiunilor de evaluare a cererilor de finanţare organizate de A.D.R. Sud Vest Oltenia.
Reclamanta a mai susţinut că, având în vedere faptul că O.U.G. nr. 66/2011 a intrat în vigoare în 30 iunie 2011, concluziile M.D.R.T. prezentate în scrisoarea de respingere a cererii de finanţare, în sensul că dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt aplicabile unor situaţii de fapt care au avut loc înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, reprezintă o aplicare greşita a legii în timp. O.U.G. nr. 66/2011 nu se aplică retroactiv, conform principiului de aplicare a legii în timp.
În consecinţă, art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011 nu este aplicabil pentru situaţiile de prestare a serviciilor de evaluare, cum sunt cele desfăşurate de C.T. în perioada septembrie - decembrie 2010, respectiv proiectele cu codul S.M.I.S.
Activitatea de evaluare desfăşurată de către dl. C.T. la finele anului 2010 cu privire la proiecte, intră numai sub incidenţa dispoziţiilor în vigoare la acel moment în materia conflictului de interese, respectiv Ghidul evaluatorului, ediţia a II-a, februarie 2010. În acest Ghid se face precizarea că evaluatorii independenţi, care participă în procesul de evaluare tehnică şi financiară, nu trebuie să fie subiect al conflictului de interese şi că fiecare evaluator va semna, la sediul O.I., o declaraţie de imparţialitate şi confidenţialitate, conform modelului stabilit prin Procedura privind evitarea conflictului de interese. În consecinţă, pentru activitatea de evaluare desfăşurată de către C.T. la finele anului 2010 cu privire la proiecte, conflictul de interese se aplică limitativ la înţelesul său dat prin Declaraţie.
În conformitate cu conţinutul Declaraţiei de imparţialitate şi confidenţialitate, evaluatorul era obligat să aprecieze asupra tuturor situaţiilor de interdicţie precizate în declaraţie şi să prevină conflictul de interese raportat numai la cererea de finanţare pe care o evalua. În acest sens, evaluatorul completa câte o declaraţie de imparţialitate şi confidenţialitate pentru fiecare cerere de finanţare evaluată, apreciind de fiecare dată, faţă de cererea de finanţare evaluată, dacă se găseşte în vreuna din situaţiile prevăzute în declaraţie ca fiind creatoare de conflict de interese.
Conform obligaţiei asumate la pct. 3 din Declaraţia de imparţialitate şi confidenţialitate, evaluatorul trebuia ca, pe toată durata activităţii de evaluare aferentă cererii de finanţare nominalizate in Declaraţie, să se supună regulilor asumate prin aceasta, care preveneau conflictul de interese. In consecinţa, obligaţia de notificare a unor schimbări ale elementelor de fapt asumate la semnarea declaraţiei este limitată in timp la durata activităţii de evaluare dedicată fiecărei cereri de finanţare evaluate. Faţă de Declaraţiile date privitoare la cererile de finanţare cod S.M.I.S., C.T. şi-a menţinut declaraţiile şi, prin urmare, nu a avut motive să facă notificări.
Mai mult, in scrisoarea de respingere din 16 noiembrie 2012, la pct. B.4, se menţionează că O.I. A.D.R. SV Oltenia, referitor la prestaţia de evaluator al dl. T.C., apreciază că „rezultatele evaluărilor prestate in calitate sa de evaluator nu au oferit A.D.R. SV Oltenia motive sau indicii care sa pună la îndoiala corectitudinea şi obiectivitatea prestaţiei sale". Propunerile cuprinse in rapoartele comisiilor de evaluare din care a făcut parte T.C. au fost aprobate de M.D.R.T. Toate cele 4 proiecte au fost propuse pentru admitere în etapa următoare de evaluare.
În aceeaşi adresa din 16 noiembrie 2012, la pct. B. 3, se menţionează că "în procesul de evaluare tehnică şi financiară a proiectelor cu codurile S.M.I.S., O.I. din cadrul A.D.R. Sud Vest Oltenia considera că a respectat procedura privind evitarea conflictului de interese”. Deşi A.D.R. Sud Vest Oltenia, organism responsabil de asigurarea corectitudinii procesului de evaluare tehnică şi financiară, a atestat ca nu exista o încălcare în materia conflictului de interese, M.D.R.T. a reţinut greşit situaţia de fapt si a aplicat greşit O.U.G. nr. 66/2011.
La momentul participării evaluatorului independent C.T. în comisiile de evaluare a proiectelor cu codurile S.M.I.S., faptul ca acesta era reprezentant legal al unui solicitant de fonduri era un fapt de notorietate în cadrul A.D.R. Sud Vest Oltenia. La sesiunile de evaluare, care au avut loc în luna septembrie a anului 2010 la A.D.R. Sud Vest Oltenia, C.T., cu buna credinţă, a reamintit responsabililor cu evaluarea din cadrul O.I. A.D.R. SV Oltenia că SC I. SA, unde are calitatea de reprezentant legal, are depusa din 20 august 2010 o cerere de finanţare pe acelaşi Domeniu major de intervenţie 4.1, pe care urma sa efectueze evaluarea cererilor. Atât dl. D.D., Sef Departament Implementare P.O.R., cât şi dl. C.C., șef C.E.S.C., care asigura şi preşedinţia comisiilor de evaluare, l-au asigurat că Procedura operaţională privind evitarea conflictului de interese este aceeaşi şi că nu există nicio interdicţie de a desfăşura activitatea de evaluare în această situaţie de fapt şi l-au îndrumat să completeze Declaraţia de imparţialitate şi confidenţialitate pentru sesiunile de evaluare. Inclusiv corespondenta A.D.R. Sud Vest Oltenia adresată dl. C.T. dovedeşte faptul că aceasta era în cunoştinţă de cauză atât cu privire la calitatea acestuia de reprezentant legal al solicitantului SC I. SA, cât si cu privire la calitatea sa de evaluator tehnic independent. Aceasta corespondenţă include, de exemplu: adrese de la A.D.R. Sud Vest Oltenia către SC I. SA Craiova (de la depunerea cererii de finanţare si clarificări) in atenţia dnlui C.T. - director general, adrese de răspuns de la SC I. SA Craiova către A.D.R. Sud Vest Oltenia cu semnătură si nume C.T. director general, rapoarte de activitate ale evaluatorului C.T. aprobate.
Reclamanta a mai precizat că dispoziţiile art. 11 lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile evaluatorului independent C.T. cât timp acesta nu a participat în comisia de evaluare a cererii de finanţare a SC I. SA. Nu exista un conflict de interese atâta timp cât nu se dovedeşte existenţa unui interes al evaluatorului în privinţa cererii/cererilor de finanţare care fac obiectul analizei sale in cadrul sesiunii de evaluare.
În consecinţă, cazurile de conflict de interese menţionate în art. 11 se refera la numai la cererile de finanţare pe care evaluatorul le analizează personal. Din aceste considerente, Declaraţia de imparţialitate si confidenţialitate semnată şi în prezent de evaluatorii tehnici independenţi are acelaşi conţinut ca şi înainte de apariţia O.U.G. nr. 66/2011. Din conţinutul acestei Declaraţii rezulta indubitabil ca situaţiile de conflict de interese se raportează numai la cererea de finanţare pe care evaluatorul o analizează. Acesta este motivul pentru care Declaraţie se completează de evaluator pentru fiecare cerere de finanţare analizată.
Prin decizia sa de excludere a SC I. SA din procesul de evaluare şi selecţie, M.D.R.T. consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la Secţiunea a II-a „Reguli pentru cererea deschisă de proiecte" din Ghidul solicitantului, în sensul că SC I. SA se face vinovată de „inducerea gravă în eroare a A.M.O.I. sau a comisiilor de evaluare şi selecţie, prin furnizarea de informaţii incorecte, ce sunt luate în considerare în procesul de evaluare sau daca a omis furnizarea acestor informaţii", fără însă a preciza considerentele unei astfel de concluzii, mai ales în condiţiile în care societatea a acţionat în permanenţă cu onestitate, bună credinţă şi transparenţă. Astfel, toate documentele cererii de finanţare a SC I. SA depuse la A.D.R. Sud Vest Oltenia au fost semnate de dl. C.T., în calitatea sa de reprezentant legal şi director general, toate completările şi clarificările la cererea de finanţare, care au fost solicitate de A.D.R. Sud Vest Oltenia sau de M.D.R.T., prin A.D.R. Sud Vest Oltenia, au fost întotdeauna semnate de reprezentantul legal dl. C.T.
Nu se poate imputa faptul că societatea a ascuns în vreun moment calitatea d-lui C.T. de reprezentant legal al SC I. SA şi că ar fi acţionat cu rea-credinţă.
În răspunsul M.D.R.T. din 14 decembrie 2012, se arată că în C.V.-ul dlui C.T., ataşat documentaţiei de contractare a SC I. SA, se menţionează „doar că acesta este director general la SC I. SA în perioada 2002 - 2004 şi nu menţionează activitatea de evaluator independent în cadrul P.O.R". Ambele menţiuni ale M.D.R.T. sunt false. Astfel, în C.V.-ul d-lui C.T., cuprins în cererea de finanţare, sunt cuprinse următoarele menţiuni: la pct. 10 „Funcţia deţinută în prezent: Director general"; la pct. 13 „Experienţa specifică în proiecte similare" se menţionează activitatea desfăşurată în calitate de evaluator expert tehnic în cadrul P.O.R.; la pct. 13 „Experienţa specifică în proiecte similare" apare menţiunea că dl. C.T. a desfăşurat activitate în proiecte de infrastructură finanţate din fonduri europene, în calitate de director general al SC I. SA în perioada 2002 - 2004; la pct. 14 „Experienţă profesională" se menţionează calitatea de director general al SC I. SA pentru decembrie 1999-iulie 2010. Având în vedere că cererea de finanţare a SC I. SA a fost înregistrată în 20 august 2010 la A.D.R. Sud Vest Oltenia, C.V.-ul d-lui C.T. a fost depus actualizat până la acea dată, neputând cuprinde activităţi ulterioare acestei date.
Reclamanta a mai susţinut că decizia M.D.R.T. de excludere a SC I. SA din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării este emisă cu încălcarea legii, în condiţiile în care nu exista o constatare legala a abaterii/neregulii pretinse de M.D.R.T. a fi săvârşite de C.T. şi, în consecinţă, niciun temei de excludere a SC I. SA din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi martori, anexând acţiunii un set de acte, în copie certificată (filele 17-170).
Acţiunea a fost timbrată cu 12 lei taxă de timbru şi 1,50 lei timbru judiciar (fila 176).
Reclamanta a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii (filele 22-36).
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 21 martie 2013 (filele 177-182), pârâtul M.D.R.A.P., succesor în drepturi şi obligaţii al M.D.R.T., în temeiul dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 96/2012 coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1/2013, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că reclamanta a depus cererea de finanţare în cadrul D.M.I. P.O.R., regiunea Sud Vest Oltenia, în data de 20 august 2010. Reprezentantul legal al SC I. SA este dl. C.T., un evaluator tehnic furnizat de firmele de evaluatori, cu care A.M.P.O.R. avea încheiat contracte de prestări servicii. Acesta a evaluat cereri de finanţare in cadrul D.M.I., P.O.R., regiunea Sud Vest Oltenia, depuse atât anterior proiectului SC I. SA, cât şi ulterior acestuia. Pentru aceste evaluări, conform ghidului evaluatorului, persoanele desemnate ca experţi au obligaţia completării unei declaraţii de confidenţialitate şi imparţialitate, pentru fiecare proiect evaluat, în cadrul căreia la pct. 1 evaluatorul declară că "nu se află în nicio altă situaţie de natură să îmi afecteze obiectivitatea şi imparţialitatea în exercitarea calităţii de expert/asesor independent însărcinat cu evaluarea tehnică şi financiară/expert independent însărcinat cu verificarea conformităţii proiectului tehnic".
De asemenea, la pct. 3 al acestui document, evaluatorul îşi asumă următoarele: "înţeleg că este responsabilitatea mea să notific cu promptitudine A.D.R. Sud Vest Oltenia asupra apariţiei oricărei circumstanţe/situaţii de natura celor menţionate la pct. 1 din prezenta Declaraţie, care intervine pe parcursul desfăşurării activităţii mele, precum şi să mă recuz imediat din calitatea de expert/asesor independent însărcinat cu evaluarea tehnică şi financiară/expert independent însărcinat cu verificarea conformităţii proiectului tehnic pentru cererea de finanţare". În plus, în conformitate cu Ghidul Evaluatorului, ediţia II, revizuirea 1, februarie 2010, evaluatorii independenţi care participă în procesul de evaluare tehnică şi financiară nu trebuie să fie subiect al conflictului de interese, aşa cum este acesta reglementat în procedura operaţională privind evitarea conflictului de interese.
De asemenea, conform art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011 - ,,nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată ca pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare". Încălcarea interdicţiei enunţate anterior este de natură să determine aplicarea sancţiunii stipulate în alin. (3) al articolului menţionat anterior, respectiv excluderea solicitantului din procedura de selecţie.
Dat fiind faptul că art. 63 din O.U.G. nr. 66/2011 menţionează expres aplicabilitatea sa asupra contractelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, acest lucru implică aplicarea respectivului act normativ şi reclamantei, deoarece contractul de finanţare ar fi fost semnat după intrarea în vigoare a respectivului act normativ.
Cât priveşte aplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 11 alin. (4), potrivit cărora "autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să solicite instanţei anularea contractului/acordului/deciziei de finanţare încheiat/emise cu încălcarea prevederilor alin. (1)".
Prin urmare, dacă conflictul de interese ar fi fost descoperit ulterior încheierii contractului, instituţia noastră ar fi avut obligaţia solicitării instanţei judecătoreşti în scopul anulării acestuia.
Chiar dacă nu s-ar ţine cont de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile Procedurii operaţionale privind evitarea conflictului de interese, care la pct. 3 din capitolul "Reguli procedurale" prevăd că "atunci când constată existenţa unui conflict de interese, angajatul respectiv are obligaţia de a notifica imediat acest lucru superiorului ierarhic, furnizând toate detaliile şi informaţiile relevante pentru a permite acestuia şi şefului A.M.P.O.R./O.I.P.O.R. luarea unei decizii corecte. În acest sens, angajatul va completa o notificare privind existenta unui posibil conflict de interese.
Astfel, evaluatorul C.T., de la momentul depunerii cererii de finanţare, trebuia să înceteze orice evaluare în cadrul regiunii de dezvoltare Sud Vest Oltenia şi mai ales pe D.M.I. 4.1.
Semnarea D.C.I. invocată de reclamantă nu implică faptul că semnatarul doar informează, ci că acesta se angajează că va informa asupra apariţiei oricărei circumstanţe care îi afectează obiectivitatea şi imparţialitatea calităţii de expert însărcinat cu evaluarea tehnică a proiectelor, precum şi că se recuză imediat din calitatea de evaluator pentru cererile de finanţare respective. Acest aspect, coroborat cu faptul că a evaluat ulterior depunerii proiectului de către SC I. SA cereri de finanţare cu care proiectul reclamantei se afla în competiţie, ar fi trebuit adus la cunoştinţa A.D.R. Sud Vest şi cuprins în cadrul declaraţiilor de confidenţialitate şi imparţialitate, moment la care ar fi trebuit sa intervină concomitent şi acţiunea de a se abţine din calitatea de evaluator.
Cât priveşte susţinerea reclamantei, în sensul că A.D.R. Sud Vest Oltenia l-a asigurat că nu există nicio interdicţie de a-şi continua activitatea de evaluare, trebuie avută în vedere adresa O.I. din 14 decembrie 2012, potrivit căreia "până la data transmiterii adresei de clarificări a A.M.P.O.R. din 29 octombrie 2012, dl. T.C. nu a transmis la A.D.R. .Sud Vest Oltenia nicio notificare asupra apariţiei unor circumstanţe/situaţii de natură să îi afecteze obiectivitatea şi imparţialitatea în exercitarea calităţii de evaluator tehnic independent".
De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei, în sensul că decizia M.D.R.A.P. este emisă cu încălcarea legii, întrucât respingerea cererii de finanţare s-a făcut prin adresa din 14 noiembrie 2012, aceasta conţinând şi motivele care au condus la soluţia respectivă.
În drept, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 115-118 C. proc. civ. şi a depus la dosar un set de acte, în copie simplă (filele 183-232 dos.fond).
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2244 din 4 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi completată de reclamanta SC I. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. (succesor în drepturi şi obligaţii al M.D.R.T.).
A anulat Decizia nr. 89769 din 14 decembrie 2012 de respingere a contestaţiei, scrisoarea din 14 noiembrie 2012 de respingere a documentaţiei de contractare şi scrisoarea de respingere a cererii de finanţare înregistrate la 20 august 2010 (cod. S.M.I.S.).
A obligat pârâtul, în calitate de A.M.P.O.R., să reia etapa de analiză şi verificare a documentaţiei de contractare pentru cererea reclamantei de finanţare înregistrată la 20 august 2010 (cod. S.M.I.S.) şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform instrucţiunilor din Ghidul solicitantului pentru P.O.R. 2007 - 2013, Domeniul de intervenţie 4.1-Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală, la data de 20 august 2010, reclamanta SC I. SA a depus la A.D.R. Sud Vest Oltenia o cerere de finanţare cu titlul „Structura de sprijinire a afacerilor Business P., Craiova", ce a fost înregistrată la 20 august 2010, cod S.M.I.S. (fila 39).
Prin scrisoarea de respingere a documentaţiei de contractare din 14 noiembrie 2012, M.D.R.T., în calitate de Autoritate de Management - P.O.R., a comunicat A.D.R. Sud-Vest Oltenia decizia de excludere a reclamantei din proiectul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, cererea de finanţare din 20 august 2010 (cod S.M.I.S.) fiind respinsă.
Prin adresa din 16 noiembrie 2012, A.D.R. Sud Vest Oltenia a comunicat reclamantei scrisoarea de respingere a cererii de finanţare, în care se precizează că A.M.P.O.R. a decis excluderea societăţii din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, precum şi respingerea cererii sale de finanţare.
În ceea ce priveşte motivele respingerii cererii, au fost reţinute următoarele:
Domnul T.C. a prestat servicii de evaluare a proiectelor tehnice pentru o serie de cereri de finanţare aferente D.M.I. 4.1. - Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanță regională şi locală, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local.
Astfel, conform contractului subsecvent din 20 octombrie 2011 (servicii de evaluare tehnică şi financiară a cererilor de finanţare depuse pentru axele prioritare 1 - 5 din cadrul P.O.R. 2007-2013), dl. T., expert inginerie, a primit aprobarea pentru a face parte din comisiile de evaluare tehnică şi financiară. De asemenea, în urma acordului cadru din 2010 şi a contractului subsecvent din 20 mai 2010, dl. T. a evaluat unele dintre proiectele depuse la O.I. din cadrul A.D.R. Sud Vest - D.M.I. 4.1., printre care se numără proiectele cu codurile S.M.I.S.
Totodată, s-a mai reţinut că domnul T.C. a exercitat, începând cu data de 23 aprilie 2009, atribuţiile funcţiei de administrator/vicepreşedinte al Consiliului de administraţie al SC I. SA, societate titulară a cererii de finanţare din 20 august 2010.
Având în vedere că, potrivit Ghidului Evaluatorului, ediţia II, revizuirea 1, februarie 2010, evaluatorii independenţi care participă în procesul de evaluare nu trebuie să fie subiect al conflictului de interese, s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor legale în materia conflictelor de interese, respectiv art. 11 lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora „nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare".
S-a considerat că încălcarea acestei interdicţii legale este de natură a determina aplicarea sancţiunii stipulate în art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv excluderea solicitantului din procedura de selecţie.
De asemenea, s-a reţinut şi nerespectarea dispoziţiilor Secţiunii a II-a „Reguli pentru cererea deschisă de proiecte" din Ghidul solicitantului aferent Domeniul de intervenţie 4.1., conform cărora „solicitantul va fi exclus din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării şi cererea de finanţare va fi respinsă, în cazul în care se dovedeşte că acesta se face vinovat de inducerea gravă în eroare a A.M.O.I. sau a comisiilor de evaluare şi selecţie, prin furnizarea de informaţii incorecte, ce sunt luate în considerare în procesul de evaluare sau dacă a omis furnizarea acestor informaţii".
Împotriva acestei decizii de excludere din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării şi de respingere a cererii de finanţare, la data de 28 noiembrie 2012 reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 89769 din 14 decembrie 2012.
Nemulţumită de răspunsul primit la contestaţia administrativă, reclamanta a introdus prezenta acţiune, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 89769 din 14 decembrie 2012 de respingere a contestaţiei, a scrisorii din 14 noiembrie 2012 de respingere a documentaţiei de contractare, precum şi a scrisorii de respingere a cererii de finanţare din 20 august 2010, cod S.M.I.S., şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului M.D.R.T. - A.M.P.O.R. la reluarea etapei de analiză şi verificare a documentaţiei de contractare pentru cererea de finanţare din 20 august 2010.
Prima instanţă a constatat că sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în susţinerea prezentului său demers judiciar, decizia pârâtului de excludere a societăţii din proiectul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, cu consecinţa respingerii cererii de finanţare din 20 august 2010 (cod S.M.I.S.), fiind nelegală.
În primul rând, prin toate actele administrative contestate în cauză, pârâtul a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 11 lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora „nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare". De asemenea, s-a considerat că încălcarea acestei interdicţii legale este de natură a determina aplicarea sancţiunii stipulate în art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv excluderea solicitantului din procedura de selecţie.
Prima instanţă a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu sunt aplicabile în cauză, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, în condiţiile în care ordonanţa a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2011, iar cele patru proiecte au fost evaluate de dl C.T. în cursul anului 2010 (septembrie-decembrie).
Astfel, din actele depuse la dosar, inclusiv din Decizia nr. 89769 din 14 decembrie 2012 de respingere a contestaţiei (pct. O), rezultă în mod clar că niciuna din activităţile de evaluare prestate de dl C.T. în legătură cu cele patru proiecte menţionate anterior nu s-a desfăşurat după data de 30 iunie 2011, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 66/2011.
În acelaşi sens sunt şi precizările pârâtului din notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 06 iunie 2013, care a afirmat că„ instituţia nu a susţinut niciun moment că dl T. a evaluat cereri de finanţare după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011; toate cererile de finanţare au fost evaluate în cursul anului 2010".
Or, în condiţiile în care toate cele patru proiecte au fost evaluate în perioada septembrie-decembrie 2010, este evident că la baza fundamentării deciziei de excludere a societăţii din proiectul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării nu pot sta dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care a intrat în vigoare ulterior, respectiv la 30 iunie 2011.
În opinia primei instanţe, pârâtul a nesocotit principiul neretroactivităţii legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din noul C. civ. în contextul în care a apreciat că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt aplicabile în cauză.
De asemenea, prima instanţă a constatat că nu poate fi primită susţinerea pârâtului, în sensul că aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 rezultă din interpretarea art. 63 („prevederile secţiunii a 2-a a cap. 2 se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă"), întrucât regula stipulată la acest articol reprezintă tocmai o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii civile noi, iar interpretarea dată de pârât este nejustificată şi de natură a schimba cu totul voinţa legiuitorului.
Astfel, pârâtul a susţinut că în cazul reclamantei nu s-a încheiat un contract de finanţare înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, astfel încât, dacă conflictul de interese ar fi fost descoperit ulterior încheierii contractului, s-ar fi aplicat dispoziţiile ordonanţei, conform art. 63, şi autoritatea ar fi avut obligaţia să solicite instanţei anularea contractului, conform art. 11 alin. (4).
Prima instanţă a apreciat că o atare interpretare este eronată, întrucât pleacă de la o premisă falsă: dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în cazul reclamantei, întrucât reprezentantul legal al acesteia a evaluat cele patru proiecte înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei. Prin urmare, chiar dacă s-ar fi încheiat contractul de finanţare (prin ipoteză, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011), dispoziţiile art. 11 din ordonanţă tot nu s-ar fi aplicat, întrucât legea dispune numai pentru viitor şi nu are putere retroactivă (cu cele două excepţii prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituţie).
În aceste condiţii, activitatea de evaluare a celor patru proiecte, desfăşurată de reprezentantul legal al reclamantei, în calitate de evaluator tehnic independent, nu poate fi apreciată din perspectiva interdicţiei stipulate prin art. 11 alin. (1) lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 66/2011, cu consecinţa firească a inaplicabilităţii în cauză a sancţiunii prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv excluderea solicitantului din procedura de selecţie.
În al doilea rând, reţinând că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în cauză şi nu pot constitui temeiul legal al deciziei pârâtului de excludere a societăţii reclamante din proiectul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, prima instanţă a mai constatat că, în actele administrative contestate s-a menţionat şi încălcarea dispoziţiilor Secţiunii a II-a „Reguli pentru cererea deschisă de proiecte" din Ghidul solicitantului, aferent Domeniului de intervenţie 4.1., conform cărora „solicitantul va fi exclus din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării şi cererea de finanţare va fi respinsă, în cazul în care se dovedeşte că acesta se face vinovat de inducerea gravă în eroare a A.M.O.I. sau a Comisiilor de evaluare şi selecţie, prin furnizarea de informaţii incorecte, ce sunt luate în considerare în procesul de evaluare, sau dacă a omis furnizarea acestor informaţii".
Pornind de la aceste dispoziţii din Ghidul solicitantului şi având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că reclamanta nu a furnizat informaţii incorecte şi/sau nu a omis furnizarea unor astfel de informaţii, ce sunt luate în considerare în procesul de evaluare, astfel încât să se poată reţine că se face vinovată de inducerea gravă în eroare a A.M.O.I. sau a comisiilor de evaluare şi selecţie şi să fie sancţionată cu excluderea din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării.
Astfel, este contrară realităţii constatarea pârâtului de la pct. F al Deciziei nr. 89769 din 14 decembrie 2012, în sensul că „în C.V.-ul d-lui C.T., ataşat documentaţiei de contractare a SC I. SA, se menţionează doar că acesta este director general la SC I. SA în perioada 2002 - 2004 şi nu menţionează activitatea de evaluator independent în cadrul P.O.R".
În realitate, lecturând C.V.-ul depus la filele 91-96 din dosar şi cuprins în cererea de finanţare, conform C.F. pag. 860-865, prima instanţă a reţinut că acesta cuprinde următoarele menţiuni relevante: la pct. 10 „funcţia deţinută în prezent: director general"; la pct. 13 „experienţa specifică în proiecte similare" se menţionează expres activitatea desfăşurată în calitate de evaluator expert tehnic în cadrul P.O.R., inclusiv la A.D.R. Sud Vest; la pct. 14 „experienţă profesională" se menţionează calitatea de director general al SC I. SA pentru perioada decembrie 1999 - iulie 2010 (având în vedere că cererea de finanţare a fost înregistrată în 20 august 2010 la A.D.R. Sud Vest Oltenia, C.V.-ul domnului C.T. a fost depus actualizat până la acea dată, deci nu putea cuprinde activităţi ulterioare lunii iulie 2010).
De asemenea, la data de 31 august 2010, reclamanta a depus la A.D.R. Sud Vest Oltenia, în completarea cererii de finanţare, procura specială din 27 august 2010, prin care dl B.I., în calitate de Preşedinte A.G.A. al SC I. SA, îl împuterniceşte pe dl C.T., în calitatea sa de director general al societăţii, să reprezinte SC I. SA în relaţia cu A.D.R. Sud Vest Oltenia şi M.D.R.T. pentru cererea de finanţare din 20 august 2010.
Mai mult, corespondenţa A.D.R. Sud Vest Oltenia adresată d-lui C.T. dovedeşte faptul că A.D.R. Sud Vest Oltenia era în cunoştinţă de cauză atât cu privire la calitatea acestuia de reprezentant legal solicitantului SC I. SA, cât şi cu privire la calitatea sa de evaluator tehnic independent (de exemplu: adresele A.D.R. Sud Vest Oltenia din 23 august 2010, din 03 septembrie 2010 şi din 16 septembrie 2010 către SC I. SA sunt emise în atenţia domnului C.T. - director general, filele 67-70; adresele de răspuns de la SC I. SA din 09 decembrie 2010, 02 decembrie 2010 şi 07 septembrie 2010 către A.D.R. Sud Vest Oltenia poartă numele şi semnătura directorului general C.T., filele 71-73; rapoartele de activitate/admisibilitate ale evaluatorului C.T. sunt aprobate de preşedintele Comisiei de evaluare A.D.R. .Sud Vest Oltenia sau de directorul general al A.D.R. Sud Vest Oltenia, filele 74-80 din dosar).
Totodată, prin adresa din 01 noiembrie 2012, înregistrată de M.D.R.T. la 06 noiembrie 2012, A.D.R. Sud Vest Oltenia a confirmat că „reprezentantul legal al aplicantului SC I. SA pentru proiectul cu cod S.M.I.S. este aceeaşi persoană cu evaluatorul proiectelor depuse la O.I. Sud Vest Oltenia, dintre care menţionăm codurile S.M.I.S.
Or, faţă de toate aceste înscrisuri, a apreciat instanţa, rezultă fără putinţă de tăgadă că solicitantul SC I. SA nu a furnizat informaţii incorecte cu privire la dubla calitate a reprezentantului său legal, dl C.T., şi/sau nu a omis furnizarea unor astfel de informaţii, astfel încât să se poată reţine că se face vinovată de inducerea gravă în eroare a A.M.O.I. sau a comisiilor de evaluare şi selecţie şi să fie sancţionată cu excluderea din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, după cum în mod nelegal a procedat pârâtul.
În al treilea rând, prima instanţă a reţinut că activitatea reprezentantului legal al reclamantei, domnul C.T., care a desfăşurat activităţi de evaluare tehnică de proiecte după depunerea cererii de finanţare de către SC I. SA, respectiv în perioada septembrie-decembrie 2010, poate fi analizată sub aspectul efectului produs asupra cererii de finanţare a SC I. SA numai din perspectiva reglementărilor în vigoare la acea dată, şi anume Ghidul evaluatorului, ediţia a II, februarie 2010, şi Procedura operaţională privind evitarea conflictului de interese, potrivit cărora evaluatorii independenţi care participă în procesul de evaluare tehnică şi financiară nu trebuie să fie subiect al conflictului de interese, sens în care fiecare evaluator va semna, la sediul O.I., o declaraţie de imparţialitate şi confidenţialitate, conform modelului stabilit prin Procedura privind evitarea conflictului de interese, respectiv modelul din Anexa.
Analizând conţinutul acestei Declaraţii de imparţialitate şi confidenţialitate, instanţa a reţinut că evaluatorul independent este obligat să aprecieze asupra tuturor situaţiilor de interdicţie precizate la pct. 1 şi să prevină conflictul de interese raportat însă numai la cererea de finanţare pe care o evalua. Rezultă, aşadar, că evaluatorul trebuie să completeze câte o declaraţie de imparţialitate şi confidenţialitate pentru fiecare cerere de finanţare evaluată, apreciind de fiecare dată, faţă de cererea de finanţare supusă evaluării, dacă se găseşte în vreuna din situaţiile prevăzute în declaraţie ca fiind creatoare de conflict de interese.
Obligaţiile asumate prin pct. 3 din Declaraţia de imparţialitate şi confidenţialitate, şi anume notificarea schimbării circumstanţelor de natura celor menţionate la pct. 1 şi recuzarea imediată din calitatea de expert, sunt tot limitate în timp la durata activităţii de evaluare necesară fiecărei cereri de finanţare evaluate şi sunt în legătură directă doar cu privire la respectiva cerere de finanţare supusă evaluării. În acest sens, este de observat că formularul tipizat face referire, la pct. 3, la „cererea de finanţare", urmând ca expertul să completeze nr. de înregistrare primit de cererea supusă evaluării sale.
Dispoziţiile Procedurii operaţionale privind evitarea conflictului de interese, pct. 3, pag 7 "Raportarea imediată în timpul exercitării funcţiei", invocate de pârât prin întâmpinare, fac referire la personalul implicat în gestionarea şi implementarea P.O.R., personal angajat în M.D.R.T. sau A.D.R., iar nu la experţii independenţi, cum este domnul C.T. În acest sens, la "Reguli procedurale" se distinge între personalul implicat în gestionarea şi implementarea P.O.R., care completează o Declaraţie generală privind conflictul de interese şi experţii/asesorii independenţi, care completează o Declaraţie de imparţialitate şi confidenţialitate.
În consecinţă, C.T. era obligat să respecte dispoziţiile cu privire la conflictul de interese, astfel cum acesta era determinat în declaraţia de imparţialitate şi confidenţialitate.
Analizând Declaraţiile de imparţialitate şi confidenţialitate privitoare la cererile de finanţare cod S.M.I.S., prima instanţă a reţinut că dl. C.T. nu a avut motive să facă notificări despre schimbarea împrejurărilor sau să se recuze, întrucât nu au intervenit situaţii de natura celor menţionate la pct. 1 din declaraţie, în legătură cu cererile respective de finanţare.
De asemenea, instanţa observat că, prin adresa 14 decembrie 2012, referitor la prestaţia de evaluator a domnului T.C. cu privire la proiectele cu codurile S.M.I.S., A.D.R. Sud Vest Oltenia a apreciat că „rezultatele evaluărilor prestate în calitate sa de evaluator tehnic în cadrul D.M. 1 4.1. nu au oferit A.D.R. .Sud Vest Oltenia motive sau indicii care să pună la îndoială corectitudinea şi obiectivitatea prestaţiei sale (nu au existat proiecte respinse ca urmare a punctajului acordat, fapt care ar fi putut pune la îndoială corectitudinea şi obiectivitatea prestaţiei sale)".
În acelaşi sens este şi răspunsul pârâtului la întrebarea 2 din interogatoriu, în sensul că domnul T.C. nu a propus respingerea niciunuia din cele patru proiecte evaluate tehnic ulterior depunerii cererii de finanţare de către SC I. SA, acestea fiind propuse pentru admitere în etapa următoare de evaluare".
În opinia primei instanţe, o astfel de împrejurare nu este de trecut cu vederea, întrucât este de natură a proba obiectivitatea şi imparţialitatea domnului T.C. în îndeplinirea sarcinilor sale de evaluator pe parcursul procesului de evaluare a celor patru proiecte cu codurile S.M.I.S.
Răspunsul pârâtului la întrebarea din interogatoriu, în sensul că „implicarea directă a d-lui C.T. în procesul de evaluare tehnică şi financiară a celor patru proiecte depuse în cadrul aceluiaşi domeniu de intervenţie şi în aceeaşi regiune de dezvoltare (concurând în cadrul aceleiaşi scheme de finanţare nerambursabilă) face ca interesul acestuia să poată fi de natură a-i afecta imparţialitatea pe parcursul procesului de evaluare a celor patru proiecte", nu are susţinere în realitatea concretă. Aceasta întrucât finanţarea unui proiect nu înlătură posibilitatea de finanţare a altui proiect, întrucât nu există o competiţie între proiecte, pentru că acestea nu sunt evaluate toate în acelaşi timp şi nu sunt finanţate pe principiul selecţiei celor mai bune proiecte depuse de solicitanţi într-un timp dat. Dimpotrivă, aşa cum s-a menţionat expres la pct. A din Decizia nr. 89769 din 14 decembrie 2012, evaluarea proiectelor se realizează în ordinea depunerii, iar finanţarea este acordată în baza principiului "primul venit primul servit" care îndeplineşte criteriile de evaluare, selecţie şi contractare, finanţarea proiectelor fiind o activitate continuă, în sensul că, pe măsură ce sunt evaluate, proiectele declarate eligibile sunt şi finanţate.
În consecinţă, reţinând că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în prezenta cauză şi că nu sunt incidente nici prevederile Secţiunii a II-a „Reguli pentru cererea deschisă de proiecte" din Ghidul solicitantului aferent Domeniul de intervenţie 4.1., prima instanţă a constatat că, în mod nelegal şi netemeinic pârâtul a decis excluderea reclamantei din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, cu consecinţa respingerii cererii de finanţare înregistrate la 20 august 2010, cod S.M.I.S., cu titlul „Structură de sprijinire a afacerilor Business P. Craiova”.
3. Calea de atac exercitată de pârâtul M.D.R.A.P.
Împotriva Sentinţei nr. 2244 din 4 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.D.R.A.P., susţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă, în mod greşit a motivat retroactivitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 prin raportare la data la care dl. T. a evaluat cele patru cereri de finanţare.
Această motivare nu are relevanţă în raport de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, invocate.
Retroactivitatea se judecă prin raportare la data încheierii contractului de finanţare şi nu are nicio importanţă activitatea anterioară a evaluatorului, elementele care atrăgeau excluderea de la finanţare fiind îndeplinite în cauză, iar excluderea de la finanţare a intervenit după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.
Chiar şi în situaţia în care nu am ţine seama de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile Procedurii operaţionale privind evitarea conflictului de interese - pct. 3 Cap. „Reguli procedurale”.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
La data de 20 august 2010 reclamanta SC I. SA a depus la A.D.R. Sud Vest Oltenia o cerere de finanţare cu titlul „Structura de sprijin a afacerilor Business P. Craiova”, cerere din 20 august 2010, cod S.M.I.S.
Prin scrisoarea de respingere a documentaţiei de contractare din 14 noiembrie 2012, M.D.R.T. în calitate de autoritate de management - P.O.R., a comunicat A.D.R. Sud Vest Oltenia decizia de excludere a reclamantei din proiectul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, decizie comunicată reclamantei cu adresa din 16 noiembrie 2012 (fila 17-20 dos.fond).
În motivarea deciziei de respingere s-a reţinut că dl. T.C.n a prestat servicii de evaluare a proiectelor tehnice pentru o serie de cereri de finanţare aferente D.M.I. 4.1. - Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local. În urma acordului-cadru din 2010 şi a contractului subsecvent din 20 mai 2010, dl. T. a evaluat unele dintre proiectele depuse la O.I. din cadrul A.D.R. Sud Vest - D.M.I. 4.1. (proiectele S.M.I.S.
Totodată, T.C. a exercitat începând cu data de 23 aprilie 2009, atribuţii de administrator al SC I. SA, societate ce a formulat cererea de finanţare analizată în prezenta cauză.
Astfel, s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora „nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: „a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare”, ceea ce atrage aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv excluderea solicitantului din procedura de selecţie.
Împotriva deciziei de evaluare şi respingere a cererii de finanţare, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 89769 din 14 decembrie 2012.
Susţinerea recurentei în sensul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate retroactiv, în raport de data la care dl. T.C. a evaluat cele patru cereri de finanţare, nu poate fi reţinută.
Autoritatea pârâtă a reţinut încălcarea interdicţiei prevăzute de dispoziţiile art. 11 lit. a) şi c) din O.U.G. nr. 66/2011, încălcare ce atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv excluderea solicitantului din procedura de selecţie.
Înalta Curte constată că aprecierea instanţei de fond în sensul că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în cauză întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, este legală şi temeinică.
Cele patru proiecte la care face trimitere autoritatea pârâtă au fost evaluate de T.C. în perioada septembrie - decembrie 2010, deci anterior datei de 30 iunie 2011, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 66/2011. Această împrejurare nu este contestată de recurenta-pârâtă care, deşi în motivarea căii de atac exercitată, susţine că „retroactivitatea se judecă prin raportare la data încheierii contractului de finanţare şi nu are nicio relevanţă sub acest aspect activitatea anterioară a evaluatorului”, în final concluzionează că aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 nu ridică problema retroactivităţii acestor dispoziţii.
Or, în cauză nu a fost încheiat un contract de finanţare tocmai având în vedere decizia de excludere a reclamantei din proiectul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării, cererea înregistrată de reclamantă din 20 august 2010 (cod S.M.I.S.) fiind respinsă.
Interpretarea dată de recurentă dispoziţiilor art. 63 din O.U.G. nr. 66/2011 este eronată şi de natură a schimba voinţa legiuitorului, întrucât regula prevăzută de acest articol („prevederile secţiunii a II-a Cap.2 se vor aplica contractelor, acordurilor, deciziilor, ordinelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”), reprezintă o aplicare a principiului neretroactivităţii legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 din Noul C. civ.
În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor procedurii operaţionale privind evitarea conflictului de interese, care la pct. 3 din Capitolul „Reguli procedurale” prevede ca atunci când constată existenţa unui conflict de interese, angajatul respectiv are obligaţia de a notifica imediat acest lucru superiorului ierarhic, completând o notificare privind existenţa unui posibil conflict de interese, recurentul arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe acest aspect. Subliniază că notificarea prezentată în Anexă - Procedura operaţională nu este una şi aceeaşi cu declaraţie de imparţialitate şi confidenţialitate la care se face referire în sentinţa atacată.
Înalta Curte reţine că dl. T.C. era obligat să respecte dispoziţiile legale ce reglementau conflictul de interese prin întocmirea unei declaraţii de imparţialitate şi confidenţialitate.
Dispoziţiile pct. 3 - Procedura operaţională privind evitarea conflictului de interese invocate de pârâtul-recurent în cererea de recurs fac referire la personalul implicat în gestionarea şi implementarea P.O.R., personal angajat în M.D.R.T. sau A.D.R. şi nu la experţii independenţi.
Acest aspect a fost clarificat de judecătorul fondului care a subliniat că experţii/asesorii independenţi sunt obligaţi să completeze o Declaraţie de imparţialitate şi confidenţialitate (prevăzută de Anexă) spre deosebire de personalul implicat în gestionarea şi implementarea P.O.R. care completează o Declaraţie generală privind conflictul de interese.
Reţinând că în cauză au fost întocmite astfel de declaraţii cu privire la proiectele ce au fost evaluate de T.C. şi având în vedere cuprinsul adresei din 14 decembrie 2012 în care se arată că prestaţia sa de evaluator în cadrul D.N.I. nu a oferit A.D.R. Sud Vest Oltenia indicii sau motive care să pună la îndoială corectitudinea şi obiectivitatea acestuia, rezultă că respectivul evaluator nu a avut motive să completeze notificări în legătură cu schimbarea împrejurărilor sau să se recuze, întrucât nu au intervenit situaţii de natura celor menţionate la pct. 1 din declaraţie, privitor la respectivele cereri de finanţare.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că în cauză, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 şi nu sunt incidente nici dispoziţiile Procedurii operaţionale privind evitarea conflictului de interese (pct. 3), astfel că în mod nelegal şi netemeinic pârâtul a decis excluderea reclamantei din procesul de evaluare şi selecţie pentru acordarea finanţării prin respingerea cererii de finanţare înregistrată la 20 august 2010, cod S.M.I.S.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 şi următoarele C. proc. civ., va fi obligat recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.D.R.A.P. împotriva sentinţei nr. 2244 din 4 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât M.D.R.A.P. la plata sumei de 3.500 lei către intimata-reclamantă SC I. SA Craiova, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 174/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 43/2014. Contencios → |
---|