ICCJ. Decizia nr. 3502/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3502/2014
Dosar nr. 5258/83/2012
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond. Cadrul procesual
Prin Sentinţa nr. 69 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna S., prin primar, în contradictoriu cu pârâţii Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., prin Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care solicita anularea Deciziei nr. 2588 din 07 martie 2012, emisă de cea din urmă pârâtă, prin care s-a dispus retrocedarea în natură, în favoarea Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice S., partea din imobilul, construcţie şi teren, situat în corn. S., înscris în CF nr. 2692 a loc. S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu-Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de situaţie cu propunerea de dezmembrare, Scara 1:1000, anexat deciziei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 24 ianuarie 2006, prin cererea înregistrată cu nr. 686877/G din 24 ianuarie 2006, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. prin Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a înaintat Comisiei speciale de retrocedare solicitarea referitoare la restituirea imobilului situat în comuna S., judeţul Satu Mare, înscris în C.F. nr. 379 a localităţii S., nr. top. 335.
Ulterior, prin adresa comunicată de către Parohia Greco-Catolică S. la data de 17 iunie 2010 şi înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 1010/C din 17 iunie 2010, a fost precizată cererea de retrocedare anterior menţionată, în sensul că obiectul dosarului în cauză îl formează imobilele cu nr. top. 59/2, 60/8 înscrise în C.F. nr. 2692 a localităţii S. Apoi, prin adresa nr. 14 din 12 ianuarie 2012, Parohia Greco-Catolică S. se adresează ANRP cu precizarea că cererea formulată anterior se referă la imobilul casă, curte în intravilan cu suprafaţa de 1242 mp, identificate sub numerele topografice 59/2, 60/8, iar suprafeţele ce se pot restitui în natură sunt din topograficul 59/2 în suprafaţă de 862 mp. Diferenţa de 419 mp din topo 59/2 şi 129 mp din topo 60/8 reprezintă o suprafaţă de 548 mp, suprafaţă ce nu se poate restitui deoarece este intrarea principală a şcolii generale din localitate.
Acelaşi lucru a fost precizat şi prin adresa cu nr. 3 din 17 august 2010 emisă de către Parohia Greco-Catolică S. şi înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 1319 din 18 august 2010.
Prin Decizia nr. 2588 din 07 martie 2012 dată de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România s-a dispus retrocedarea în natură în favoarea Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice S. cu obligaţia de a plăti fostului deţinător contravaloarea adăugirilor efectuate ulterior momentului preluării abuzive partea din imobilul, construcţie şi teren, situat în corn. S., înscris în CF nr. 2692 a loc. S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu-Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de situaţie cu propunerea de dezmembrare, Scara 1:1000, anexat, apreciindu-se faptul că cererea de retrocedare se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul care formează obiectul prezentului litigiu, compus din construcţie şi teren se afla în administrarea Consiliului local al comunei S., jud. Satu Mare, având destinaţia de cămin cultural.
În fundamentarea deciziei sus-menţionate şi contestate de către reclamant, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere o serie de acte doveditoare, dintre care, în principal:
a) copia certificată a cărţii funciare nr. 2692 a localităţii S., judeţul Satu Mare, nr. top. 59/2, 60/8;
d) adresele nr. 3 din 17 august 2010 şi nr. 14 din 12 ianuarie 2012 emise de către Parohia Greco-Catolică S.;
e) adresa Parohiei Greco-Catolice S. emisă la data de 17 iunie 2010;
f) adresa nr. 1900 din 22 iulie 2010, emisă de către Primăria comunei S., judeţul Satu Mare, privind situaţia juridică a imobilului solicitat;
g) planul de situaţie cu propunerea de dezmembrare, întocmit de către dl. Inginer M.V. având autorizaţia nr. 1252/2010.
Un prim aspect învederat de reclamantă îl reprezintă faptul că, cultul greco-catolic nu este constituit în comuna S., unde nu există parohie greco-catolică, nici preot şi nu se fac slujbe religioase greco-catolice. Mai arată reclamanta că, această parohie nu este luată în evidenţele reclamantei, deci nu există pe raza comunei, urmaşii de drept ai Bisericii greco-catolice fiind Biserica ortodoxă cu credincioşii ei, urmaşi şi moştenitori ai acelor credincioşi greco-catolici de dinainte de anul 1948.
Prima instanţă a reţinut că susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate. Prin adresa cu nr. 44 din 14 ianuarie 2011, emisă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, se stipulează faptul că Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. figurează în schema de "Funcţiuni şi Personal" în vigoare a Episcopiei Greco-Catolice Oradea, în volumul I, pagina 155 poziţia nr. I.
De asemenea, din adresa nr. 626 din 02 septembrie 2009, emisă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, reiese faptul că domnul E.S. este numit începând cu data de 1 septembrie 2009 administrator parohial în cadrul Parohiei S.
Mai mult Parohia Română Unita cu Roma, Greco-Catolică S. este înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu nr. 26903940 atribuit în data de 10 mai 2010, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosar.
Toate aceste aspecte dovedesc faptul că susţinerile reclamantei în sensul că Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. n-ar fi îndreptăţită la retrocedarea construcţiei şi terenului menţionate în decizia atacată, sunt neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că din actele de la dosar rezultă că, imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Bisericii Greco-Catolice Române din S. la momentul deposedării abuzive. Aceasta reiese din CF nr. 2692 a localităţii S., nr. top. 59/2, 60/8, aflat la dosar, în care, prin încheierea nr. 457/721/1939 din 6 februarie 1939 s-a dispus înscrierea menţiunii că, în baza actului de partaj încheiat la 8 ianuarie 1939 şi a schiţei anexate, asupra imobilelor sus-menţionate se intabulează dreptul de proprietate în favoarea Bisericii Greco-Catolice Române din S..
Totodată, din acelaşi CF rezultă că, imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv în temeiul Decretului nr. 176/1948.
Ca atare, decizia prin care imobilul înscris în CF nr. 2692 a fost retrocedat Bisericii Greco-Catolice Române din S., este legală şi temeinică în condiţiile în care, înainte de preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român, s-a aflat în proprietatea acesteia.
Ulterior momentului preluării abuzive de către statul român a fost edificată o construcţie (anexă) având suprafaţa de 105 mp astfel cum reiese din planul de situaţie întocmit de către Expert, Inginer M.V., astfel că, în accepţiunea reclamantei, retrocedarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, "adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat." În cuprinsul aceluiaşi articol, se face precizarea că, "sunt imobile în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor".
Din planul de situaţie cu propunerea de dezmembrare aflat la dosarul cauzei, reiese că, doar o parte din anexă se regăseşte în lotul 1 de pe nr. top 59/2, cu privire la care, prin Decizia nr. 2588 din 07 martie 2012 atacată, s-a dispus retrocedarea, suprafaţa acesteia nedepăşind 50% din aria desfăşurată actuală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, motiv pentru care, se apreciază că nici această susţinere nu este întemeiată.
2. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă, solicitând în principal admiterea recursului şi casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea suplimentării probatoriului cu administrarea probei cu expertiza tehnică, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiuni astfel cum a fost formulată, a susţinut că instanţa de fond, respingând acţiunea sa, în mod nelegal a apreciat ca fiind utilă cauzei doar schiţa de lotizare efectuată unilateral de către intimata pârâtă.
În opinia recurentei în cauză era necesară efectuarea unei expertize judiciare, în prezenţa ambelor părţi, prin care, în temeiul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 să se stabilească dacă construcţiile noi, adăugirile, depăşesc sau nu 50% din aria desfăşurată actuală.
A mai susţinut recurenta că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede ca modalitate de partajare în 2 loturi a clădirilor aşa cum s-a dispus prin decizia de retrocedare atacată, întrucât art. 1 alin. (4) se referă doar la restituirea în natură a porţiunii de teren rămase libere, pentru cea ocupata de clădiri noi, măsurile reparatorii fiind stabilite în echivalent. Prin decizia atacată s-a atribuit suprafaţa de 826 mp teren liber, teren ocupat în parte de construcţia veche dar şi parte din construcţia nouă, notată pe schiţa inginerului M.V. cu C2, restul de clădiri noi, nefiind măsurate, motiv pentru care C2 de pe această schiţă nu depăşeşte 50% din aria desfăşurată.
O altă critică formulată de recurentă a vizat retrocedarea proprietăţii Parohiei Române Unite cu Roma greco-catolică S., în temeiul cererii depuse pentru aceasta la 24 ianuarie 2006, de către Episcopia Oradea. A indicat recurenta că în ianuarie 2006, Parohia greco-catolică S. nu exista ca instituţie cu capacitate de folosinţă, chiar dacă se atesta cultul greco-catolic, pentru că parohia reprezintă comunitatea credincioşilor de o anumită religie aşezată pe un anumit teritoriu, sub conducerea organelor locale ale puterii bisericeşti, în frunte cu preotul paroh. În esenţă, aceasta presupune un sediu parohial şi organe de conducere ori, în ianuarie 2006, această instituţie nu exista, conform actului de la fila 25 din dosar, aceasta s-a înregistrat în 10 mai 2010.
Adresa nr. 44 din 14 ianuarie 2011 avută în vedere în motivarea instanţei precizează că figurează în schema de "funcţiuni şi personal" în vol. I pag 155 poziţia nr. 1, dar nu specifică de la ce dată, pentru că existenţa cultului nu se identifică cu existenţa parohiei şi a organelor de conducere în frunte cu preotul paroh.
În fine, a mai arătat recurenta că în opinia sa decizia de retrocedare atacată, nr. 2588 din 07 martie 2011, este nelegală deoarece în O.U.G. nr. 94/2000, în dispoziţiile art. 1, alin. (3), nu se prevede posibilitatea creării de loturi în natură a construcţiilor vechi şi noi, aşa cum s-a soluţionat cererea prin această Decizie nr. 2588 din 07 martie 2011, ci arată că se preiau cu plată adăugirile aduse construcţiilor, numai dacă acestea nu depăşesc cu 50% aria desfăşurată actuală. Dacă construcţia retrocedată ar fi fost apreciată ca un întreg şi s-ar fi administrat proba solicitată în instanţă pentru a dovedi acest lucru, în această ipoteză, şi soluţia instanţei ar fi putut fi alta. Astfel, recurenta a considerat că instanţa de fond în mod nelegal i-a îngrădit dreptul la apărare şi practic nu a cercetat fondul cauzei.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurenta-reclamantă, faţă de apărările intimatelor dar şi raportat la cadrul normativ aplicabil ca şi sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este fondat recursul de faţă, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., cu referire la art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., potrivit cu care, în cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Incidenţa acestui motiv de casare este apreciată de instanţa de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat şi la probatoriile administrate, cu precădere la cele solicitate a fi administrate dar neîncuviinţate.
Actele dosarului ca şi expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, atestă că recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 2588 din 7 martie 2012 a Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Românie prin care s-a decis retrocedarea în natură, intimatei Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., partea din imobilul, construcţie şi teren, situat în comuna S., jud. Satu Mare, înscris în carte funciară nr. 2692 a localităţii S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de situaţie, cu propunerea de dezmembrare.
La termenul de judecată din data de 2 aprilie 2013 recurenta-reclamantă, prin reprezentant, a solicitat efectuarea unei expertize în construcţii pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite prevederile O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că la dosar au fost depuse schiţe ale imobilului, apreciate ca fiind controversate. Cu aceeaşi ocazie, recurenta-reclamantă a susţinut că, potrivit planului de situaţie, corpul de clădire C2 reprezintă anexa clădirii vechi, anexă care a fost repartizată pe două numere topo, deşi este un singur corp de clădire. A mai precizat reclamanta că respectiva construcţie face corp comun cu clădirea veche, indicând totodată că există divergenţe şi în ceea ce priveşte suprafaţa clădirii.
În ciuda faptului că intimata-pârâtă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., prin reprezentant, a arătat că nu se opune la efectuarea unei expertize în cauză, instanţa de fond a respins proba solicitată, apreciată ca nefiind utilă cauzei, pe considerentul că "din înscrisurile depuse la dosar nu reiese în mod evident că anexa ar depăşi 50% din suprafaţa clădirii vechi".
Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia primei instanţe şi în acest sens apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante, privitoare la necesitatea administrării în cauză a probei cu expertiza tehnică, date fiind divergenţele existente între părţi atât în ceea ce priveşte suprafaţa clădirii în litigiu cât şi cu referire la suprafaţa construcţiilor noi, a adăugirilor.
Faţă de poziţia părţilor, sus-arătată, raportat la conţinutul documentelor dar şi al schiţelor depuse la dosar şi, mai cu seamă, în considerarea rezervei şi echivocului arătat chiar de instanţă adoptarea soluţiei de respingere a probei cu expertiza, ca nefiind utilă, Înalta Curte apreciază în sensul utilităţii şi pertinenţei unei astfel de probe, care neputând fi administrată în recurs, urmează a fi dispusă şi pusă în discuţia părţilor, cu ocazia rejudecării cauzei.
O atare completare a probatoriului satisface de altfel şi exigenţa prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cu care "judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orie greşeală privind aflarea adevărului în cauză", în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Concluzionând aşadar în sensul necesităţii completării probatoriului, în sensul arătat, pentru deplina clarificare a aspectelor aflate în dispută, pe temeiul de drept sus-indicat, Înalta Curte va admite recursul de faţă şi casând hotărârea atacată va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de rejudecare urmează a analiza şi toate celelalte argumente şi apărări ale părţilor, înfăţişate în etapa recursului, dispunând desigur, după caz, orice alte probe suplimentare apreciate ca fiind utile şi necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, acţionând în cadrul impus de prevederile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. şi în vederea asigurării exigenţelor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Comuna S., prin primar, împotriva Sentinţei civile nr. 69 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3477/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3508/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
