ICCJ. Decizia nr. 3507/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3507/2014
Dosar nr. 5306/2/2011
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 6941 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Producătorilor de Vin şi Produse Vitivinicole D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Comitetul pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Alimentare şi Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 94 din 15 aprilie 2011 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Comitet pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Alimentare, de aprobare a cererii de recunoaştere a Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâţi, reţinând următoarele:
Prin cererea sa, reclamanta a solicitat anularea unei decizii a pârâtului Comitetul pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Alimentare din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (nr. 94/2011), prin care a fost aprobată cererea de recunoaştere Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă ca organizaţie interprofesională pentru filiera „struguri, vin, produse pe baza de vin”.
Cu privire la interesul presupus a fi vătămat prin această decizie, reclamanta a invocat faptul că s-ar fi scos din patrimoniul naţional o suprafaţă de viţă de vie de 110.000 ha, care astfel ar fi eliminată din circuitul economic şi ar duce la diminuarea potenţialului de producţie şi la pierderea subvenţiilor primite de la Uniunea Europeană.
S-a referit practic la suprafaţa cultivată cu viţă de vie cu soiuri hibride, deoarece nu a contestat că pârâta Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă ar îndeplini criteriile de reprezentativitate cu referire la suprafeţele cultivate cu soiuri de viţă de vie nobile.
Reclamanta nu a făcut dovada că membrii săi pe care îi reprezintă asociaţia, care are drept prim scop exprimarea şi reprezentarea intereselor comune ale membrilor asociaţiei (art. 5 din statut), deţin suprafeţe cultivate cu soiuri hibride pentru a putea fi ipotetic afectaţi de decizia contestată, printr-o eventuală pierdere a subvenţiilor primite de la Uniunea Europeană pentru suprafeţe cultivate cu soiuri hibride.
Astfel de suprafeţe sunt deţinute, de regulă, de către producători persoane fizice, ori din statutul depus de reclamantă, nu rezultă că din asociaţie ar face parte şi astfel de persoane pe care aceasta le-ar putea reprezenta.
În atare situaţie, reclamanta nu poate fi vătămată într-un drept sau într-un interes legitim.
De asemenea, în mod nejustificat, reclamanta leagă procedura de recunoaştere a Organizaţiei Naţionale Interprofesională Vitivinicolă de raportările pe care le face România la Uniunea Europeană.
Mai mult, nu s-a depus nicio dovadă în legătură cu subvenţiile care au fost acordate până în prezent acestui sector de activitate pentru a se putea aprecia dacă subvenţiile au fost acordate în trecut şi pot fi acordate şi în viitor pentru suprafeţe cultivate cu soiuri de viţă de vie hibride, pentru ca decizia contestată să aibă vreun efect în sensul invocat de reclamantă.
Chiar şi raportat la susţinerile reclamantei din cuprinsul notelor scrise, aceasta nu justifică un interes legitim în cauză, deoarece existenţa unor competenţe ale pârâtei Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă de a emite norme de comercializare pe care asociaţia reclamantă ar trebui să le respecte, nu dovedeşte că decizia atacată poate produce în sine un prejudiciu sau îi încalcă reclamantei un drept al său ori îi poate afecta un interes legitim.
Şi raportat la definiţiile interesului legitim privat şi public, tot nu se poate reţine că reclamanta poate fi vătămată prin actul atacat, deoarece aceasta nu a făcut referire la afectarea unui „drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”.
Pentru ca reclamanta să invoce încălcarea unui interes legitim public, ar trebui să poată reprezenta persoane care ar fi direct vătămate de actul contestat, ceea ce nu se poate reţine în cauză, prin raportare la cele invocate de reclamantă în susţinerea cererii sale şi în combaterea excepţiei.
Revenind la posibilitatea ca pârâta Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă să emită ulterior norme de comercializare, pe care reclamanta ori membrii acesteia să fie obligaţi să le respecte, se reţine că acele norme pot fi atacate în măsura în care vor fi nelegale şi îi vor încălca reclamantei fie un drept al său, fie un interes legitim, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, reclamanta nu a invocat încălcarea niciunui drept actual sau prevăzut de lege şi nici afectarea unui interes legitim existent la momentul formulării acţiunii ori care să fie previzibil.
Interesul trebuie să fie personal, direct, născut şi actual, ori faţă de cele invocate mai sus, se constată că interesul reclamantei în ceea ce priveşte anularea deciziei contestate, nu este personal şi direct.
De asemenea, interesul trebuie să fie născut şi actual, ori anularea deciziei contestate nici nu o vătămă şi nici nu îi poate aduce vreun beneficiu reclamantei.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 6941 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Asociaţia Producătorilor de Vin şi Produse Vitivinicole D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta consideră că justifică un interes în promovarea acţiunii deduse judecăţii, învederând, în esenţă, următoarele argumente:
Asociaţia Producătorilor de Vin şi Produse Vitivinicole D. are dreptul de a primi o parte din subvenţiile acordate României de către Uniunea Europeană pentru sectorul vitivinicol, sprijinul financiar obţinut de România pentru acest sector referindu-se la întreaga suprafaţă viticolă pentru vinificaţie a României, care în prezent, conform raportărilor oficiale ale intimatului-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, indică o suprafaţă de circa 180.000 de hectare.
Decizia nr. 94 din 15 aprilie 2011 a fost adoptată prin raportarea eronată la o suprafaţă de 85.000 de hectare cultivate cu viţă nobilă, în loc de suprafaţa menţionată de 179.200 ha cultivată cu vii pe rod destinate vinificării, care se regăseşte în cifrele oficiale.
Urmare a acestui aspect, România riscă, în viitorul apropiat, să piardă pe de o parte, subvenţiile primite de la Uniunea Europeană pentru sectorul vitivinicol, iar pe de altă parte, să îşi diminueze drastic potenţialul de producţie, cu consecinţe nefaste în viitoarea politică agricolă comună, dar şi în sectorul de resurse umane.
Pe de altă parte, prin decizia contestată s-au asigurat premisele legale pentru ca intimata-pârâtă Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă să beneficieze de toate prevederile legislaţiei comunitare şi interne şi prin urmare, toate atribuţiile legale conferite unei Organizaţii Interprofesionale pentru Produsele Alimentare, cum este cazul intimatei-pârâte, au un impact direct atât asupra activităţii membrilor unei astfel de organizaţii, cât şi asupra activităţii nemembrilor, în speţă, Asociaţia Producătorilor de Vin şi Produse Vitivinicole D.
3. Apărările formulate de intimaţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentintei atacate ca fiind legală şi temeinică, învederând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.
Intimata-pârâtă Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că reclamanta nu este persoană vătămată într-un drept al său şi nici într-un interes legitim, prin emiterea actului administrativ contestat.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ este condiţionată de justificarea vătămării unui drept ori a unui interes legitim, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2004.
Noţiunea de interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ nu se confundă cu noţiunea de interes în sensul de condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în dreptul procesual civil. Stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ.
Raportat la dispoziţiile legale menţionate, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu justifică un interes legitim în promovarea prezentei acţiuni, având ca obiect anularea deciziei nr. 94 din 15 aprilie 2011 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Comitet Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Alimentare, prin care a fost aprobată cererea de recunoaştere a Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole.
Aspectele invocate de către reclamantă, constând în adoptarea deciziei contestate prin raportarea eronată la suprafaţa de 85.000 hectare cultivată cu viţă nobilă, cu consecinţa scoaterii din patrimoniul naţional a suprafeţei de cca. 100.000 ha de viţă de vie şi a pierderii subvenţiilor primite de la Uniunea Europeană pentru sectorul vitivinicol, nu pot fi circumscrise interesului legitim în sensul Legii contenciosului administrativ.
Reclamanta nu a probat faptul că membrii pe care îi reprezintă deţin suprafeţe cultivate cu soiuri hibride, astfel încât să fie ipotetic vătămaţi prin pierderea subvenţiilor primite de la Uniunea Europeană, sau că obligaţia de respectare de către membrii asociaţiei a normelor de comercializare emise de către pârâta Organizaţia Naţională Interprofesionale Vitivinicole, ar conduce la încălcarea drepturilor reclamantei sau la afectarea interesului său legitim. În măsura în care aceste norme ar fi nelegale, există posibilitatea atacării în instanţă, astfel că, reclamanta nu justifică un interes legitim privat în sensul art. 2 alin. (1) lit. p) din lege.
De asemenea, împrejurarea că atribuţiile legale conferite pârâtei Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole au un impact direct atât asupra activităţii membrilor acestei organizaţii, cât şi asupra activităţii celor care nu sunt membri, cum este cazul reclamantei, nu este de natură a produce reclamantei o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim, în condiţiile în care nu s-a arătat care ar fi dreptul căruia i se aduce atingere prin decizia contestată şi nici nu s-a făcut referire la realizarea unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, în sensul legii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta Asociaţia Producătorilor de Vin şi Produse Vitivinicole D., ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia Producătorilor de Vin şi Produse Vitivinicole D. împotriva sentinţei civile nr. 6941 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3506/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3516/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
