ICCJ. Decizia nr. 3504/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3504/2014
Dosar nr. 4146/40/2011
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 142 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. II lit. A), B), C), D) şi E) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrul finanţelor publice, excepţie invocată de reclamantul D.G.T. în Dosarul nr. 4146/40/2011 al Tribunalului Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani şi Consiliul Judeţean Botoşani; în consecinţă, instanţa de judecată a constatat nelegalitatea prevederilor normative în discuţie. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că excepţia de nelegalitate este întemeiată deoarece prevederile normative contestate contravin dispoziţiilor legale pentru a căror aplicare şi executare au fost emise, respectiv prevederile art. l din Legea nr. 285/2010, pe care le completează.
Î mpotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, arătând, în esenţă, că în mod greşit a reţinut prima instanţă că prevederile normative contestate sunt nelegale, întrucât acestea nu fac decât să stabilească în concret, prin aplicarea normelor de principiu prevăzute de lege, modalitatea de încadrare şi reîncadrare a personalului plătit din fondurile publice, precum şi formula concretă de calcul a salariilor şi indemnizaţiilor aferente.
I. Recursul Ministerului Finanţelor Publice a fost formulat peste termenul legal de 5 zile de la comunicare, urmând a fi respins ca tardiv.
Astfel, conform art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluţia instanţei de contencios administrativ asupra excepţiei de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa atacată a fost comunicată pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la data de 3 iunie 2013 şi că acesta a declarat recurs la data de 17 iunie 2013, conform menţiunii efectuate pe cererea de recurs cu ocazia înregistrării la Serviciul Registratură al primei instanţe, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi că recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că ar fi fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispoziţiilor legale sancţionatorii mai sus invocate şi să decidă în sensul respingerii recursului, ca tardiv formulat.
II. Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate a fost greşit admisă, prevederile art. II lit. A), B), C), D) şi E) din ordinul contestat nefiind contrare dispoziţiilor Legii nr. 285/2010.
Astfel, în cauză, excepţia de nelegalitate a fost invocată în raport cu menţiunea cuprinsă în ordinul comun referitoare la diminuarea veniturilor salariale cu un procent de 25% raportat la venitul brut pe luna iunie 2010, atât reclamantul cât şi instanţa de fond susţinând că această prevedere modifică dispoziţiile legii pentru care au fost emise normele metodologice, fiind nelegală.
Or, potrivit art. l din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%, în situaţia în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut, acordându-se suma de 600 RON. Prin art. 16 din acelaşi act normativ s-a dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, aşadar în intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul şi celelalte drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.
De asemenea, prin art. l din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parţiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010. Conform art. 4 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Acelaşi act normativ prevede la art. 14 că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi băneşti în baza O.G. nr. 92/2003 şi O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010, care nu se majorează cu procentul de 15%.
În executarea Legii nr. 285/2010 au fost emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun ale cărui dispoziţii sunt contestate în cauză, norme care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice cât şi formula concretă de calcul a drepturilor salariale pentru anul 2011. Conţinutul acestor norme este conform prevederilor legii, instanţa de fond reţinând în mod eronat că dispoziţiile art. II privind „Stabilirea salariilor brute în anul 2011", lit. A), B), C), D) şi E) contravin actului normativ în aplicarea căruia au fost emise.
Astfel, aşa cum s-a prevăzut în Legea nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de Legea cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. A) alin. (1) şi (2)].
De asemenea, normele prevăd că la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. B) alin. (1)].
Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd, la lit. C), situaţia calculării salariului de bază şi a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe ţară stabilit potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010 la suma de 600 RON, la lit. D) situaţia personalului care desfăşoară activităţi noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. E) stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeaşi lege.
Or, aşa cum s-a prevăzut la art. l alin. (1) din Legea nr. 285/2010, majorarea cu 15%, aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2011, s-a făcut în raport cu cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţii de bază/indemnizaţiilor de încadrare aferente lunii octombrie 2010, această regulă regăsindu-se şi în dispoziţiile pct. II lit. A), B), C), D) şi E) din Normele metodologice.
Deci, majorarea cu 15% a fost reglementată şi realizată în raport cu cuantumul din luna octombrie 2010, care rezultase în urma reducerii cu 25% a drepturilor salariale, în baza Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie 2010.
Este real faptul că normele metodologice aprobate prin ordinul comun conţin exemple de calcul în care se porneşte de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, aceasta, însă, tocmai pentru a se evidenţia că majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenţilor actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului şi ar constitui şi baza de calcul pentru alocaţiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.
Î nalta Curte constată, aşadar, că prevederile contestate sunt legale şi conforme dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, în aplicarea şi executarea cărora au fost emise. .
Faţă de cele arătate, constatându-se că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul formulat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi va modifica sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, împotriva sentinţei nr. 142 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. II lit. A), B), C), D) şi E) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3498/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3505/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
