ICCJ. Decizia nr. 3543/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3543/2014
Dosar nr. 12168/2/2010
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 13 decembrie 2010, S.N.T.F.C.F.M. SA a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând anularea Deciziei de impunere nr. D1, a Dispoziţiei de măsuri nr. M1 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. R1, acte emise la 25 aprilie 2008, precum şi a deciziei nr. D2 din 15 iunie 2010, privind soluţionarea contestaţiei.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin actele administrative contestate s-a reţinut obligaţia de plată a sumei de 41.409.497 RON reprezentând 14.540.761 RON TVA şi 26.868.736 RON accesorii aferente, constatându-se în mod eronat că taxa de utilizare a vagoanelor, obţinută de societăţile feroviare proprietare nerezidente, reprezintă contravaloarea unor prestări de servicii, similare închirierii bunurilor mobile şi nu a unui serviciu de transport internaţional.
Prin aceeaşi Decizie nr. D2 din 15 iunie 2010, a mai arătat reclamanta, s-a desfiinţat decizia de impunere pentru suma totală de 53.838.655 RON, reprezentând 7.505.524 RON TVA, accesoriile aferente taxei, 5.099.519 RON impozit pe profit cu accesoriile aferente şi 571.789 RON impozit pe veniturile nerezidenţilor, fără însă a fi indicate în mod expres punctele anulate, respectiv desfiinţate din actele administrative emise la 25 aprilie 2008.
Sub acest aspect, reclamanta a precizat că în propria sa cale administrativă de atac i s-a creat o situaţie mai grea, dispunându-se în mod abuziv refacerea inspecţiei fiscale pentru suma cu privire la care prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a dispus desfiinţarea.
De asemenea, reclamanta a învederat, referitor la suma de 60.591 RON TVA pentru care a fost admisă contestaţia, că nu se precizează şi ce se va întâmpla cu actele administrative în care este evidenţiată această sumă. S-a criticat şi omisiunea deciziei de soluţionare a contestaţiei de a se pronunţa asupra legalităţii Dispoziţiei nr. M1 din 25 aprilie 2008 prin care s-a hotărât înregistrarea în evidenţa contabilă a TVA aferentă veniturilor realizate de persoane juridice nerezidente, în sumă de 108.232.980.840 ROL (101.823.298 RON) pentru perioada 1 martie 2003 - 30 iunie 2004, prin emiterea facturilor fiscale prin autofacturare şi înscrierea informaţiilor din facturile fiscale în jurnalele de vânzări-cumpărări şi prelucrarea acestora în decontul de TVA atât ca TVA deductibilă cât şi ca TVA colectată.
Pe fondul litigiului, reclamanta a arătat că utilizarea vagoanelor de către întreprinderile feroviare ca mijloc de transport nu poate fi considerată închiriere şi nici punere la dispoziţie a echipamentului de transport, taxa de utilizare achitată fiind intrinsec legată de prestaţia principală realizată în temeiul contractului de transport şi neconstituind o operaţiune comercială distinctă care să justifice aplicarea, separat, a unei taxe pe valoarea adăugată.
Prin precizările depuse la 23 septembrie 2011, reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011 prin care D.G.A.M.C. a respins ca nemotivată contestaţia împotriva Dispoziţiei de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008.
Sub acest aspect, reclamanta a arătat că organul fiscal emitent nu era competent să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei dispoziţiei A.N.A.F., revenindu-i atribuţia de a soluţiona contestaţia depusă la 20 iunie 2008, în care se făceau referiri şi cu privire la Dispoziţia nr. M1 din 25 aprilie 2008.
Într-un prim ciclu procesual, prin Sentinţa civilă nr. 7.694 din 16 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată din oficiu a ordinelor emise de Ministerul Transporturilor cu privire la legalitatea mandatului directorului general al societăţii reclamante şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea acţiunii pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Prin Decizia nr. 2588 din 25 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de reclamantă şi de Ministerul Transporturilor - introdus în cauză la instanţa de fond pentru opozabilitate - şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţia de nelegalitate, dispunând trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecării acţiunii.
În fond după casare, reclamanta a precizat atât oral cu ocazia dezbaterilor pe fond, cât şi prin concluziile scrise, că nu contestă pct. 1 şi 3 din Decizia nr. D2 din 15 iunie 2010, privind admiterea contestaţiei pentru suma de 60.591 RON şi respectiv, desfiinţarea deciziei de impunere pentru suma de 53.838.655 RON, înţelegând să solicite anularea deciziei emise în soluţionarea contestaţiei doar cu privire la suma de 41.409.497 RON TVA şi accesorii, precum şi a Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 5.905 din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în perioada 1 ianuarie 2001 - 1 martie 2003, reclamanta a achitat unor persoane juridice nerezidente taxa de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pe perioada în care acestea se aflau pe căile ferate române, fără a calcula şi evidenţia taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Astfel, instanţa a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că taxa de utilizare a vagoanelor nu ar avea regimul juridic al unei chirii şi nici nu a demonstrat modul în care a fost achitată TVA, fie prin tariful inclus în baza de impozitare în vamă, fie colectată prin tarif orar de utilizare.
În consecinţă, judecătorul fondului a reţinut că pârâta a stabilit în mod justificat obligaţia achitării TVA, conform art. 8 alin. (4) din O.U.G. nr. 17/2000 şi respectiv, art. 7 alin. (1) lit. c) pct. 1 din Legea nr. 345/2002, acte normative aplicabile pentru perioada în discuţie.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.C.F.M. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs, reclamanta a învederat că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011 emisă de D.G.A.M.C., deşi a fost învestită şi cu soluţionarea acestui petit, astfel cum a şi reţinut în considerentele hotărârii.
De altfel, a arătat reclamanta, chiar în acţiunea iniţială a contestat Decizia nr. D2 din 15 iunie 2010 şi referitor la neanalizarea legalităţii Dispoziţiei de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008, însă nici pârâtul, prin decizia de soluţionare a contestaţiei emisă la 15 iunie 2010 şi nici instanţa de fond nu s-au pronunţat asupra măsurilor dispuse.
Referitor la respingerea cererii privind TVA şi accesoriile aferente taxei de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, reclamanta a menţionat că instanţa nu a analizat dacă societatea datorează sau nu taxa pe valoarea adăugată.
Obligaţia de plată impusă de organele fiscale, a învederat reclamanta, este excesivă şi abuzivă, întrucât taxa de utilizare a vagoanelor reprezintă, din punct de vedere fiscal, venituri realizate de nerezidenţi din activitatea de transport internaţional, fiind o operaţiune nesusceptibilă de TVA.
S-a precizat că societatea nu a plătit TVA aferentă taxei de utilizare, considerând că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită pe de o parte, prin tariful inclus în baza de impozitare în vamă, iar pe de altă parte, colectată prin tarif orar de utilizare.
Reclamanta a mai arătat că transportul este plătit de către client unui singur operator feroviar, care încasează tariful de transport şi în numele celorlalţi participanţi, alocând ulterior cota-parte în funcţie de distanţa parcursă pe teritoriul fiecărui operator naţional.
S-a mai menţionat că fiecare cale ferată realizează venituri din transport feroviar internaţional pe reţeaua naţională, folosind vagoanele căii ferate străine iniţiale, utilizarea vagoanelor fiind parte din contractul de transport, preţul de transport facturat clientului incluzând taxa de utilizare, pentru plata căreia se întocmesc deconturi şi nu facturi.
A.N.A.F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că soluţionarea contestaţiei împotriva Dispoziţiei de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008 a constituit atribuţia D.G.A.M.C., care a şi emis Decizia nr. D3 din 14 aprilie 2011.
Referitor la Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. D2 din 15 iunie 2010, pârâta a analizat fiecare creanţă bugetară stabilită în sarcina reclamantei, făcând referire şi la sume care după precizarea acţiunii, nu au mai fost contestate.
Cu privire la taxa de utilizare achitată de reclamantă în perioada 1 ianuarie 2001 - 1 martie 2003 unor întreprinderi feroviare nerezidente, pârâta a învederat că, prin natura sa, serviciul prestat de persoanele juridice impozabile din alte state, este similar prestărilor de servicii de închiriere a bunurilor mobile corporale, iar pentru sumele încasate pentru utilizarea vagoanelor de către societatea C.F.M., trebuia calculată, evidenţiată şi virată taxa pe valoarea adăugată.
Prin concluziile scrise, reclamanta a reiterat aspectul că utilizarea vagoanelor este parte din contractul de transport, iar preţul de transport facturat clientului cuprinde taxele de utilizare, inclusiv TVA.
S-a menţionat că, întrucât şi organele fiscale din Cehia au considerat că utilizarea vagoanelor reprezintă o operaţiune de închiriere, s-a declanşat un litigiu cu operatorul de transport feroviar de marfă C.D.C.V.O.S., pentru obligarea la plata TVA neachitată. Dosarul a fost soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 1631/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin respingerea acţiunii, instanţa interpretând în sensul că utilizarea reciprocă a vagoanelor în cadrul contractului internaţional de transport feroviar de marfă nu poate fi asimilată operaţiunii de închiriere.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Curtea constată că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere - minus petita - situaţie reglementată de art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, deşi prin precizările depuse la 23 septembrie 2011, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând şi anularea Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011, prin care s-a respins ca nemotivată contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008, prima instanţă nu analizează această cerere şi nu se pronunţă asupra ei.
Casarea cu trimitere se impune şi referitor la soluţia dată petitului din acţiune cu privire la TVA stabilită pentru taxa de utilizare a vagoanelor achitată de reclamantă unor întreprinderi feroviare nerezidente în intervalul 2001 - 2003.
Sub acest aspect, se constată că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată fără arătarea motivelor şi a probelor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care au un caracter imperativ.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, judecătorul este dator să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o.
În cauză, instanţa de fond s-a limitat să afirme că reclamanta nu a probat faptul că taxa de utilizare nu are natura unei chirii, fără însă să analizeze apărările societăţii sub acest aspect şi înscrisurile doveditoare, inclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie comercială.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul formulat şi, pentru corecta soluţionare a cauzei, va casa sentinţa şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.N.T.F.C.F.M. SA împotriva Sentinţei civile nr. 5905 din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3537/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3550/2014. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
