ICCJ. Decizia nr. 392/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 392/2014
Dosar nr. 2057/2/2013
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.A., M.M.I. şi Z.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia resurse umane şi documentare şi Şeful Secţiei resurse umane şi documentare – A.I.C., anularea actelor administrative ale pârâţilor emise sub nr. 11230/2012 şi obligarea acestora să introducă la Cabinetul Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea reclamanţilor înregistrată sub nr. 11230/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 28 din 8 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că adresa de încunoştintare a reclamanţilor asupra măsurilor luate în soluţionarea plângerii penale formulate de aceştia, în sensul trimiterii plângerii unităţii de parchet competente să o soluţioneze, nu constituie un act administrativ, supus Legii nr. 554/2004, ci un act de procedură supus dispoziţiilor C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
Prin sentinţa civilă nr. 2037 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanţii au formulat contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti fără a o ataca mai întâi cu recurs, încălcând dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: „hotărârile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate mai jos numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Împotriva acestei sentinţe contestatorii M.A., M.M.I. şi Z.A. au formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea contestaţiei în anulare şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare instanţei penale.
Recursul este nefondat.
Analizând recursul formulat, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatori este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., M.M.I. şi Z.A., reţinând că aceştia nu au uzitat de calea de atac a recursului, astfel cum impun dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
Din economia dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare de drept comun trebuie îndeplinite două condiţii şi anume: hotărârea atacată să fie irevocabilă şi motivele contestaţiei să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
După cum se observă din actele dosarului, sentinţa nr. 28 din 8 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă, a fost dată cu cale de atac, în dispozitivul acesteia facându-se menţiunea „Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare".
La momentul formulării contestaţiei în anulare, sentinţa arătată devenise irevocabilă, prin nerecurare, împlinindu-se termen de 15 zile de la comunicare, iar din această perspectivă prima condiţie de admisibilitate a fost îndeplinită.
În ceea ce priveşte însă a două condiţie, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut curtea de apel că nu este întrunită în speţă.
Astfel, cerinţa textului legal precitat [art. 317 alin. (1) C. proc. civ.] constă în aceea ca motivele contestaţiei în anulare obişnuite să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Aceasta înseamnă că dacă partea poate sau a putut să formuleze aceste critici prin exercitarea căii de atac a recursului şi nu a făcut-o, din culpa sa, nu poate formula calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare. Cu alte cuvinte, recurenţii nu au un drept de opţiune între calea de reformare a recursului şi calea de retractare a contestaţiei în anulare, cea de a doua având în mod evident caracter subsidiar.
Prin urmare, invocarea necompetenţei materiale a primei instanţe în judecarea pricinii nu poate fi formulată omisso medio, cu atât mai mult cu cât, reclamanţii nu au înţeles să ridice acest aspect în faţa instanţei de fond, potrivit art. 158 C. proc. civ.
În concluzie, dezlegarea dată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea contestaţiei în anulare, în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă, este rezultatul aplicării şi interpretării corecte a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi reţinut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenţi în susţinerea recursului şi nici dispoziţiile art. 3041 din acelaşi cod, care ar fi avut incidenţă doar în cazul reanalizării pe fond a cauzei.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A., M.M.I. şi Z.A., împotriva sentinţei civile nr. 2037 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3815/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3925/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
