ICCJ. Decizia nr. 4012/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4012/2014
Dosar nr. 1517/2/2012
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1517/2/2012, reclamanta C.C.O.A.G. - Sediu Permanent a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. şi A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea de inspecţie fiscală, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea parţială a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011, în ceea ce priveşte concluziile formulate la pct. 3 din decizie, respectiv modificarea acesteia în sensul stabilirii în sarcina reclamantei a unei obligaţii de plată în valoare de 1.521.549 lei reprezentând obligaţii fiscale accesorii aferente impozitului pe profit, în loc de 2.837.845 lei, sumă stabilită în mod incorect de organele fiscale.
În consecinţă, s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 27 decembrie 2010, exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.316.296 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele fiscale şi obligarea pârâtei A.N.A.F. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1531 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.C.O.A.G. - Sediu Permanent, s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011 şi a Deciziei de impunere 319 din 27 decembrie 2010, pentru suma de 1.316.206 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele fiscale, exonerarea reclamantei de plata acestei sume şi obligarea pârâtei A.N.A.F. la plata sumei de 35.510,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada 11 ianuarie 2010 - 30 noiembrie 2010, reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale având ca obiect verificarea legalităţii obligaţiilor fiscale stabilite de societate reprezentând impozit pe profit în perioada 03 ianuarie 2005-31 decembrie 2009 şi taxa pe valoarea adăugată în perioada 03 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2009.
În urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au emis Raportul de inspecţie fiscală din 27 decembrie 2010 şi Decizia de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010, contestate de reclamantă, cu privire la următoarele sume de plată: 2.866.561 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 3.500.084 lei T.V.A. respinsă la rambursare, 5.264.142 lei majorări de întârziere aferente T.V.A. şi 126.003 lei penalităţi de întârziere aferente T.V.A.
Prin Decizia nr. 332 din 23 august 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamantă, iar la pct. 3 al deciziei, contestat în prezenta cauză, s-a reţinut că organele de inspecţie fiscală au calculat în sarcina reclamantei accesorii în sumă totală de 2.866.561 lei aferentă impozitului pe profit suplimentar pentru perioada 04 mai 2005 - 30 noiembrie 2010, în temeiul art. 115 alin. (1), art. 1201 şi art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, necontestate de către pârâtă, rezultă că pentru anul 2005, conform declaraţiilor reclamanta datora un impozit anual în valoare de 632.437 lei, doar a plătit efectiv mai mult, respectiv, suma de 884.407 lei.
De asemenea, pentru anul 2006, reclamanta datora, conform declaraţiilor după deducerea creditului fiscal în valoare de 8.967 lei, un impozit pe profit în valoare de 610.665 lei şi a plătit efectiv mai mult, respectiv suma de 1.053.969 lei.
În ceea ce priveşte baza de calcul pentru obligaţiile fiscale accesorii, aceasta nu poate fi determinată fără a se lua în calcul plăţile efectuate de către reclamanta în contul impozitului pe profit, începând cu anul 2005, cum în mod greşit au reţinut organele de inspecţie fiscală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impozitul pe profit pentru care se datorează majorări şi penalităţi de întârziere pentru fiecare an în parte reprezintă diferenţa dintre suma impozitului pe profit datorat (stabilit de organele de inspecţie fiscală) şi suma tuturor plăţilor efectuate de contribuabil reprezentând plata în contul impozitului pe profit.
În raportul de expertiza contabilă întocmit în cauză se concluzionează că suma stabilită de organele de inspecţie fiscală, cu privire la obligaţia suplimentară de plată reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, prin raportare la declaraţiile depuse de reclamantă, este în valoare de 2.866.561 lei, iar diferenţa determinată de expert pornind de la plăţile efective ale reclamantei în contul impozitului pe profit, este în sumă de 1.251.415,92 lei, plăţile efectuate de societate fiind mai mari cu 1.615.145,08 lei.
Afirmaţiile pârâtelor făcute pe parcursul judecăţii, potrivit cărora sumele plătite de reclamantă suplimentar în contul impozitului pe profit au fost redistribuite pentru a stinge impozitele restante ale societăţii în momentul plăţii, nu au fost dovedite.
În concluzie, prima instanţă a constatat că obligaţiile fiscale accesorii aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 2.837.845 lei au fost calculate în mod greşit de către organele fiscale şi a apreciat că acţiunea promovată de reclamantă este întemeiată, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011 şi a Deciziei de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010, pentru suma de 1.316.296 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele fiscale.
3.Calea de atac exercitată în cauză,
Împotriva sentinţei civile nr. 1521 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.N.A.F., susţinând că este nelegală, pentru următoarele motive:
Prin hotărârea atacată, instanţa de fond, în mod greşit, a admis acţiunea, considerând că societatea nu datorează obligaţiile fiscale accesorii în cuantum de 1.316.296 lei.
Obligaţiile fiscale accesorii au fost calculate de către organele de inspecţie fiscală în Anexele 23, 25 şi 27 din Raportul de inspecţie fiscală, începând cu ziua imediat următoare termenului de plată şi până la data de 30 noiembrie 2010, pentru debitul suplimentar reprezentând impozit pe profit stabilit de organul de inspecţie fiscală.
Nu s-a demonstrat că plăţile suplimentare realizate de reclamantă au reprezentat plăţi pentru impozitul pe profit.
Prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză s-a arătat că expertul a calculat obligaţii fiscale accesorii pentru o sumă mai mică decât cea pe care reclamanta o datora, respectiv, prin expertiză s-au calculat accesorii aferente sumei de 919.210 lei reprezentând impozit pe profit, în timp ce organele fiscale au stabilit un impozit suplimentar de 1.067.768 lei.
Mai mult, expertul este în eroare cu privire la sumele stabilite de plată în sarcina reclamantei, acesta menţionând în expertiză faptul că suma de 2.866.561 lei reprezintă impozit pe profit (1.067.768 lei) şi obligaţii fiscale accesorii aferente, în condiţiile în care suma menţionată reprezintă în totalitate accesorii.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond se bazează pe o expertiză întocmită eronat, în condiţiile în care aceasta se bazează pe documentul intitulat Fişa sintetică pe plătitor analizată de expert la data de 29 octombrie 2012, când situaţia era distinctă, iar cea analizată de care organul fiscal şi organul de soluţionare a contestaţiei s-a întemeiat pe Fişa sintetică pe plătitor editată la data de 14 decembrie 2010.
În consecinţă, raportul de expertiză contabilă, cât şi hotărârea instanţei de fond care se bazează exclusiv pe concluziile expertului sunt nelegale.
Chiar dacă reclamanta susţine că ar fi plătit în plus sume la bugetul de stat în perioada 2005-2007, faţă de declaraţiile date în ceea ce priveşte impozitul pe profit, aceste sume au fost utilizate în temeiul art. 115 din O.G. nr. 92/2013 pentru stingerea altor obligaţii de plată la bugetul de stat, cu atât mai mult, în situaţia în care, prin plăţile efectuate nu se menţionează natura impozitului achitat.
În concluzie, pentru motivele prezentate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei, ca nefondată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299, 304 pct. 9, 3041 şi 312 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata C.C.O.A.G. - Sediu Permanent a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca neîntemeiat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 1531 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
Apărările de care intimata s-a prevalat în combaterea recursului au vizat în special, următoarele aspecte:
4.1. Cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, reclamanta a dovedit atât sumele efectiv plătite, cât şi sumele datorate de aceasta cu titlu de impozit pe profit.
Suma reprezentând impozitul pe profit pentru care se datorează majorări şi penalităţi de întârziere pentru fiecare an în parte (2005, 2006, 2007 şi 2008) nu poate reprezenta decât diferenţa dintre suma impozitului pe profit datorat (stabilit de organele de inspecţie fiscală) şi suma tuturor plăţilor efectuate de contribuabil reprezentând plăţi în contul impozitului pe profit.
Calcularea greşită a obligaţiilor fiscale accesorii de către organele de inspecţie fiscală a condus la stabilirea în sarcina reclamantei a unei obligaţii de plată de 2.837.845 lei, în loc de 1.521.549 lei, cum ar fi fost corect (deci, cu 1.316.296 lei mai mult).
4.2. Recurenta nu a negat efectuarea unor plăţi suplimentare de către intimată şi nu a dovedit susţinerile potrivit cărora, sumele plătite de intimată suplimentar în contul impozitului pe profit ar fi redistribuite pentru a stinge alte datorii ale intimatei.
4.3. Expertul desemnat în cauză confirmă că nu au existat sume redistribuite compensate de autorităţile fiscale în cadrul altor datorii ale intimatei.
Baza de calcul pentru obligaţiile fiscale accesorii trebuie determinată ca diferenţă între impozitul pe profit stabilit de organele de control şi impozitul pe profit efectiv plătit de societatea reclamantă pentru anul respectiv, aspect ce conduce la stabilirea în sarcina intimatei a unei obligaţii de plată în valoare de 1.521.549 lei reprezentând obligaţii fiscale accesorii aferente impozitului pe profit (în loc de 2.837.845 lei, sumă stabilită în mod incorect de către organele fiscale).
În concluzie, intimata a apreciat că se impune respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta C.C.O.A.G., - Sediu Permanent a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. şi art. 1, art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Decizia nr. 332 din 22 august 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., Decizia de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010 şi Raportul de inspecţie fiscală din 27 decembrie 2010 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii aferente impozitului pe profit pentru anii 2005, 2006, 2007 şi 2008.
Soluţia primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii şi anulării în parte a actelor administrativ fiscale contestate, se bazează pe interpretarea corectă atât a probelor cu înscrisuri şi expertiză contabilă administrate în cauză, cât şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
Astfel, din interpretarea prevederilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că impozitul pe profit pentru care se datorează majorări şi penalităţi de întârziere pentru fiecare an în parte reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit datorat/stabilit de organele fiscale şi plăţile efectuate de contribuabil în contul impozitului pe profit.
În raport de aceste norme legale, de sumele datorate de reclamanta cu titlu de impozit pe profit şi de sumele efectiv plătite de aceasta în contul impozitului pe profit în perioada de referinţă astfel cum ele au fost prezentate în anexele la cererea de chemare în judecată, în mod corect prima instanţă a reţinut că obligaţiile fiscale accesorii au fost determinate eronat de organele fiscale, fiind stabilite la suma de 2.837.845 lei, în loc de 1.521.549 lei, cu 1.316.296 lei mai mult.
Concluziile expertizei contabile efectuate în cauză au fost fundamentate pe analiza normelor legale incidente, dar şi a înscrisurilor prezentate de părţi, inclusiv cu ocazia efectuării expertizei.
Expertul contabil a precizat faptul că nu au existat sume redistribuite / compensate de autorităţile fiscale în contul altor datorii ale reclamantei, astfel că susţinerile autorităţii pârâte în această privinţă sunt neîntemeiate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta A.N.A.F., ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimată a sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, astfel cum acesta a fost redus instanţă, în raport de volumul de muncă pe care l-a presupus pregătirea apărării în recurs ţinând seama de complexitatea litigiului, de faptul că recursul a fost soluţionat la primul termen de judecată, iar problemele de drept dezlegate nu au prezentat un caracter de noutate faţă de cele examinate în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 1531 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă C.C.O.A.G. a sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014
| ← ICCJ. Decizia nr. 4008/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4028/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
