ICCJ. Decizia nr. 4033/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4033/2014
Dosar nr. 1021/46/2012
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 3 decembrie 2012, reclamanţii C.M. şi C.D. au chemat în judecată D.G.F.P. a jud. Vâlcea - în prezent D.G.R.F.P. Craiova - solicitând anularea Deciziilor nr. 18811 şi 18813 din 23 martie 2012 privind antrenarea răspunderii solidare, precum şi a Deciziilor nr. 26 din 01 iunie 2012 şi respectiv, nr. 31 din 09 iulie 2012 emise în soluţionarea contestaţiilor.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că au deţinut calitatea de asociaţi şi administratori ai SC D.E. SRL care, la data de 23 august 2011 a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, societatea fiind dizolvată şi radiată conform sentinţei rămase irevocabile pronunţată în Dosarul Tribunalului Vâlcea nr. 4024/90/2011.
S-a mai arătat că pârâta a reţinut răspunderea solidară cu societatea debitoare declarată insolvabilă, stabilind o obligaţie de plată de 850.698 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi penalităţile aferente, creanţă provenită din titlurile executorii emise de autorităţile din Spania.
Reclamanţii au precizat că prin actele administrative contestate s-a dispus în mod eronat antrenarea răspunderii solidare, în condiţiile în care deciziile emise de autorităţile spaniole au ca obiect datorii acumulate în perioada 2003-2004, societatea nedesfăşurând niciun fel de activitate după anul 2004, iar fapta neachitării cu rea-credinţă - de altfel nedovedită - a obligaţiilor fiind reglementată începând cu luna iunie 2010.
Prin sentinţa nr. 46 din 08 februarie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea actelor administrative a căror nelegalitate s-a invocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că pentru antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 27 C. proc. fisc., este necesar ca, urmare a unor creanţe cert stabilite şi neachitate - debitoarea să fie declarată insolvabilă, condiţii îndeplinite în cauză, sub aspectul existenţei datoriei fiscale - titluri executorii emise de unitatea regională de colectare din Spania - şi al stării de insolvabilitate a societăţii - procesul verbal din 3 august 2011.
Referitor la cerinţa relei-credinţe în nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, prima instanţă a constatat că această condiţie a fost introdusă în codul de procedură fiscală prin art. 11 din O.U.G. nr. 54 din 23 iunie 2010, astfel încât la data derulării activităţii comerciale a societăţii, perioada 2003-2004, fapta administratorilor nu exista ca atare pentru antrenarea răspunderii solidare, împrejurare în raport de care deciziile contestate sunt nelegale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea - actualmente D.G.R.F.P. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că reclamanţii, ca reprezentanţi legali ai societăţii, aveau obligaţia declarării profitului impozabil realizat prin activitatea desfăşurată în Spania, potrivit art. 14 lit. a) şi art. 31 C. fisc.
S-a mai arătat că în toate declaraţiile şi raportările financiare depuse la organul fiscal de la sediul social al societăţii se menţionează că aceasta nu mai desfăşoară activitate economică din anul 2001, aspect din care rezultă intenţia administratorilor de a se sustrage încă din 2001 de la constituirea şi declararea obligaţiilor fiscale.
Pârâta a precizat că, în aceste împrejurări, întrucât operaţiunile economice nu au fost reflectate şi în raportările financiare aferente anilor 2003-2004, reclamanţii nedeclarând profitul impozabil obţinut pentru acest interval de timp, sunt îndeplinite cerinţele art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., potrivit cărora, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta administratorii sau orice alte persoane care cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.
Prin întâmpinare, reclamanţii au învederat că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii relei credinţe în privinţa unei eventuale nedeclarări a veniturilor obţinute de societate, în condiţiile în care starea de insolvabilitate s-a datorat lipsei totale de activitate şi nu exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de către administratori.
De altfel, au mai arătat reclamanţii, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa recurată, la data desfăşurării activităţii comerciale în altă ţară, anii 2003-2004, fapta nu exista în legea română pentru a antrena răspunderea solidară, forma textului art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. fiind reglementată începând cu luna iunie 2010 prin O.U.G. nr. 54/2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În deciziile emise de pârâtă se menţionează că societatea ai cărei asociaţi şi administratori au fost reclamanţii a desfăşurat activităţi economice pe teritoriul Spaniei în perioada 2007-2008, declaraţiile fiscale şi decontul de T.V.A., precum şi bilanţurile contabile aferente acestui interval de timp, depuse la administraţia fiscală din România unde este înregistrată firma, raportând cifra de afaceri zero.
Organul fiscal a reţinut că, potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., se justifică antrenarea răspunderii solidare pentru suma de 850.698 lei, reclamanţii ascunzând cu rea-credinţă patrimoniul societăţii şi denaturând cu ştiinţă rezultatele financiare ale firmei.
Reclamanţii au susţinut constant că societatea nu a desfăşurat niciun fel de activitate economică, începând cu anul 2004, aspect consemnat şi în raportul întocmit la 5 ianuarie 2012 de lichidatorul judiciar desemnat în dosarul de faliment, în care se arată lipsa oricăror venituri în perioada 2005-2010.
Dar, indiferent dacă titlurile executorii emise de autorităţile fiscale spaniole au ca obiect datorii acumulate între anii 2003-2004 sau 2007-2009, antrenarea răspunderii solidare a reclamanţilor nu are temei legal, din moment ce prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. au fost introduse prin art. 11 din O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of. nr. 413 din 21 iunie 2010.
Răspunderea solidară a persoanelor fizice era reglementată de Codul de procedură fiscală - text în vigoare pentru anul 2009 de art. 27 alin. (1), cu următorul conţinut:
„Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea.
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.”
Or, astfel cum a reţinut instanţa de fond, fapta administratorilor care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale a fost reglementată de codul de procedură fiscală, de-abia din iunie 2010, împrejurare în care organele fiscale au emis în mod eronat decizii de antrenare a răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din cod.
În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, criticile aduse sentinţei fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova (în calitate de succesoare a D.G.F.P. Vâlcea) împotriva sentinţei nr. 46/F/Cont din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4032/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4034/2014. Contencios → |
|---|
