ICCJ. Decizia nr. 4066/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4066/2014
Dosar nr. 481/42/2012
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 464 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtă şi a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul V.I.G., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, obligând pârâta să declasifice procesul-verbal de şedinţă de Consiliu de Disciplină întrunit la nivelul D.G.I.P.I. la data de 2 septembrie 2011 şi încheierea de şedinţă a Consiliului de Disciplină din data de 2 septembrie 2011.
Totodată, Curtea de apel a respins în rest acţiunea şi a obligate reclamantul la plata sumei de 394,64 lei cheltuieli de judecată către Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele aspecte:
Reclamantul V.I.G., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând declasificarea următoarelor documente aflate în posesia pârâtului: procesul-verbal de şedinţa de Consiliu de Disciplină întrunit la nivelul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, în data de 02 septembrie 2011, încheierea şedinţei de Consiliu de Disciplina întrunit la nivelul D.G.I.P.I. din data de 02 septembrie 2011, fişa postului pentru comisarul şef I.M., şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Buzău, numai sub aspectul existenţei atribuţiilor de resurse umane la nivel teritorial şi de îndrumare şi control asupra reclamantului, delegaţia pentru persoana care a semnat Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/3727 din 22 septembrie 2011, cu precizarea expresă a abilitării persoanei pe linie de resurse umane.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a reţinut că reclamantul V.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, declasificarea mai multor documente aflate în posesia acesteia, motivat de faptul că înscrisurile indicate în cererea de chemare în judecată îi sunt necesare în soluţionarea unui alt dosar aflat pe rolul aceleiaşi instanţe şi au stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 11/3727 din 22 septembrie 2011, prin care reclamantul a fost destituit din poliţie, fiind evident că obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei, în calitate de emitent al înscrisurilor în litigiu, de a le declasifica, reclamantul solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre în acest sens, ca urmare a refuzului pârâtei de a da curs cererii de declasificare.
Deşi conform dispoziţiilor art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective, totuşi în cauză reclamantul a atacat în instanţa de contencios administrativ refuzul autorităţii pârâte de a declasifica documentele, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii prevăzute de art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât reclamantul s-a considerat vătămat în drepturile sale legitime prin acest refuz apreciat ca nejustificat
Prin urmare, s-a constatat că raţiunile care au stat la baza clasificării informaţiilor pot suferi modificări în timp, care duc la posibilitatea declasificării informaţiilor protejate înainte de expirarea duratei pentru care au fost clasificate; astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 lit. b) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, informaţiile se declasifica dacă dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare.
De asemenea, s-a reţinut că şi excepţia lipsei de interes este nefondată, având în vedere că faţă de obiectul acţiunii, reclamantul justificând în speţă un interes, care îndeplineşte toate cerinţele legale, întrucât acesta urmăreşte administrarea documentelor ca probă în cadrul procesului prin care contestă destituirea sa din poliţie (Dosarul nr. 840/42/2011), documentele clasificate fiind dintre cele care au stat la baza emiterii ordinului de destituire.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu pârâta, care este emitentul documentelor în discuţie; documentele se referă la desfăşurarea cercetării administrative efectuate faţă de reclamant procesul-verbal de şedinţă de Consiliu de disciplină întrunit la data de 2 septembrie 2011 la nivelul pârâtei şi încheierea şedinţei de la acea dată, precum şi la atribuţiile şefului Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Buzău, superior pe cale ierarhică reclamantului - fişa postului pentru comisarul şef I.M.
Reclamantul a solicitat pârâtei declasificarea documentelor menţionate, privitoare la cercetarea şi sancţionarea lui prin destituirea din poliţie, însă pârâta i-a comunicat, prin adresa nr. 961.553 din 25 aprilie 2011, că nu le poate declasifica, întrucât diseminarea informaţiilor respective ar fi de natură să determine prejudicii intereselor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi structurilor sale subordonate. În ceea ce priveşte posibilitatea declasificării informaţiilor conţinute de fişa postului, pârâta a răspuns că aceasta ar presupune necesitatea declasificării tuturor fişelor postului aparţinând şefilor de servicii judeţene, având în vedere că acestea conţin, în proporţie de peste 95%, aceleaşi informaţii.
În raport de argumentele pârâtei, în sensul că nu este posibilă desecretizarea documentelor menţionate în acţiune, astfel cum a fost precizată, s-a constatat că documentele în litigiu sunt legate de dreptul la muncă al reclamantului, conform pregătirii sale profesionale, acest drept fundamental fiind consacrat de Constituţie, astfel că reclamantul este îndreptăţit să le cunoască.
De asemenea, s-a apreciat că sunt întemeiate afirmaţiile reclamantului potrivit cărora aceste documente nu se referă la activităţi ale pârâtei referitoare la organizarea sau funcţionarea acesteia, ci privesc numai fapta reţinută de consiliul de disciplină ca săvârşită de reclamant, condiţiile şi cauzele comiterii, modalitatea de desfăşurare a cercetării prealabile faţă de reclamant, precum şi factorii şi criteriile avute în vedere pentru luarea măsurii propuse, raportat la existenţa sau inexistenţa abaterii, având, deci, legătură cu răspunderea disciplinară, iar nu cu activităţile specifice desfăşurate de pârâtă; or, în această situaţie declasificarea lor nu poate produce prejudicii pârâtei.
Totodată, raportul privind sancţionarea disciplinară a reclamantului, care are la bază conţinutul acestor documente, nu este clasificat "secret de serviciu".
Referitor la solicitarea reclamantului de declasificare a fişei postului pentru comisarul şef I.M., şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Buzău, numai sub aspectul existenţei atribuţiilor de resurse umane la nivel teritorial şi de îndrumare şi control asupra reclamantului, s-a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că documentul constituie un act unitar, iar Legea nr. 182/2002 nu reglementează procedura declasificării parţiale, aceasta nefiind posibilă fără o încălcare a procedurilor specifice.
Constatând că la termenul din data de 18 octombrie 2012 reclamantul şi-a precizat acţiunea şi a solicitat să se ia act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţie şi Internelor, care a arătat, la acel termen, că este de acord cu renunţarea, dar solicită cheltuieli de judecată ocazionate cu deplasarea consilierului juridic la instanţă la termenele de judecată, raportat la dispoziţiile art. 246 alin. (3) C. proc. civ., s-a apreciat că se impune obligarea reclamantului la plata sumei de 394,64 lei cheltuieli de judecată către minister, reprezentând contravaloarea consumului de carburant pentru deplasarea reprezentantului acestuia la termenele de judecată din datele de 20 septembrie 2012 şi 18 octombrie 2012, calculat potrivit Ordinului ministrului nr. 599 din 1 septembrie 2008.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs V.I.G. şi de Departamentul de Informaţii şi Protecţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâtul Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă a solicitat, prin cererea de recurs, admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul V.I.G. fie pe cale de excepţie fie ca neîntemeiată.
A considerat recurentul Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă că hotărârea atacată este netemeinică, în condiţiile în care instanţa de fond nu a ţinut cont de argumentele prezentate în susţinerea excepţiilor invocate, anume a excepţiei lipsei de interes a intimatului reclamant în ceea ce priveşte promovarea acţiunii şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantului.
Sub primul aspect mai sus menţionat, cel al excepţiei lipsei de interes, s-a relevat că întrucât prin clasificarea informaţiilor din conţinutul documentelor ce fac obiectul cauzei nu se aduc impedimente de natură să afecteze exercitarea dreptului la apărare al reclamantului acesta nu poate justifica un interes recunoscut de lege şi actual în legătură cu pretenţia formulată, iar în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a susţinut că în raportul juridic dedus judecăţii reclamantul nu poate avea calitatea de subiect activ această calitate aparţinând potrivit legii doar emitentului.
Pe de altă parte, recurentul Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă a considerat că în raport de definiţia actului administrativ dată de către art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a indicat existenţa unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de către pârât în vederea executării ori a executării legii, care să dea naştere, să modifică sau să stingă raporturi juridice, şi nici nu a afirmat existenţa unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim, de vreme ce prin art. 20 din H.G. nr. 585/2002 legiuitorul a conferit emitenţilor dreptul de a aprecia asupra caracterului clasificat al informaţiilor pe care le emit.
Aşadar, a arătat recurentul că în cauza dedusă judecăţii, fără a face dovada existenţei unui act administrativ emis de către D.I.P.I. în vederea executării ori a organizării executării legii, care să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, a nesoluţionării în termenul legal a cererilor înaintate instituţiei pârâte sau a unui refuz nejustificat de soluţionare a acestuia, reclamantul pretinde obligarea pârâtei la efectuarea operaţiunii de declasificare a acestor documente, care fără a reprezenta acte administrative în sensul legii, exced sferei contenciosului administrativ stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
A mai susţinut pârâtul recurent că, în raport de prevederile art. 8, art. 17 alin. (1), art. 20 şi art. 21 din H.G. nr. 585/2002, nu putea proceda la declasificarea informaţiilor, urmare petiţiilor reclamantului, întrucât diseminarea acestora ar fi de natură să producă prejudicii intereselor Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi structurilor sale subordonate, şi că având în vedere că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru declasificarea acestor informaţii legiuitorul a conferit emitenţilor dreptul de a aprecia asupra caracterului acestora ori de câte ori este posibil, la o anumită dată sau la producerea unui anumit eveniment.
A menţionat recurentul faptul că potrivit legii termenul de clasificare pentru informaţiile clasificate secret de serviciu este de până la 30 de ani, precum şi faptul că în prezent nu se cunoaşte data exactă la care ar putea fi declasificate aceste documente, urmând ca aceasta să fie stabilită în funcţie de momentul la care se va aprecia că dezvăluirea informaţiilor conţinute nu mai poate prejudicia interesele Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Prin cererea de recurs reclamantul V.I.G. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea sentinţei atacate în sensul înlăturării obligaţiei reclamantului de plată a cheltuielilor de judecată supraevaluate, motivat de faptul că suma de 394,64 lei nu poate reprezenta contravaloarea a două deplasări de la Bucureşti la Ploieşti, această sumă acoperind consumul a 63,44 litri de benzină la un preţ de 6,22 lei litru afişat de către SC P. S.A. în data de 20 septembrie 2012.
Or, a susţinut reclamantul, conform site-ului distanţa.ro, din centrul municipiului Bucureşti unde este sediul pârâtului, şi până în centrul municipiului Ploieşti unde este sediul Curţii de Apel Ploieşti, sunt 61 km, iar la un consum de 8,5 litri/suta de kilometri şi la un preţ de 6,22 lei/litru de benzină se cheltuie 33 de lei, pe când în situaţia normativelor M.A.I. la un consum de 6,5 litri/suta de kilometri şi la un preţ de 6,22 lei/litru de benzină se cheltuie 24,66 lei.
A mai învederat reclamantul recurent că în finalul şedinţei de judecată din data de 18 octombrie 2012 consilierul juridic al pârâtului a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând exclusiv contravaloarea combustibilului necesar efectuării a două deplasări Bucureşti - Ploieşti, astfel că în consecinţă acestea ar fi putut să se situeze între 4 x 24,66 = 98,64 lei şi 4 x 33 = 132 lei, nicidecum la 394,64 lei. Cei 63,44 litri care ar reprezenta 394,64 lei, a susţinut recurentul reclamant, sunt suficienţi pentru a se efectua aproape 1000 km la un consum de 6.5 litri/suta de kilometri sau aproape 750 km la un consum de 8,5 litri/suta de kilometri, în timp ce două deplasări Bucureşti - Ploieşti, dus-întors, însumează 4 x 61 = 244 km.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul V.I.G., arătându-se că suma de 394,64 lei reprezintă contravaloarea consumului de carburant efectuat pentru deplasarea pe ruta Bucureşti - Ploieşti şi retur a reprezentanţilor D.I.P.I. cu autoturismele de serviciu, la cele două termene de judecată din 20 septembrie 2012 şi 18 octombrie 2012, care a rezultat din calculul efectuat de structura de specialitate, potrivit unei formule stabilite prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 599 din 1 septembrie 2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor.
V.I.G. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă ci a înţeles să formuleze concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului D.I.P.I.
Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
I. Cât priveşte recursul declarat de pârâtul Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (fost Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor), se constată că în mod întemeiat, prin raportare la obiectul acţiunii în contencios administrativ şi la prevederile legale incidente în cauză, instanţa de fond a dispus prin sentinţa atacată respingerea excepţiilor lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârât, şi admiterea în parte a acţiunii reclamantului V.I.G., cu consecinţa obligării pârâtului la declasificarea procesului-verbal de şedinţă de consiliu de disciplină întrunit la nivelul D.G.I.P.I. la data de 2 septembrie 2011 şi a încheierii de şedinţă a aceluiaşi consiliu de disciplină din aceiaşi dată de 2 septembrie 2011.
Astfel, referitor la modul de soluţionare a excepţiilor lipsei de interes în promovarea acţiunii şi a inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, se reţine că instanţa de fond a statuat judicios că reclamantul justifică interes procesual în litigiu, în condiţiile în care prin acţiunea formulată se urmăreşte declasificarea unor documente care au stat la baza emiterii ordinului de destituire din poliţie, contestat în justiţie (Dosarul nr. 840/42/2011 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), şi a căror administrare este necesară în litigiul menţionat, şi, de asemenea, că acţiunea în contencios administrativ este admisibilă, atâta vreme cât sunt întrunite cerinţele art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Or, indiscutabil, reclamantul s-a considerat vătămat în drepturile sale legitime de refuzul pârâtei, pretins nejustificat, de declasificare a documentelor care au constituit temeiul emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu (prin destituire, ca sancţiune disciplinară), şi a atacat în consecinţă acest refuz nejustificat (act administrativ unilateral asimilat) în faţa instanţei de contencios administrativ, un asemenea demers procedural neputând fi condiţionat de prealabila contestare a clasificării informaţiilor, a duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi a modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare, în condiţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.
Judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi sub aspectul modului de soluţionare a fondului acţiunii reclamantului, obligarea pârâtei la declasificarea procesului-verbal de şedinţă de consiliu de disciplină întrunit la nivelul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă la data de 2 septembrie 2011 precum şi a încheierii de şedinţă a aceluiaşi consiliu de disciplină emise la aceiaşi dată, mai sus menţionată, impunându-se în vederea asigurării respectării, în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 840/42/2011 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dreptului reclamantului la apărare şi a dreptului acestuia la un proces echitabil.
Refuzul pârâtei de declasificare a procesului-verbal de şedinţă de consiliu de disciplină întrunit la nivelul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă la data de 2 septembrie 2011 precum şi a încheierii de şedinţă a aceluiaşi consiliu de disciplină emise la aceiaşi dată nu este justificat nici prin raportare la prevederile legale în materia protecţiei informaţiilor clasificate ca secrete de serviciu (art. 8 şi art. 24 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare), nefiind prezentate de către recurenta pârâtă, în concret, argumentele şi raţiunile de natură a conduce, în mod rezonabil, la concluzia că divulgarea conţinutului documentelor în analiză - întocmite într-o procedură disciplinară pornită împotriva unei persoane precis determinate - ar putea prejudicia interesele Ministerului Administraţiei şi Internelor şi structurilor sale subordonate.
II. În legătură cu recursul formulat de reclamantul V.I.G. împotriva sentinţei nr. 464 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine că acesta este fondat, existând temei legal pentru obligarea reclamantului la plata de cheltuieli de judecată, către Ministerul Afacerilor Interne (faţă de care s-a renunţat la judecată la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2012), numai în limita sumei de 132 lei, reprezentând contravaloarea efectivă a cheltuielilor de combustibil pentru două deplasări - la termenele de judecată din 20 septembrie 2012 şi 18 octombrie 2012 - cu autoturismul pe ruta Bucureşti - Ploieşti (61 km) şi retur (8,5 litri/100 km x 6,22 lei/litru = 33 lei, 4 x 33 = 132 lei), şi nu pentru suma de 394,64 lei care este calculată în temeiul unei formule care nu are în vedere strict consumul efectiv şi care este stabilită printr-un act intern al unei instituţii publice şi aplicabil în exclusivitate în cadrul acesteia, anume Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 599 din 1 septembrie 2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor M.A.I.
În raport de cele mai sus arătate, urmează a se dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, pe de o parte, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă împotriva sentinţei nr. 464 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi, pe de altă parte, admiterea recursului declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de către reclamantul V.I.G., cu consecinţa modificării în parte a hotărârii atacate în sensul obligării reclamantului la plata către Ministerul Afacerilor Interne a sumei de 132 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 394,64 lei), şi a menţinerii în rest a dispoziţiilor din sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă împotriva Sentinţei nr. 464 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de V.I.G. împotriva Sentinţei nr. 464 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă reclamantul la plata, către Ministerul Afacerilor Interne, a sumei de 132 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4063/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4079/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
