ICCJ. Decizia nr. 4070/2014. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4070/2014
Dosar nr. 5836/2/2012
Şedinţa de la 30 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 19 iulie 2012, reclamantul A.S. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Direcţia Generală de Paşapoarte, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Oficiul Român pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Romane pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ridicarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, ridicarea consemnului nominal N.P.L, radierea sa din lista de consemne (Sistemul naţional de evidenţă a străinilor) a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Prin Sentinţa civilă nr. 615 din 11 februarie 2013,, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Paşapoarte respingând în consecinţă acţiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, Curtea de apel a respins în rest acţiunea promovată de reclamantul A.S. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
Faţă de reclamantul A.S. prin Ordonanţa nr. 2747/II-5 din data de 17 iulie 2006 emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus declararea sa ca persoană indezirabilă pe teritoriul României pentru o perioada de 15 ani, dreptul său de şedere pe teritoriul României încetând cu data de 17 iulie 2006.
Pentru dispunerea acestei măsuri, s-a reţinut că reclamantul a desfăşurat, desfăşoară şi există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională, în drept fiind avute în vedere dispoziţiile art. 83 şi art. 134 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Întrucât soţia reclamantului este cetăţean român, nu este incidentă speţei O.U.G. nr. 102/2005, ci O.U.G. nr. 194/2002.
Acest din urmă act normativ nu reglementează un drept al străinului de a solicita ridicarea interdicţiei, astfel cum prevede O.U.G. nr. 102/2005, iar dispoziţiile acestui din urmă act nu pot fi aplicate nici prin analogie reclamantului.
Nu se poate admite că reclamantului i se aplică prev. art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 102/2005 (referitoare la perioada pentru care un cetăţean al Uniunii Europene sau membrul de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene poate fi declarat indezirabil, respectiv de la 1 la 10 ani) şi deci că s-ar putea considera că a fost declarat indezirabil pe o perioadă de maxim 10 ani, de moment ce există o ordonanţă definitivă prin care reclamantul este declarat indezirabil pe o perioadă de 15 ani.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de termenul de judecată din data de 30 octombrie 2014, recurentul reclamant A.S., a depus o cerere prin care solicitat instanţei să ia act de renunţarea la cererea de chemare în judecată.
Înalta Curte constată că deşi potrivit art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002, hotărârea instanţei de fond este irevocabilă, în realitate, în speţă obiectul cererii priveşte încetarea măsurii declarării reclamantului ca indezirabil, iar potrivit art. 86 din O.U.G. nr. 194/2002, împotriva hotărârii prin care Curtea de apel s-a pronunţat asupra menţinerii măsurii declarării indezirabilului, se poate face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că urmează a fi respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului.
Având în vedere cererea de renunţare la judecata acţiunii formulată de recurentul-reclamant, precum şi faptul că manifestarea de voinţă, în sensul renunţării la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al păţii, care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în temeiul dispoziţiilor art. 246 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A.S. şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va lua act de cererea de renunţare la judecată formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu.
Admite recursul declarat de A.S. împotriva Sentinţei civile nr. 615 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că ia act de renunţarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4069/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4077/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
