ICCJ. Decizia nr. 417/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 417/2014
Dosar nr. 9711/2/2012
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti şi Comisia de Disciplină UNPIR Bihor, anularea Deciziei nr. 36 din 9 noiembrie 2012 emisă de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti în Dosarul nr. 36/2012, pronunţată în contestaţia sa împotriva Deciziei nr. 4 din 21 iunie 2012 a pârâtei Comisia de Disciplină UNPIR Bihor.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat, după expunerea stării de fapt, că prin Decizia nr. 4 din 21 iunie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR Bihor a fost soluţionată Sesizarea sa nr. 190 din 16 mai 2012, cu drept de contestaţie la Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti.
Contestaţia sa împotriva acestei decizii a fost soluţionată în sensul respingerii ca nefondată, prin Decizia nr. 36 din 9 noiembrie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR Bucureşti.
A arătat că această soluţionare cu toate procedurile sale este viciată, atât Decizia nr. 8 din 23 martie 2012, cât şi Decizia nr. 36/2012 sunt semnate de preşedintele de şedinţă C.I., nu de tot completul, care formează Comisia, aşa cum cere legea şi cum este semnată Decizia nr. 4 din 21 iunie 2012 a UNPIR Filiala Bihor.
A mai arătat reclamantul că în componenţa Comisiei Superioare de Disciplină apare o terţă persoană în calitate de raportor, despre care reclamantul a aflat că este consilier juridic în cadrul UNPIR Bucureşti, care nu are nimic în comun cu atribuţiile Comisiei Superioare de Disciplină, care este independentă.
A considerat că toate deciziile, convocările şi procedurile sunt viciate şi falsificate.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 12 februarie 2013, pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR a invocat în principal excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1206 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile de inadmisibilitate şi prematuritate şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul S.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 4 din 21 iunie 2012 a Comisiei de Disciplină a UNPIR Filiala Bihor, pronunţată în Dosar nr. 372012, a fost admisă excepţia necompetenţei sale materiale în privinţa soluţionării sesizării formulate de reclamant împotriva practicianului în insolvenţă G.I., în considerarea calităţii acestuia de vicepreşedinte al Consiliului de Conducere a Filialei Bihor UNPIR.
S-a reţinut că în privinţa acestuia competenţa de soluţionare a plângerilor revine Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamantul, soluţionată prin respingere de către pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR, prin Decizia nr. 36 din 9 noiembrie 2012.
Pentru a dispune astfel, a reţinut că numitul G.I. avea calitatea de vicepreşedinte al Consiliului de Conducere al Filialei UNPIR Bihor, atât la momentul sesizării, cât şi în prezent, astfel că atributul cercetării disciplinare aparţine Comisiei Superioare de Disciplină.
S-a mai reţinut că pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti a soluţionat prin decizia contestată nu sesizarea disciplinară adresată de reclamant iniţial Comisiei de Disciplină a Filialei Bihor a UNPIR, ci exclusiv contestaţia acestuia împotriva deciziei prin care s-a reţinut necompetenţa filialei, acestea fiind de altfel şi limitele analizei făcute de pârâta anterior menţionată.
Examinând excepţiile inadmisibilităţii, respectiv prematurităţii invocate de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti, Curtea le-a apreciat ca neîntemeiate.
Temeiul invocat de pârâtă în susţinerea excepţiei l-ar constitui interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. i) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, potrivit căruia "În afară de atribuţiile prevăzute la art. 53 din O.U.G., Consiliul naţional de conducere al Uniunii are următoarele atribuţii: soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor Comisiei superioare de disciplină privind membrii comisiilor de disciplină ale filialelor şi ai consiliilor de conducere ale filialelor".
Curtea a reţinut că textul nu este aplicabil în speţă, el referindu-se la situaţia în care Comisia Superioară de Disciplină se pronunţă, ca instanţă de fond, asupra fondului sesizării disciplinare; în prezenta cauză este vorba de o situaţie atipică în care Comisia Superioară de Disciplină se pronunţă asupra unei contestaţii împotriva hotărârii filialei în materie disciplinară, însă nu cu privire la fondul sesizării, ci exclusiv asupra unei decizii de declinare.
Prin urmare, în opinia instanţei, contestaţia împotriva hotărârii de declinare are natura unui recurs ierarhic, astfel că el însuşi constituie procedura prealabilă vizată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii, s-a reţinut că aceasta fiind fundamentată pe acelaşi text invocat mai sus, considerentele redate privind inaplicabilitatea textului se verifică în egală măsură.
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
Nesemnarea Deciziei nr. 36 din 9 noiembrie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR de către toţi membrii completului disciplinar
Curtea a reţinut că, atâta timp cât o atare procedură de contestare nu are caracter jurisdicţional, ea nu reprezintă altceva decât un recurs ierarhic, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă cu privire la semnarea deciziei redactate de către toţi membrii completului, cât timp minuta a fost semnată de toţi membrii.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 8/2012, Curtea a reţinut că aceasta nu face obiectul prezentei cauze.
Comportamentul abuziv şi acţiunile nelegale desfăşurate de practicianul în insolvenţă în derularea procedurii privind pe debitoarea SC S.S. SRL.
Curtea a subliniat că aceste aspecte, care ţin de fondul sesizării, nu fac obiectul prezentei cauze, instanţa având de dezlegat doar legalitatea măsurii de respingere a contestaţiei, contestaţie care viza declinarea de competenţă, nicidecum fondul sesizării reclamantului.
Chiar dacă reclamantul a reiterat în cuprinsul contestaţiei sale împotriva deciziei filialei aspecte care ţin de fondul sesizării, contestaţia nu poate viza decât soluţia pronunţată de filială prin decizia contestată de reclamant, or soluţia filialei a fost exclusiv de reţinere a necompetenţei sale.
În ceea ce priveşte problema competenţei în soluţionarea sesizării reclamantului, instanţa a reţinut justeţea soluţiei Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR, care nu a făcut altceva decât să confirme soluţia filialei cu privire la competenţă.
Prin urmare, aşa cum corect a stabilit Comisia de Disciplină a Filialei Bihor a UNPIR, soluţie menţinută de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR, abaterile disciplinare ale membrilor consiliului de conducere al filialei, ipoteză întrunită în speţă, nu sunt de competenţa Comisiei de Disciplină a filialei, ci a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPI, ca instanţă de fond, comisie care ulterior face doar propuneri de sancţionare, care sunt supuse aprobării plenului Congresului Uniunii.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 1206 din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, a declarat recurs S.V., considerând-o netemeinică şi nelegală, arătând, în esenţă, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3. Soluţia Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Cu privire la critica referitoare la nesemnarea Deciziei C.S.D. nr. 36/2012 de întregul complet disciplinar se reţin următoarele:
În materia cercetării abaterilor disciplinare săvârşite de practicienii în insolvenţă se aplică normele speciale prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, de Statutul profesiei, precum şi de Regulamentul privind procedura disciplinară.
Prin urmare, este vorba de norme speciale ce derogă de la cadrul general instituit de normele Codului de procedură civilă.
În Regulamentul privind procedura disciplinară, prevăzut în Anexa nr. 3 din Statutul UNPIR, nu există o prevedere expresă care să instituie obligativitatea semnării hotărârilor disciplinare de întregul complet care a participat la analizarea plângerii disciplinare şi nici nu există o dispoziţie care să menţioneze că normele acestuia se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Singura regulă privind semnarea actelor de procedură este cea instituită de art. 18 care precizează că încheierea se semnează de preşedintele completului.
Având în vedere această regulă, prin analogie, aceeaşi se aplică şi pentru semnarea hotărârilor disciplinare.
În practică este însă instituită regula ca minuta soluţiei disciplinare să fie semnată de toţi membrii completului de analiză disciplinară.
Aşa cum corect s-a reţinut, câtă vreme finalitatea redactării şi comunicării soluţiei disciplinare este de a lua la cunoştinţă de motivele ce au stat la baza emiterii respectivei decizii în vederea creării oportunităţii cenzurării acesteia de către instanţele de control judiciar, lipsa semnăturii tuturor membrilor completului nu este de natură a vătăma interesul legitim al celui înştiinţat.
Cu privire la celelalte critici referitoare la comportamentul abuziv şi acţiunile nelegale desfăşurate de practicianul în insolvenţă în derularea procedurilor de insolvenţă privind debitoarea SC S.S. SRL, în mod judicios s-a argumentat că aceste aspecte, care ţin de fondul sesizării, nu fac obiectul prezentei cauze, instanţa având de dezlegat doar legalitatea măsurii de respingere a contestaţiei, contestaţie care viza declinarea de competenţă, nicidecum fondul sesizării reclamantului-recurent.
Prin Decizia contestată, pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR ca organ de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de declinare a filialei, Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti nu a făcut altceva decât să confirme că îi aparţine competenţa să soluţioneze sesizarea reclamantului-recurent, ca instanţă de fond, însă nu a şi procedat la soluţionarea sesizării, care urmează a fi soluţionată.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.V. - administrator al SC S.S. SRL Negreşti Oaş împotriva Sentinţei nr. 1206 din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 416/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 420/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
