ICCJ. Decizia nr. 4317/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4317/2014

Dosar nr. 5991/2/2012

Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.R.A.D.A.I. - C. a solicitat, în contradictoriu cu O.R.D.A. şi cu A.R.A.I.E. - A. anularea executării Deciziei nr. 57 din 07 mai 2012 emisă de O.R.D.A. şi obligarea pârâtului la plata sumei estimate de 30.000 lei reprezentând despăgubiri pentru paguba cauzată prin actul administrativ emis a cărui anulare o solicită (suma urmează a fi stabilită prin expertiză de specialitate), cu cheltuieli de judecată efectuate în dosarul de suspendare a Deciziei O.R.D.A. nr. 57 din 07 mai 2012 şi în prezentul dosar.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată O.R.D.A. a „confiscat" dreptul C. de colectare pentru sursa radio, atribuind-o A. şi că la data de 11 mai 2012, reclamantul a depus plângere prealabilă, înregistrată din 10 mai 2012, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând revocarea Deciziei nr. 57 din 7 mai 2012.

Plângerea prealabilă formulată de C. nu a fost încă soluţionată.

Totodată, reclamantul a arătat că la data de 29 mai 2012, prin soluţia pronunţată în Dosarul nr. 3913/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea executării Deciziei O.R.D.A. nr. 57/2012 apreciind că există suficiente elemente care creează îndoială legitimă asupra legalităţii actului administrativ emis.

În aceste condiţii, consideră reclamantul, se impune anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 57/2012 pentru următoarele motive:

- decizia are acelaşi conţinut cu alte două acte administrative emise anterior, respectiv cu Decizia O.R.D.A. nr. 10 din 03 februarie 2012 şi Decizia O.R.D.A. nr. 37 din 20 martie 2012, care au fost contestate şi suspendate în instanţa (Decizia nr. 37/ 20 martie 2012 fiind suspendată de drept);

- inexistenţa unui temei legal pentru emiterea deciziei;

- nu este motivată în concret, pentru a se stabili împrejurările care au determinat adoptarea ei;

- a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 133 alin. (1)-3 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare;

- a fost emisă cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiei, încălcând principiul negocierii între părţi;

- a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 1291 coroborate cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

- a fost emisă cu scopul vădit de a prejudicia artiştii reprezentaţi de C. şi de a-i determina să plece la concurenţă, în favoarea celor reprezentaţi de A., fără ca această asociaţie să aibă vreo contribuţie şi să aibă costuri cu elaborarea metodologiei.

- a fost emisă cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională.

Pârâta A.R.A.I.E. - A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

La termenul de judecată din data de 25 februarie 2013 reclamanta a depus o cerere de renunţare la judecata capătului de cerere privind acO.R.D.A.rea despăgubirilor.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 822 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul C.R.A.D.A.I. - C., în contradictoriu cu pârâţii O.R.D.A. şi A.R.A.I.E. - A. şi a anulat decizia O.R.D.A. nr. 57 din 07 mai 2012.

În temeiul art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunţarea la judecată a cererii privind despăgubirile.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Decizia nr. 57 din 07 mai 2012 emisă de pârâtul O.R.D.A. s-a dispus la art. 1, desemnarea organismului de gestiune colectivă A.R.A.I.E. (A.) drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

În preambulul acestei decizii au fost menţionate dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 8/1996, art. 3 din Metodologie cuprinsă în Decizia civilă nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, publicată în baza Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 216/2011 în M. Of. al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011, precum şi referatul Direcţiei registre şi gestiune Colectivă nr. RG/II/ 4195 din 05 mai 2012.

Din analiza acestui referat, rezultă că la emiterea deciziei s-a avut în vedere în esenţă faptul că cele două organisme de gestiune colectivă care activează pentru aceeaşi categorie de titulari de drepturi aveau obligaţia să stabilească prin protocol, pe lângă criteriile repartizării între acestea a remuneraţiei şi colectorul care urma să fie numit dintre acestea, prin decizie a O.R.D.A.

Întrucât acest protocol nu a fost depus, pârâta a solicitat ca până la data de 31 februarie 2012 cele două organisme să depună protocolul prevăzut de art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

De asemenea, s-a mai reţinut în acelaşi referat faptul că pârâta A. l-a informat despre lipsa unui asemenea protocol, precum şi faptul că Decizia nr. 37/2012 prin care pârâta A. fusese desemnată drept colector în materia aceloraşi drepturi a fost suspendată în instanţă, constatându-se în plus şi existenţa unor încălcări grave de către reclamant cu privire la legislaţia în domeniu, dar şi a vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale artiştilor, membrii şi nemembrii, precum şi utilizatorilor publici şi privaţi, prin încălcarea disp. art. 124, art. 130 alin. (1) lit. a), lit. c) şi lit. e), precum şi lit. i) din Legea nr. 8/1996, fiind astfel propusă în temeiul art. 133 alin. (2) şi (3), precum şi art. 138 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ pârâta A. drept colector.

Interpretând sistematic dispoziţiile art. 133 alin. (1)-(3), art. 1232 alin. (1) lit. f), alin. (2) şi (3) şi art. 1291 din Legea nr. 8/1996, Curtea a reţinut că în privinţă fiecărei categorii de gestiune colectivă, respectiv obligatorie sau facultative, legiuitorul a înţeles să reglementeze criteriul de desemnare a colectorului unic al unor astfel de remuneraţii, criteriu care vizează fie organismul cu cel mai mare număr de membri, fie reprezentativitatea fiecăruia dintre organismele implicate.

În acest context legislativ, instanţa a apreciat că sunt întemeiate criticile reclamantei privind nelegalitatea deciziei din perspectiva neîndeplinirii cerinței esenţiale referitoare la motivarea în fapt şi în drept a actului contestat, cu referire la stabilirea modului concret în care pârâtul O.R.D.A. a ajuns la concluzia că se impunea desemnarea drept colector al remuneraţiilor privind ambele domenii de gestiune colectivă, respectiv atât cel obligatoriu-privind dispoziţiile art. 1231 alin. (1) lit. f), teza a II-a, dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, cât şi cel facultativ, privind disp. art. 1232 din Legea nr. 8/1996, prin aplicarea distinctă şi motivată pe dovezi în acest sens, a celor două criterii prevăzute de lege, prin raportare la situaţia concretă a celor două organisme de gestiune colectivă între care a existat un diferend de opinie.

Din această perspectivă, instanţa a constatat că actul atacat cât şi referatul care a stat la baza emiterii acestuia, nu cuprind motivele concrete care au condus la desemnarea pârâtei A., astfel încât să poată fi verificat raţionamentul autorităţii publice implicată în desemnarea colectorului şi concO.R.D.A.nţa acestuia cu dispoziţiile legale menţionate anterior, prin raportare la fiecare domeniu al drepturilor care urmează a face obiectul unei asemenea operaţiuni de colectare.

Pe de altă parte, s-a reţinut că deşi pârâtul O.R.D.A. constituie autoritatea în domeniul având o anumită marjă de apreciere cu privire la desemnarea colectorului, o astfel de marjă este circumscrisă limitelor legale, nefiind admisibilă exercitarea unui drept de apreciere din partea pârâtului în mod abuziv, fără luarea în considerare a modului de aplicare a celor două criterii legale în privinţa fiecăreia dintre organismele implicate, situaţie în care un astfel de comportament excede dispoziţiilor legale conducând la concluzia emiterii actului administrativ atacat cu exces de putere în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Aprecierile pârâtului O.R.D.A. asupra pretinselor încălcări ale dispoziţiilor legale de către reclamantă, încălcări descrise în mod generic şi fără a se efectua referiri concrete şi raportate la emiterea unor acte administrative definitive de sancţionare a reclamantei pentru aceste încălcări, nu pot fi luate în considerare ca echivalând unei motivări corespunzătoare pentru un asemenea act administrativ, excedând situaţiilor legale şi de fapt care puteau fi supuse analizei în cadrul demersului de desemnare drept colector al acestor remuneraţii, fiind vorba în esenţă despre nerespectarea obligaţiei autorităţii de reglementare în domeniu de a-şi motiva toate deciziile destinate organismelor de gestiune colectivă astfel încât, pe de o parte, acestea din urmă să îşi poată dirija comportamentul pe piaţă în raport de temeiurile de drept şi de fapt reale care au stat la baza emiterii deciziilor, iar pe de altă parte aceleaşi organisme să aibă posibilitatea de a supune instanţelor de judecată criticile de nelegalitate invocate prin raportare la motivele adoptării deciziilor în cauză, obligaţia de motivare a actelor administrative fiind recunoscută atât prin dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 31 din Constituţia României, respectiv, în jurisprudenţa Î.C.C.J., C.E.D.O. şi C.J.U.E.

În concluzie, Curtea a reţinut că nu poate fi analizată pe fond susţinerea reclamantei privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în desemnarea colectorului unic în această materie, ca de altfel nici încălcarea principiului negocierii între părţi, precum şi aplicarea concretă a celor două criterii legale expuse anterior în funcţie de domeniul de reglementare, dar şi susţinerile în sens contrar ale intimatei ARAIEX, o astfel de analiză să fie efectuată în măsura în care actul atacat reflectă în conţinutul său şi raţionamentul autorităţii competente în materie cu privire la toate aceste aspecte de fapt şi de drept, nefiind permisă depăşirea atribuţiilor instanţei de contencios administrativ faţă de atribuţiile legale ale O.R.D.A. de a executa în concret dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 8/1996, republicată.

Cu privire la critica întemeiată pe nerespectare a dispoziţiilor Legii nr. 52/2003, Curtea a constatat că actul administrativ atacat este unul cu caracter individual, iar nu normativ, nefiind circumscris prin urmare domeniului de aplicare reglementat prin dispoziţiile acestei legi, împrejurare constatată chiar prin acţiunea introductivă de către reclamantă, actul atacat dând naştere unui raport juridic de drept administrativ în raport de subiect de drept determinate, prin desemnarea unui anume organism de gestiune colectivă drept colector al drepturilor de autor, urmând a fi înlăturată această critică ca nefondată.

În temeiul art. 246 C. proc. civ., s-a lua act de cererea reclamantei de renunţarea la judecata capătului de cerere referitor la acO.R.D.A.rea despăgubirilor.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 822 din 25 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.R.A.I.E. - A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în principal casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Susţine recurenta-pârâtă că din analiza sentinţei recurate, singurul motiv de nulitate reţinut este acela al pretinsei nemotivări a actului administrativ supus controlului judiciar, celelalte critici invocate, precum şi apărările pe care le-a formulat nefiind analizate de judecătorul fondului.

În ceea ce priveşte nemotivarea Deciziei nr. 57/2012, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond se impune a fi subliniat că actul administrativ atacat cuprinde referiri la faptul că nu există un protocol între cele două organisme de gestiune colectivă care activau în domeniu, precum şi la neregulile existente în activitatea C.

În măsura în care se va aprecia că nu se impune casarea hotărârii prezentate, recurenta solicită modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii, arătând că reclamanta C. nu era titulara tuturor drepturilor de colectare conferite prin Decizia nr. 57 din 7 mai 2012.

Deşi, prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă C. arată că i-a fost confiscat dreptul de a colecta remuneraţiile cuvenite artiştilor în domeniul radio, în realitate, până la momentul adoptării Deciziei nr. 57/2012 aceasta îşi exercita dreptul de a colecta remuneraţiile în temeiul Deciziei O.R.D.A. nr. 115/2006 (remuneraţii cuvenite artiştilor „pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora”).

Prin Decizia nr. 57/2012, atacată în prezenta cauză, s-a încredinţat A. colectarea remuneraţiilor cuvenite atât pentru „radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial” (care făceau parte din obiectul Deciziei nr. 115/2006 a O.R.D.A., în baza căreia colecta C.), cât şi pentru „radiodifuzarea fonogramelor de comerţ” (care nu făceau obiectul Deciziei nr. 115/2006).

Aşadar, intimata-reclamantă nu a fost desemnată colector pentru remuneraţiile descrise la art. 1231 lit. f) din Legea nr. 8/1996 (fonograme de comerţ), ci numai pentru cele menţionate de art. 1232 lit. f) (fonograme publicate în scop comercial), astfel că emiterea Deciziei nr. 57/2012 nu a prejudiciat drepturile acesteia.

Recurenta-pârâtă arată că, în mod neîntemeiat reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că Decizia nr. 57/2012 are acelaşi conţinut ca şi Decizia nr. 10/2012, ceea ce ar conduce la nulitatea acesteia.

În ceea ce priveşte noţiunea de „reprezentativitate”, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, recurenta arată că aceasta se referă nu la organismul cu cel mai mare număr de membrii, ci la acelea care va putea îndeplini obligaţiile legale, asigurând astfel cea mai bună reprezentare a intereselor beneficiarilor legii - autorii de fonograme.

Cum reclamanta a dovedit cu prisosinţă că nu mai este capabilă să-şi desfăşoare activitatea, în mod corect O.R.D.A. a acO.R.D.A.t prerogativa colectării celuilalt organism de gestiune colectivă de pe piaţă.

4. Apărările intimatei-reclamante C.

Prin întâmpinarea formulată la data e 6 noiembrie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând apărări ample în raport cu fiecare motiv de recurs invocat.

Referitor la casarea sentinţei atacate, intimata-reclamantă arată că instanţa de fond a reţinut drept motive de nelegalitate, pe lângă cel invocat de recurentă - nemotivarea acţiunii actului supus controlului judiciar şi altele, anume: lipsa motivelor concrete care au condus la desemnarea A. drept colector. În lipsa acestor motive concrete instanţa nu a putut verifica raţionamentul autorităţii publice implicată în desemnarea colectorului şi concO.R.D.A.nţa acestuia cu dispoziţiile legale incidente cauzei, prin raportare la fiecare domeniu al drepturilor care urmează a face obiectul unei asemenea operaţiuni de colectare.

Referitor la modificarea hotărârii atacate, intimata arată că motivele de recurs indicate în prezenta cauză sunt identice cu cele formulate în dosarul nr. 3694/2/2012 ce au ca obiect anularea Deciziei O.R.D.A. nr.10/2012 (prima decizie prin care colectarea pentru acest domeniu a fost luată de la C. şi atribuită A.) şi în realitate acestea sunt susţineri din concluziile formulate în faţa instanţei de fond, fără a cuprinde critici cu privire la Sentinţa nr. 822 din 25 februarie 2013.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

La data de 7 mai 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 8/1996, pârâtul O.R.D.A. a emis Decizia nr. 57/2012, publicată în M. Of. Partea I nr. 313 din 10 mai 2012, prin care a dispus la art. 1 că se desemnează organismul de gestiune colectivă, pârâta A.R.A.I.E. (A.), drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

Metodologia privind remuneraţia cuvenită artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea programelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organisme de radiodifuziune este cea cuprinsă în Decizia nr. 153A din 12 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, şi publicată în M. Of. al României în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 216/2011.

Soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a Deciziei nr. 57/2012 emisă de O.R.D.A. este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt şi de drept ale cauzei.

Se impune a se preciza că Decizia nr. 57/2012 emisă de O.R.D.A. are un conţinut identic cu Decizia nr. 10 din 3 februarie 2012 (anulată prin Sentinţa nr. 655 din 12 februarie 2013 a C.A.B., irevocabilă prin respingerea recursului formulat de A. conform Deciziei Înaltei Curţi nr. 3060 din 26 iunie 2014), precum şi cu Decizia nr. 37 din 20 martie 2012 (anulată prin Sentinţa nr. 793/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal).

Decizia atacată în prezenta cauză a fost emisă, aşa cum rezultă din preambulul său, în temeiul dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 8/1996, art. 3 din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune cuprinsă în Decizia nr. 153/A din 12 mai 2011 a C.A.B., publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 216/2011 în M. Of. al României, precum şi a referatului Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RG/II/ 4195 din 5 mai 2012.

Din analiza referatului rezultă că cele două organisme de gestiune colectivă care activează pentru aceeaşi categorie de titulari de drepturi nu au încheiat protocolul prin care să stabilească criteriile repartizării între acestea a remuneraţiei precum şi colectorul ce urma să fie numit prin decizie O.R.D.A., protocol obligatoriu conform dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În această situaţie deveneau aplicabile dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 care prevăd că în situaţia nedepunerii protocolului menţionat la alin. (2), O.R.D.A. desemnează dintre organele de gestiune colectivă, colectorul în domeniul titularilor de drepturi în cauză, pe baza reprezentativităţii, prin decizie a directorului general.

Prin decizia contestată de reclamant, asociaţia A. a fost desemnată drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea celor două tipuri de fonograme definite de Metodologia stabilită prin Decizia nr. 153/A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, respectiv fonograme de comerţ, în sensul art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 şi fonograme publicate în scop comercial, în sensul art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

Pentru exercitarea dreptului prevăzut de art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă este obligatorie, iar pentru exercitarea dreptului prevăzut de art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă este facultativă.

În cazul în care gestiunea colectivă este facultativă (situaţia fonogramelor publicate în scop comercial, care intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996) dacă există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru acest domeniu, sunt reglementate două modalităţi de desemnare a organismului care va colecta sumele datorate de utilizatori, respectiv încheierea unui protocol de către organismele de gestiune colectivă prin care se stabileşte organismul ce va fi numit colector, iar în lipsa unui protocol, organismul de gestiune colectivă colector se desemnează prin decizia directorului O.R.D.A. pe baza reprezentativităţii.

În speţă nu a fost încheiat un astfel de protocol de către organismele de gestiune colectivă din domeniul fonogramelor publicate în scop comercial, astfel că desemnarea organismului colector nu se putea face decât prin decizia directorului general al O.R.D.A., cu respectarea criteriului reprezentativităţii organismului de gestiune desemnat.

Acest criteriu nu a fost însă respectat de autoritatea pârâtă care a desemnat în mod arbitrar organismul colector, atâta timp cât din cuprinsul Deciziei nr. 57/2012 nu reiese care au fost considerentele care au justificat această alegere.

Este adevărat că Decizia nr. 57/2012 a fost emisă în baza Referatului Direcţiei Registre şi Gestiune Colectivă nr. RG/II/4195 din 5 februarie 2012, însă nici acest ultim înscris nu cuprinde o motivare care să justifice schimbarea organismului colector.

Or, încălcarea dispoziţiilor art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin nerespectarea criteriului reprezentativităţii, constituie o cauză de nulitate a deciziei contestate în prezenta cauză.

De asemenea, în cazul fonogramelor de comerţ, gestiunea colectivă fiind obligatorie potrivit art. 1231 lit. f) din Legea nr. 8/1996, în situaţia existenţei mai multor organisme de gestiune colectivă pentru aceeaşi categorie de titulari de drepturi, chiar dacă legea nu mai impune criteriul reprezentativităţii, autoritatea emitentă a deciziei de desemnare este obligată să precizeze motivele de fapt şi de drept care au justificat desemnarea unui anumit organism de gestiune.

Intimata-pârâtă O.R.D.A. nu justifică desemnarea recurentei-pârâte A. în calitate de colector al remuneraţiilor, nici în cazul celor cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, situaţie în care e obligatorie aplicarea criteriului reprezentativităţii, nici în cazul celor cuvenite pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, ori a reproducerilor acestora pentru care Legea nr. 8/1996 nu prevede obligativitatea aplicării acestui criteriu, fiind însă implicită concluzia că şi în acest din urmă caz desemnarea se putea face prin raportare la criteriul reprezentativităţii, atâta timp cât dispoziţiile art. 1291 din Legea nr. 8/1996 prevăd că în cazul gestiunii colective obligatorii dacă un titular nu este asociat la nici un organism, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri.

În acest context, Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanţe, în sensul nelegalităţii actului administrativ atacat din perspectiva neîndeplinirii cerinţei esenţiale referitoare la motivarea în fapt şi în drept a acestuia, cu referire la modalitatea concretă şi criteriile avute în vedere de către pârâtul O.R.D.A. la desemnarea drept colector al remuneraţiilor privind dublele domenii de gestiune colectivă, respectiv cel obligatoriu reglementat de dispoziţiile art. 1291 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 şi cel facultativ reglementat de dispoziţiile art. 1292 alin. (1) lit. f).

Se constată că nici actul atacat şi nici referatul care a stat la baza emiterii acestuia nu cuprind motivele concrete care au condus la adoptarea soluţiei de desemnare a pârâtei A., astfel că instanţa este în imposibilitate de a exercita un control efectiv al raţionamentului autorităţii publice pârâte.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) Cod procedura civilă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 şi urm. C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă A. la plata sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.R.A.I.E. - A. împotriva Sentinţei nr. 822 din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă A.R.A.I.E. la plata sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2014.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4317/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs