ICCJ. Decizia nr. 4606/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4606/2014
Dosar nr. 604/36/2013
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată şi hotărârea instanţei de fond.
Prin acţiunea civilă promovată şi înregistrată la data de 11 februarie 2013 pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 24931/212/2013, reclamanta SC "T.M.N." SA a solicitat obligarea pârâtei SC "S.I." SRL la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului aferent imobilului H.S. din Eforie Nord, pentru anii 2009 - 2010, cuantificată provizoriu la 10.000 lei.
La data de 14 mai 2013, pârâta SC "S.I." SRL, prin Note de şedinţă a invocat excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea Naţională pentru Turism din cadrul Ministerului Turismului.
Judecătoria Constanţa, prin încheierea de şedinţă din data, de 12 iunie 2013, a dispus în baza disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 sesizarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 iulie 2013 sub nr. 604/36/2013.
Prin Sentinţa nr. 271/CA din 05 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a respins excepţia de nelegalitate a actului administrativ -Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea Naţională pentru Turism invocată de reclamanta SC "S.I." SRL, ca inadmisibilă.
A reţinut, în esenţă, că excepţia de nelegalitate invocată vizează Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea Naţională pentru Turism din cadrul Ministerului Turismului, act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi în raport cu jurisprudenţa trasată de instanţa supremă, pentru situaţia dedusă judecăţii dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt înlăturate, nefiind aplicabile, astfel încât pârâta nu are la dispoziţie calea excepţiei de nelegalitate pentru a înlătura aplicarea actului administrativ contestat.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile dezvoltate în cererea de recurs au fost subsumate următoarelor motive:
1. Art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Curtea de Apel Constanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.
Susţine recurenta că instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate este Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că autoritatea emitentă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este Autoritatea Naţională pentru Turism din cadrul Ministerului Turismului - autoritate publică centrală, cu sediul în Bucureşti.
2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta afirmă că articolul 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 a reglementat posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate şi în ceea ce priveşte actul administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Mai susţine că asupra constituţionalităţii acestui text de lege s-a pronunţat prin mai multe decizii Curtea Constituţională, în sensul că dispoziţiile sunt constituţionale.
Recurenta afirmă că, în lipsa unei decizii pronunţate într-un recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, instanţa judecătorească nu are temei legal să înlăture aplicarea lui pentru actele administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi pentru a achiesa la punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, exprimat prin Procesul-verbal încheiat cu ocazia şedinţei Plenului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 26 mai 2008.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs cât şi sub toate aspectele aşa cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Curtea de Apel Constanţa a reţinut în mod legal şi temeinic faptul că este competentă teritorial să soluţioneze excepţia de nelegalitate, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 foloseşte sintagma "instanţa de contencios administrativ competentă", făcând indirect trimitere la regulile competenţă stabilite de art. 10 din aceeaşi lege.
Înalta Curte reţine că în cauză nu a fost contestat faptul că autoritatea emitentă a actului este un organ administrativ central, ceea ce atrage competenţa materială a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, art. 10 alin. (3) din legea menţionată stabileşte o competenţă alternativă, lăsată la aprecierea reclamantului şi totodată, o limitare a acestui drept de opţiune, în sensul că dacă reclamantul a ales instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se mai poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Aşadar, coroborarea acestor dispoziţii procedurale cu faptul că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii de fond este Judecătoria Constanţa, iar autorul excepţiei de nelegalitate nu şi-a exprimat opţiunea de a fi soluţionată de către instanţa de la sediul pârâtului, în mod legal, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că este competentă teritorial, respectând eficienţa şi celeritatea înfăptuirii actului de justiţie.
2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică constatând că excepţia de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este nefondată pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (...).
Actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin Deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală a ţării.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.09.2007).
Aşadar, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Ministerul Turismului - Autoritatea Naţională pentru Turism este nefondată, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 271/CA din 05 septembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4539/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4473/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
