ICCJ. Decizia nr. 4371/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4371/2014
Dosar nr. 6183/2/2012
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC K.V. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.S.A. şi D.F.G. din cadrul primei pârâte, anularea Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012, emisă de C.S.A. - D.F.G., comunicată la data de 30 iunie 2012, admiterea plângerii, desfiinţarea în parte a Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012 emisă de C.S.A. - D.F.G. şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 386.331 RON (84.800 euro x 4,5558 RON/euro), reprezentând prejudiciul creat reclamantei de către SC D.A.A.G. SA - în faliment, în ale cărei obligaţii de plată sunt subrogate prin efectul legii pârâtele, ca urmare a respingerii nejustificate a cererii de despăgubiri, echivalent cu venitul nerealizat ca urmare a imobilizării maşinii şi utilajului (macara) instalat pe aceasta;
- 80.911 RON, reprezentând dobânda legală raportată la suma solicitată cu titlu de prejudiciu, echivalent cu venitul nerealizat;
- 52.622,76 RON, reprezentând cheltuieli de judecată şi onorarii de avocat în instanţele judecătoreşti, precum şi în procedura în faţa C.S.A. - D.F.G.;
- 23.032,59 RON reprezentând despăgubire calculată eronat pentru reparaţiile braţului macaralei;
- 851 RON, reprezentând diferenţă dobânzi calculate eronat la despăgubirea pentru reparaţia braţului macaralei, cu cheltuieli de judecată şi onorariul de avocat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în fapt, că între SC K.V. SRL Bucureşti, în calitate de asigurat şi D.A.A.G. SA, în calitate de asigurător, s-a încheiat, la data de 30 mai 2008, Poliţa de asigurare P1 pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt, pentru autovehiculul asigurat categoria macara, marca D., număr de înmatriculare B1, pentru o perioadă de 12 luni, respectiv de la 2 iunie 2008 la 1 iunie 2009.
La data de 29 noiembrie 2008, în interiorul perioadei asigurate, în timp ce se afla în circulaţie, autovehiculul sus-menţionat a fost implicat într-un eveniment rutier pe uliţa aflată în vecinătatea cartierului G. din oraşul C. şi s-a răsturnat în albia râului Prahova.
Organele de poliţie competente din localitatea C., prin Procesul-verbal din 2 decembrie 2008, au stabilit starea de fapt şi au emis documentele corespunzătoare, care ulterior au fost depuse de asigurata SC K.V. SRL la societatea de asigurare D.A.A.G. SA, unde s-a constituit Dosarul de daună D1.
Urmare a evenimentului survenit, autovehiculul asigurat a suferit grave avarii, atât la cabină, cât şi la macara (instalaţie montată pe corpul maşinii).
Reparaţia corpului maşinii a fost executată în România, de reprezentanţa D. - E.H. SRL fiind evaluată la suma de 84.408,70 RON.
Potrivit negaţiei dată de unitatea service specializată D. - E.H. SRL, reparaţia macaralei instalată pe corpul maşinii nu s-a putut executa în ţară, ci numai de producător în străinătate.
Societatea de asigurare D.A.A.G. SA a comunicat reclamantei SC K.V. SRL respingerea integrală a dreptului la despăgubire, pentru motive total neîntemeiate (înlăturate ulterior de instanţa de judecată prin hotărâre definitivă şi irevocabilă), invocând inexistenţa riscului asigurat.
Pârâta C.S.A. prin D.F.G. denumită în continuare Fond, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012 emisă de C.S.A. - D.F.G.
A precizat că, deşi prin cererea dedusă judecaţii, reclamanta solicită obligarea în solidar a C.S.A. şi a C.S.A - D.F.G., este vorba despre aceeaşi instituţie, D.F.G. fiind un departament specializat în cadrul C.S.A., lipsit de personalitate juridica (art. 9 alin. (3) din Normele privind Fondul de garantare), înfiinţat în scopul prevăzut de art. 60 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România cu atribuţii expres prevăzute de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare şi de Normele privind Fondul de garantare aprobate prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009.
Prin Sentinţa nr. 500 din 4 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D.F.G.; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC K.V. SRL, în contradictoriu cu pârâtele C.S.A. şi C.S.A. - D.F.G.; a anulat în parte decizia emisă de către pârâţi în 27 iunie 2012, în sensul că a obligat pârâţii să admită la plată şi următoarele sume: 23.032,59 RON, reprezentând diferenţa de curs valutar; 851 RON, reprezentând dobânda legală aferentă primei sume şi 21.950 RON, reprezentând despăgubiri constând în cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu de avocat); a respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate.
Totodată, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 909 RON, cheltuieli de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat), admise în parte, proporţional celor admise.
Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă astfel cum aceasta a fost invocată şi susţinută de către pârâte prin reprezentant legal, Curtea constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare având în vedere că deşi pârâtul D.F.G. din cadrul C.S.A. nu deţine în sensul legii de drept comun personalitate juridică, totuşi în materia contenciosului administrativ, în general, iar în special în domeniul de aplicare a Legii nr. 503/2004, se constată că există o identitate între persoana acestui pârât şi emitentul actului administrativ a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, nefiind relevantă din această perspectivă existenţa/inexistenţa calităţii pârâtului de persoană juridică cu toate atributele şi obligaţiile derivând din acest statut, ci exclusiv calitatea de emitent al actului administrativ atacat, calitate care a avut la bază atât dreptul, cât şi obligaţia legală ale acestui pârât de a se pronunţa asupra cererii de plată formulată de către reclamantă în temeiul acestor dispoziţii speciale.
Asupra fondului cauzei, instanţa de fond a constatat caracterul întemeiat al capătului de cerere privind recunoaşterea dreptului reclamantei la plata sumei de 23.032,59 RON, reprezentând diferenţă de curs valutar.
În concret, prima instanţă a reţinut că această sumă este compusă din diferenţa de curs valutar solicitată de către reclamantă şi avută în vedere de către pârâţi la calcularea cuantumului indemnizaţiei de asigurare aferente reparaţiei braţului macaralei, în special cursul valutar în raport de care a fost calculată conversia indemnizaţiei din euro în RON, curs care se impunea a fi luat în considerare exclusiv în raport de clauzele contractuale existente între părţi, precum şi de dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii acestui contract de asigurare facultativă şi respectiv la data producerii evenimentului asigurat.
Prin urmare, Curtea a constatat că, potrivit deciziei atacate, acest curs valutar în privinţa acestei sume a fost calculat de către pârâţi în raport de data producerii evenimentului asigurat, interpretând şi aplicând cu încălcarea scopului prevăzut de Legea nr. 503/2004, dispoziţiile art. 13.2 şi 13.8 din clauzele contractului de asigurare facultativă, respectiv art. 13 şi 14 alin. (1) din Normele aprobate prin O.C.S.A. nr. 10/2009, enunţat în cuprinsul actului administrativ atacat şi al întâmpinării formulate în prezenta cauză.
Instanţa de fond a apreciat că invocarea ca motiv al refuzului plăţii acestei diferenţe de curs valutar a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi 14 alin. (1) din O.C.S.A. nr. 10/2009, precum şi a dispoziţiilor art. 13.2 şi 13.8 din Contractul de asigurare facultativă pentru avarii şi furt nu poate fi reţinută, fiind încălcate drepturile persoanelor asigurate de a le fi plătite de îndată indemnizaţiile de asigurare, iar nu cu întârziere, în cazul contrar fiind necesară efectuarea conversiei valutare în concordanţă cu scopul legii şi acordului părţilor, respectiv la data efectuării plăţii acestor indemnizaţii.
Mai mult, judecătorul fondului a constatat că un asemenea scop rezultă din însuşi conţinutul poliţei de asigurare deţinută anterior de către reclamantă, în care s-a stabilit suma atât a indemnizaţiei de asigurare, cât şi primei de asigurare, în valută - euro, iar nu în RON, neavând relevanţă din această perspectivă împrejurarea că la data plăţii acestea urmau fi încasate în RON, iar nu în valută, esenţial fiind momentul în raport de care aceste plăţi urmau a fi calculate, respectiv fie în raport de momentul plăţii la data scadenţei, fie ulterior, în raport de data plăţii, ulterioară scadenţei obligaţiei contractuale privind plata indemnizaţiei de asigurare, astfel încât riscul deprecierii valutare a acestor obligaţii să fie suportat de către debitorul unei asemenea obligaţii, iar nu de către creditor.
În raport de aceleaşi considerente, s-a constatat că în mod nejustificat pârâţii au refuzat să recunoască reclamantei şi dreptul la plata sumei de 851 RON, reprezentând dobânda legală aferentă diferenţei de curs valutar, având caracter accesoriu acestui debit principal şi urmând acelaşi regim juridic, urmând a fi stabilită şi această obligaţie în sarcina pârâtelor.
De asemenea, cu privire la capătul de cerere referitor la recunoaşterea cheltuielilor de judecată, astfel cum acestea au făcut obiectul cererii de plată adresată anterior pârâţilor în temeiul Legii nr. 503/2004, instanţa de fond a reţinut că este în parte întemeiat, respectiv cu privire la suma de 21.950 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru şi onorariul de avocat.
În raport de scopul prevederilor Legii nr. 503/2004, precum şi împrejurarea că reclamanta deţine hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care fie a fost obligat asigurătorul la plata unei părţi din indemnizaţia de asigurare, fie a fost cuantificată pe cale judiciară cu putere de lucru judecat o altă parte a aceleiaşi indemnizaţii, ambele cuvenite reclamantei în temeiul contractului de asigurare facultativă, precum şi subrogarea de drept a pârâţilor în obligaţiile asigurătorului aflat în procedura de insolvenţă, dar şi de prevederile art. 274 C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune recunoaşterea în favoarea reclamantei a sumei de 21.950 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariul de avocat, cheltuieli efectuate de către reclamantă în legătură cu dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 şi Cornetu, iar nu şi cu privire la dosarele înregistrate pe rolul secţiilor comerciale ale Tribunalului Bucureşti, acestea fie neprimind o soluţie pe fond, fie privind exclusiv declanşarea procedurii de insolvenţă în cadrul căreia inclusiv pârâta C.S.A. are calitatea de creditor, iar nu de debitor faţă de asigurătorul reclamantei aflat în această situaţie.
Cât priveşte cererea privind recunoaşterea în favoarea reclamantei a sumei constând în onorariul de succes pretins a fi cuvenit apărătorului reclamantei în temeiul contractului de asistenţă juridică, având în vedere conţinutul contractului, astfel cum a fost ulterior dezvoltat prin actul adiţional anterior menţionat, respectiv apreciindu-se în raport de natura şi complexitatea pricinii care a făcut obiectul acestui contract, respectiv a litigiului aflat în faza administrativă în faţa C.S.A. - D.F.G., s-a apreciat că se impune exclusiv acordarea onorariului forfetar în sarcina pârâţilor.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea prejudiciului pretins a fi suferit de către reclamantă constând în suma de 84.800 euro, reprezentând echivalentul venitului nerealizat de către reclamantă, precum şi de 80.911 RON, reprezentând dobânda legală aferentă acestei din urmă sume, prima instanţă a constatat că refuzul exprimat de către pârâţi din actul administrativ atacat este unul justificat, având în vedere că reclamanta nu a dovedit legătura de cauzalitate între producerea prejudiciului constând în evenimentul asigurat, respectiv imobilizarea vehiculului în cauză şi lipsa obţinerii unor venituri din utilizarea acestuia de către reclamantă în temeiul unor potenţiale angajamente contractuale având ca obiect prestări de servicii prin închirierea acestui utilaj.
Curtea a constatat că nu poate fi reţinută în sarcina pârâţilor o asemenea culpă şi legătură de cauzalitate, având în vedere că o asemenea obligaţie nu constituie o creanţă de asigurări conform Legii nr. 503/2004.
De asemenea, a reţinut că dispoziţiile art. 1357 - 1358 noul C. civ. nu sunt aplicabile cauzei, având în vedere data producerii evenimentului asigurat, precum şi dispoziţiile art. 3 şi 5 din Legea nr. 71/2001 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., ci exclusiv dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. din 1864.
În mod corespunzător, instanţa de fond a respins ca neîntemeiat şi capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale aferente capătului principal referitor la acordarea venitului pretins a fi nerealizat de către reclamantă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta A.S.F. (fostă C.S.A.) - D.F.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se invocă greşita aplicare a legii atât în ceea ce priveşte obligarea în solidar a C.S.A. cât şi a D.F.G. la diferenţa în urma cursului valutar aplicabil, la plata sumei reprezentând despăgubirea pentru reparaţia braţului macaralei cât şi în ceea ce priveşte obligarea la plata sumei reprezentând cheltuieli de judecată în litigiile în care a fost parte SC D.A.A.G. SA.
În cadrul aspectului de nelegalitate având ca obiect menţinerea şi obligarea în solidar a celor doi pârâţi la plata sumei reprezentând diferenţă de curs valutar plus dobânda aferentă acestei sume, recurenta C.S.A. prin D.F.G. invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 lit. l1) din Legea nr. 32/2000 şi cele prevăzute de art. 60 din Legea nr. 136/1995 prin menţinerea în cauză a doi pârâţi, deoarece Fondul de garantare funcţionează ca un departament specializat în cadrul C.S.A. fiind lipsit de personalitate juridică.
În ceea ce priveşte soluţia de fond se arată că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a clauzelor contractuale pct. 13.2 şi 13.8 din Condiţiile generale şi art. 12 - 15 din Normele privind Fondul de garantare aprobat prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009.
Se arată că instanţa de fond a făcut o aplicarea greşită a legii deoarece a apreciat eronat probele administrate şi a stabilit eronat situaţia de fapt în sensul că reclamanta-intimată ar fi făcut dovada achitării contravalorii reparaţiei braţului macaralei, fapt ce nu a fost probat cu documentele justificative deoarece raportul de expertiză omologat de Judecătoria Cornetu precizează doar costul estimativ de reparaţie şi în consecinţă reclamanta-intimată nu are dreptul la diferenţe de curs valutar aceasta nefiind o creanţă valutară în înţelesul art. 15 din Normele privind Fondul de garantare.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea litigiilor în care parte a fost SC D.A.A.G. SA.
Recurenta-pârâtă apreciază că în mod greşit prima instanţă a apreciat aceste cheltuieli de judecată ca fiind o creanţă de asigurare în condiţiile art. 5 lit. h) din Legea nr. 503/2004, fără a fi îndeplinite condiţiile subrogării Fondului de garantare în toate drepturile creditorilor de asigurări pentru sumele egale cu plăţile pe care le-a plătit din disponibilităţile sale, prevăzută de art. 27 din Legea nr. 503/2004, deoarece nu operează o subrogare în obligaţiile societăţii de asigurare.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul de a respinge plângerea formulată de reclamanta-intimată şi de menţinere a deciziei contestate.
La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În termenul de amânare a pronunţării reclamantei-intimate a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului apreciind că motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţa de fond atât în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D.F.G. cât şi în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fond de admitere în parte a acţiunii şi de anulare în parte a Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012.
Pe fond, analizând aspectele de nelegalitate invocate în cadrul recursului, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare în parte a deciziei contestate şi de obligare a pârâtelor la plata sumelor reprezentând diferenţa de curs valutar plus dobânda legală şi suma reprezentând cheltuieli de judecată în valoare de 21.950 RON.
Curtea apreciază că în ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate invocat ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D.F.G., prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 2 lit. l) şi c) din Legea nr. 554/2004 apreciind că deşi D.F.G. nu are personalitate juridică, are capacitate procesuală şi calitatea în prezenta cauză în calitate de emitent al deciziei contestate, în raport de obligaţia legală a acestui pârât de a soluţiona cererea de plată formulată de reclamantă-intimată în baza Legii nr. 503/2004.
În ceea ce priveşte soluţia pe fond dispusă de instanţa de fond respectiv de anulare în parte a Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012, Curtea apreciază că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 503/2004, ambele sume acordate cu titlu de diferenţă de curs valutar şi cheltuieli de judecată neîndeplinind condiţiile legale şi contractuale pentru a fi calificate drept despăgubiri ce se plătesc de autoritatea recurentă potrivit contractului de asigurare încheiat cu societatea de asigurare aflate în procedura falimentului.
În ceea ce priveşte suma reprezentând diferenţă de curs valutar plus dobânda aferentă, Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit greşit situaţia de fapt şi a interpretat eronat clauzele contractuale pct. 13.2 şi 13.8 din Condiţiile generale şi art. 13 - 15 din Normele privind Fondul de garantare aprobat prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009.
Din considerentele hotărârii atacate, rezulta ca instanţa de fond este în eroare asupra situaţiei de fapt, reţinând ca reclamanta a făcut dovada achitării contravalorii reparaţiei braţului macaralei ("plata pentru indemnizaţia aferenta reparării braţului macaralei a fost efectuata la a data ulterioara prezentării documentului care atesta dreptul reclamantei la reparaţie în temeiul contractului (...)").
Astfel, instanţa îşi fundamentează hotărârea pe dispoziţiile pct. 13.8 din Condiţiile generale, parte integranta din contractul de asigurare coroborat cu art. 15 din Norme, potrivit căruia despăgubirea se acordă pe baza documentelor justificative ale cheltuielilor (facturi, chitanţe, ordine de plată) prezentate în original de către asigurat şi se achită în RON, indiferent de valuta documentului justificativ prezentat.
Fundamentul este greşit în interpretarea instanţei de fond în condiţiile în care reclamanta intimata nu a făcut dovada achitării cheltuielilor ocazionate de reparaţia braţului macaralei. În situaţia în care s-ar fi depus documente justificative de plată (astfel cum dispune clauza contractuală), cursul valutar aplicabil ar fi fost cel de la data efectuării plăţii.
În aceste condiţii, ambele dispoziţii (cea contractuală - 13.8 şi cea legală - art. 15 din Norme) au fost interpretate şi aplicate în mod eronat de instanţa de fond, aceasta fiind în eroare cu privire la materialul probator administrat în cauză şi cu privire la situaţia de fapt.
În mod corect, prin decizia contestată a fost respinsă la plată suma reprezentând diferenţa de curs valutar în condiţiile în care intimata-reclamantă nu a depus la dosar documente justificative care să ateste afectarea în concret a reparaţiilor şi data efectuării acelor reparaţii. Raportul de expertiză efectuat în cadrul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu nu probează efectuarea reparaţiei braţului macaralei ci precizează costul aproximativ al reparaţiei în condiţiile în care documente justificative nu au fost depuse (care sa ateste efectuarea propriu-zisă a reparaţiilor), la stabilirea cursului valutar aplicabil s-a ţinut cont de art. 13 şi art. 14 din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009 şi de pct. 13.2 şi 13.8 din condiţiile generale de asigurare încheiate cu asigurătorul D.A.A.G.
În acest sens, conform acestor clauze contractuale despăgubirea se va acorda în RON şi nu va putea în niciun caz depăşi suma asigurată, nici cuantumul daunei şi nici valoarea reală a autovehiculului, sau a echipamentului suplimentar asigurat în momentul producerii evenimentului asigurat în concordanţă cu valoarea de piaţă la data producerii evenimentului asigurat.
Cu privire la suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea litigiilor în care a fost parte SC D.A.A.G. SA, Curtea apreciază că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că aceste cheltuieli reprezintă despăgubiri şi pot fi suspendate de Fondul de garantare potrivit art. 27 din Legea nr. 503/2004.
Acest tip de creanţe nu-şi au izvorul în contractul de asigurare încheiat de reclamantă şi societatea SC D.A.A.G. SA şi nici într-o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu aceasta ori cu C.S.A.
Suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiilor în care a fost implicat asigurătorul aflat în insolvenţă nu reprezintă o creanţă de asigurare în condiţiile art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004
În condiţiile în care nu există o hotărâre judecătorească de obligare a societăţii de asigurare la plata cheltuielilor de judecată, rezultă că aceste cheltuieli nu au fost probate şi dovedite cu respectarea principiului contradictorialităţii faţă de partea căzută în pretenţii, respectiv fata de D.A.A.G.
În cauză instanţa de fond a apreciat greşit în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 503/2004, deoarece potrivit acestor dispoziţii Fondul de garantare se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări pentru sumele egale cu plăţile pe care le-a plătit din disponibilităţile sale, fiind o subrogare în drepturi pentru sume egale cu plăţile efectuate şi nu o subrogare în obligaţiile societăţii de asigurare.
Faptul că aceste cheltuieli de judecată au fost efectuate de reclamanta-intimată în dosarele în care parte a figurat societatea de asigurare în faliment nu atrage aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 503/2004 deoarece nu pot fi apreciate ca despăgubiri ce pot fi suportate de Fondul de garantare, potrivit contractului de asigurare.
Faptul că reclamanta-intimată a suportat anumite cheltuieli de judecată, taxă timbru şi onorariu de avocat în cadrul unui litigiu în care societatea de asigurare aflată în insolvenţă, în prezent, a avut calitatea de pârât nu înseamnă o creanţă a recurentului faţă de firma de asigurare, creanţă care să fie achitată conform Legii nr. 503/2004 din Fondul de garantare, ea putând fi recuperată dacă va fi acceptată de către lichidatorul judiciar în cadrul dosarului de faliment.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge în tot acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de A.S.F. (fostă C.S.A.) - D.F.G. împotriva Sentinţei nr. 500 din 4 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta SC K.V. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014
| ← ICCJ. Decizia nr. 4370/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4373/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
