ICCJ. Decizia nr. 4786/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4786/2014
Dosar nr. 954/93/2014
Şedinţa de la 11 decembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2540 din 20 august 2014, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ilfov şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3078 din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pârâţii Instituţia Primarului Comunei Chiajna şi Comuna Chiajna, solicitând obligarea la plata sumei de 9.039.200 de lei (echivalentul a 2.000.000 de euro la cursul euro de la data depunerii acţiunii), reprezentând prejudiciul suferit de societate ca urmare a anulării autorizaţiei de construire nr. 2210 din 03 august 2006 emisă de Primarul Comunei Chiajna, precum şi a sumei de 451.960 lei (echivalentul a 100.000 euro la cursul euro de la data depunerii acţiunii), reprezentând daune morale.
Înalta Curte constată că autorizaţia de construire contestată a fost emisă de Primarul Comunei Chiajna.
Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Deci, în privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.
Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi respectiv, instanţei de contencios administrativ a Curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.
Or, prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a anulării autorizaţiei de construire din 03 august 2008, fiind evident că litigiul este grefat pe un raport juridic privind angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice, iar nu pe un raport juridic de drept fiscal, iar pârâţii reprezintă autorităţi publice locale, astfel încât competenţa materială aparţine tribunalului, iar nu curţii de apel.
Pe de altă parte, astfel cum corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, prin raportare la susţinerile reclamantei, în sensul că temeiul de drept al cererii deduse judecăţii îl constituie dispoziţiile art. 1357 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că Tribunalul Ilfov este competent material potrivit criteriului valoric, concluzie ce rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. j) cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC E. SRL prin administrator judiciar A.M.T.S.I.S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Primarului Comunei Chiajna şi Comuna Chiajna, precum şi intervenienta SC B. SA, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4785/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 767/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
