ICCJ. Decizia nr. 664/2014. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 664/2014
Dosar nr. 8457/2/2011
Şedinţa publică de la 12 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T. SA a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. şi D.G.A.M.C., următoarele:
- anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. înregistrată în data de 31 martie 2011 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă înregistrată la acest organ de soluţionare în data de 17 iunie 2010 cu privire la suma totală de 541.943 RON, reprezentând TVA respinsă la rambursare;
- anularea parţială a deciziei de impunere din 19 aprilie 2010 pct. 2.2.1. soluţionarea decontului de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare emisă în baza raportului de inspecţie fiscală încheiat de D.G.A.M.C. la data de 16 aprilie 2010 pentru suma de 541.943 RON şi, pe cale de consecinţă, rambursarea sumei de 541.943 RON TVA considerată în mod nelegal de organele de control fiscal drept TVA nedeductibilă şi respinsă la rambursare;
- obligarea pârâtelor la plata de dobânzi de întârziere către societate începând cu data împlinirii termenului legal de rambursare a TVA (45 de zile de la data depunerii decontului înregistrat la data de 26 octombrie 2009) şi până la rambursarea efectivă a acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin deciziile de impunere (numite în continuare D.I.) din 28 august 2009, din 4 septembrie 2009, din 10 septembrie 2009, din 24 septembrie 2009 şi din 14 octombriie 2009, încheiate în baza rapoartelor de inspecţie fiscală (denumite în continuare R.I.F.) înregistrate la D.G.F.P. a judeţului Maramureş (denumită în continuare D.G.F.P. Maramureş) din 28 august 2009, din 4 septembrie 2009, din 10 septembrie 2009, din 24 septembrie 2009, din 14 octombrie 2009, societăţii i-a fost refuzată la rambursare suma totală de 972.873 RON, considerată de organele de inspecţie fiscală TVA nedeductibilă întrucât acestea nu primiseră răspuns la solicitările de efectuare de controale încrucişate privind realitatea operaţiunilor comerciale efectuate în cazul a patru furnizori pentru întreaga sumă de 972.973 RON, astfel:
- 310.449 RON reprezentând TVA deductibilă aferentă achiziţiilor efectuate de la furnizorul SC S.C. SRL;
- 359.103 RON reprezentând TVA deductibilă aferentă achiziţiilor efectuate de la furnizorul SC I. SRL;
- 131.159 RON reprezentând TVA deductibilă aferentă achiziţiilor efectuate de la furnizorul SC S. SRL;
- 172.226 RON reprezentând TVA deductibilă aferentă achiziţiilor efectuate de la furnizorul SC R. SRL.
În concluzie, reclamanta a solicitat anularea actelor atacate, fiind nelegale.
Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea actelor contestate, fiind legale şi temeinice.
A arătat astfel că cererea de rambursare a sumei de 541.943 RON este neîntemeiată, iar capătul de cerere referitor la obligarea organului fiscal la plata de dobânzi de întârziere începând cu data împlinirii termenului legal de rambursare şi până la rambursarea efectivă este inadmisibil, pe de o parte că nu s-a stabilit în mod irevocabil dreptul la rambursare al reclamantei cu privire la suma de 541.943 RON, iar pe de altă parte, solicitarea de acordare a dobânzilor a fost adresată direct instanţei de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4204 din 22 iunie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inspecţia fiscală a stabilit că reclamanta nu poate beneficia de rambursarea sumei arătate, având în vedere ca soldul sumei negative a TVA solicitată la rambursare nu se reportează în perioada fiscală următoare.
Suma contestată de contribuabil a fost înscrisă în decontul de TVA din septembrie 2009, perioada ce a fost verificată prin raportul de inspecţie fiscală din 24 noiembrie 2009, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere din 24 noiembrie 2009.
Ulterior, aceeaşi sumă a fost înscrisă la rubrica „regularizări taxa dedusă” în decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2009, operaţiune pe care organele de inspecţie fiscală au considerat-o eronata, respingând la rambursare TVA astfel înscrisă.
Prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu a fost clarificat debitul fiscal actual, deşi au fost expuse controalele fiscale desfăşurate, din tabelul folosit la dosar nu a rezultat dacă aceste calcule sunt în favoarea reclamantei sau în defavoarea sa.
Prima instanţă a considerat că trecerea sumei de 541.943 RON în decontul lunii noiembrie 2009, după ce aceasta sumă fusese respinsă la rambursare prin decizia de impunere din 24 noiembrie 2009, decizie neatacată, nu se înscrie în niciuna din situaţiile menţionate în acest ordin emis de preşedintele A.N.A.F. referitor la formularul 300 (decontul de TVA).
În plus, această înscriere a sumei contestate nu poate fi considerată ca o corectare a formularului, deoarece corectarea „nu este posibilă pentru perioade fiscale care au fost supuse inspecţiei fiscale sau pentru care este în curs de derulare o inspecţie fiscală”, potrivit pct. 4.1 din ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 179/2007.
C. fisc. reglementează la art. 1473 alin. (1)-alin.(6) modalitatea de determinare a sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, precizând expres că acesta poate fi reportat din decontul perioadei fiscale precedente daca nu s-a solicitat rambursarea.
Prima instanţă a apreciat că în mod corect autoritatea pârâtă a susţinut faptul ca nu poate fi justificată reverificarea unor perioade, în condiţiile în care societatea nu şi-a exercitat dreptul de a ataca actul administrativ fiscal prin care s-au verificat livrările de bunuri şi facturarea acestora aferente lunii septembrie 2009, neformulând contestaţie împotriva deciziei de impunere din 24 noiembrie 2009, argumente ce sunt în acord cu prevederile art. 105 alin. (3) C. proc. fisc.
3. Recursul formulat de reclamanta SC T. SA împotriva sentinţei civile nr. 4204 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În subsidiar, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea în totalitate a acţiunii introductive.
3.1. Criticile ce vizează capătul de cerere principal, având ca obiect casarea cu trimitere a sentinţei civile din 22 iunie 2012.
Recurenta susţine că prima instanţă nu a analizat sub nici un aspect argumentaţia prezentată în susţinerea acţiunii, lăsând astfel necercetat fondul cauzei.
D.G.F.P. Maramureş a dispus ca în conformitate cu art. 1471 alin. (2), art. 1473 alin. (2) C. fisc., reclamanta are posibilitatea deducerii acestei sume şi să efectueze regularizările prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii.
Organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Maramureş, prin şase decizii de impunere şi rapoarte de inspecţie fiscală anterioare, au evidenţiat aplicabilitatea în cauză a regulii privind exercitarea dreptului de deducere chiar ulterior unui control, conform art. 1471 C. fisc. şi pct. 48 alin. (1) din norme.
Prevederile ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1166/2009, de modificare şi completare a ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1746/2008 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 300, decont pentru TVA, anexa, instrucţiuni pentru completarea formularului nu au relevanţă în cauză.
Obiectul deciziei de impunere din 19 aprilie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 16 aprilie 2010 a fost „inspecţia fiscală parţială cu privire la TVA cu control anticipat conform decontului de TVA cu suma negativă pe perioada noiembrie 2009”, de unde rezultă că societatea nu se găsea în situaţia de plată a TVA, ci în situaţia de a-i fi rambursată de la bugetul TVA.
În speţă nu a fost respectat principiul aplicării unitare a legislaţiei fiscale şi a principiului rolului activ al organelor fiscale, iar judecătorul fondului nu a analizat argumentele aduse de reclamantă cu privire la acest aspect.
Recurenta-reclamantă susţine că a respectat îndrumările primite din partea autorităţii fiscale care o administra, D.G.F.P. Maramureş, îndrumări care au avut la bază dispoziţiile legale aplicabile, însă D.G.A.M.C. şi D.G.S.C., care au verificat ulterior societatea aveau obligaţia, la rândul lor, să respecte precizările aduse de A.N.A.F., în subordinea căreia se aflau.
În ceea ce priveşte neconfirmarea sumei a cărei rambursare a fost solicitată, respectiv TVA în cuantum de 541.943 RON, D.G.F.P. Maramureş a respins cererea aferentă lunii septembrie 2009, pe motiv că nu s-a primit răspunsul de la controalele încrucişate.
La termenul de judecată din data de 10 februarie 2012, reclamanta a solicitat primei instanţe încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri, reprezentând procesele-verbale de control încrucişat prin care au fost soluţionate adresele D.G.F.P. Maramureş, cât şi anexele la aceste procese-verbale.
Instanţa de fond a admis cererea de probatorii, însă la dosar au fost depuse alte documente decât cele solicitate, lipsite de relevanţă.
Ulterior, s-a depus la dosar o parte din actele solicitate, cu motivarea că nu au fost realizate toate controalele încrucişate dispuse, deşi de la data dispunerii acestora au trecut mai bine de trei ani.
În partea finală a adresei rezultă că facturile emise de SC T. SRL sunt reale şi legale, neexistând suspiciuni privind tranzacţiile economice în perioada verificată, aprilie-noiembrie 2009.
Din această perspectivă, recurenta consideră că este contrară situaţiei de fapt menţinerea primei instanţe din partea finală a hotărârii, în sensul că actele ar fi fost depuse de această parte.
Mai mult, judecătorul fondului nu s-a lămurit dacă calculele sunt în favoarea sau în defavoarea reclamantei, arătând că „deşi petenta expune controalele fiscale desfăşurate din tabelul folosit la dosar nu a rezultat dacă aceste calcule sunt în favoarea petentei sau în defavoarea sa”.
3.2. Criticile ce vizează capătul de cerere subsidiar având ca obiect modificarea în totalitate a sentinţei recurate şi admiterii acţiunii formulate.
În ipoteza în care instanţa de recurs consideră că pretenţia este pe deplin dovedită, pe baza argumentaţiei prezentate la punctul anterior, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 541.943 RON TVA.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.A.F.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurenta nu poate beneficia de rambursarea sumei ca urmare a neraportării soldului sumei negative a TVA solicitată la rambursare, în perioada fiscală următoare.
Trecerea sumei de 541.943 RON în decontul lunii noiembrie 2009, după ce această sumă fusese respinsă de la rambursare prin decizia de impunere din 24 noiembrie 2009, neatacată, nu se înscrie în niciuna din situaţiile menţionate în ordnul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1166/2009 privind modificarea şi completarea ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1246/2008 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 300.
Înscrierea de sumă în decontul lunii noiembrie 2009, după ce fusese înscrisă şi în decontul lunii septembrie şi respinsă la rambursare, nu poate fi considerată o corectare a formularului, deoarece corectarea nu este posibilă pentru perioada fiscală care a fost supusă inspecţiei fiscale sau pentru care este în curs de derulare o inspecţie fiscală, potrivit pct. 4.1. din ordinul ministrului educaţiei şi finanţelor nr. 149/2007.
Capătul de cerere referitor la obligarea organului fiscal la plata de dobânzi de întârziere este inadmisibil, reclamanta fiind obligată să urmeze procedura prevăzută de art. 117, art. 124 C. proc. civ. şi de normele speciale emise de ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Prin raportul de inspecţie fiscală parţială, rambursarea soldului negativ de TVA încheiat la 20 noiembrie 2009, din 23 noiembrie 2009 şi prin decizia de impunere din 24 noiembrie 2009, s-a stabilit că „în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146 C. fisc., persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite formalităţile”, conform art. 1471 alin. (2) şi art. 1473 alin. (2) C. fisc.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că D.G.F.P. Maramureş a aplicat în mod constant dispoziţiile art. 1471 alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi art. 1473 alin. (2) C. fisc., permiţând societăţii recurente să deducă sumele şi să efectueze regularizările prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite condiţiile legale.
Faptul refuzării iniţiale de la rambursare a sumei de 541.943 RON TVA nu este consecinţa neîndeplinirii condiţiilor de către societate, ci a nefinalizării de către organul fiscal competent a rezultatului verificărilor încrucişate la partenerii contractuali pentru care s-a solicitat deducerea.
Din acest motiv, D.G.F.P. Maramureş a lăsat posibilitatea recurentei să-şi exercite dreptul de deducere prin decontul perioadei în care sunt îndeplinite formalităţile.
În acest sens, nu i se poate reproşa societăţii recurente împrejurarea necontestării deciziei de impunere din 24 noiembrie 2009, deoarece cererea sa nu a fost respinsă ca neîntemeiată, nedovedită, ci doar s-a dispus amânarea rambursării în totalitate a TVA.
Aşa fiind, soluţia ulterioară a D.G.A.M.C. Bucureşti prin care s-a considerat nedeductibilă şi s-a respins de la rambursare suma de 541.943 RON, considerând că nu mai există dreptul de rambursare a acesteia, este nelegală.
Practica organului fiscal este contrară principiului aplicării unitare a legislaţiei fiscale, consfinţit de dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. proc. fisc.
Neadmiterea la rambursare a unor sume solicitate pe motivul că cei 541.943 RON reprezentând TVA solicitată dar amânată la rambursare în luna septembrie 2009, nu mai poate fi solicitată ulterior, este criticabilă şi nelegală.
În mod cert, în ipoteza îndeplinirii tuturor condiţiilor legale, societatea are dreptul la rambursarea sumei, iar instanţa de fond avea obligaţia să stabilească prin administrarea de probe concludente, dacă cererea este îndreptăţită.
Judecătorul fondului, în virtutea principiului rolului activ, urma să solicite depunerea la dosar a înscrisurilor ce reprezintă rezultatul controalelor încrucişate pentru care s-a amânat rezolvarea cererii, precum şi eventual efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru rambursarea sumei.
În mod evident, sentinţa recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, însuşi judecătorul a constatat că nu se cunoaşte dacă din tabelul depus la dosar rezultă că acesta (calculele) este în favoarea/defavoarea reclamantei.
De asemenea, nu s-a observat că documentaţia depusă este incompletă şi nu poate conduce la stabilirea cât mai exactă a situaţiei de fapt.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1), teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis, sub consecinţa casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru administrarea probatoriului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC T. SA împotriva sentinţei nr. 4204 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 734/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 631/2014. Contencios → |
|---|
