ICCJ. Decizia nr. 676/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 676/2014
Dosar nr. 50020/3/2010
Şedinţa publică de la 13 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a stabilirii competenţei soluţionării cauzei în favoarea acestei instanţe, prin decizia nr. 692 din 9 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în cadrul regulatorului de competenţă, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC O.C. SRL, obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani: 7133,45 RON, debit aferent cofinanţării de la bugetul de stat, 279,84 RON, dobânda de întârziere aferentă cofinanţării, 5.927,91 euro, debit aferent fondurilor Phare, 60,42 euro, dobânda de întârziere aferentă fondurilor Phare şi 15,49 euro, comision bancar, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere, potrivit art. 18 alin. (3) din condiţiile generale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza contractului de grant ce urma să fie utilizat pentru realizarea proiectului „G.T.C.”, autoritatea contractantă s-a obligat să participe cu 91,18%, restul fiind contribuţia pârâtei, care a primit un avans de 33.070,4 euro, fiind necesar a justifica prin intermediul rapoartelor tehnice şi financiare intermediar şi final modul de utilizare a finanţării.
Totodată, a susţinut că, în urma verificărilor efectuate, s-a reţinut că sumele prevăzute în proiect nu au fost cheltuite în totalitate, iar unele cheltuieli nu erau eligibile, motiv pentru care pârâta a fost notificată cu privire la neregulile sesizate şi la sumele ce trebuiau restituite, dar întrucât nu s-a ajuns la un punct de vedere comun au fost aplicate prevederile art. 17 alin. (2) din condiţiile generale, iar valoarea finanţării nerambursabile a fost recalculată proporţional cu suma costurilor total eligibile, pârâta datorând sumele solicitate prin prezenta cerere.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat, în esenţă, că înţelege să conteste nota justificativă din 12 martie 2008 la care se face referire prin notificarea reclamantului din 3 aprilie 2009, apreciind că în realitate cheltuiala neeligibilă se ridică la suma de 945,01 euro.
Prin notele scrise depuse la dosar, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, apreciind că în cauză au fost depăşite termenele prevăzute de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
1.3. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5281 din 26 septembrie 2012, a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor de 7.133,45 RON reprezentând debit aferent cofinanţării de la bugetul de stat, 279,84 RON dobândă de întârziere aferentă cofinanţării, 5.927,91 euro debit aferent fondurilor Phare, 60,42 euro dobândă de întârziere aferentă fondurilor Phare şi 15,49 euro comision bancar.
Totodată, a obligate pârâta la plata către reclamant a dobânzii de întârziere, conform art. 18 alin. (3) din condiţiile generale, începând cu data expirării termenului de plată şi până la achitarea integrală a debitului.
1.4. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În speţă, s-a apreciat că, în raport cu obiectul cauzei care vizează sume de bani izvorâte dintr-un contract administrativ, procedura reglementată de dispoziţiile art. 7201 alin. (1)-alin. (5) C. proc. civ. la care face trimitere art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a fost respectată de reclamant, astfel încât această condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ este îndeplinită.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că î n baza contractului de grant încheiat între Ministerul Integrării Europene, în calitate de autoritate contractantă şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în calitate de autoritate de implementare, pârâta SC O.C. SRL a beneficiat de finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectului „G.T.C.”.
Potrivit dispoziţiilor art. 3.1. din condiţiile speciale ale contractului, costul total al acţiunii, eligibil pentru finanţare din partea autorităţii contractante, a fost estimat la 45.338 euro, autoritatea contractantă angajându-se să asigure o finanţare de maximum 41.338 euro, echivalentă cu 91,18% din costul total eligibil estimat, conform art. 3.2 din condiţiile speciale. Potrivit art. 4 din condiţiile speciale ale contractului, pentru implementarea proiectului, pârâta a primit un avans de 33.070,4 euro (80% din suma stipulată iniţial), sumă ce trebuia să fi întrebuinţată în scopul şi în condiţiile prevăzute de contract.
În urma verificării cererii de plată finale şi a documentelor prezentate în evidenţa cheltuielilor, întocmite de către beneficiar şi avizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a constatat că sumele prevăzute în proiect nu au fost cheltuite în totalitate, iar unele cheltuieli nu sunt eligibile, conform notei justificative întocmite de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale la data de 12 martie 2008, beneficiarul trebuia astfel să returneze acestuia suma 7.903,89 euro, defalcată pe surse de finanţare, respectiv, 5.927,91 euro reprezentând fonduri Phare şi 7.133,45 RON reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat.
Reclamantul a notificat pârâta cu privire la neregulile constatate în desfăşurarea proiectului, precum şi la obligaţia de restituire a sumelor menţionate şi a comisioanelor aferente fondurilor Phare primite, dar aceasta nu a dat curs înştiinţării de plată.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal din 18 iunie 2009, reprezentantul pârâtei a cerut o amânare de 5 zile calendaristice pentru a solicita, în scris, documentele şi informaţiile pe care le consideră necesare în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la eligibilitatea cheltuielilor constatate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Ulterior, pârâta a comunicat reclamantului faptul că a luat act de neeligibilitatea cheltuielilor prezentate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în nota justificativă întocmită la data de 12 martie 2008, a contestat o parte din sume, precizând că autoritatea de implementare nu i-a prezentat nota justificativă, susţinere ce nu a fost primită având în vedere că prin adresa din 24 iunie 2009 pârâta combate punctual aspectele reţinute în nota respectivă, fapt ce confirmă luarea la cunoştinţă.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că reclamantul a făcut aplicarea prevederilor art. 17.2. din condiţiile generale ale contractului de grant, valoarea finanţării nerambursabile fiind recalculată proporţional cu suma costurilor total eligibile, iar pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată conform art. 1 din condiţiile generale ale contractului de grant, respectiv de a implementa acţiunea pe propria răspundere şi în conformitate cu descrierea acţiunii din Anexa nr. 1 la contract.
Prin urmare, întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a oferit explicaţii satisfăcătoare cu privire la neonorarea acestora, în mod legal, reclamantul a decis rezilierea contractului de grant şi a notificat pârâta cu privire la obligativitatea restituirii finanţării.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta SC O.C. SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
Este greşită soluţia instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, fiind încălcate, aplicate greşit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Se arată că termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă la 12 martie 2008 când organele de control au constatat încălcarea obligaţiilor contractuale şi producerea prejudiciului, întocmind nota justificativă şi nu de la data convocării la conciliere din 26 mai 2009 sau 18 iunie 2009, când s-a întocmit procesul-verbal de conciliere.
Soluţia primei instanţe, pe fondul cauzei, este nelegală.
Se susţine că nu au fost examinate apărările formulate în cuprinsul întâmpinării şi concluziilor scrise, încălcându-se prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Sunt reiterate aspecte referitoare la cererea din 4 septembrie 2009 adresată A.N.R.M.A.P., nota justificativă a Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din 12 iunie 2009, precum şi cu privire la constatările echipei de control din cadrul Direcţiei Control Antifraudă Fonduri Comunitare, Capitolul 6 şi 8 care, în opinia recurentei, combat constatările de la pct. III din adresa din 13 august 2009 a Ministerului Dezvoltării şi Locuinţei.
Recurenta a depus la dosar şi note scrise prin care a reiterat criticile şi argumentele expuse în cererea de recurs.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a combătut criticile recurentei, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.
În ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, se arată că termenul prevăzut de aceste dispoziţii curge de la data de 31 martie 2009, când a fost finalizat controlul de autoritatea contractantă, astfel că soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este corectă.
În ceea cepriveşte fondul cauzei, se menţionează că recurenta nu aduce nicio critică sentinţei atacate ci reia argumentele expuse la fond, prin întâmpinarea depusă la dosar.
Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Criticile privind soluţia instanţei de fond asupra excepţiei invocate nu sunt întemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 12.4. din anexa nr. II, referitoare la prevederi generale şi administrative la contractul de grant menţionat, autoritatea contractantă poate solicita rambursarea totală sau parţială a sumelor deja plătite beneficiarului din finanţarea nerambursabilă, proporţional cu gravitatea erorilor în cauză şi după ce a permis depunerea observaţiilor beneficiarului.
Deci, sumele solicitate a fi plătite de recurentă decurg din executarea unui contract administrativ, această calificare nefiind contestată în vreun fel de părţile din litigiu.
Astfel, incidente cauzei sunt dispoziţiile art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cum de altfel corect a reţinut şi instanţa de fond.
Organismul investit cu drept de control şi cu atributul de a putea rezilia contractul este autoritatea contractantă, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei).
Controlul efectuat de autoritatea contractantă a fost finalizat la 31 martie 2009 conform notei din 31 martie 2009, urmată de notificarea către recurentă 3 aprilie 2009 privind restituirea debitului.
Prin urmare, data la care s-au constatat încălcări ale obligaţiilor contractuale de către cel în drept, este data finalizării controlului, respectiv 31 martie 2009, dată de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, atât convocarea la conciliere conform adresei din 26 mai 2009 cât şi concilierea din 18 iunie 2009, care echivalează cu plângerea prealabilă, au fost realizate cu respectarea termenului menţionat, criticile recurentei fiind neîntemeiate, soluţia de respingere a excepţiei invocate fiind corectă.
În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, instanţa de recurs apreciază că aceasta este corectă.
Deşi recurenta susţine că hotărârea recurată nu respectă cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu s-au examinat apărările formulate, această critică este formulată în termeni generali, fără a se arăta în concret care apărări au fost omise în cadrul controlului de legalitate efectuat de instanţa de fond.
Însă, după cum se constată, în cuprinsul hotărârii recurate sunt prezentate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, fiind analizate apărările recurentei-pârâte, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În altă ordine, deşi recurenta-pârâtă, în cererea de recurs, invocă nelegalitatea sentinţei atacate, se limitează a prezenta doar demersurile către A.N.R.M.A.P. cât şi constatările Direcţiei de Control Antifraudă Fonduri Comunitare transpuse în procesul-verbal din 14 noiembrie 2007, susţinând că acestea combat constatările reclamantului, însă această susţinere nu se confirmă.
Potrivit art. 321 alin. (1) şi alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale: „(1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 17 pct. 36, autoritatea de management realizează verificări în scopul de a se asigura că normele comunitare şi naţionale privind achiziţiile publice au fost respectate în efectuarea cheltuielilor declarate de beneficiari. (2) Verificările prevăzute la alin. (1) se realizează ulterior semnării contractelor de achiziţie publică de către beneficiari”.
Conform art. 324 din acelaşi act normativ, „(1) În cazul în care autoritatea de management consideră că au existat încălcări ale legislaţiei comunitare sau naţionale privind achiziţiile publice, stabileşte şi aplică corecţii financiare, în condiţiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. (2) În exercitarea atribuţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de A.N.R.M.A.P. şi U.C.V.A.P. (…)”.
Conform acestor dispoziţii, controlul exercitat de autoritatea de management este distinct, independent de un eventual control al A.N.R.M.A.P., constatările acestei autorităţi fiind cele relevante cu privire la respectarea legislaţiei comunitare şi naţionale privind achiziţiile publice în cadrul proiectelor, contractelor care implică fonduri comunitare.
Pe de altă parte, cele constatate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în calitate de autoritate de implementare şi menţionate în nota justificativă depusă la dosarul cauzei referitoare la nereguli, costuri neeligibile, cu privire la proiectul cu titlul „G.T.C.” al cărei beneficiar a fost recurenta, nu au fost dovedite ca fiind nelegale, nefiind formulate, dezvoltate nici critici în acest sens.
De asemenea, simplele referiri ale recurentei la o cerere adresată A.N.R.M.A.P. sunt fără relevanţă în cauză.
Mai mult, conform adresei din 16 februarie 2010, A.N.R.M.A.P. a comunicat recurentei că nu se poate pronunţa asupra procedurii de atribuire pe care aceasta a derulat-o (Dosar nr. 50020/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti).
În altă ordine, controlul autorităţii contractante a fost exercitat în temeiul dispoziţiilor contractuale, condiţii generale, asumate de părţi, respectiv art. 2.6., art. 12.1., art. 12.2.
Sumele solicitate de reclamant a fi returnate de pârâtă prin cererea dedusă judecăţii se compun din sume ce nu au fost cheltuite în totalitate şi cheltuieli neeligibile conform notei justificative întocmite de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Controlul Direcţiei de Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare a fost efectuat la sesizarea Autorităţii de audit de pe lângă Curtea de Conturi din 8 iunie 2007.
După cum se constată, potrivit procesului-verbal din 14 noiembrie 2007 al Direcţiei de Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare, tema acestui control a vizat utilitatea instalaţiei de filtrat aerul şi a celei de brichetat în cadrul proiectului.
Astfel, faţă de cele reţinute în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi argumentele de fapt şi de drept pe care aceasta s-a întemeiat, supuse analizei instanţei de contencios administrativ, referirile recurentei la constatările şi concluziile Direcţiei de Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare sunt fără relevanţă, cât timp sumele solicitate a fi rambursate nu au legătură cu utilitatea instalaţiilor menţionate în cadrul proiectului.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.C. SRL împotriva sentinţei nr. 5281 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 670/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 681/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
