ICCJ. Decizia nr. 718/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 718/2014
Dosar nr. 7573/2/2012
Şedinţa publică de la 14 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la emiterea ordinului privind stabilirea datei alegerilor şi alocarea sumelor necesare organizării primelor alegeri în vederea înfiinţării camerelor agricole judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, în baza art. 24 din Legea nr. 283/2010 şi a art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului de a formula prezenta acţiune, susţinând că este lipsit de personalitate juridică şi prin urmare nu poate promova o astfel de acţiune.
Prin Sentinţa civilă nr. 1408 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât, ca neîntemeiată, şi a admis, în parte, acţiunea formulată de C.N.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în sensul că a obligat pârâtul să emită ordinul prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012.
Pentru a pronunţa această soluţie în ceea ce priveşte excepţia invocată, instanţa de fond a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 rezultă că pentru ca o structură/organism administrativ să aibă statut de autoritate publică şi deci să poată fi parte într-un litigiu de contencios administrativ nu se cere condiţia personalităţii juridice.
Calitatea procesuală a unei structuri/organizaţii/organism este dată de capacitatea administrativă a acestei alcătuiri/structuri care, la rândul său, este dată de competenţa conferită prin lege sau pe baza legii în vederea realizării scopului pentru care a fost înfiinţată.
Or, în cauză, din dispoziţiile generale ale Legii nr. 283/2010, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 122/2012, C.N.I. are o serie de drepturi şi obligaţii (atribuţii) în legătură cu organizarea şi funcţionarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.
Examinând pe fond acţiunea, curtea de apel a reţinut că în cauză este necontestat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtului la emiterea ordinului privind stabilirea datei alegerilor, iar pe de altă parte, alocarea sumelor necesare organizării primelor alegeri în vederea înfiinţării camerelor agricole judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, în baza art. 24 din Legea nr. 283/2010 şi a art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010.
Potrivit art. II alin. (1), modificat prin articolul unic din O.U.G. nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010, C.N.I. şi comitetele judeţene de iniţiativă ale camerelor agricole vor trebui să organizeze alegeri pentru constituirea camerelor agricole până la cel mai târziu la data de 10 aprilie 2013, în baza ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Or, în cauză, se constată că ministrul agriculturii nu a emis ordinul pentru ca activitatea respectivă să se fi putut realiza în temeiul prevăzut de lege şi pentru ca C.N.I. să poată exercita atribuţiile legale.
Autoritatea pârâtă s-a apărat susţinând doar că termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 122/2012 a fost prorogat cu 6 luni, adică la data de 10 aprilie 2013, fără să justifice în vreun mod neemiterea ordinului respectiv.
Referitor la capătul de cerere privind alocarea sumelor necesare organizării primelor alegeri în vederea înfiinţării camerelor agricole judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, solicitare întemeiată pe prevederile art. 24 din Legea nr. 283/2010, instanţa de fond a constatat că acest articol a fost abrogat în baza pct. 63 din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea Legii nr. 283/2010, motiv pentru care a fost respins ca atare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile 304 pct. 8 şi 9 art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că prin sentinţa recurată instanţa reţine că există un refuz nejustificat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a emite ordinul privind organizarea alegerilor pentru constituirea camerelor agricole, fără să ţină cont de toate împrejurările de fapt şi de drept care au condus la această situaţie.
În ceea ce priveşte aspectele de fapt neluate în considerare de instanţa de judecata se arată faptul că C.N.I. este cel care avea obligaţia de a stabili data când trebuiau organizate alegerile. Acest fapt rezultă şi din Nota nr. 124 din 24 septembrie 2012 emisă de C.N.I. şi transmisă Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - respectiv ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, prin care acest organism informează instituţia că prin Decizia nr. 54/1 din 12 septembrie 2012 a propus desfăşurarea primelor alegeri în data de 21 octombrie 2012. De aici se desprind doua concluzii: (1) C.N.I. recunoaşte că are atribuţia de a propune data alegerilor şi (2) C.N.I. a încălcat în mod evident prevederile Legii nr. 122/2012 luând decizia de a organiza primele alegeri pentru camerele agricole judeţene în data de 21 octombrie 2012, dată care se situa în afara perioadei legale de maximum 90 de zile precizată de lege. Prin urmare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu putea să emită ordinul referitor la data alegerilor şi finanţarea acestora în afara prevederilor legale, aşa cum a propus C.N.I. prin Decizia nr. 54/1 din 12 septembrie 2012, fixând alegerile la data de 21 octombrie 2012.
Recurentul mai susţine că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că C.N.I., prin Decizia nr. 54/1 din 12 septembrie 2012, a fixat alegerile la data de 21 octombrie 2012, dată care a rămas fără obiect şi caducă. Faţă de această situaţie, în virtutea rolului activ, instanţa putea cel mult să solicite reclamantului C.N.I. să propună o altă dată a alegerilor, înainte de a obliga ministerul la emiterea ordinului, având în vedere că, aşa cum reiese din textul de lege, C.N.I. este cel care propune data alegerilor şi în urma acesteia ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite ordinul. C.N.I. nu a făcut niciun demers în acest sens, s-a adresat direct instanţei fără a-şi îndeplini minim de obligaţie, cu atât mai mult cu cât ministerului i s-a imputat faptul că a refuzat nejustificat emiterea ordinului, în condiţiile în care termenul de emitere nu este expirat nici la această dată a formulării recursului.
În consecinţă, ministerul a fost obligat de către instanţa de fond la emiterea unui ordin înlăuntrul termenului acordat de lege, termen care nu e expirat.
Se mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a interpretat atât textul de lege, cât şi probele din dosar, concluzionând doar că a existat un refuz nejustificat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar constată că în cauză sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanţă nu a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi nu a realizat o încadrare juridică adecvată.
Prin cererea formulată s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului privind stabilirea datei alegerilor şi alocarea sumelor necesare organizării primelor alegeri în vederea înfiinţării camerelor agricole judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, în baza art. 24 din Legea nr. 283/2010 şi a art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Dispoziţiile art. 2 lit. o) din legea sus-menţionată definesc dreptul vătămat ca fiind "orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.".
În raport cu aceste dispoziţii şi cu solicitarea reclamantului, Înalta Curte constată că acesta nu a fost vătămat într-un drept, sau într-un interes legitim, astfel cum este definit de art. 2 lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Cu privire la aspectele de drept care nu au fost luate în considerare de către instanţa de judecată, s-a arătat că iniţial prevederile art. II din Legea nr. 122/2012 reglementau următoarele: " Comitetul Naţional de Iniţiativă şi comitetele judeţene de iniţiativă ale camerelor agricole vor organiza primele alegeri pentru constituirea camerelor agricole (...) în baza ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale".
Însă, pe parcursul procesului, respectiv între data înregistrării acţiunii, respectiv 9 octombrie 2012, şi data pronunţării hotărârii judecătoreşti, 22 aprilie 2013, termenul pentru emiterea ordinului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 122/2010 a fost modificat în sensul prorogării acestuia, aspect susţinut şi învederat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale instanţei de judecată.
Articolul unic din O.U.G. nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală ("O.U.G. nr. 57/2012"), publicată în M. Of. nr. 701/12.10.2012, prevede: "Termenul prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 12/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iulie 2012, cu privire la organizarea desfăşurării primelor alegeri pentru constituirea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală se prorogă cu 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".
Prin Legea nr. 86/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (I) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală ("Legea nr. 86/2013"), publicată în M. Of. nr. 201/9.04.2013: "Termenul prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iulie 2012, cu privire la organizarea desfăşurării primelor alegeri pentru constituirea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală se prorogă cu 8 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".
Potrivit la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010, ordinul nu poate fi emis decât la propunerea C.N.I. de stabilire a datei alegerilor. Înalta Curte constată că, în cauză, considerentele instanţei sunt lipsite de temei legal, în ceea ce priveşte afirmaţia acesteia că nu s-a adus nicio justificare de către minister în faptul că nu s-a emis ordinul de stabilire a datei alegerilor, atâta timp cât pe tot parcursul procesului s-au adus dovezi în ceea ce priveşte faptul că ordinul nu poate fi emis decât la solicitarea şi propunerea C.N.I. şi, mai mult decât atât, termenul în care putea fi emis nu expirase. Nimeni nu poate fi obligat de două ori, în condiţiile în care instanţa a obligat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale exact la aplicarea art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2010; refuzul nejustificat prin neemiterea ordinului putea fi invocat abia după expirarea termenului prevăzut de lege şi numai în condiţiile în care reclamantul C.N.I. şi-ar fi îndeplinit minim obligaţiile şi ar fi depus diligenţele necesare.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane", excesul de putere fiind definit în art. 2 alin. (1) lit. n): "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Din interpretarea prevederilor legale citate rezultă că atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanţa de contencios administrativ nu se limitează la un control de legalitate formală, ci trebuie să evalueze conduita autorităţii din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare raţională a acesteia, pentru că principiul proporţionalităţii măsurilor administrative individuale în raport cu interesul public ocrotit impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporţionate în raport cu scopurile vizate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Buzescu c. României, Hotărârea din 24 mai 2005, parag. 96).
Or, în cauză, unica probă pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia a reprezentat-o faptul că ministrul nu a emis ordinul în termenul prevăzut, fără a ţine cont de faptul că acesta a fost prorogat succesiv de alte prevederi legale.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 1408 din 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 715/2014. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 719/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
