ICCJ. Decizia nr. 820/2014. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 820/2014
Dosar nr. 7953/4/2013
Şedinţa de la 19 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Judecătoriei Brezoi, petenta J.O. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. C1. încheiat la data de 31 ianuarie 2012 de intimata C.N.A.D.N.R. SA
2. Hotărârea Judecătoriei Brezoi
Prin sentinţa civilă nr. 1136 din 11 martie 2013 a Judecătoriei Brezoi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile din Legea nr. 2/2013, care au modificat dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, dispoziţii apreciate ca fiind de imediată aplicare.
3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 11083 din 29 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Constatându-se ivit un conflict negativ de competenţă, cauza a fost trimisă la Înalta Curte, pentru soluţionarea conflictului ivit.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aplicabile cauzei, stabilesc competenţa de soluţionare a litigiilor în favoarea instanţei din circumscripţia locului de săvârşire a faptei contravenţionale reţinută în sarcina petentului, iar în cauza de faţă fapta a fost săvârşită în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20, 21, 22 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 20 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece acelaşi litigiu.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, nr. C1. încheiat la data de 31 ianuarie 2012 de către C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., prin care în temeiul art. 8 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, petenta Oana Joiţa a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 250 RON, întrucât la data de 24 august 2011 s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare Q1. aparţinând reclamantei a circulat pe DN 7 Km 188+900m, pe raza localităţii S., judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în M.Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 09 martie 2012, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., iar potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ., care are aplicabilitate generală, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
În opinia Înaltei Curţi, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentei, este localitatea S., judeţul Vâlcea, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta J.O. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 819/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 821/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|