ICCJ. Decizia nr. 839/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 839/2014
Dosar nr. 342/45/2012
Şedinţa publică de la 20 februarie 2014
Asupra recursul de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 270 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL Iaşi în contradictoriu cu Direcţia Generală pentru Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit și dispus anularea notificării din 02 februarie 2012 şi a răspunsului la contestaţia din 26 martie 2012, obligând această pârâtă să soluţioneze cererea de finanţare nr. XXX.
Totodată, Curtea de apel a respins atât restul capetelor de cerere, cât și acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, obligând pârâta Direcţia Generală pentru Pescuit - Autoritatea de Management pentru P.O.P. la plata către reclamantă a sumei de 25,8 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că SC P. SRL a depus cererea de finanţare nr. XXX, înregistrată la CR POP laşi, prin care solicita sprijin financiar nerambursabil din FEP prin POP în cadrul Axei prioritare nr. 2: Acvacultura. Măsura 2.1 Acvacultura, Acţiunea 4 - Măsuri pentru mediul acvatic. Operaţiunea 3 - Acvacultura durabilă în Situri Natura 2000, pentru realizarea proiectului cu titlul: ''Conservarea ecosistemelor şi a diversităţii biologice în cadrul Complexului piscicol Movileni".
Curtea de apel a reținut că în urma analizării şi verificării documentelor dosarului cererii de finanţare cu nr. XXX că aceasta CF a fost respinsă în etapa de verificare pe teren, aşa cum rezultă din raportul CR POP Galaţi de verificare pe teren din 16 decembrie 2011, motivul pentru care cererea de finanţare cu nr. XXX a fost respinsă în această etapă fiind faptul că în perioada 2008 - 2011, SC P. SRL "a exploatat fără titlu terenul care face obiectul solicitării acordării compensaţiei", aşa cum rezultă din raportul CR POP Galaţi de verificare pe teren din 16 decembrie 2011 şi notificarea cu privire la neeligibilitatea cererii de finanţare din 02 februarie 2012.
În baza pct. 4.6 - Contestaţii - din Ghidul solicitantului pentru Măsura 2.1 Acvacultura, Acţiunea 4 - Măsuri pentru mediul acvatic şi a notificării din 02 februarie 2012 prin care cererea de finanţare nr. XXX a fost declarată neeligibilă, SC P. SRL formulează contestaţia din 09 februarie 2012, înregistrată la DGP AMPOP din 13 februarie 2012 solicitând admiterea contestaţiei şi anularea notificării din 02 februarie 2012.
Conform deciziei DGP AMPOP din 20 februarie 2012 pentru constituirea comisiei pentru soluţionarea contestaţiei depusă de SC P. SRL, cererea de finanţare nr. XXX a fost reanalizată de către membrii comisiei de soluţionare a contestaţiei în conformitate cu Manualul de procedură pentru verificarea conformităţii şi eligibilităţii cererilor de finanţare nr. YYY avându-se în vedere respectarea prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii de finanţare.
De asemenea, s-a reținut că din analiza contestaţiei din 09 februarie 2012 depuse de către SC P. SRL şi a documentaţiei depuse în vederea accesării fondurilor disponibile în cadrul Măsurii 2.1. Acvacultura, Acţiunea 4, Operaţiunea 3 - Acvacultura durabilă în situri Natura 2000, Comisia pentru soluţionarea contestaţiei a constatat faptul că solicitantul nu a avut titlu legal pentru deţinerea terenului pentru perioada în care s-a exploatat ferma şi pentru care solicită acordarea de compensaţii.
Judecătorul fondului a constatat că în mod eronat Direcția Generală pentru Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit a respins atât cererea de finanțare nr. XXX cât și contestația din 26 martie 2012, reținând fie faptul că reclamanta a exploatat terenul fără titlu, fie că licența de acvacultură era nulă sau anulabilă, fie că nu exista acordul fotografului ce a realizat planșele foto depuse la dosar.
Totodată, instanța de fond a constatat că reclamanta a îndeplinit condițiile pentru a putea beneficia de sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Fondul European de Pescuit, întrucât dovada dreptului de proprietate, de folosință, de comodat sau de concesiune a terenului pe care se află situată amenajarea piscicolă nu se regăsește printre documentele solicitate, prin urmare în mod nejustificat autoritatea publică pârâtă și-a justificat respingerea cererii de finanțare pe lipsa titlului în baza căruia este deținut terenul.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că după cum rezultă și din decizia de soluționare a contestației, reclamanta a administrat amenajarea piscicolă cu mult înainte de instituirea Sitului Natura 2000 în acest sens fiind contractul de asociere și participațiune din 01 martie 1999 și actul adițional, precum și contractul de închiriere din 31 decembrie 2004 și actul adițional din 18 mai 2005, iar după lichidarea voluntară a SC P.S. SA Iași, societatea reclamantă a devenit proprietară exclusivă pe această amenajare piscicolă, Statul prin Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură rămânând proprietar doar asupra terenurilor de sub eleștee.
Referitor la terenul de sub apă, prima instanță a constatat că ANPA a emis facturi de plată a redevenței iar societatea reclamantă le-a plătit, prin urmare contractul în sens de ”negotium iuris” a existat iar mijlocul de probă al convenției încheiate de părți îl reprezintă facturile emise și chitanțele depuse la dosarul de finanțare. De altfel, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură nu a contestat niciodată existența convenției, aceasta încheind cu reclamanta în anul 2011 contractul de concesiune prin derulare directă din 25 octombrie 2011.
În ce privește valabilitatea licenței de acvacultură a reclamantei, instanța de fond a constatat că reclamanta a depus licența ce i-a fost emisă în condițiile O.U.G. nr. 57/2007, iar apărările autorității publice pârâte cât și cele ale Direcției Juridice din Cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu pot fi avute în vedere motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordinul nr. 916 din 07 decembrie 2004 anularea licenței de acvacultură se poate face doar de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.
Prin urmare, Curtea de apel a constatat că se impune obligarea pârâtei Direcția Generală pentru Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit la soluționarea cererii de finanțare nr. XXX, însă nu se poate vorbi în acest moment despre admiterea în totalitate sau nu a cererii de finanțare nerambursabilă și nici despre obligația de a îndeplini toate formalitățile necesare încheierii contractului în condițiile în care autoritatea publică pârâtă nu a analizat până în acest moment cuantumul sumei solicitate și nici documentele pe care se întemeiază acest cuantum.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Pescuit - Autoritate de Management pentru P.O.P., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor criteriilor de eligibilitate şi selecţie, respectiv nu a făcut dovada că a exploatat cu un titlu terenul care face obiectul solicitării acordării compensaţiei;
- reclamanta nu a depus o licenţă de acvacultură valabilă, întrucât elementele prevăzute în contractul de concesiune din 11 ianuarie 2003 sunt aplicabile numai titularului acestui contract, respectiv SC P.S. SA pe perioada derulării sale. Potrivit art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, cu modificările şi completările ulterioare „orice modificare privind schimbarea proprietarului sau a administratorului, precum şi modificările privind schimbarea proprietarului sau a administratorului, precum şi modificările privind capacitatea de producţie şi speciile cultivate trebuie comunicate Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în vederea reactualizării Registrului unităţilor de acvacultură şi eliberării unei noi licenţe de acvacultură, după caz”.
Recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi criticile formulate de recurent şi care se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cuprinsul Ghidului Solicitantului, depus la dosarul cauzei se prevăd documentele ce trebuie depuse de titularul cererii de finanţare în cazul restricţiilor specifice sau cerinţelor pentru zonele Natura 2000 impuse de măsurile naţionale pentru punerea în aplicare a Directivelor 2009/147/EC şi 92/43. Între aceste documente solicitate nu se regăseşte şi cel privind dovada dreptului de proprietate, de folosinţă, de comodat sau de concesiune a terenului pe care se află situată amenajarea piscicolă şi, prin urmare, instanţa de fond a admis, în mod corect acţiunea reclamantei.
Totodată, în mod justificat s-a reţinut că unitatea reclamantă a administrat amenajarea piscicolă anterior instituirii sitului Natura 2000. După lichidarea voluntară a SC P.S. SA societatea a devenit proprietara exclusivă a respectivei amenajări piscicole, iar Satul prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a rămas proprietar doar asupra terenurilor de sub eleştee, reclamanta plătind o redevenţă.
În anul 2011 Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a încheiat cu reclamanta contractul de concesiune prin negociere directă din 25 octombrie 2011.
În ceea ce priveşte obligativitatea depunerii licenţei pentru acvacultură, această cerinţă a fost îndeplinită, fiind depusă licenţa emisă în condiţiile O.U.G. nr. 57/2007, de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, reclamanta fiind înscrisă în Registrul Unităţilor de Acvacultură R.U. A) al Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, iar potrivit art. 6 din Ordinul nr. 916/2004, anularea licenţei de acvacultură se poate face doar de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură – unitatea emitentă.
Pentru considerentele menţionate, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Pescuit - Autoritate de Management pentru P.O.P. împotriva sentinţei civile nr. 270/2012 din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 910/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
