ICCJ. Decizia nr. 910/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 910/2014
Dosar nr. 732/64/2011
Şedinţa publică de la 25 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 august 2011 reclamanţii K.I. şi K.V., au chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov solicitând anularea deciziei de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Fiscală - Persoane Fizice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov; anularea raportului de inspecţie fiscală din 09 februarie 2011; anularea deciziei nr. 195 din 13 mai 2011 emisă de DGFP Braşov prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată împotriva actelor administrative menţionate la petitele 1 şi 2.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că actele administrative atacate sunt nelegale şi netemeinice raportat la prevederile legale, respectiv la codul fiscal şi la prevederile cu privire la stabilirea TVA datorat de comercianţi şi reţinut nelegal în sarcina acestora de organul fiscal.
Au arătat reclamanţii că nu datorează T.V.A., deoarece nu au desfăşurat o activitate economică şi nici nu aveau calitatea de comercianţi, producători sau prestatori de servicii şi nici nu puteau fi consideraţi ca o asociaţie. De asemenea, venitul realizat nu a rezultat din exploatarea bunurilor şi nu are un caracter de continuitate.
Au considerat că nu există bază legală pentru impozitarea cu T.V.A. a vânzărilor de terenuri de către persoanele fizice care le-au achiziţionat în scop personal şi pe cont propriu şi ca urmare o astfel de impozitare este nelegală.
Reclamanţii au completat acţiunea în sensul anulării în parte a deciziei de impunere nr. 10 din 9 februarie 2011 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Fiscală - Persoane Fizice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov cu privire la suma de 624.507 RON reprezentând majorări şi dobânzi de întârziere şi 99.875 RON reprezentând penalităţi de întârziere.
Faţă de acţiunea formulată de reclamanţi, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netimbrată, menţinerea actelor administrativ fiscale ca legale şi justificate.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 241/F/2011 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii K.I. şi K.V. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă s-a dispus anularea deciziei nr. 195 din 13 mai 2011 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi a fost obligată pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamanţii K.I. şi K.V., împotriva deciziei de impunere nr. 10 din 9 februarie 2011 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Fiscală – Persoane Fizice din cadrul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi a raportului de inspecţie fiscală din 9 februarie 2011 emis de organul de control fiscal din cadrul pârâtei, contestaţie înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov din 16 martie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 republicată, a prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc., că în mod greşit organul de soluţionare a contestaţiei a dispus suspendarea soluţionării prezentei contestaţii, deoarece în cauză organul fiscal nu a efectuat un control inopinat, ci controlul a fost solicitat de organul penal.
S-a reţinut că acest control a fost dispus de un alt organ şi nu direct de organul fiscal cum este în spiritul legii, astfel încât dispoziţiile legii citate mai sus nu pot conduce automat la suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă, nefiind incidente în cauză aceste texte de lege.
Mai mult, s-a constatat că legiuitorul a prevăzut la alin. (1) că organul de soluţionare competent „poate suspenda prin” decizie motivată soluţionarea cauzei, dar acest lucru nu presupune suspendarea de plano, aşa cum a procedat pârâta.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că se impune soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice prin verificarea legalităţii obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina reclamanţilor întrucât faptul că asupra lor s-au efectuat cercetări, că s-a dispus începerea urmării penale, nu conduce la ideea că s-a stabilit deja că faptele lor de a încheia tranzacţii cu terenuri bunuri proprii sunt infracţiuni, până la finalizarea laturii penale, ori aceasta poate dura ani de zile, iar cauzele în contencios administrativ trebuie soluţionate cu celeritate, potrivit Legii nr. 554/2004, republicată.
Cât priveşte anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, s-a apreciat că acestea vor putea fi analizate sub aspectul legalităţii mai întâi de organul de soluţionare a contestaţiei şi apoi în funcţie de soluţia dată în procedura administrativ - fiscală, vor putea fi analizate de instanţa de judecată.
Ca atare, criticile de nelegalitate cu privire la aceste două acte, în faza aceasta nu pot fi analizate de instanţă.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență, că nu are relevanţă în cauză în ce condiţii a fost efectuată inspecţia fiscală, ci că s-a constatat că există elemente de natură infracţională, instanţa de fond pronunțând o hotărâre prin care au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 214 C. proc. fisc.
S-a mai susţinut prin motivele de recurs că decizia nr. 195 din 13 mai 2011 emisă de către Biroul de Soluţionare a Contestaţiilor a stabilit că in perioada februarie 2006 – noiembrie 2008 reclamanţii au încheiat un număr de 44 de tranzacţii în valoare de 4.302.629 RON, activitatea având caracter de continuitate.
Astfel, s-a arătat că din punct de vedere al TVA, având în vedere că tranzacţiile efectuate de către reclamanţi reprezintă operaţiuni cu caracter economic, aceștia aveau obligaţia legală de a se înregistra ca plătitori de TVA şi să achite sumele cu acest titlu, după depăşirea plafonului de scutire.
Dată fiind adresa din 20 aprilie 2011 a Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Braşov s-a apreciat că in mod temeinic şi legal organul de soluţionare a contestaţiei a făcut aplicarea art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., între obligaţiile fiscale stabilite prin actele contestate şi stabilirea caracterului infracțional al faptelor (Dosarul nr. 318/P/2011) existând o interdependenţă.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs
Reclamanții – intimați au formulat întâmpinare calificată ca fiind concluzii scrise şi au depus la dosar sentinţa penală nr. 167/s din 02 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov şi decizia penală nr. 105 din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, asupra reclamanţilor s-a efectuat un control fiscal ce a avut ca obiect determinarea TVA aferent tranzacţiilor imobiliare efectuate de aceştia în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2009.
Prin actul de control fiscal din 9 februarie 2011, s-a stabilit obligaţii fiscale în valoare totală de 1.390,214 RON (TVA, majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere).
Pe baza acestui raport fiscal s-a emis decizia de impunere nr. 10 din 9 februarie 20121, act, de asemenea contestat în cauză, dar şi pe calea procedurii administrative prevăzute de art. 207 C. proc. fisc.
Prin decizia nr. 195 din 13 mai 2011 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de reclamanţi împotriva deciziei de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003, „(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a. organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b. soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.
Ca şi chestiune preliminară, se reţine că prin decizia nr. 195 din 13 mai 2011 D.G.F.P. Braşov a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011, astfel că, in raport de soluţia primei instanţe, atât susţinerile recurentei – pârâte, cât şi susţinerile intimaţilor – reclamanţi privind includerea sau nu a acestora în categoria persoanelor impozabile, nu pot fi analizate în prezentul recurs.
Înalta Curte apreciază că nu se poate reține afirmaţia recurentei în sensul că între obligaţiile bugetare datorate de reclamanți stabilite prin decizia de impunere nr. 10 din 09 februarie 2011 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, există o interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei in procedură administrativă.
Se constată că interpretarea dată de Curtea de Apel Braşov dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este corectă şi legală şi că, în acest context, soluţia ce face obiectul controlului judiciar este temeinică şi legală.
În speţă, rezultă fără dubiu că, împrejurarea că faţă de reclamanți s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală nu înseamnă că în procesul penal se va stabili existenţa sau inexistenţa unui drept de care să depindă soluţionarea contestaţiei administrative, instanţa de fond constatând în mod justificat că, în fapt, contorul fiscal a fost solicitat chiar de organul de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov şi nu direct de către organul fiscal.
Această apreciere a primei instanţe este întărită şi de soluţia pronunţată de instanţa penală, depusă în recurs, Dosarul nr. 3325/62/2012 fiind soluţionat definitiv de către secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 octombrie 2013, fiind menţinută soluţia de achitare a reclamanţilor pentru săvârşirea faptei de evaziune fiscală.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 241/F/2011 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 839/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1017/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
